1,539 matches
-
ambiguă -, astfel încât Bernini s-a gândit că este vorba de un elogiu adus lui Augustus, în timp ce epitetul Maximus îi unea nu pe Augustus și Jupiter, ci pe Maximus și Jupiter. Acest lucru reiese mult mai clar din faptul că explicarea epitetului de Augustus (augusta = sancta) urmează de-abia în versul 609, într-un context coerent care trădează clar modificările suferite în timpul exilului. Potrivit adnotărilor lui Münzer, neamul Fabia ținea cu siguranță de gentes maiores a Patriciilor, ca și aceea a familiilor
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cont de cele spuse mai sus, p. 88 și urm. 235 Ex Ponto, IV, XVI, 6. 236 Aceasta este interpretarea lui A. ROSTAGNI, op. cit., p. 241 și noi înclinăm să-i dăm dreptate lui și nu celor care consideră că epitetul sidereus face trimitere la un poem astronomic scris de Albinovanus. 237 Cf. mai sus, p. 92. 238 De obicei Atticus este considerat destainatarul următoarelor scrisori din Tristele: I, V; I, VIII; III, VI; IV, VII; V, IV (potrivit lui Ferrara și
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Despre M. Junius Brutus, cfr. și G.M. COLUMBA, op. cit., p. 31-33. 250 Fasti, II, 717-718, ediția F. BERNINI, 1954. Observă stilul direct care transpune o acțiune din trecut sub ochii spectatorului actual, de parcă Superbus însuși ar fi contemporan cu Ovidiu. Epitetul superbe îl depersonalizează într-o oarecare măsură pe Tarquinius, fapt care face ca invectiva poetului să aibă o acoperire generală și să fie, mai ales, actuală. 251 Cf. și GIULIO GIANNELLI, La repubblica romana, Vallardi, 1944, p. 97 sqq. 252
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ceaușescu este izolată, inclusiv prin grafia ceaușescu, fără majusculă, ca semn al degradării iremediabile la care e supus. Împreună cu tiranul/dictator, "odioasa lui soție" e și ea obiectul eliminării directe, ca și al unei demonizări în efigie, prin cele câteva epitete formulare și stereotipe recurente. Corolarul acestei deminutio capitis simbolice este imaginea uciderii reale, proiectată pe toate ecranele televizoarelor, după o îndelungă, obositoare și suspectă așteptare, în zorii zilei de 26 decembrie. Se cristaliza astfel simbolistica "țapului ispășitor", care limita obiectivul
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
zile de după revoluție au provocat o explozie de nume înnoite, începând cu cel ale ziarelor, devenite pentru câteva zile "ale poporului" (ca Scânteia poporului, Tineretul Liber), pentru ca între timp să-și schimbe mai radical identitatea (Adevărul, Tinerama). Altele își adaugă epitetul "liber", în frunte cu Televiziunea Română, proclamată Liberă (nu însă România liberă, probabil singurul cotidian care și-a păstrat numele anterior), dar exemplul TVRL dă repede naștere unei onomastici incongrue, ca în cazul cooperativei de frizeri "Higiena liberă". Rapizi în a
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
a rolurilor fiecărui membru are la bază principiile : a) sublinierea punctelor forte ale fiecărui membru, cu afirmarea publică a calităților,realizărilor și atitudinilor pozitive, b) critica specifică, a comportamentului, atitudinea și nu persoana, se argumentează cu cifre și nu cu epitete, c) identificarea diferențelor între membrii echipei. d) abordarea cvadristării : armonie, excelență, acțiune și rațiune. Armonie= persoane mulțumite, echilibru între ele, excelență= dorința de a atinge standarde înalte, acțiune= a merge permanent înainte, rațiune= a lua deciziile cele mai bune. Pe
Idei și proiecte by Elvira Grigoraș () [Corola-publishinghouse/Science/1213_a_2053]
-
de împlinire. După o evoluție specifică, persoana eroului începe să fie reținută nu după biografie și onomastică, devenite publice, ci sub regimul unui atribut care cumulează mai multe valori. Substituirea numelui civil (Nechifor Lipan) cu o formulă sau cu un epitet „totalizant” (C. Lévi-Strauss) constituie una dintre condițiile mitizării (Max Müller). Elementele de portret catalogate pînă aici circulă în oralitate, cu funcție poetică, dar și sociologică. Atribuite unui individ, selectat cu sau fără intenție de colectivitate, instituționalizează un portret ideal de
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Max Müller). Elementele de portret catalogate pînă aici circulă în oralitate, cu funcție poetică, dar și sociologică. Atribuite unui individ, selectat cu sau fără intenție de colectivitate, instituționalizează un portret ideal de bărbăție și de frumusețe, sumar și din cîteva epitete: fudul, mîndru, deschis, vesel, darnic, vorbăreț. La schița portretistică se adaugă, uneori, și partea onomastică. Nechifor are numai semnificație onomastică; însă Gheorghiță înseamnă numele de taină (mitică și erotică) pentru Vitoria. Autorul îl introduce în conștiința cititorului, aplecînd la eresuri
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Vitoriei este, în fapt, o suită de rememorări și de identificări. Pe unele și le traduce din spusele oamenilor, pentru ca să le raporteze la diverse momente învolburate ori senine, petrecute împreună cu vrednicul său bărbat, plin de mîndrie și de fală. Aceleași epitete emblematice, fizico-morale, îl distinge pe Nechifor îndeosebi față de Bogza și de Cuțui, ca într-o dramă de caractere. Peste tot, el este „cel cu căciula brumărie”, cum s-a întipărit în amintirea oamenilor din diverse locuri pe unde a trecut
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
sale creatoare expresia divinului. Prin aceasta, capodoperele artei sacre sunt considerate expresii sublime ale spiritului transcendental, care se face vizibil și se manifestă prin ele. De aici apare și acea interpretare, conform căreia arta sacră reprezintă, în realitate, creația divinității, epitetul de sacru sinonim, în acest caz, celui de sfânt fiind un argument al acestei situații, în care artistul reprezintă instrumentul realizării operei 484, și nu creatorul prim al acesteia. Fiind vorba despre o artă a cărei funcțiune este aceea de
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Învățătorul și elevii propun și selectează texte de primăvară, în special texte lirice precum: „Sfârșitul iernii” de V. Alecsandri, „Rapsodii de primăvară” de G. Topârceanu, „Primăvara” de Panait Cerna etc. Se vor analiza sumar poeziile selectate, evidențiindu-se modalitățile artistice: epitetul, comparația, metafora, sugestia unor imagini vizuale, auditive și olfactive. Se notează expresiile artistice mai deosebite, apoi se observă ce autori au creat, cu imaginea lor, un personaj fantastic „Primăvara”. Ulterior, elevii sunt puși în situația de a crea ei înșiși
Interdisciplinaritatea - Necesitate obiectivă a învăţământului primar by Rodica Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1234_a_1897]
-
mulțumi cu aceeași cantitate de cartofi. Omul sensibil simte cum se cască permanent în preajmă inefabilul abis al poeziei. Nici o lectură nu trebuie să fie inocentă. Precocitatea în artă poate fi nocivă. Florile care devansează calendarul sunt pedepsite de brumă. Epitetul e ca o bijuterie. Dar femeile elegante strălucesc fără ajutorul podoabelor. Unii scriitori vor să fie „ cei mai ”, alții nu - și doresc decât să fie unici. În literatură, nu mai sunt ucenici ori discipoli. Acum toți se nasc „ mari scriitori
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
rămas robii plăcerii. Retrospectiv privind, multe zile mi se par mucuri de țigară azvârlite pe jos. Mă tem că abia la Judecata de Apoi vom afla probabil, că nu am știut ce să-i cerem vieții. Grafomanii ornează vidul cu epitete. Și-a sacrificat viața pentru o statuie ... veșnic găinățată de păsările cerului. Înaintăm spre o mâzgă subculturală. Cea mai receptivă la manipulare s-a dovedit a fi întotdeauna intelectualitatea. După un timp, multe idealuri sunt agresate de celulita. Lipsa de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o așa-numită escelență. Acelor timizi pe cari-i orbește o stea, o trăsură or un blazon li sfătuim ca să și-i închipuiască pe acești în goliciunea lor trupească și sufletească. Corpul fără stele, spiritul fără a adaoga lângă el epitetul prejudițios a unui post mare - și atuncea va vedea fiecare ce idioți, ce urâți, ce corupți pot să fie și aceste ființe, vor vedea cumcă acele corpuri putrede de desfrânări ce conțin suflete și mai putrede sunt tot așa cuiburi
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
cel care are ultimul cuvânt. Netrebnic, nedemn, nimicnic, nașpa, nesănatos, nemernic, neobrăzat, nepermis, am uitat ceva? Dacă-ți mai vine ceva în minte, ia, te rog, un pix și adaugă fără frică în carte, pimtre rândurile scrise de mine, orice epitet defăimător cu care să caracterizezi ce i-am făcut fetei, dar te rog să înceapă cu N... și dă-o și altora să o citească. Exact de asta îl bănuiam pe J.P. când, spre surprinderea mea totală, după ce păreau cei
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
corpul, la Dresda. Textele literare oferă uneori informații despre exis tența și parcursul unor opere plastice. Se spune că Alexandru cel Mare ar fi găsit la Susa statuile de bronz ale lui Harmodios și Aristogeiton (elogiați În Anti chitate cu epitetul „tiranoctoni“). În jurul anului 500 Î.H., li se ridicase un grup statuar de către Antenor (dintre operele lui nu ni s-a păstrat nimic, cu excepția a două socluri de statui, semnate de el, la Atena). În 480 Î.H., Xerxes le-
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
subjecție sau forme vocative și imperative) la enunțarea constativă, fapte ce imprimă o dinamică și o tensiune retorică specifice textului publicistic arghezian. Metasemene precum sinecdoca ("mațul intelectual"), oximoronul ("docilă contemplare", "indignare fermecătoare"), comparația ("ca țapul mușcat subt coadă de tăun"), epitetul ("liber-cugetism naiv și găgăuț"), prin trimiteri și asocieri descalificante, se înscriu, evident, în tropologia polemică, nelipsită din recuzita ofensivă argheziană. Decupată, armătura stilistică nu are nici un efect persuasiv. Ceea ce surprinde și seduce este modul în care Arghezi combină, aparent spontan
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cognitivă a decodării. Acestui destinatar i se formulează capetele de acuzare într-o cascadă de negații ce traduc, în esență, un elogiu adus negației (= atitudinii negatoare) înseși: N-au patimă, nu izbucnesc, nu se revoltă, nu urăsc". Comparația depreciativă și epitetul descalificant sunt figurile stilistice predilecte ("Literatura stagnantă [...] ca o gară în care vagoanele s-au oprit și grânele putrde și fermentate erump din sacii sparți și înnămolesc terenul", scriitorii "zac sute pe caldarâmul artei, întinși ca niște câini ce-și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al popilor a fost întotdeauna înclinat spre jignirea celorlalți, spre stăpânirea spiritului public [...]. Trebuie însă statul să patroneze aceste apucături, această minoritate stupidă și mânjită?"189. Aici, forța asertivă a interogației retorice amplifică agresivitatea inferenței polemice, prelungind-o prin uzul epitetului descalificant. În planul dialogismului retoric, acuza tranșantă echivalează cu deconspirarea brutală a falsului și imposturii, ca un act justițiar căruia lectorul trebuie să i se solidarizeze. Din perspectiva ideologică a discursului, violența obiecțiilor plasează pamfletarul într-un teritoriu simbolic aparte
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
anatomic, vei surprinde surâsul curtezanei și șoaptele băieților sportivi lungiți în soare". Comicul debordează, cu fiecare pasaj, în planul stilistic, uzând, din plin, de un lexic al corporalului rizibil, de oximoron (figura, prin excelență, a umorului paradoxal), de perifraza și epitetul eufemistice, iar în cel al enunțării, simulând condescendența prin performative și prescriptive ale bunei-intenții. La un moment dat, adversarului i se oferă stratagemele unei corespondențe familiale reușite, printr-un raționament deplasat și absurd, care se finalizează cu o aluzie malițioasă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a lui N. Iorga, Arghezi denunță, din nou (iată, de la prima intervenție de acest gen, trecuseră două decenii și jumătate), lipsa talentului literar și dramaturgic, "imaginația mucegâie", de data aceasta însă în termeni extrem de duri, în care admonestarea directă, insulta, epitetul și comparația descalificante constituie figurile predilecte ale agresiunii. 3. Un alt pretext polemic îl constituie, pentru Arghezi, paralogismul adversarului, pe care îl amendează cu o malițiozitate ghidușă și inventivă. Deseori, în diacronia acestei polemici, Arghezi îi impută adversarului erori de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
câmpii însângerate la spații îndepărtate și vaste, a căror calmă existență e cu totul străină de înfruntările de lângă Troia. În asemenea clipe nu mai vorbește scurt și tăios, versurile, încetinindu-și ritmul, devin grave, folosește nume care trezesc mari ecouri, epitete solemne în lungimea lor și așezate simetric, evocând întinderile deschise și îndepărtate ale pământului rodnic, cu păduri pline de umbră și râuri înspumate, ale mării cu insulele ei, numind râuri, lacuri și munți, ținuturi (Frigia) și insule (Lesbos), cetăți vestite
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
câmpii însângerate la spații îndepărtate și vaste, a căror calmă existență e cu totul străină de înfruntările de lângă Troia. În asemenea clipe nu mai vorbește scurt și tăios, versurile, încetinindu-și ritmul, devin grave, folosește nume care trezesc mari ecouri, epitete solemne în lungimea lor și așezate simetric, evocând întinderile deschise și îndepărtate ale pământului rodnic, cu păduri pline de umbră și râuri înspumate, ale mării cu insulele ei, numind râuri, lacuri și munți, ținuturi (Frigia) și insule (Lesbos), cetăți vestite
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
faptul că, în timp ce în Atena cuvîntul demos se referea de obicei la întreaga populație ateniană, uneori denota doar oamenii obișnuiți sau chiar numai săracii. Se pare că termenul democrație era uneori utilizat de către criticii săi aristocrați ca un fel de epitet pentru a-și arăta disprețul față de poporul care desființase controlul anterior al aristocraților asupra guvernămîntului. Oricum, "democrație" era folosit de către atenieni și alți greci cu referire la guvernul Atenei și al multor alte orașe din Grecia.1 Printre democrațiile grecești
Despre democraţie by Robert A. Dahl () [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
exemplificat de el prin intrarea în subterană, absența unei perioade de timp când se presupune că a stat în pământ și reapariția în lume ca o lumină (înfășurat în lumină), ceea ce simboliza veșnica renaștere din moarte. Zeul-pământ avea și alte epitete. Unul dintre zeii tracilor meridionali se numea Zbelturdos sau Zbelsurdos. În primul caz,turdos amintește de sl. tvĭrdĭ „bolta cerească, tărie”, lit. tvìrtas „tare, puternic, temeinic, sănătos”, let. tviřts „Ib.”, lat. firmitas, rs. tvérža „întăritură, tărie, soliditate, trăinicie” etc. În
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]