1,648 matches
-
toată lumea. —Și el unde e? am întrebat-o. În bucătărie. Se gudură pe lângă mama. Dar lasă asta, mi-a tăiat-o ea plină de entuziasm. Cred că te iubește. —Of, Helen, fugi de-aici, am spus începând să mă simt epuizată. Nu, pe bune, așa cred, mi-a promis ea. Da? am întrebat-o eu interesată. Eram așa de proastă. N-ar fi trebuit să plec urechea la nimic din ce spunea Helen. La vârsta mea, ar fi trebuit să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mîini, mă apăram, loveam, vedeam capete zburînd ca să fie răzbunat solul, săgeți și alte obiecte de luptă treceau pe deasupra mea de la dreapta la stînga și invers, Încleștare, groază, eroism, și-n final victoria Italiei. Pe urmă am adormit cîteva minute, epuizat. CÎnd m-am trezit tocmai trebuia să-l execute pe Russell În pădure, care-i era atît de dragă. Trec peste momentu-n care scapă luptîndu-se vitejește În stil japonez, și ajung direct la Roma, unde-s culori frumoase, unele nedreptăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe Lynn Bracken acasă, vrînd să mai facă o Încercare cu ea Înainte de a o aresta. Lynn a protestat, apoi a acceptat. Avusese parte de o zi Încărcată - cu serul adevărului, cu antiserul, cu toate Încercările de intimidare. Arăta sleită, epuizată. Putea să o declare deșteaptă, puternică și fortificată chimic. Nu a dat din ea nimic, În afara unor firimituri legate de Pierce Patchett. Cine știe cum o fi reușit! Patchett știa că nu va putea să-și ascundă toate păcatele. Lynn a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
să-mi pese. — Cum de te-ai Împrietenit așa de tare cu Exley? Lynn rîse. — In vino veritas. Știi, iubitule, ai treizeci și nouă de ani și eu tot aștept să-ți epuizezi actuala personalitate. — În clipa asta chiar sînt epuizat. — Nu la asta mă referam. Bud aprinse lumina de pe verandă. — Ai de gînd să-mi spui ce s-a Întîmplat Între tine și Exley? — Pur și simplu am discutat. Machiajul ei era brăzdat de lacrimi. Era pentru prima oară cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
fi făcut orice să se întoarcă acasă cât mai târziu. De multe ori aproape de miezul nopții, atât de frântă de oboseală și cu picioarele atât de umflate în pantofii din alte timpuri, încât nu-i mai trebuia mult să adoarmă, epuizată, după ce-și pieptăna îndelung în fața oglinzii părul de culoarea oțelului. Ce-o îngrijora, cu cât se scurgeau anii, erau banii tot mai puțini. S-a hotărât cu greu să-și ia un subchiriaș, în cămăruța de lângă bucătărie, cu intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
respire, era ca o gheară nevăzută ce scormonea sub pielea ei, îi venea să țipe de durere, dar n-avea glas, s-a străduit să țipe și atunci durerea a pierit și era ca și cum ar fi căzut de foarte sus, epuizată, leșinată aproape, transpirând și tremurând, fără glas; iar o clipă mai târziu - poate o fi fost după multă vreme, dar ei i se părea că se întâmplă exact în clipa următoare - gheara invizibilă a scormonit din nou și iarăși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ar mai fi dus a doua oară. Abia o făcuse o dată, cu neînchipuite precauții. O socotea o poveste depășită și avea dreptate. Îi erau de ajuns vizitele-calvar în care nevastă-sa îl purta în fiecare săptămână. S-a declarat obosit, epuizat deodată de munca de la birou, a cerut o pauză de zece zile măcar în turneele pe la prieteni, aștepta cu nerăbdare seara, să-și ungă încheieturile mâinilor și picioarelor cu nămol și să se retragă în camera sa tapisată cu cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să lucreze mult și să termine cu bine. I se părea că îi reușesc toate. Își stabilea un program de lucru zilnic, mereu mai mare. Îl îndeplinea și era în el o ușoară uimire. Dormea puțin, dar nu se simțea epuizat. Era convins că de mult nu mai fusese într-o stare atât de bună, cu un chef grozav de lucru. Se simțea ca drogat. În fiecare dimineață fluiera în baie, în vreme ce se bărbierea. Nu mai făcuse asta de mult. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
rubrică săptămânală - dar, după cum a declarat Hilary în acest interviu exclusiv, a meritat s-o aștepte atât pe Josephine! Spune-ne, Hilary, ce-ai simțit când ai văzut-o prima dată pe fetița ta? Ca să fiu sinceră, m-am simțit epuizată! Cei mai mulți ar spune probabil că a fost o naștere ușoară, dar categoric n-am să mă grăbesc să mai suport încă una! Dar când mă uit la Josephine, îmi dau seama că a meritat. A fost un sentiment extraordinar. Începeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bumbac al cărei fermoar nu era încă tras la spate. Se legăna încet în spate și în față, luptându-se să respire. Am îngenuncheat lângă ea și am întrebat-o ce pățise. Mi-a spus că se simțise tot mai epuizată în timp ce încerca să se îmbrace, apoi își căutase o pereche de ciorapi în sertarul de jos al șifonierului când descoperise că nu putea respira. I-am pus mâna pe frunte, care era foarte fiebinte și acoperită cu broboane de transpirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Cartea diseară? — Nu. În fiecare seară e altfel. Trebuie să-i Întrebi pe cei de la artistic. Cartea a fost terminată destul de devreme În seara aceea, pe la opt și jumătate, și, după ce am luat-o de la un asistent care părea totalmente epuizat, Emily și cu mine am pornit-o pe 59 Street. Emily căra un braț Întreg de haine luate de la curățătorie, puse pe umerașe și vârâte În pungi de plastic, și mi-a explicat că hainele luate de la curățătorie Însoțeau Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Bergman Îl transformase Într-o veritabilă umbră a propriei persoane. Purta un costum șifonat, prea mare pentru el, și dădea impresia că nădăjduiește să tragă o gură de cocaină din țigara Marlboro care-i atârna În colțul gurii. Părea deja epuizat, deși nu era decât șapte dimineața, iar asta mă făcea să mă simt mai bine. Pentru că mi se părea că așa e drept după cât de ticălos se purtase cu Lily și pentru că nu eram singura care se târa la serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
deja la Paris. Am făcut legătură după legătură, fără vreun alt eveniment deosebit, până când m‑am dus să Îmi adun catrafusele, În Încercarea de a o șterge Înainte ca telefonul să se pună din nou pe sunat. Abia când intram, epuizată, În haină privirea mi‑a căzut pe bilețelul lipit de monitorul calculatorului ca să nu uit, ceea ce Însă se Întâmplase: SUNĂ‑L PE A, 3:30 PM ASTĂZI. Am simțit un Început de amețeală, lentilele de contact au devenit aspre ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să se desfacă ușurel - și l‑am Înfășurat atât de strâns În jurul degetelor arărător și mijlociu, Încât au Început să pulseze. — Îmi pare rău, am Îngăimat, pentru că știam că are dreptate, dădusem dovadă de lipsă de sensibilitate, dar eram prea epuizată ca să mă mai apăr, așa că am continuat: Alex, te rog. Te rog, nu mă pedepsi cu tăcerea dacă ai vești bune. Știi tu cât a trecut de când m‑a sunat pe mine cineva ca să‑mi dea o veste bună? Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
că le ducea dorul, pentru că știa că, dincolo de ele, nu exista nimic: aer mort, vid și inima ei uscată. CÎnd a Încetat Julia să mă iubească? se Întreba acum. GÎndul era prea Înspăimîntător pentru a continua și, În plus, era epuizată. Stătu cu ochii deschiși, strînsă lîngă Julia, Încă simțind căldura membrelor ei, felul În care Îi urcă și-i coboară respirația. Dar cu timpul, Își schimbă poziția și se depărtă. CÎnd mîna Îi alunecă peste pijamaua de bumbac a Juliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
această idee. Ce rost avea? Intrase Într-o cîrciumă și băuse cîteva pahare de whisky. Cumpărase băutura de la o fată blondă; asta o făcuse să se simtă mai bine. După aceea se Întorsese istovită În Lavender Hill. Iar acum era epuizată. Răsuci verigheta Între degete, așa cum o făcuse la cinematograf, dar pînă și greutatea ei nesemnificativă i se păru prea apăsătoare cînd o ținu În mînă. Se uită În jur, apatică, În căutarea unui loc În care s-o pună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de parcă un maniac se năpustise asupra lor cu mai multe cuțite. PÎnă la ora două și un sfert - aproape de terminarea schimbului la stație - Kay și Mickey fuseseră plecate de cinci ori. Ajunseră În Dolphin Square mai mult sau mai puțin epuizate. Kay opri motorul cînd intră pe stradă și lăsă vehiculul, cu motorul mergînd În gol, să coboare panta spre garaj, la viteza lui. CÎnd trase de frînă, ea și Mickey Își dădură capul pe spate și Închiseră ochii. — Ce vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pentru că, probabil domnul Mundy Îl reperase acolo, stînd sprijinit, și-l urmărise. Își Înclină scurt capul spre Duncan și apoi Își văzu de drum, mergînd Încet printre mese. Duncan se răsuci și intră În celulă și se așeză pe pat epuizat. — Ai Întîrziat, spuse prietena lui Viv, Betty, În timp ce Viv cobora În fugă scările spre garderoba de la Portman Court. — Știu, răspunse Viv fără suflare. A băgat Gibson de seamă? — E-năuntru cu domnul Archer. M-au trimis pînă la subsol după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
că... stric totul, domnule Mundy. Dau totul peste cap, de fiecare dată. Vocea Îi devenea mai clară. Își mușcă buzele, Își apropie brațele și-și strînse pumnii pentru a-și opri lacrimile. CÎnd criza trecu și se relaxă, se simți epuizat. Gemu și-și frecă fața. Domnul Mundy Îl privi Încă o clipă, apoi puse mîna pe scaunul lui Duncan, Îl răsuci și se așeză oarecum stîngaci, oftînd inconfortabil. — Uite ce-i, spuse el În acest timp. Trage o țigară. Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu un covor gros de culoarea laptelui și faianța avea o aparență sidefie. Îi dădea senzația că este soioasă; se gîndi la manevrele pe care ar trebui să le facă pentru a nu lăsa urme sau pete. Brusc, se cutremură epuizată; Închise capacul toaletei și se așeză pe el cu coatele pe genunchi și fața În mîini. Încă nu-și dăduse jos paltonul și pălăria. Rămase așa mult timp, pînă cînd Reggie bătu la ușă s-o Întrebe dacă-i e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Că tocmai despre tine-i vorba! Că te-a iubit Înainte, iar acum... Își scutură capul și nu putu să termine ce-avea de spus. VÎrî mîna În buzunarul fustei să caute o batistă, și-și suflă nasul. Se simțea epuizată, neputincioasă, ca o păpușă. Julia se dusese să dea cenușa peste cărbunii de pe grătar cu vătraiul, dar acum se ridicase și stătea lîngă poliță fără să se Întoarcă. Nu mai veni lîngă Julia, ca Înainte. Rămăsese acolo de parcă urmărea focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și rămase nemișcat. În clădire era liniște. Nimeni nu stătea la fereastră să fluiere sau să ovaționeze. Oamenii care stătuseră Înțepeniți ca el, sau ghemuiți, Își ridicau acum capetele, Își Întindeau membrele pentru a testa liniștea nopții, și se prăbușeau epuizați. Numai ofițerii se agitau: ieșiseră ca niște gîndacii de sub o piatră. Duncan le auzea pașii pe suprafața de zgură a curții - mergeau lent, se opreau de parcă se minunau că ieșiseră și găsiseră Închisoarea Încă În picioare. Știa ce sunet o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Le-am Înșirat ceva despre faptul că administratorii de fonduri de la Edwin Morgan Forster sunt ca Björn Borg1 - excelenți jucători la linia de fund care-și drămuiesc loviturile și țintesc la victorii pe termen lung, și nu niște artiști exhibiționiști epuizați care aleargă după victorii ușoare și apoi greșesc la serviciu. Se pare că au Înghițit-o. Naiba știe de ce. Am tot ieșit din sala de consiliu de la Bengt Bergman să mă duc În toaleta directorilor, unde m-am Încuiat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de biserică, umple sala Îmbrăcată În lambriuri de stejar. În boxa acuzaților se află o blondă de vreo treizeci și cinci ani, Îmbrăcată Într-o cămașă de noapte albă de bumbac, iar pe dedesubt poartă un sutien roșu foarte vizibil. Femeia pare epuizată, dar totuși dârză. În fața membrilor tribunalului, Își clatină capul precum un câine de vânătoare care a dat de urma vânatului. Din când În când, Însă, când se scarpină după urechea dreaptă, ai putea chiar spune că e gata să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
În cartierul nostru unde au un perete dedicat impresioniștilor. Mamele s-au obișnuit de voie, de nevoie cu ideea că banii nu pot cumpăra dragostea, dar cred că-l pot cumpăra pe Monet, și asta e suficient pentru ele. Mame epuizate care merg la serviciu și care-și Înscriu fetele la academii ale stresului. Poate e singura perspectivă pe care o mai putem Înțelege. Stres. Succes. Chiar rimează. 09.28: — Ce probleme are femeia aia? —Poftim? Winston mă studiază În oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]