KorAP: Find »[drukola/base=ereditate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...59 >

1,461 matches

Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431

fost prefigurate de studiile asupra eredității plantelor și animalelor (cu concluzii limitate însă pentru ereditatea umană) și de analiza genealogică prin care anumite caracteristici au putut fi urmărite în aceeași familie, timp de generații (Galton, F., 1869). Deși cercetările vizând ereditatea umană au o istorie relativ scurtă și o specificitate aparte (date fiind limitele etice ale experimentelor genetice), câteva aspecte se impun a fi subliniate: • Moștenirea ereditară apare ca un complex de predispoziții și potențialități și nu ca o transmitere a

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
o istorie relativ scurtă și o specificitate aparte (date fiind limitele etice ale experimentelor genetice), câteva aspecte se impun a fi subliniate: • Moștenirea ereditară apare ca un complex de predispoziții și potențialități și nu ca o transmitere a trăsăturilor antecesorilor; • Ereditatea caracterelor morfologice și biochimice este mult mai bine cunoscută decât ereditatea însușirilor psihice, care, în multe cazuri, pare a fi rodul unor determinări poligenetice; • Diversitatea psihologică umană are cu certitudine și o rădăcină ereditară (constituție, biotip, baze comportamentale etc.), dar

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
etice ale experimentelor genetice), câteva aspecte se impun a fi subliniate: • Moștenirea ereditară apare ca un complex de predispoziții și potențialități și nu ca o transmitere a trăsăturilor antecesorilor; • Ereditatea caracterelor morfologice și biochimice este mult mai bine cunoscută decât ereditatea însușirilor psihice, care, în multe cazuri, pare a fi rodul unor determinări poligenetice; • Diversitatea psihologică umană are cu certitudine și o rădăcină ereditară (constituție, biotip, baze comportamentale etc.), dar nu se reduce la aceasta; Ceea ce este ereditar nu coincide întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
și o rădăcină ereditară (constituție, biotip, baze comportamentale etc.), dar nu se reduce la aceasta; Ceea ce este ereditar nu coincide întotdeauna cu ceea ce este congenital (sau înnăscut), unde sunt cuprinse și elemente dobândite în urma influențelor dinaintea nașterii; • Ceea ce ține de ereditate se poate exprima în diverse momente de vârstă sau poate rămâne în stare de latență pe tot parcursul vieții, în absența unui factor activitator (exemplu: cazul anumitor predispoziții alergice ori al combinațiilor aptitudinale); • Potențialul genetic al fiecărui individ se selectează

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
în stare de latență pe tot parcursul vieții, în absența unui factor activitator (exemplu: cazul anumitor predispoziții alergice ori al combinațiilor aptitudinale); • Potențialul genetic al fiecărui individ se selectează prin hazard și este, mai ales sub aspectul exprimării psihice, polivalent; • Ereditatea conferă unicitatea biologică, ca premisă a unicității psihice; • Din perspectivă filogenetică, ereditatea umană conferă cea mai mică „încărcătură” de comportamente instinctive. Aceasta face din puiul de om o ființă total dependentă de membrii propriei specii și, conform celebrei formule a

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
activitator (exemplu: cazul anumitor predispoziții alergice ori al combinațiilor aptitudinale); • Potențialul genetic al fiecărui individ se selectează prin hazard și este, mai ales sub aspectul exprimării psihice, polivalent; • Ereditatea conferă unicitatea biologică, ca premisă a unicității psihice; • Din perspectivă filogenetică, ereditatea umană conferă cea mai mică „încărcătură” de comportamente instinctive. Aceasta face din puiul de om o ființă total dependentă de membrii propriei specii și, conform celebrei formule a lui K. Lorenz, un „specialist în nespecializare” ereditară. Din acest motiv, puiul

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
K. Lorenz, un „specialist în nespecializare” ereditară. Din acest motiv, puiul de om este singurul care își pierde specificitatea dacă, în dezvoltarea sa timpurie, este „asistat” de membrii altei specii. „Copiii sălbateci”, cei crescuți de animale, s-au animalizat, în ciuda eredității lor de tip uman. • Prin „orarul” proceselor de creștere și maturizare, ereditatea creează premisele unor momente de optimă intervenție din partea mediului educativ, în așa numitele perioade sensibile sau critice. Anticiparea sau pierderea perioadelor se poate dovedi ineficientă (exemplu: achiziția mersului

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
om este singurul care își pierde specificitatea dacă, în dezvoltarea sa timpurie, este „asistat” de membrii altei specii. „Copiii sălbateci”, cei crescuți de animale, s-au animalizat, în ciuda eredității lor de tip uman. • Prin „orarul” proceselor de creștere și maturizare, ereditatea creează premisele unor momente de optimă intervenție din partea mediului educativ, în așa numitele perioade sensibile sau critice. Anticiparea sau pierderea perioadelor se poate dovedi ineficientă (exemplu: achiziția mersului, limbajului, operațiilor gândirii etc.); • Rolul eredității nu se exprimă în aceeași măsură

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
orarul” proceselor de creștere și maturizare, ereditatea creează premisele unor momente de optimă intervenție din partea mediului educativ, în așa numitele perioade sensibile sau critice. Anticiparea sau pierderea perioadelor se poate dovedi ineficientă (exemplu: achiziția mersului, limbajului, operațiilor gândirii etc.); • Rolul eredității nu se exprimă în aceeași măsură în diversele aspecte ale vieții psihice: unele poartă mai puternic amprenta eredității Ă temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia psihică (Teodorescu, Fl., 1996), Ă altele mai puțin Ă atitudinile, voința, caracterul etc.; • O aceeași trăsătură psihică

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
așa numitele perioade sensibile sau critice. Anticiparea sau pierderea perioadelor se poate dovedi ineficientă (exemplu: achiziția mersului, limbajului, operațiilor gândirii etc.); • Rolul eredității nu se exprimă în aceeași măsură în diversele aspecte ale vieții psihice: unele poartă mai puternic amprenta eredității Ă temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia psihică (Teodorescu, Fl., 1996), Ă altele mai puțin Ă atitudinile, voința, caracterul etc.; • O aceeași trăsătură psihică poate fi, la persoane diferite, rodul unor factori diferiți. Pentru o anumită persoană, hotărâtoare poate să fie ereditatea

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
eredității Ă temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia psihică (Teodorescu, Fl., 1996), Ă altele mai puțin Ă atitudinile, voința, caracterul etc.; • O aceeași trăsătură psihică poate fi, la persoane diferite, rodul unor factori diferiți. Pentru o anumită persoană, hotărâtoare poate să fie ereditatea, în timp ce, pentru alte persoane, se poate ca mediul sau educația să fi contribuit decisiv. În stadiul actual al cunoașterii și stăpânirii mecanismelor eredității se poate afirma că rolul său în dezvoltare, mai ales în dezvoltarea psihică, este de premisă naturală

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
poate fi, la persoane diferite, rodul unor factori diferiți. Pentru o anumită persoană, hotărâtoare poate să fie ereditatea, în timp ce, pentru alte persoane, se poate ca mediul sau educația să fi contribuit decisiv. În stadiul actual al cunoașterii și stăpânirii mecanismelor eredității se poate afirma că rolul său în dezvoltare, mai ales în dezvoltarea psihică, este de premisă naturală. Această premisă, cu acțiune probabilistă, poate oferi individului o șansă (ereditate normală) sau o neșansă (ereditate tarată). Prima poate fi ulterior valorificată sau

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
să fi contribuit decisiv. În stadiul actual al cunoașterii și stăpânirii mecanismelor eredității se poate afirma că rolul său în dezvoltare, mai ales în dezvoltarea psihică, este de premisă naturală. Această premisă, cu acțiune probabilistă, poate oferi individului o șansă (ereditate normală) sau o neșansă (ereditate tarată). Prima poate fi ulterior valorificată sau nu, iar cea de a doua, în funcție de gravitate, poate fi compensată în diverse grade sau nu. Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
stadiul actual al cunoașterii și stăpânirii mecanismelor eredității se poate afirma că rolul său în dezvoltare, mai ales în dezvoltarea psihică, este de premisă naturală. Această premisă, cu acțiune probabilistă, poate oferi individului o șansă (ereditate normală) sau o neșansă (ereditate tarată). Prima poate fi ulterior valorificată sau nu, iar cea de a doua, în funcție de gravitate, poate fi compensată în diverse grade sau nu. Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacționează, direct sau

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
acțiunea mediului, pe ansamblu aleatoare, poate fi în egală măsură o șansă a dezvoltării (un mediu favorabil), dar și o frână sau chiar un blocaj al dezvoltării (un mediu substimulativ, ostil, insecurizant sau alienant). Educația. În condițiile în care și ereditatea și mediul sunt prezențe obligatorii, dar având contribuții aleatoare în raport cu sensul procesului dezvoltării ontogenetice, societatea umană a perfecționat în timp un mecanism special de diminuare a imprevizibilului și de creștere a controlului asupra procesului dezvoltării individuale. Acest rol îl îndeplinește

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
și înțelegerea conținutului didactic de către școlar. Devine educație (și apoi autoeducație) orice act personal, interpersonal sau transpersonal care facilitează interacțiunea subiect-obiect în direcția unei finalități transformatoare. În această perspectivă, educația apare ca fiind liantul dintre potențialitatea de dezvoltare („propusă” de ereditatea individului) și oferta de posibilități a mediului. Ea face medierea între ceea ce s-ar putea (ereditatea) sub aspectul conținutului, momentului, nivelului, intensității, duratei, formei, mijlocului etc., și ceea ce se oferă (mediul). O acțiune educativă reușită armonizează cererea și oferta, ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
transpersonal care facilitează interacțiunea subiect-obiect în direcția unei finalități transformatoare. În această perspectivă, educația apare ca fiind liantul dintre potențialitatea de dezvoltare („propusă” de ereditatea individului) și oferta de posibilități a mediului. Ea face medierea între ceea ce s-ar putea (ereditatea) sub aspectul conținutului, momentului, nivelului, intensității, duratei, formei, mijlocului etc., și ceea ce se oferă (mediul). O acțiune educativă reușită armonizează cererea și oferta, ceea ce nu este deloc ușor pentru că, date fiind unicitatea eredității și unicitatea constelațiilor de mediu, nu există

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
face medierea între ceea ce s-ar putea (ereditatea) sub aspectul conținutului, momentului, nivelului, intensității, duratei, formei, mijlocului etc., și ceea ce se oferă (mediul). O acțiune educativă reușită armonizează cererea și oferta, ceea ce nu este deloc ușor pentru că, date fiind unicitatea eredității și unicitatea constelațiilor de mediu, nu există rețete. Ceea ce, într-un moment și pentru un individ, s-a dovedit influență benefică, poate fi dăunător în următorul moment sau pentru alt individ. Ca factor cu acțiune preponderent conștientă și deliberată, educația

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
stimulativă, totdeauna cu un grad mai înaltă decât poate, vrea, știe individul respectiv. O ofertă prea ridicată, ca și una banală, poate perturba dezvoltarea psihică. Evident dependentă de ceilalți factori și fără a avea puteri nelimitate (nu poate „reechilibra” o ereditate profund afectată și nici nu poate compensa un mediu total dizarmonic Ă foame, violență, incertitudine, durere, abandon Ă educația acționează programat și cu știință în sensul dezvoltării individului. Cel puțin principial, față de plusul și minusul oferite aleator de ereditate și

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
o ereditate profund afectată și nici nu poate compensa un mediu total dizarmonic Ă foame, violență, incertitudine, durere, abandon Ă educația acționează programat și cu știință în sensul dezvoltării individului. Cel puțin principial, față de plusul și minusul oferite aleator de ereditate și de mediu procesualității dezvoltării, educația, prin esența sa de activitate umană specializată în dezvoltare, propune doar plus1. Este unul dintre argumentele pentru care lucrările de psihopedagogie prezintă educația ca factor conducător al dezvoltării ontogenetice 1.2. Modele și teorii

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
cu planul general al lumii fizice, biologice, sociale pentru care este parte sau bază. Toate nivelurile de organizare ale materiei sunt permanent intercorelate, chiar dacă în cadre de relativă constanță. Dezvoltarea nu mai apare ca răspuns la una dintre dominantele natură (ereditate) sau mediu, ci ca produs firesc al interacțiunii lor. Forța, principiul dezvoltării, stă în mod egal în natură și mediu, chiar dacă ele par surse independente una de alta. În absența interacțiunilor, dezvoltare nu există. Nici una, în mod singular, nu poate

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
explicative în planul interacțiunii dintre cele trei subsisteme ale personalității umane. Majoritatea teoriilor personalității explică mai bine istoria persoanei decât evoluția sa viitoare, predicția comportamentului uman rămânând, încă, o problemă. O discuție detaliată a principalilor factori ai devenirii personalității umane (ereditate, mediu, educație), inclusiv disputele teoretice în acest domeniu este realizată în alt capitol al acestui volum. Pentru a orienta studiul personalității elevului, cunoașterea și aprecierea corectă a acestuia din perspectiva procesului instructiv-educativ, prezentăm acum cele mai importante trăsături și calități

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
ale personalității, temperamentele nu sunt în relație cu aptitudinile, fapt evidențiat și de existența unor persoane cu performanțe deosebite aparținând tuturor structurilor temperamentale. 4. Caracterultc "4. Caracterul" Spre deosebire de temperament, care, după cum am văzut, se referă la însușiri puternic ancorate în ereditatea individului, caracterul vizează îndeosebi suprastructura socio-morală a personalității, calitatea de ființă socială a omului. De câte ori vorbim despre caracter, mai mult ca sigur implicăm un standard moral și emitem o judecată de valoare (Allport, 1981). Tocmai implicarea judecăților de valoare în

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
Ca să atenuăm gravitatea acestor constatări, trebuie să spunem că influența apartenenței de clasă încetează să se manifeste la elevii foarte dotați sau foarte motivați. Unele din primele explicații pentru această stare de lucuri, apropiate de intuițiile simțului comun, au invocat ereditatea. Dar o astfel de explicație echivalează, în fond, cu afirmația că diferitele pături sociale ar fi înzestrate cu niveluri de inteligență diferite, ceea ce e absurd. Cauzele performanțelor școlare diferite ale copiilor de origini sociale diferite sunt mult mai complexe. În legătură cu

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
Iași. • Neculau, A., Zlate, M., 1983, „Clasa de elevi ca formațiune psihosociologică”, in I. Radu (ed.), Psihologia educației și dezvoltării, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București. • Nicola, I., 1980, Dirigintele și sintalitatea colectivului de elevi, EDP, București. • Oancea-Ursu, Gh., 1985, Ereditate și mediu în formarea personalității, Editura Facla, Cluj-Napoca. • Offer, D., Offer, J.B., 1975, From Teenage to Young Manhood, Basic Books, New York. • Okey, J.R., 1970, „Diagnosing learning dificulties”, in The Science Teacher, Washington, nr. 5, pp. 59-61. • Ollivier, B., 1992, Communiquer

[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]