1,730 matches
-
trupul ei...! Când și-al meu îmi e prea destul, Orfeule, și-al meu îmi e prea destul! Nevoie am de suflet, de suflet, de suflet. Și de un suflet de foc, ca acela ce iradia din ochii ei, ai Eugeniei. Trupul ..., trupul său... da, trupul îi este magnific, splendid, divin, dar trupul îi este suflet, suflet pur tot, numai viață tot, numai sens tot, numai idee tot! Mie îmi e de prisos trupul, Orfeule, îmi e de prisos trupul pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
accepte veniturile, cu atât mai puțin o putea face el; astfel încât totul s-ar pierde fără ca nimeni să profite sau, mai bine zis, ele ar fi depuse pe numele proprietarei de drept. În plus, el renunța să mai ceară mâna Eugeniei și nu-și dorea decât ca ea să fie fericită; se arăta chiar dispus să-i caute un loc de muncă bun lui Mauricio, ca să nu fie nevoit să trăiască din veniturile soției sale. — Ai o inimă de aur, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ierte. Mi se pare însă că nu mai e loc de cale-ntoarsă. Dacă ea vrea, le voi fi eu însumi naș de cununie. Iar apoi am să plec într-o călătorie lungă și îndepărtată. XVI — Ești insuportabil, Mauricio - îi spunea Eugenia logodnicului ei în odăița aceea a portăresei -, absolut insuportabil, și dacă o s-o ții tot așa, dacă nu te scuturi de nepăsarea asta, dacă nu faci ceva ca să-ți cauți un loc de muncă și să ne putem căsători, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și-i ridicăm cântări și imnuri, ca să-L adormim, ca să-L leagănăm? Oare întreaga liturghie a tuturor religiilor nu-i un mod de a legăna somnul lui Dumnezeu, pentru a nu se deștepta și-a înceta să ne viseze? Vai, Eugenia mea! Eugenia mea! Și Rosario a mea!“ — Salut, Orfeule! Orfeu îi ieșise în întâmpinare, sărea, dădea să i se cațere pe picioare. Îl luă în brațe, și cățelușul începu să-l lingă pe mână. — Domnișorule - îi spuse Liduvina -, vă așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ridicăm cântări și imnuri, ca să-L adormim, ca să-L leagănăm? Oare întreaga liturghie a tuturor religiilor nu-i un mod de a legăna somnul lui Dumnezeu, pentru a nu se deștepta și-a înceta să ne viseze? Vai, Eugenia mea! Eugenia mea! Și Rosario a mea!“ — Salut, Orfeule! Orfeu îi ieșise în întâmpinare, sărea, dădea să i se cațere pe picioare. Îl luă în brațe, și cățelușul începu să-l lingă pe mână. — Domnișorule - îi spuse Liduvina -, vă așteaptă Rosario cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un „Dumnevoastră, aici?“ din partea lui, răspunse cu un: „Cum, n-ați vrut să ne mai vizitați...!“ — Înțelegeți, doamnă - răspunse Augusto -, că după toate câte mi s-au întâmplat în casa dumneavoastră în ultimele două rânduri când am fost acolo, odată cu Eugenia singură și-apoi când n-a vrut să mă vadă, nu mai puteam trece pe la dumneavoastră. Înțeleg cele petrecute și spuse, dar nu mă mai pot întoarce acolo... Dar am o misiune pentru dumneata din partea Eugeniei... — Din partea Eugeniei? — Da, din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
am fost acolo, odată cu Eugenia singură și-apoi când n-a vrut să mă vadă, nu mai puteam trece pe la dumneavoastră. Înțeleg cele petrecute și spuse, dar nu mă mai pot întoarce acolo... Dar am o misiune pentru dumneata din partea Eugeniei... — Din partea Eugeniei? — Da, din partea ei. Nu știu ce i s-o fi întâmplat cu logodnicul, dar nu vrea să i se mai pomenească de el, e furioasă pe el, și ieri, când s-a întors acasă, s-a închis la ea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acolo, odată cu Eugenia singură și-apoi când n-a vrut să mă vadă, nu mai puteam trece pe la dumneavoastră. Înțeleg cele petrecute și spuse, dar nu mă mai pot întoarce acolo... Dar am o misiune pentru dumneata din partea Eugeniei... — Din partea Eugeniei? — Da, din partea ei. Nu știu ce i s-o fi întâmplat cu logodnicul, dar nu vrea să i se mai pomenească de el, e furioasă pe el, și ieri, când s-a întors acasă, s-a închis la ea în cameră și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-i fac iarăși curte, poate ca să se răzbune, poate ca să-l facă gelos pe celălalt și să-l vadă iar făcându-i sluj... Dar eu am caracter, cum să nu, eu sunt eu! Da, eu sunt eu! Eu sunt eu! Eugeniei, da, îi sunt îndatorat, cum aș putea s-o tăgăduiesc, pentru faptul că mi-a trezit facultatea amoroasă; odată însă ce mi-a trezit-o și stârnit-o, nu mai am nevoie de ea; femei, câte vrei.“ Ajuns aici, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Ce fermecătoare inocența malițioasă, maliția inocentă a lui Rosario, această nouă ediție a eternei Eve! Ce fetiță încântătoare! Eugenia m-a coborât de la abstract la concret, dar Rosario m-a condus la generic, și sunt atâtea femei ispititoare, atâtea... Atâtea Eugenii! Atâtea Rosarii! Nu, nu, cu mine nu se poate juca nimeni, cu atât mai puțin o femeie. Eu sunt eu! Mi-o fi sufletul mărunt, dar e al meu!“ Și simțind în această exaltare că eul i se tot umfla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
rea, așa cum i-ai spus mătușii mele, și voind doar să-ți răsplătesc generozitatea... — Bine, dar ce ne pasă, Eugenia dragă, de faptul că apărem într-un fel sau altul? În ochii cui? — Chiar în ochii noștri! — Și ce dacă, Eugenia mea... O strânse din nou la piept și începu să-i acopere fruntea și ochii cu săruturi. Li se auzea respirația amândurora. — Lasă-mă! Lasă-mă! — zise ea, în timp ce-și îndrepta și aranja părul. — Nu, tu..., tu..., tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
le numesc inteligența, sentimentul și voința. Gândim cu capul, simțim cu inima și vrem cu stomacul. E limpede ca bună ziua! Și acum... Acum - gândi el mai departe -, o idee luminoasă, extrem de luminoasă! Am să simulez că-i fac iarăși curte Eugeniei, am să insist din nou pe lângă ea, doar-doar mă va accepta ca logodnic, ca viitor soț; evident, doar ca s-o pun la încercare, ca un experiment psihologic și sigur fiind că o să mă refuze..., asta ar mai lipsi! Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
justifica tot ce fac eu cu ele! Astfel, când cineva caută motive ca să se justifice nu face de fapt altceva decât să-l justifice pe Dumnezeu. Or, eu sunt Dumnezeul acestor doi pârliți rimanești.“ XXVI Augusto se îndreptă spre casa Eugeniei dispus să încerce ultima experiență psihologică, cea definitivă, deși se temea de refuzul ei. Și se întâlniră pe scară, ea coborând ca să plece, în timp ce el urca spre a intra. — Dumneata pe-aici, don Augusto? — Da, eu; dar pentru că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
atâta îndreptățire că ar fi cel mai bun prieten al omului, dacă ar avea bani...? — Nu, dacă ar avea bani, câinele n-ar fi prieten al omului, sunt sigură de asta. Îi e prieten pentru că nu are. În altă zi Eugenia îi spuse lui Augusto: — Uite, Augusto, trebuie să vorbesc cu tine de un lucru foarte serios, foarte serios, și te rog dinainte să mă ierți dacă ceea ce am să-ți spun... — Pentru Dumnezeu; Eugenia, spune! — Știi de logodnicul acela pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dimineață, Liduvina îl anunță că-l așteaptă un tânăr și se pomeni apoi că era Mauricio. Fu cât pe ce să-l expedieze fără să-l asculte, dar se simțea atras de bărbatul acela care fusese într-o vreme logodnicul Eugeniei, pe care aceasta îl iubise și pesemne continua să-l iubească oarecum; acel bărbat care poate știe despre cea care avea să fie soția lui, a lui Augusto, intimități ignorate de acesta; de acel bărbat care... Era ceva care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cea care avea să fie soția lui, a lui Augusto, intimități ignorate de acesta; de acel bărbat care... Era ceva care-i unea. — Vin, domnule - începu cu suspușenie Mauricio -, spre a vă mulțumi pentru favoarea deosebită pe care, prin intervenția Eugeniei, ați binevoit să mi-o faceți... — Nu aveți de ce să-mi mulțumiți, domnule, și nădăjduiesc că de acum înainte o veți lăsa în pace pe cea care îmi va fi soție. Dar cum, eu unul n-am necăjit-o câtuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și te poți consola cu ea.“ Augusto se prăbuși pe o bancă, distrus. Curând după aceea, îngenunchea și se ruga. La ieșirea din biserică i se părea că se liniștise, dar era o liniște teribilă, înăbușitoare. Se îndreptă spre casa Eugeniei, unde-i găsi pe bieții ei unchi consternați. Nepoata le comunicase printr-o scrisoare hotărârea ei și nu se mai arătase toată noaptea. Perechea luase un tren care plecase la căderea serii, la foarte scurt timp după ultima întrevedere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spaima, ura, iubirea, mila, disprețul și, mai presus de toate, rușinea, o enormă rușine, și conștiința teribilă a situației ridicole în care se afla. — M-a ucis! - îi spuse Liduvinei. — Cine? — Ea. Și se închise în dormitor. Și odată cu imaginile Eugeniei și a lui Mauricio, îi apărea în minte și cea a lui Rosario, care-l lua și ea peste picior. Și-și amintea de mama sa. Se trânti pe pat, își înfipse dinții în pernă, nu izbutea să-și spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mi-ați dat-o; jur... Dacă vreți să mă omorâți, atunci vreau să trăiesc, să trăiesc, să trăiesc...! — Halal viață! - am exclamat eu. — Da, oricum ar fi. Vreau să trăiesc, chiar de-ar fi să mai fiu batjocorit, chiar dacă altă Eugenia și alt Mauricio mi-ar mai sfâșia inima. Vreau să trăiesc, să trăiesc, să trăiesc... — Păi dacă nu ești decât ce vreau eu să fii... — Vreau să fiu eu, să fiu eu! Vreau să trăiesc! - și vocea îi plângea. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Prin țărâna de trupuri viața mea a rămas pârjolită de Demoni. Numai Dumnezeu mai știe de ce mă plânge universul în lacrimi arse de toamnă, iar sufletul meu e un luceafăr stins într-o încercare a stelelor. SECETA ADEVĂRULUI în memoria Eugeniei Moldoveanu Această primăvară e o furtună de suflete, a luat cu ea cea mai frumoasă floare. Cine poate ști, de ce a nins în luna martie? Cine poate ști, de ce s-au aprins lacrimi pe mormântul dreptății? Oare în ceruri e
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ce-l rechem Să se contemple viața în simfonii acerbe, Când sufletul s-a dizolvat prin nopți, Și au trecut atâtea clipe prin deșuete vorbe, Și au trecut prin ceruri, atâtea dimineți. IUBIREA DE AER IUBIREA DE AER în memoria Eugeniei Moldoveanu Chiar de e primăvară, să știi doamnă că-n azi a nins cu flori mari asemeni lacrimilor mele, sunt fulgi de durere și chin, sunt fulgi de stele din cerul meu de suspin. Voi fi și eu un fulg
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
aflai În autobuz, iar cînd ai coborît, veneai acasă, - ea, din Întîmplare aștepta În stație, sub felinarul abia arzînd, și recunoscîndu-te, ți-a rostit numele, vădit bucuroasă: - Vai, ce fericită sînt că vă văd! Vă mai aduceți aminte? Mă numesc Eugenia Săndulescu... M-ați judecat, mi-ați salvat viața. Era vorba de o delapidare. Am vrut să vin la tribunal, n-am Îndrăznit. M-au grațiat. A dat să-ți sărute mîna, pe care ți-a cuprins-o cu tărie. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
apa gălbuie dintr-o pungă spartă. Bărbați sleiți, îndesați în autobuzele cu burduf, ca niște muzicieni înghițiți de-un acordeon uriaș; femei colosale, irigate pe gambe de cerneala varicelui; copii fericiți, pătați pe fălci de dungile de cacao țâșnind din „Eugeniile“ expirate - totul semăna cu o grădină zoo suprapopulată cu ființe dintr-o altă epocă. Era prea mult. Mă răzbunam punând mâna pe cartea de telefon și urmărind pagină cu pagină povestea mizeriei umane. Acolo se-aflau micile specimene ale comunismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Intram unul câte unul în magazin, sperând să găsim vreun indiciu. Mai luam o „japoneză“, mai ceream un corn, mai vroiam niște chifle. Toată industria românească de panificație ne sărea în ajutor, punându-se cu biscuiți și grisine, napolitane și eugenii, pufuleți și batoane, în slujba amplei investigații detectivistice. Halatul se balona la locul potrivit, stătea așa din cauza țâțelor. Mai sus și mai jos, observai totul: gâtul gros, ochii negri, părul negru-albit, strâns cu-o agrafă metalică la spate; picioarele strâmbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
făcut un semn ospătăriței. După care s-a întors cu nasul în ecran. „Cere-i și tu o pizza, m-a luat stomacul. Ăștia, la noi, ne dau numai biscuiți.“ Nimerisem și eu o dată bufetul de la Matematică: în raft, numai „Eugenii“ și ciocolate „Rom“. Am comandat la întâmplare, ce mi-a trecut prin cap: bacon, măsline, ceapă, roșii, ardei, extra mozarella. Mi se făcuse și mie foame, gastrita dădea târcoale. L-am cercetat iar pe Mihnea. El butona textul, ospătărița se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]