1,082 matches
-
se strecură la rîndul lui, părăsind grota de acum complet Înecată de mare. Tunelul urca În pantă lină. Se tîrÎră cam vreo douăzeci de metri, cu veșmintele agățîndu-se de asperitățile pietrei, cînd galeria se lărgi, Îngăduindu-le să se ridice. Exclamația tinerei femei răsună Îndelung ca un ecou. Mai Înainte chiar ca lanterna să lumineze locurile, știa deja despre ce era vorba. Se aflau Într-o vastă cavitate naturală și circulară - avînd cel puțin zece metri diametru - scobită chiar În stîncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
făcea tatăl ei aluzie. - Străbunii spuneau că o vijelie Într-un cer senin e semnul mîniei celor răposați. Specialistul În crime ritualice Încerca să scormonească printre amintirile lui de geografie - Întîlnirea front rece-front cald -, În căutarea unei explicații plauzibile, cînd exclamația Înăbușită a lui Jeanne Îi reteză elanul. Mama Mariei, Înlemnită, fixa una dintre coroanele de flori așezate pe sicriul lui Loïc. Aceasta era Înconjurată cu o panglică. Textul era În dialect breton. Litere de aur pe fond roșu: Pentru Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Fata o deschise discret În timp ce Armelle comenta pagina Întîi din Télégramme de Brest și abandonarea cercetărilor referitoare la Bréhat. - Asta ar trebui să faciliteze succesiunea și demersurile pentru recuperarea șantierului naval, ce crezi, tată? Arthus era gata să răspundă cînd exclamația Înăbușită a lui Juliette Îl opri. Toate privirile se Îndreptară spre fată, care lăsase să cadă foaia pe masă. Fraza era alcătuită din litere decupate dintr-un ziar. GWENAËLLE LE BIHAN ESTE FIICA ILEGITIMĂ A LUI ARTHUS. Prima reacție a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
a rămâne În picioare? Ceru un pumnal unuia dintre soldați și, din câteva lovituri hotărâte, reteză frânghiile care Îi țineau mâinile. Brațele omului alunecară Înainte cu o mișcare Înceată ce părea să imite mișcarea vieții. Dar trupul rămase ridicat, stârnind exclamațiile celor prezenți, care se cruceau. Dante Întinse mâna și Îi atinse masca. Tencuiala era complet uscată, tare ca piatra. Părea un var de zidărie neobișnuit, ca și când mâna asasinului ar fi introdus În amestec și o componentă mai rezistentă. Lovi coaja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de freamătul metalic al unor mici țimbale de bronz. O figură feminină Își făcuse apariția, În mijlocul ovațiilor celor prezenți. De Îndată, o pădure de mâini și de trupuri, de jur Împrejur, se apucase să se agite haotic, cu strigăte și exclamații vulgare, acompaniate de zgomotul farfuriilor din lemn, izbite ritmic de mese. O muzică ce, din când În când, o acoperea pe cealaltă. Dante Îndreptă spre Teofilo o privire Întrebătoare. — Ea e Antilia, dansatoarea care a dus până la Roma faima tavernei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de cele Întâmplate. Iar unul dintre ei, mai mult decât ceilalți. La un moment dat, vraja se rupse, iar chipurile celor de față se Însuflețiră dintr-o dată cu expresiile uimirii și ale compasiunii la care se așteptase, În timp ce un cor de exclamații reproducea și În acel colț de sală atmosfera din restul tavernei. — Ambrogio... mort? zise În cele din urmă Cecco d’Ascoli. Cum? Și de ce? Părea cutremurat, Însă Dante simțea o notă falsă În emoția lui. — Bargello și oamenii lui bâjbâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reprezentația lor, Într-un popas făcut la curve. Orbitele circulare, cerurile, Mercur, Luna, Soarele, Venus, cerul al treilea... În acea clipă unul dintre Păcate, care se aplecase să Înșface fantoșa, se roti brusc, sărind cu un mârâit spre public. O exclamație de teamă străbătu masa spectatorilor. Omul de lângă Dante țipă și el. Poetul tresări: masca diavolului, cu trăsăturile ei bestiale, amintea, În mod cu totul și cu totul ciudat, de aceea Înspăimântătoare a lui Ambrogio. Poate că trăsăturile groazei se aseamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
extraordinar de bine. A petrecut un an de zile lucrând ca manechin în Milano, apoi s-a întors în State ca să urmeze Medicina. Acum e neurochirurg. Dacă-ți vine să crezi! Sigur că-l credeam. — Uau, am scos eu o exclamație lamentabilă. Pun pariu că nu multe modele pot să facă tranziția asta. Voi doi mai țineți legătura? — Nu, nu mai ținem legătura. Din păcate, n-am mai vorbit de ani de zile. Acum ea locuiește în Chicago, cu soțul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
ochi, m-am uitat în jur și am văzut niște fiorduri făcute dintr-o combinație de hârtie, clei și apă și un chioșc în formă de iglu unde se vindeau gustări. Câțiva copii făceau piruete pe gheață, iar alții scoteau exclamații de uimire și încântare în fața unui urs polar împăiat, ce stătea pe picioarele din spate lângă o ieșire laterală. Nu era nici un adult în tot patinoarul. Apoi mi-a picat fisa: ia să verific toaleta bărbaților. O săgeată m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
aruncă o privire pe care acesta nu reuși să o descifreze. Apoi cortina căzu și se auzi sunetul aplauzelor, unul cum nu mai auzise niciodată. Erau puternice și prelungite, dar, printre bătăile din palme, se mai amestecau și alte zgomote, exclamații și strigăte, fluierături care ar fi putut exprima entuziasmul, dar, tot la fel de bine, ar fi putut fi răbufnirile unei mulțimi furioase. Cortina se ridică din nou și actorii Își făcură reverențele, Întâi toți odată, apoi pe rând. Din punctul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Sun și zic: "Tovarășii plutonieri! Până când să-l lăsăm pe jerpelit să momească, cu rimele lui de doi bani, pe fierar-betoniștii?!"... Când te lăudai că ți-a picat prima oară pata pe poezie? Has-Satan își expedia exclamațiile de jubilație turistică, în vreme ce, cu dreapta, hașura ariile străvechi ale mahalalelor Săpunari, Scaune, Cavafi și Pescari. Încurcături de ulicioare brodite pe hărți, ciuruite de timp, întărite de el cu dungile unui creion mecanic. Hărțile erau din 1781, 1794
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a dezvăluit secretul? Cum a tratat cu prima soție? A întrebat-o Susan ușor sarcastică. Julia a clătinat din cap. Avea gura plină cu vin. — Da. Mi-a spus c-a omorât-o cu-atâta drăgălășenie. —Poftim? a răsunat uluită exclamația colectivă. —Se pare că atunci când soțul s-a despărțit de prima nevastă, cei doi au căzut de acord să rămână prieteni, așa că predecesoarea noii mele prietene apărea destul de des în fundal. Julia și-a mai mișcat puțin scaunul ca să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și, într-un sfârșit, ușurare. — Măi să fie, spuse Peckenpaw. Jones și un necunoscut. Apăsă zdravăn pe ultimul cuvânt. — Măi să fie, măi să fie! zise de două ori, De-Două-Ori. Jones și un necunoscut. Și au mai fost și alte exclamații asemănătoare în încăpere. Treptat, seara și-a recăpătat veselia. Flann O’Toole apăru din spatele tejghelei, revenindu-și rapid, cu entuziasmul deja restabilit. Pe fața lui, ce părea prietenoasă, îi răsărise un zâmbet. Părea prietenoasă. A părea nu e totuna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ocupați să-și câștige existența, mulțumesc de Întrebare, și sunt mulțumiți să știe că școala Își face treaba pentru care ei o plătesc. Citesc ce scrie jos de tot pe pagină. Sărbătoarea e mîine. SUNTEȚI CU TOȚII BINE VENIȚI! Lângă această exclamație amenințătoare, Emily a scris cu scrisul ei cel mai apăsat și fioros: „Mămica mea ieste foarte bun bucătăreasă mult mai bun ca a lu Sofi“. O, la dracu’. Încep să caut prin dulapuri. Ce mâncăruri tipice englezești există? Friptură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
se ocupă de șobolani e pe drum, am anunțat eu ridicând vocea, ca să le avertizez că sunt acolo și ca să le opresc din a mai Împărtăși alte exemple ale neglijenței mele. La auzul numelui dăunătorului, Juanita a dat drumul unei exclamații de groază ca sunetul unei mitraliere. Dacă lași mâncarea afară, atrage dăunători, mi-a servit-o Barbara. Nu las mâncarea afară, am spus, dar ea era deja pe hol, unde Donald punea laolaltă bagajele. El mi-a făcut un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
trei, patru, Continuați, doi, trei, patru!“. Nenorocitul. Într-o după-amiază, stând În fața calculatorului, cu burta atât de Încordată, că aveam impresia că-mi mișună mii de furnici pe piele, am avut câteva Braxton Hicks, acele contracții obișnuite care seamănă cu exclamațiile unui colonel În rezervă din Nether Wallop. Până la urmă, ajunsesem să-l visez pe colonelul Hicks sărindu-mi În ajutor. Îmi ducea servieta și, cât așteptam În stația de autobuz de pe City Road aproape Îngenuncheată de oboseală, el Îmi Întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
rotunjit al mesei. Trebuie să ai grijă de el, iubita mea. Nu există alții mai buni ca Richard. În trecut, judecam entuziasmul mamei pentru soțul meu ca un semn al dezamăgirii ei În ceea ce mă privește. Mi se părea că exclamațiile ei provocate de fiecare dintre așa-zisele lui virtuți miraculoase (faptul că e În stare să gătească o mâncare simplă, faptul că e dispus să petreacă timp cu copiii) erau un fel de a arăta cu degetul viciile mele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cizmele marilor dandy! Ba chiar despre papucii lor exotici! Începând cu pantofii de lac lustruiți ca oglinda ai lui Baudelaire, Înlocuiți vara de nu mai puțin celebrele ghete albe, și sfârșind cu Încălțările lui Mateiu Caragiale, care au smuls privitorilor exclamații de admirație, iar prietenilor scriitori - câteva bune paragrafe. Dacă am avea suficient răgaz, am descoperi și descrie pălăriile marilor dandy (marca Bandoni), jobenele (de la Delion), meloanele, canotierele sau tot ce poate fi Însemn de eleganță și unicat la capitolul „acoperăminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
călcând totul în picioare în calea lui. Colegii lui, care fuseseră în spate, începură imediat să se prostească, astfel că întreaga zonă se umplu de zarvă pentru că toată lumea voia să se destindă după tensiunea recentei descoperiri. În toată această nebunie, exclamația ultimului sosit fusese uitată pentru moment. Încercând să nu chicotesc, m-am concentrat mai mult asupra peretelui din spate ale zonei de servicii, acolo unde se afla scara lui Iacob; peretele era în umbră și era greu de distins cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
niște umbre suspecte se întinseră în fața noastră. Cât ai clipi, ne-am pomenit înconjurați de vreo zece bărbați înarmați cu săbii și pumnale, printre care i-am recunoscut imediat pe cei doi vecini de la masă. Unul dintre ei scuipă câteva exclamații într-o arabă stâlcită; am priceput totuși că nu trebuia nici să vorbim, nici să ne mișcăm dacă nu voiam să fim străpunși pe loc. În clipa următoare, eram azvârliți pe jos. Ultima imagine pe care o mai țin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
putem vedea toate acele straturi de istorie - și putem admira frumusețea zidului însuși, o comoară care le-a fost ascunsă evreilor timp de cel puțin două milenii. În timp ce bărbații în pantaloni scurți și femeile cu pulovere legate în jurul taliei scoteau exclamații uimite, Maggie încerca să-și miște privirea ca pe o rază de lanternă. Era oare mica tăbliță a lui Avraam ascunsă pe undeva pe aici? Cercetă pământul, întrebându-se dacă nu exista un fel de trapă, o scară poate, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
e puțin ruginită? Ce vă pasă dacă e mai mult topor decât secure? ARTUR: Îmi pasă! Mie îmi pasă! Eu sunt cu hachițe! Vreau să fie secure și nu topor! Vreau să fie covor roșu! Vreau grătar sub buturugă! CĂLĂUL (Exclamație dureroasă.): Buturuga! ARTUR: Ce-i cu buturuga? CĂLĂUL (În panică.): Am uitat-o! ARTUR (Feroce.): Ai uitat buturuga?! CĂLĂUL (Alb.): Am uitat-o... Am uitat-o... ARTUR: Unde? CĂLĂUL: În ploaie... ARTUR: În ploaie?! CĂLĂUL: E în roabă... afară, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de revelion, când ultimele secunde ale anului au o reverberație mai puternică, dar și loviturile puternice ale mulțimii în porțile Bastiliei.) MAMA (Privind fascinată la coborârea ceasului.): Ce-i asta? ORBUL (Neajutorat.): Ce? Care? PRIMUL BĂRBAT (Însoțit de ceilalți în exclamații de uimire) BĂRBATUL CU TOMBERONUL: A sosit! ORBUL: Ce? BĂRBATUL CU TOMBERONUL: Ceasul! ORBUL: Ești sigur? A sosit ceasul? Putem începe? OMUL CU SACAUA (Pentru sine.): A sosit ceasul Revoluției! TOȚI: A sosit ceasul Revoluției! VIZITATORUL: Domnilor, mai sunt câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
direct pe peron, prin ferestre și uși; lucrurile considerate nefolositoare sunt aruncate de-a valma, pe fereastră; peronul se va umple de valize, cutii, coșuri, obiecte dintre cele mai incerte și de dimensiuni diferite; tot acest travaliu este însoțit de exclamații și comentarii furtunoase; în acest timp CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE se plimbă ușor pe peron, apoi se așază pe fotoliul-leagăn și-și aprinde o țigară.) VOCEA IOANEI: Umbreluța mea! Bretelele! Hi, hi... VOCEA CASIERULUI: Să spargem bufetul! (Zgomote, sticle sparte.) IOANA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Cred că o partidă de zaruri ar fi binevenită. ȘEFUL GĂRII: Da, cred că cel mai bun lucrau pe care... (Se așază pe geamantanele din jur și încep să joace zaruri, nepăsători și tot mai entuziasmați de joc; vor scoate exclamații și strigăte de plăcere) CASIERUL: Hm! HAMALUL: He, he, he... ȘEFUL GĂRII: Aș! (CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE se întoarce, absent, pe peron; îi privește pe cei trei care joacă zaruri; o privește pe IOANA; liniștit, senin, începe să urce scările care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]