2,256 matches
-
pe care îngerul o dă acestei vedenii, apoi 2Tes., încheindu‑și incursiunea scripturistică prin cuvintele lui Cristos (In. 5,43 și parabola de la Lc. 18). Așadar: un profet din Vechiul Testament, un înger, un apostol și Isus însuși. După acest climax, exegetul revine cu alte două scurte citate din Cartea lui Daniel, pentru a încheia, în manieră elegantă și impresionantă, cercul hermeneutic. Vom reveni asupra sensului acestei succesiuni de citate. Pentru moment, să ne oprim asupra unuia dintre acestea, semnificativ. Este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de Nabucodonosor vor fi lovite deodată de o piatră căzută „de nicăieri” (Dan. 2,34), fără intervenția vreunei mâini: abscisus est lapis sine manibus et percussit imaginem in pedes ferreos et fictiles et comminuit eos usque ad finem (26,1). Exegetul citează, ca și mai devreme, versiunea lui Theodotion. El omite însă sintagma ƒ> ∠ Δ≅ΛΗ, „din munte”: piatra salvatoare se desprinde „din munte”, omisiune, credem noi, nu lipsită de sens. Este adevărat că adesea - asemenea multor alți Părinți, de altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se pare - potrivit căreia numărul Anticristului nu ar fi 666, ci 616. El pare să acorde o importanță deosebită acestei dezbateri. Într‑adevăr, dacă acceptăm varianta 616, prezentă într‑un anumit număr de manuscrise ale Apocalipsei, întregul eșafodaj anticristologic al exegetului se năruie; criteriul principal, al recapitulării (recapitulatio), nu mai funcționează. Antonio Orbe avansează o altă ipoteză, conform căreia numărul 666 ar face aluzie la salus carnis - materia va fi salvată prin a doua venire a Mântuitorului -, în timp ce numărul 616 implică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu doar pentru ei, ci mai ales pentru semenii lor. Tentativa lor orgolioasă de a determina numele exact al Anticristului riscă să îi coste propria mântuire. Ei sunt integrați din oficiu, de Irineu, în categoria falșilor profeți sau a falșilor exegeți: Toți cei care numai de dragul faimei deșarte hotărăsc nume conținând acest număr greșit, susținând sus și tare că numele scornit de dânșii aparține celui ce va să vină, aceștia nu vor sfârși nepăgubiți, întrucât, o dată, s‑au amăgit pe ei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
veni sub alt nume, atunci foarte ușor vor putea fi trași pe sfoară, [întrucât vor crede] că încă n‑a venit cel de care le este lor teamă (V, 30, 1). Anticristul va purta un nume, ca orice ființă omenească. Exegeții vanitoși de care vorbește Irineu propun însă o serie de nume, fapt care, în loc să simplifice, complică și mai tare lucrurile. Diversitatea ipotezelor contradictorii atrage prudența, chiar neîncrederea exegetului, căci ea amintește de diversitatea opiniilor și a teoriilor, adesea la fel de contradictorii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
V, 30, 1). Anticristul va purta un nume, ca orice ființă omenească. Exegeții vanitoși de care vorbește Irineu propun însă o serie de nume, fapt care, în loc să simplifice, complică și mai tare lucrurile. Diversitatea ipotezelor contradictorii atrage prudența, chiar neîncrederea exegetului, căci ea amintește de diversitatea opiniilor și a teoriilor, adesea la fel de contradictorii, ale filozofilor păgâni. El prezintă deci câteva soluții posibile, dar nu îndrăznește să aleagă una. Poziția sa nu este totuși cea a unui sceptic, cum s‑ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
totul nou în raport cu tradiția anterioară. Irineu face, încă o dată primul, sinteza între figura tiranului eshatologic și figura falsului mesia evreu. Anticristul zugrăvit de el va cuceri Ierusalimul, simulând, într‑o primă fază, protejarea coreligionarilor săi, după care va pustii lumea. Exegetul invocă, drept unică mărturie scripturistică, Ier. 8,16, făcând aluzie la omiterea lui Dan de pe lista triburilor din capitolul 7 al Apoc. (vv. 5‑8). Într‑un articol din 1995, „Antichrist from the tribe of Dan”, C.E. Hill analizează constituirea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
revarsă un nou torent de pasaje din Noul Testament referitoare, de data aceasta, la Judecata de Apoi: Mt. 10,35; Lc. 17,34‑35; Mt. 13,30; 25,33‑34; Lc. 2,34; 10,12; în fine, Mt. 7,21. Probabil, exegetul a avut sub ochi, după cum afirmă Antonio Orbe, un bogat volum de testimonia despre această temă. Pasajele citate sunt menite să demonstreze caracterul discriminator, în sens etimologic, al parusiei. Totul va fi adus la lumină, nimic nu va rămâne ascuns
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
oriental cu convingeri milenariste, neinteresat de cultura clasică păgână și care nutrește profunde antipatii față de Imperiul Roman. Acest personaj nu este autorul operelor cu caracter filozofic semnalate pe statuia descoperită pe Via Tiburtina. În cazul nostru este vorba de un exeget de înalt nivel, dovedind o bogată cultură biblică. În Com. Dan., Hipolit face trimitere, în două rânduri, la tratatul despre Anticrist: „Un studiu amănunțit al problemei Anticristului există deja într‑o altă lucrare. Nu dorim să rediscutăm această temă” (IV
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și bunăvoința cititorilor (auditori) și afirmă perenitatea și în același timp actualitatea mesajului profetic. Această perenitate, am văzut deja, decurge din teoria Logosului ca vector integrator, a cărui manifestare este spirituală, în cazul profeților veterotestamentari, sau materială, în Întrupare. Misiunea exegetului se reduce la reperarea și ordonarea pasajelor din Scripturi care au legătură evidentă cu venirea Anticristului. Fiind cel care structurează trama hermeneutică a discursului pe baza materiei prime oferite de textele sfinte, exegetul are permanent grija de a nu interveni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
profeților veterotestamentari, sau materială, în Întrupare. Misiunea exegetului se reduce la reperarea și ordonarea pasajelor din Scripturi care au legătură evidentă cu venirea Anticristului. Fiind cel care structurează trama hermeneutică a discursului pe baza materiei prime oferite de textele sfinte, exegetul are permanent grija de a nu interveni la nivelul conținutului propriu‑zis. Dumnezeu se descoperă pe sine acolo unde dorește și cum dorește. Tratatul va lua în discuție douăsprezece puncte, enumerate în pr2γΦ4Η: 1) natura parusiei Anticristului; 2) împrejurările
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cazul versetelor 10‑12, a „contaminat” versetele 8 și 9, toate acestea formând o secțiune de sine stătătoare. Începând cu Iustin și continuând cu Irineu, Tertulian și Clement, Gen. 49,8‑12 devine unul dintre principalele pasaje mesianice invocate de exegeții creștini. În scurtul său comentariu din De Christo..., Hipolit afirmă că expresia „pui de leu se referă la Fiul lui Dumnezeu, născut, după trup, din [neamul lui] Iuda și David” (8, 1). Prin urmare, somnul puiului de leu simbolizează „somnul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
leu” nu au un singur corespondent, ca în De Christo..., ci doi, Tatăl și Fiul. Cam atât în privința dosarului cristologic. Scripturile însă, afirmă Hipolit în De Christo..., invocă același simbol al „leului” și pentru a vorbi despre adversarul lui Cristos. Exegetul se raportează la un mic dosar cuprinzând patru citate sau, mai bine zis, se străduiește să alcătuiască el însuși acest dosar (cap. 14‑15): Gen. 49,16‑17; Deut. 33,22; Ier. 8,16 și o profeție de origine necunoscută
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
interpretării obișnuite din iudaism, care atribuie această profeție lui Samson. Este adevărat, exclamă Hipolit, că profeția se referă și la Samson, dar nu în mod exclusiv. Samson a împlinit profeția doar pe jumătate, Anticristul o va împlini integral. În opinia exegetului nostru, Samson este un tÚpoj al tiranului eshatologic, este în același timp un pre‑ și un semi‑Anticrist. În fine, cel de‑al patrulea fragment al dosarului este de la Ier. 8,16: „De la Dan se aude ropotul cailor și de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
statuia (cf. Dan. 2,34) și a sfărâmat‑o, schimbând împărățiile și dând domnia sfinților Celui de Sus (cf. Dan. 2,44; 7,27). Acesta este Cel care a devenit munte uriaș și a umplut întreg pământul (Dan. 2,35). Exegetul pornește de la analogia între vedenia statuii, din capitolul 2, și vedenia celor patru fiare, făcând din acestea „o singură povestire, arătând că ambele concordă și sunt adevărate” (cap. 20), că ele se întrepătrund și se lămuresc reciproc. Este adevărat că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care le combină pe baza unei analogii destul de vagi: cifra 4. Mitul Anticristului este rezultatul acestui act hermeneutic, constând în remodelarea anumitor date oferite de Scriptură potrivit unui scenariu a priori. Este vorba de o tehnică proprie tuturor predicatorilor sau exegeților care lucrează pe baza unui corpus de testimonia constând în organizarea acestor testimonia în funcție de o structură teologică sau ideologică foarte bine definită, în scopul obținerii unui nou text al cărui sens este vizibil diferit de sensul fiecăruia dintre pasajele inițiale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ruinele și după modelul legislativ al imperiului fondat de Augustus, el însă va fi un rege de origine iudaică (din tribul lui Dan: cap. 14-15). Pentru explicarea „semnului de pe mâna dreaptă și de pe frunte” de care vorbește Apocalipsa 13,16, exegetul face aluzie, probabil, la constrângerile suferite de creștinii din vremea sa, amintind anumite episoade (49,5) din Cartea Macabeilor: de exemplu, pentru obligația sacrificiului el face referire la 1Mac. 1,57‑58: „Regele a ridicat urâciunea pustiirii deasupra jertfelnicului și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe Antiochos Epiphanes, primul care a impus iudeilor asemenea sacrificii, din două motive: Antiochos constituie, în opinia sa, prefigurarea ultimului persecutor al „sfinților”; moartea sa îngrozitoare (a fost „mâncat de viermi”, 2Mac. 9,9) anunță sfârșitul Anticristului. În acest punct, exegetul atinge tema răzbunării divine, temă capitală în scrierile lui Lactanțiu. Prin aceste referiri livrești este sugerată realitatea cotidiană - comportamentul Romei este similar celui de odinioară al Imperiului Macedonian și anunță viitorul imperiu în care răul va ajunge la apogeu. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cheamă la sine pe toți care cred într‑Însul acoperindu‑i așa cum o pasăre își acoperă puii. În Com. Dan. (IV, 50, 2) durata persecuțiilor nu va fi de 1260 de zile, ci de 1290 de zile; textul la care exegetul se raportează nu mai este, ca în cazul de față, Apoc. 13,3, ci Dan. 12,11‑12. Referirea la pustietate și la munți are ca surse Apoc. 12,6 și Mt. 24,16: „Atunci cei care se vor afla
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sunt decât împlinirea vremurilor de acum, tot ceea ce se va petrece atunci reproducând, la scară mult mai largă, evenimentele care se petrec acum. Un alt aspect demn de precizat este „anticosmismul” discret, dar foarte prezent, care definește viziunea teologică a exegetului (aceasta va fi reluată și dezvoltată în Com. Dan., după cum vom vedea în paginile următoare). Ultimele două testimonia (Mt. 24,15‑22 și Dan. 12,11‑12) se referă la episodul profanării templului, fără însă ca simbolul templului să capete
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hipolit se adresează unui frate, pe nume Teofil, dornic să aprofundeze problemele eshatologice. El lucrează pe baza unui dosar de texte profetice - sau alcătuiește el însuși acest dosar - cele mai interesante dintre ele provenind de la Daniel, Isaia și din Apocalipsă. Exegetul își propune organizarea sistematică a acestor testimonia și lămurirea pasajelor dificile, asistat fiind de Duhul Sfânt. Tratatul dezvoltă douăsprezece teme, enumerate în capitolul 5, organizate în jurul unei teme principale - tiranul eshatologic de origine iudaică, persecutor al creștinilor. Anticristul este caracterizat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atitudinea sa față de creștini Imperiul Roman anunță viitoarea domnie a lui Anticrist. Acesta își va construi regatul după modelul roman inaugurat de Augustus. Persecuțiile actuale reflectă in paruo groaznicele persecuții care vor avea loc la sfârșitul veacurilor. Cu toate acestea, exegetul nu merge până la identificarea Romei cu domnia lui Anticrist. Roma va fi pedepsită de alte puteri și va dispărea de pe fața pământului înaintea venirii tiranului eshatologic. Un alt aspect asupra căruia Hipolit insistă este caracterul pământesc al acestei domnii, opus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se va arăta limpede tuturor Regele ceresc” (IV, 10, 2). În concluzia celei de‑a treia omilii, mai precis, după ce comentează episodul azvârlirii lui Daniel în groapa cu lei, Hipolit întocmește o listă foarte sugestivă a câtorva analogii. În ochii exegetului, cetatea Babilonului închipuie lumea pământească („astăzi Babilonul este lumea”); satrapii sunt „puterile [acestei lumi]”; Darius, regele lor; groapa, iadul; leii, „îngerii torționari” (III, 31, 2). Drept urmare, episodul desfășurat illo tempore devine un model cu valoare universală. Iată numai câteva exemple
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că „antiimperialismul” lui Hipolit este puternic ancorat într‑o viziune de ordin metafizic, caracterizată, la rândul său, de un fel de dualism dinamic, presupunând coexistența pământescului și a cerescului. Nu este, așadar, vorba de o atitudine polemică de circumstanță a exegetului, legată de persecuțiile trăite de comunitatea din care face parte, ci, mai curând, de o atitudine teologică, favorizată de un anumit context, care își găsește temeiuri în cuvintele Scripturii. Succesiunea imperiilor „Împărăția pământească” va dura până la înfrângerea definitivă a Anticristului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care face parte, ci, mai curând, de o atitudine teologică, favorizată de un anumit context, care își găsește temeiuri în cuvintele Scripturii. Succesiunea imperiilor „Împărăția pământească” va dura până la înfrângerea definitivă a Anticristului. În raport cu ceea ce afirmase deja în monografia sa, exegetul adaugă un singur element, legat de cronologie. Într‑adevăr, unul din scopurile sale este de a stabili data venirii Anticristului, cât mai departe cu putință de vremea în care trăiește, contracarând astfel producerea unor noi mișcări milenariste, similare celor montaniste
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]