2,023 matches
-
cea mai de preț: munca omului. lată: eu, pâinea, din boabe de grâu m-am ivit... coapte în soare, pe-ntinse ogoare, lucrate de sute de mâini muncitoare și sute de iscusite mașini pe care tot munca omului Ie-a făurit. Boabele grâului, secerate și treierate, oamenii le-au pus în silozuri înalte, să ierneze fără vânt și umezeală. Și într-o zi boabele s-au pomenit 5. Povestiți textul. mai ușoare. Oamenii le-au dus într-o moară și le-
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
l-au văzut pe Șuier zăcând între cei patru lupi săgetați care înroșiseră zăpada. Șuier n-a mai trăit. A murit privindu-și stăpânul pe care l-a apărat cu credință. Tânărul i-a cerut unui meșter fierar să-i făurească din aramă un cap de lup, cu gura căscată, un cap ca al lui Șuier. Un cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de pungă lungă de trei coți, care prinsă de capul de lup de aramă pus
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Lui, și să umblăm pe cărările Lui." Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim cuvîntul Domnului. 4. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; așa încît din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, și nu vor mai învăța războiul. 5. "Veniți, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina Domnului!" 6. Căci ai părăsit pe poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
ta va cădea sub puterea ta." 16. "Iată, Eu am făcut pe meșterul care suflă cărbunii în foc, și face o armă după meșteșugul lui. Dar tot Eu am făcut și pe nimicitor ca s-o sfărîme. 17. Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere, și pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osîndi. Aceasta este moștenirea robilor Domnului, așa este mîntuirea care vine de la Mine, zice Domnul." $55 1. "Voi toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
i se mișcase între degete. Se aplecă cu opaițul în mână și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze ceva din violența pentru care au fost făurite. Tigvele rânjite cu herburi uriașe, blănurile de pe podea, ciudatele animale împăiate de prin colțuri creau o atmosferă de panopticum. Singura lumină a camerei era dată de o lumânare groasă, pe a cărei carne de ceară erau însemnate orele zilei și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pentru a le putea gusta în voie carnea fragedă de moluscă. în existența obiectelor intervenise un element pe care Bătrânului nu-l prevăzuse. Nașterea, viața, povestea sau moartea lor au fost influențate sau chiar determinate de cei ce le-au făurit, le-au posedat, le-au atins, le-au privit sau le-au folosit. De multe ori, povestea lor era povestea posesorilor lor. Nu obiecte stranii colecționase Bătrânul, ci ceea ce îi dăduseră oamenii ca fiind obiecte stranii. Era în ele o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant". Iar în ceea ce privește imperfecțiunea, ni se spune: "Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în primele zile ale Anului Nou, era recitat solemn "Poemul Creației", Enuma elish. Această recitare rituală actualiza lupta dintre Marduk și monstrul marin Tiamat, care avusese loc ab origine și care pusese capăt Haosului prin victoria finală a zeului. Marduk făurise Cosmosul din trupul ciopârțit al lui Tiamat, iar pe om din sângele demonului Kingu, principalul aliat al lui Tiamat. Că această comemorare a Creației este într-adevăr o reactualizare a actului cosmogonic ne-o dovedesc atât ritualurile, cât și formulele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de forțe vitale intactă, așa cum era ea în clipa când venise pe lume. Cele două elemente sânt importante pentru că ne dezvăluie secretul comportamentului omului religios față de Timp. Timpul sacru și puternic fiind Timpul originii, clipa desăvârșită în care s-a făurit o realitate și în care această realitate s-a manifestat pe deplin, pentru prima oară, omul se va strădui periodic că ajungă din nou în acest Timp originar. Pe această reactualizare rituală a lui illud tempus al primei epifanii a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
pentru că, dacă Timpul sacru este acela în care s-au manifestat și au creat zeii, este limpede că Facerea Lumii este manifestarea divină cea mai cuprinzătoare și mai măreață. Omul religios reactualizează deci cosmogonia nu numai de fiecare dată când "făurește" ceva ("lumea lui proprie" - teritoriul locuit - sau o cetate, o casă etc.), ci și atunci când vrea să asigure o domnie fericită unui nou Suveran sau când trebuie să salveze recoltele amenințate, să poarte cu succes un război ori să facă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
transcendent. El nu se recunoaște ca fiind cu adevărat om decât în măsura în care imită zeii, Eroii civilizatori ori Strămoșii mitici. Altfel spus, omul religios se dorește altfel decât este pe planul experienței sale profane. Omul religios nu este dat, el se făurește pe sine, apropiindu-se de modelele divine, care sânt păstrate de mituri, de istoria gestelor divine. Prin urmare, omul religios se socotește și el făurit de Istorie asemenea omului profan, cu deosebirea că singura Istorie care îl interesează este Istoria
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
altfel decât este pe planul experienței sale profane. Omul religios nu este dat, el se făurește pe sine, apropiindu-se de modelele divine, care sânt păstrate de mituri, de istoria gestelor divine. Prin urmare, omul religios se socotește și el făurit de Istorie asemenea omului profan, cu deosebirea că singura Istorie care îl interesează este Istoria sacră dezvăluită de mituri, adică Istoria zeilor, în vreme ce omul profan se vrea constituit doar de Istoria umană, adică tocmai de totalitatea faptelor care nu prezintă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
primordiale, dar care își pot modifica valorile, îmbogățindu-se cu semnificații noi și integrîndu-se în sisteme de gândire din ce în ce mai bine articulate. "Locuiești" într-un corp la fel cum locuiești într-o casă ori în Cosmosul pe care ți l-ai făurit tu însuți (vezi capitolul I). Orice stare legală și permanentă implică încadrarea într-un Cosmos, într-un Univers perfect organizat, deci imitat după modelul exemplar al Creației. Fiecare teritoriu locuit - Templu, casă, corp - este un Cosmos, și fiecare Cosmos, după
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nouă stare existențială, recunoscîndu-se doar ca subiect și agent al Istoriei și refuzând orice chemare la transcendență. Cu alte cuvinte, nu acceptă nici un model de umanitate în afară de condiția umană, așa cum poate fi ea descifrată în diversele situații istorice. Omul se făurește pe sine, și nu ajunge să se făurească întru totul decât în măsura în care se desacralizează și desacralizează lumea. Sacrul este prin excelență o piedică în calea libertății sale. Omul nu va deveni el însuși decât în clipa în care va fi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
agent al Istoriei și refuzând orice chemare la transcendență. Cu alte cuvinte, nu acceptă nici un model de umanitate în afară de condiția umană, așa cum poate fi ea descifrată în diversele situații istorice. Omul se făurește pe sine, și nu ajunge să se făurească întru totul decât în măsura în care se desacralizează și desacralizează lumea. Sacrul este prin excelență o piedică în calea libertății sale. Omul nu va deveni el însuși decât în clipa în care va fi în întregime demistificat, și nu va fi cu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Hunii sunt niște animale! Sunt drojdia pământului! Fără caii lor sunt nimic, mănâncă câini și când luptă ocolesc totdeauna înfruntarea om la om cu sulița și sabia. Tot ce au e furat de la alții! Noi știm să lucrăm aurul, să făurim arme și vase frumoase și să țesem veșminte în culori multe și minunate. Noi... Metronius fără să-l privească, făcu semn că era de ajuns: — Bine! Bine! Știm toate astea; rămâne totuși faptul că mulți sarmați - sau alani, cum vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
i se mișcase între degete. Se aplecă cu opaițul în mână și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai natura, în perfecțiunea ei, și-l poate permite. Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze ceva din violența pentru care au fost făurite. Tigvele rânjite cu herburi uriașe, blănurile de pe podea, ciudatele animale împăiate de prin colțuri creau o atmosferă de panopticum. Singura lumină a camerei era dată de o lumânare groasă, pe a cărei carne de ceară erau însemnate orele zilei și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pentru a le putea gusta în voie carnea fragedă de moluscă. în existența obiectelor intervenise un element pe care Bătrânului nu-l prevăzuse. Nașterea, viața, povestea sau moartea lor au fost influențate sau chiar determinate de cei ce le-au făurit, le-au posedat, le-au atins, le-au privit sau le-au folosit. De multe ori, povestea lor era povestea posesorilor lor. Nu obiecte stranii colecționase Bătrânul, ci ceea ce îi dăduseră oamenii ca fiind obiecte stranii. Era în ele o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de la sine să basculeze la infinit, într-un perpetuum mobile epuizant". Iar în ceea ce privește imperfecțiunea, ni se spune: "Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
creduli. Se strecură cu precauție și observând nimic care să-i atragă atenția, Tony Pavone stăpân pe situație, evident vrăjit de puterea miraculoasă pe care o generează banii, se depărtă de locul primejdios, abordând Calea Victoriei către Începutul străzii. Mergea agale, făurind tot felul de planuri a zilelor ce vor urma, iar În dreptul magazinului Romarta Femeilor se opri. O mică surpriză oferită fetei va fi bine venită. După ce se roti prin magazin În câteva rânduri, În cele din urmă alese un capod
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
departe injuriile acestuia cu un stoicism de invidiat. Cuvinte ar fi avut suficiente să-l turbeze definitiv Însă, arestul miliției se afla la subsolul clădirii. Îl lăsă pe nebun să abuzeze cât dorește de parada lui oratorică părăsind curtea miliției, făurind În imaginația sa cele mai teribile schinjuiri dacă vreo dată s-ar ivi ocazia...! Povestind Șefului de Șantier pățania, acesta Îl privi Într-un anumit fel. Îi oferi un scaun, dând la iveală o reclamație făcută În numele lui Tony Pavone
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
comuniste - am Început să transportam cadavrele la un auto camion acoperit cu o prelată și parcat cam la 120 metri la o rampă destul de șubredă așezăndu-le În linie pentru a nu se irosi spațiul - plutind În spațiul infinit al Universului, făurind În imaginația mea, cele mai groaznice pedepse aplicată celor ce au comis aceste crime. Uneori când așezam pe targă cadavre flexibile cu ochii Încă deschiși - nu se permitea să constatăm dacă-i mort ori numai În agonie - și În timpul transportului
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pătimașă cu totul inutilă? Era și bateria de energie a scopurilor nobile. Lătrând, sâsâind, sporovăind ca maimuțele și scuipând. Dar erau momente când Iubirea părea a fi marele arhitect al vieții. Sau nu erau? Chiar și prostia se putea uneori făuri drept un cadru măreț pentru marile acțiuni. Sau nu se putea? Dar pentru aceste slăbiciuni și maladii persistente, existau cu adevărat leacuri? Uneori ideea leacurilor i se părea lui Sammler ea Însăși vătămătoare. Ce se vindeca? Puteai rearanja, puteai orchestra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]