1,090 matches
-
și laterală). Clavicula este unicul os care unește membrul superior cu scheletul trunchiului. Ea menține articulația scapulo-humerală o anumită distanță de la trunchi, astfel condiționînd mobilitatea membrului. Scheletul membrului superior este constituit din "braț(humerus)", "antebraț(radius și ulna) "și "mînă(falangele)". Este reprezentat de oasele membrelor libere împreună cu oasele centurilor corespunzătoare care leagă aceste oase la scheletul axial. Oasele scheletului apendicular sunt un număr total de 126 de oase repartizate inegal între membre, corespondența exista doar la nivelul aceluiași membru în
Schelet uman () [Corola-website/Science/314817_a_316146]
-
sub piele. Degetele sunt în număr de cinci, numerotate de la I la V, de la marginea medială spre cea laterală a piciorului. Degetul I poartă numele încă de haluce, iar degetul V de deget mic. Oasele care formează degetele se numesc falange. Se găsesc în total 14 falange: fiecare deget are trei, în afară de haluce care are numai două. Falangele se prezintă după tipul celor de la mână cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse în dimensiune. În acest fel fiecare
Picior (anatomie) () [Corola-website/Science/322944_a_324273]
-
de cinci, numerotate de la I la V, de la marginea medială spre cea laterală a piciorului. Degetul I poartă numele încă de haluce, iar degetul V de deget mic. Oasele care formează degetele se numesc falange. Se găsesc în total 14 falange: fiecare deget are trei, în afară de haluce care are numai două. Falangele se prezintă după tipul celor de la mână cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse în dimensiune. În acest fel fiecare falangă prezintă un corp, o bază
Picior (anatomie) () [Corola-website/Science/322944_a_324273]
-
cea laterală a piciorului. Degetul I poartă numele încă de haluce, iar degetul V de deget mic. Oasele care formează degetele se numesc falange. Se găsesc în total 14 falange: fiecare deget are trei, în afară de haluce care are numai două. Falangele se prezintă după tipul celor de la mână cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse în dimensiune. În acest fel fiecare falangă prezintă un corp, o bază sau extremitate posterioară și un cap sau extremitate anterioară. Falangele halucelui
Picior (anatomie) () [Corola-website/Science/322944_a_324273]
-
Se găsesc în total 14 falange: fiecare deget are trei, în afară de haluce care are numai două. Falangele se prezintă după tipul celor de la mână cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse în dimensiune. În acest fel fiecare falangă prezintă un corp, o bază sau extremitate posterioară și un cap sau extremitate anterioară. Falangele halucelui sunt deosebit de puternice. Falanga proximală este turtită transversal, prezintă și suprafață ovalară, concavă, pentru articularea cu capul metatarsianului corespunzător. Falanga mijlocie este scurtă, fiind
Picior (anatomie) () [Corola-website/Science/322944_a_324273]
-
două. Falangele se prezintă după tipul celor de la mână cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse în dimensiune. În acest fel fiecare falangă prezintă un corp, o bază sau extremitate posterioară și un cap sau extremitate anterioară. Falangele halucelui sunt deosebit de puternice. Falanga proximală este turtită transversal, prezintă și suprafață ovalară, concavă, pentru articularea cu capul metatarsianului corespunzător. Falanga mijlocie este scurtă, fiind formată aproape numai din bază și cap. Falanga distală este de dimensiuni reduse. Capul este
Picior (anatomie) () [Corola-website/Science/322944_a_324273]
-
tipul celor de la mână cu deosebirea că cele de la picior sunt mult mai reduse în dimensiune. În acest fel fiecare falangă prezintă un corp, o bază sau extremitate posterioară și un cap sau extremitate anterioară. Falangele halucelui sunt deosebit de puternice. Falanga proximală este turtită transversal, prezintă și suprafață ovalară, concavă, pentru articularea cu capul metatarsianului corespunzător. Falanga mijlocie este scurtă, fiind formată aproape numai din bază și cap. Falanga distală este de dimensiuni reduse. Capul este turtit. Pe fața plantară are
Picior (anatomie) () [Corola-website/Science/322944_a_324273]
-
În acest fel fiecare falangă prezintă un corp, o bază sau extremitate posterioară și un cap sau extremitate anterioară. Falangele halucelui sunt deosebit de puternice. Falanga proximală este turtită transversal, prezintă și suprafață ovalară, concavă, pentru articularea cu capul metatarsianului corespunzător. Falanga mijlocie este scurtă, fiind formată aproape numai din bază și cap. Falanga distală este de dimensiuni reduse. Capul este turtit. Pe fața plantară are o rugozitate numită tuberozitatea falangei distale în raport cu pulpa degetului, în fața dorsală susține unghia. Se disting trei
Picior (anatomie) () [Corola-website/Science/322944_a_324273]
-
posterioară și un cap sau extremitate anterioară. Falangele halucelui sunt deosebit de puternice. Falanga proximală este turtită transversal, prezintă și suprafață ovalară, concavă, pentru articularea cu capul metatarsianului corespunzător. Falanga mijlocie este scurtă, fiind formată aproape numai din bază și cap. Falanga distală este de dimensiuni reduse. Capul este turtit. Pe fața plantară are o rugozitate numită tuberozitatea falangei distale în raport cu pulpa degetului, în fața dorsală susține unghia. Se disting trei tipuri morfologice: Piciorul plat este o deformare a piciorului uman caracterizată prin
Picior (anatomie) () [Corola-website/Science/322944_a_324273]
-
prezintă și suprafață ovalară, concavă, pentru articularea cu capul metatarsianului corespunzător. Falanga mijlocie este scurtă, fiind formată aproape numai din bază și cap. Falanga distală este de dimensiuni reduse. Capul este turtit. Pe fața plantară are o rugozitate numită tuberozitatea falangei distale în raport cu pulpa degetului, în fața dorsală susține unghia. Se disting trei tipuri morfologice: Piciorul plat este o deformare a piciorului uman caracterizată prin prăbușirea bolții plantare astfel încât planta (talpa) vine în contact complet sau parțial cu solul. Această deformare, care
Picior (anatomie) () [Corola-website/Science/322944_a_324273]
-
a invitat acasă și s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar. A fost angajat la " Ordinea," unde redactor-șef era Ștefan Antim: în "Răscoala" apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la "Falanga literară și artistică", condusă de Mihail Dragomirescu, funcție pe care a deținut-o și la "Convorbiri critice" ("funcții mai mult onorifice"). Debut editorial: la Orăștie, apare volumul de nuvele "Frământări", la "Librăria națională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producții
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
ferecată în argint, din anul 1803; două icoane din 1804; vitraliile Bisericii, datând din anul 1909; medalioane exterioare din mozaic, executate de pictorul Eugen Profeta. Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei (1789-1875) a dăruit Bisericii Oțetari, după restaurarea încheiată la 1866, o falangă dintr-un deget al Sfântului Mare Mucenic Haralambie (89 d. Hr. - 10 februarie 202 d. Hr.), cel mai longeviv sfânt creștin. Părinții Sfântului au fost botezați de Sf. Apostol Ioan, iar despre bunicii săi se spune că ar fi fost
Biserica Oțetari () [Corola-website/Science/317058_a_318387]
-
serveau că ofițeri și călăreți. Banda Sacră era o elită de soldați de elită dotați cu cele mai bune echipamente. Aveau arme similare cu cele ale hopliților greci: sulițe, săbii, scut hoplon, precum și armură din bronz. Luptau în formația de falanga și erau instruiți precum hopliții. Se numărau 2500 de soldați în conformitate cu Diodor. Unitățile erau separate pe criterii etnice și lingivistice. Se încerca să se stabilească și să se mențină comunicarea dintre unitățile grecest și cele punice. Unitatea de baza permanentă
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
mercenar spartan Xanthippus a fost angajat de Cartagina după negocierile grele purtate cu Roma. El avea să instruiască trupele cartagineze că să lupte în câmp deschis cu romanii. Armata romană condusă de Regulus a staționat la Tunis. Xanthipupus a așezat falanga de civili în cnetru, mercenarii infanteriști în dreapta și rândul de elefanți în față infanteriei, cu elită de călăreți cartaginezi împărțită în două flancuri. Romanii erau organizați într-o formație normală, cu infanteria legionară în centru și cu cavaleria în ambele
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
formație normală, cu infanteria legionară în centru și cu cavaleria în ambele flancuri. Cartaginezii au trimis elefanții ce au zdrobit forțele de infanterie română. Cavaleria romană a fost repede răpusă. Câțiva infanteriști români au putut evita elefanții și au atacat falanga, dar au fost uciși. În final, cavaleria cartagineză a nimicit armata romană din două părți. DOar 2000 de soldați au scăpat și au fost salvați de flota romană. Regulus însuși a fost luat prizonier, iar unii istorici susțin că a
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
1833, este cel mai vechi grup contrarevoluționar din Spania. Carliștii susțin punctul de vedere legitimist al succesiunii regale și autonomia regională în cadrul monarhiei tradiționale și catolice. Războiul Civil Spaniol poate fi considerat o contrarevoluție. Sprijnitorii carlismului, a monarhiei și naționalismului (Falangele Spaniole) și-au unit forțele în 1936 împotriva Republicii Spaniole. Falangiștii considerau Constituția spaniolă din 1931 un document revoluționar, care era împotriva culturii, tradițiilor și religiei spaniole. Armata Albă și sprijinitorii ei, care au încercat să-i înfrângă pe bolșevici
Contrarevoluționar () [Corola-website/Science/318157_a_319486]
-
și în alte necropole din centrul și nordul Italiei și datează din secolele IX-VII î.H. Un tip de coif asemănător (însă fără creastă metalică) era „clopotul”. Armura conținea uneori platoșă de zale. La un moment dat, romanii au adoptat falanga de la hopliți, introdusă în Italia probabil de coloniștii greci. Primul autor care a folosit termenul de „falangă”(„φαλαγξ”) este Homer. Denumirea hopliți era derivată de la „hoplon”, un scut circular cu un diametru de circa 90 de centimetri. Era confecționat din
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
tip de coif asemănător (însă fără creastă metalică) era „clopotul”. Armura conținea uneori platoșă de zale. La un moment dat, romanii au adoptat falanga de la hopliți, introdusă în Italia probabil de coloniștii greci. Primul autor care a folosit termenul de „falangă”(„φαλαγξ”) este Homer. Denumirea hopliți era derivată de la „hoplon”, un scut circular cu un diametru de circa 90 de centimetri. Era confecționat din lemn și acoperit cu un strat de bronz. Scuturile erau legate cu o curea de cotul stâng
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
de circa 2,45 metri. O armă secundară era, de obicei, o spadă scurtă. Soldații luptau în formație compactă, fiecare stând unul lângă altul și lăsând partea dreaptă descoperită, pentru ca aceasta să fie protejată cel puțin de scutul soldatului vecin. Falanga greacă a apărut pentru prima oară în Grecia, probabil în secolul al VIII-lea î.H. Chiar dacă coiful, scutul și armura ofereau o protecție foarte bună, luptele corp la corp erau foarte periculoase, mai ales dacă inamicii erau echipați la fel de
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
în Grecia, probabil în secolul al VIII-lea î.H. Chiar dacă coiful, scutul și armura ofereau o protecție foarte bună, luptele corp la corp erau foarte periculoase, mai ales dacă inamicii erau echipați la fel de bine și erau la fel de agresivi. O falangă victorioasă suferea pierderi de circa cinci la sută, mai ales în primele rânduri. Luptele fiind foarte dure, falangele aveau în rare cazuri mai puțin de opt rânduri, unele falange putând fi compuse din până la patruzeci de rânduri. Oștenii din rândul
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
foarte bună, luptele corp la corp erau foarte periculoase, mai ales dacă inamicii erau echipați la fel de bine și erau la fel de agresivi. O falangă victorioasă suferea pierderi de circa cinci la sută, mai ales în primele rânduri. Luptele fiind foarte dure, falangele aveau în rare cazuri mai puțin de opt rânduri, unele falange putând fi compuse din până la patruzeci de rânduri. Oștenii din rândul doi, îi puteau străpunge pe dușmani, pe deasupra umerilor soldaților din primul rând. Oștenii din rândurile nu puteau participa
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
dacă inamicii erau echipați la fel de bine și erau la fel de agresivi. O falangă victorioasă suferea pierderi de circa cinci la sută, mai ales în primele rânduri. Luptele fiind foarte dure, falangele aveau în rare cazuri mai puțin de opt rânduri, unele falange putând fi compuse din până la patruzeci de rânduri. Oștenii din rândul doi, îi puteau străpunge pe dușmani, pe deasupra umerilor soldaților din primul rând. Oștenii din rândurile nu puteau participa la ciocnirile în care erau implicate primele două rânduri. Hopliții erau
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
doi, îi puteau străpunge pe dușmani, pe deasupra umerilor soldaților din primul rând. Oștenii din rândurile nu puteau participa la ciocnirile în care erau implicate primele două rânduri. Hopliții erau oameni relativ înstăriți și își puteau procura dotare militară scumpă. Adoptarea falangei de către romani nu a dus la abandonarea modurilor mai vechi de luptă. Gărzile de corp ale regelui erau recrutate preponderent din unitățile ecvestre de tip "equites". O sursă fragmentară, dar de încredere, „Ineditum Vaticanum”, consemnează că equites nu s-au
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
toți istoricii împărtășesc această variantă). Odată ce a apărut noua formațiune de luptă, a fost nevoie de un echipament nou: "clipeus" (scut rotund) și paloșul. Diferențele între echipamentul soldaților din clasele I-III (probabil și IV) sunt nesemnificative. După ce au abandonat falanga, romanii și-au dovedit capacitățile de adaptare. În Roma republicană dreptul de a servi în armată a fost un privilegiu al cetățenilor "assidui", al proprietarilor. Împreună, acestea formau "classis" sau "populus". Polybius a făcut o descriere detaliată a armatei romane
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
centurii conduse de un centurion, sprijinit de un "optio" (locțiitor), un "signifier" (purtătorul stindardului) și un "tesserarius" (comandantul gărzii). Alte unități noi, "rorarii, accensii" și "leves" reprezentau ceea ce odată fuseseră a treia, a patra și a cincea clasă în sistemul falangei. Tactica de luptă era următoarea: "hastat" provocau inamicul la luptă. În cazul în care lupta se încingea, aceștia se retrăgeau până în linia a doua principes-ilor și puteau contraataca. Cu câțiva metri în spatele principes-ilor, stăteau îngenuncheați triarii, care, dacă infanteria grea
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]