1,932 matches
-
avea plămânii slabi, și cânta la Orpheon. Să sufli mereu într-un muștiuc, te istovește. ― Ei, încheie al doilea, păi dacă ești bolnav nu trebuie să sufli în muștiuc. După aceste câteva indicații, Tarrou se întreba de ce intrase Camps în fanfara Orpheon în ciuda intereselor sale cele mai evidente, și care erau cauzele adânci care-l determinaseră să-și riște viața cântând, la niște parăzi duminicale, din instrumentul acela. Tarrou părea să fi fost favorabil impresionat de o scenă care se desfășura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aprigă a împotrivirii când „De obicei/ Sunt căutați/ Capii răscoalei,/ Judecați urgent,/ închiși, împușcați/ Ori spânzurați/... Și toate se petrec/ în numele poporului” - formulă stereotipă prin care orânduirea comunistă își justifica legalitatea însușită samavolnic. Pentru a distrage atenția, cânta de zor Fanfara foamei ce-i incita doar pe copii, „Copiii se trezesc uimiți,/ Dar mamele-i roagă/ Să mai doarmă puțin/ ... Că pentru ce au ei de făcut/ Se cere putere/ Să poată ieși din blestem.” în Noapte grea, exprimând neagra noapte
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
n-am venit aici să beau cu tine. Pleacă imediat de la masa mea! Respiră adânc, pe gură. Și ia-ți șampania cu tine. — Oye, loco, ești un... Insulta femeii fu acoperită de orchestră, care imită un sunet cam leșinat de fanfară. Lana Lee apăru pe scenă în ceva ce părea să fie o salopetă de lame auriu. — Doamne Sfinte, se bâlbâi Ignatius. Tâmpitul de negru îl păcălise! Ar fi dorit să iasă ca din pușcă din local, dar își dădu seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
rudele mai puțin pioase, cum scumpul ei soț o certase, „Stricato, nu mă mai târî pe la toți doctorii, că oricum o să mor”, după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului strigând „Voi îndeplini tot ce mi-ai spus tu”, în timp ce afară, fanfara, în mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aripa din față a unui camion Dodge, cu barba zburlită și cu smocuri de păr asudate ieșindu-i din cămașa descheiată la piept, și saluta mulțimea râzând. Alături de Ras, coborâse din Dodge și Rampini, un băiat miop care cânta În fanfară, ceva mai vârstnic decât ceilalți și care dispăruse de trei luni și se spunea că ajunsese la partizani. Și Într-adevăr, iată-l acolo, cu eșarfa roșie la gât, cu jacheta kaki, cu o pereche de pantaloni albaștri. Era uniforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ceva mai vârstnic decât ceilalți și care dispăruse de trei luni și se spunea că ajunsese la partizani. Și Într-adevăr, iată-l acolo, cu eșarfa roșie la gât, cu jacheta kaki, cu o pereche de pantaloni albaștri. Era uniforma fanfarei lui don Tico, dar el avea acum un centiron cu cataramă și un pistol. Prin ochelarii lui cu lentile groase care-i atrăseseră atâtea ironii din partea foștilor lui colegi de la oratoriu, acum privea fetele care se grămădeau În jurul lui, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
erau din San Davide, un sat mai sus de ***, iar familiile lor cereau să fie Înmormântați În micul cimitir local. Comandamentul partizanilor hotărâse că trebuiau să fie niște funeralii solemne, cu companiile aliniate În formație, cu carele funebre Împodobite, cu fanfara muzicală a primăriei, cu părintele paroh al catedralei. Și cu fanfara de la oratoriu. Don Tico acceptase imediat. Înainte de toate, spunea el, pentru că Întotdeauna a fost antifascist. Apoi, așa cum șopteau ceilalți din orchestră, pentru că de un an făcea exerciții studiind două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lor cereau să fie Înmormântați În micul cimitir local. Comandamentul partizanilor hotărâse că trebuiau să fie niște funeralii solemne, cu companiile aliniate În formație, cu carele funebre Împodobite, cu fanfara muzicală a primăriei, cu părintele paroh al catedralei. Și cu fanfara de la oratoriu. Don Tico acceptase imediat. Înainte de toate, spunea el, pentru că Întotdeauna a fost antifascist. Apoi, așa cum șopteau ceilalți din orchestră, pentru că de un an făcea exerciții studiind două marșuri funebre, pe care trebuia să le și execute până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
studiind două marșuri funebre, pe care trebuia să le și execute până la urmă. Și În sfârșit, ziceau gurile rele din sat, pentru a uita Giovinezza. Întâmplarea cu Giovinezza a fost asta. Cu câteva luni Înainte, când partizanii Încă nu sosiseră, fanfara lui don Tico ieșise pentru nu știu care hram și fuseseră opriți de Brigăzile Negre. „Cântați Giovinezza, părinte“, Îi comandase căpitanul, bătând cu degetele În țeava pistolului-mitralieră. Ce să-i faci, cum obișnuia el să zică după aceea. Don Tico zisese „băieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În piața domului erau adunați toți. Terzi cu trupele lui, unchiul Carlo și câteva notabilități ale comunei, cu decorațiile din celălalt război, și nu conta cine fusese fascist și cine nu, era vorba de cinstirea eroilor. Și mai erau clerul, fanfara primăriei, În uniforme de culoare Închisă, și dricurile cu cai cu valtrapuri albe ca zăpada, cu argintiu și negru. Vizitiul era Îmbrăcat ca un mareșal de-al lui Napoleon, cu bicorn, pelerină și manta, de aceleași culori ca și harnașamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de culoare Închisă, și dricurile cu cai cu valtrapuri albe ca zăpada, cu argintiu și negru. Vizitiul era Îmbrăcat ca un mareșal de-al lui Napoleon, cu bicorn, pelerină și manta, de aceleași culori ca și harnașamentele cailor. Și era fanfara oratoriului, șepci cu vizieră, vestoane kaki și pantaloni albaștri, lucind din alămuri, instrumentele de suflat din lemn negre, și scânteind din talere și tobele mari. Între târgul *** și satul San Davide erau cinci sau șase kilometri de curbe În urcuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că-i fleac și să-i parcurgi În formație, cu armele pe umăr, cu privirea Înainte, inspirând aer curat de primăvară. Dar ia să Încerci numai să-i faci cântând, cu obrajii umflați, cu sudoarea curgând șiroaie, cu răsuflarea tăiată. Fanfara primăriei tot asta făcea de-o viață Întreagă, dar pentru țâncii de la oratoriu fusese o adevărată probă. Ținuseră piept ca niște eroi, don Tico bătea cu cheia lui În aer, clarinetele scheunau epuizate, saxofoanele behăiau asfixiate, trombonul și trompetele scoteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
costișei care ducea la cimitir. De câtva timp Annibale Catalamessa și Pio Bo doar se prefăceau a cânta, Însă Jacopo Își onorase rolul lui de câine păstoresc, sub ochiul plin de binecuvântări al lui don Tico. Cot la cot cu fanfara primăriei, nu se făcuseră de râs, și spuseseră asta și Terzi și ceilalți comandanți de brigăzi: bravo, copii, a fost ceva superb. Un comandant cu eșarfă albastră și cu un curcubeu de panglici din cele două războaie mondiale spusese: „Părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cele două războaie mondiale spusese: „Părinte reverend, lăsați copiii să se odihnească În sat, căci nu mai pot. Urcați pe urmă, la sfârșit. O să vină o camionetă care vă va duce Înapoi la ***. Dăduseră buzna la birt, iar cei din fanfara primăriei, gâltlejuri bătrâne făcute scoarță de atâtea funeralii, se aruncaseră fără nici o reținere la mese, comandând burtă de vițel și vin la discreție. Rămăseseră acolo s-o facă lată până seara. Băieții lui don Tico se grămădiseră În schimb la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Ca urmare a acestei mascarade, Nordau amintește faptul că pictorul simbolist francez Alexandre Séon a realizat o lucrare reprezentându-l pe Péladan în postura impunătoare pe care acesta o poza. Ca o continuare a ipocriziei, un compozitor a conceput o fanfară ce trebuia cântată în momentul în care Péladan își făcea intrarea în împrejurări solemne. Péladan intenționa să scrie o lucrare de mare amploare, concepută din paisprezece romane structurate în două grupe de câte șapte, conform numerologiei mistice. Acest exemplu, alături de
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
În atelierul ei și monumentul, Înfășurat În prelată, a fost instalat În chiar noaptea de dinaintea ceremoniei de dezvelire. A doua zi, tot orașul s-a adunat la parada sărbătorească cu de toate: car alegoric pentru oaspeții de onoare, gardă militară, fanfara Liceului Typical, majorete, hot dogs, vată de zahăr, limonadă. Chiar și președintele Companiei a fost prezent, chiar dacă el trăiește mai mult la bordul avionului de serviciu. Fanfara a cîntat, primarul a strîns mîna sculptoriței, care purta o neobișnuită rochie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
parada sărbătorească cu de toate: car alegoric pentru oaspeții de onoare, gardă militară, fanfara Liceului Typical, majorete, hot dogs, vată de zahăr, limonadă. Chiar și președintele Companiei a fost prezent, chiar dacă el trăiește mai mult la bordul avionului de serviciu. Fanfara a cîntat, primarul a strîns mîna sculptoriței, care purta o neobișnuită rochie de hîrtie, croită din ediții mai vechi din Răbojul Typical și sculptura a fost dezvelită de cel mai bătrîn veteran din Typical și din tot Midwestul, bunicul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la urechile noastre. (...) În vremea aceea lumea întreagă părea plictisită. „Boala veacului”, a veacului în agonie, bîntuia crîncen. Oamenii căscau pe străzi și mergeau parcă tîrîndu-se. La „grădină”, se plimbau aiuriți, printre copaci de cărbune, și ascultau marșurile funebre ale fanfarei din chioșcuri (I.M. Rașcu, Sfîrșit de veac). Probabil prima atestare documentară a termenului de „avangardă” în critica românească este de găsit într-un schimb de scrisori din primăvara anului 1894 între Titu Maiorescu și Mihail Dragomirescu (citat de Geo Șerban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru mai tîrziu, Casa cu geamurile portocalii și Revista Celor l’alți cu primul nostru manifest simbolist, Ovid Densusianu publică în Vieața nouă pledoaria „Versul liber și dezvoltarea estetică a limbii literare“, iar Iosif Iser îi aduce la București en fanfare pe impresioniștii francezi Derain, Forain și Galanis. Fenomen de emergență periferică a estetismului european, „simbolismul” autohton are, cum spuneam, un caracter aluvionar, impur, mimetic și eclectic. Pe de o parte, un estetism nobil și „decorativ” în linia postromantismului parnasian (Al.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de plenitudine, în pofida inegalităților livresc-contrafăcute: „acest poet cert are o tradiție de familie și poartă în sine strămoși... Pillat întrăinicește solul nostru istoric. Ne arată cîteva cimitire, cîteva genii, cîteva devotamente: țara. El trece în repertoriul nostru clasic simplu, fără fanfară”. Dar, pentru că asta nu e încă destul, „volumele lui anterioare, suita de contraziceri, fructuoase în artă și rezolvate în Pe Argeș în sus, îl arată ca pe un poet pornit pe explorări”. Gustul pentru „contraziceri” și „explorări” este - în optica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
durat mult controlul medical. Pe când se îndreptau spre grupul de oameni de la capătul cheiului, veniți să-i întâmpine pe noii sosiți, sunetul instrumentelor de suflat le-a trecut iar pe la urechi și când s-au apropiat, au constatat că era fanfara poliției - cu uniformele lor bleumarin cu șnururi albe la epoleți. Erau așezați pe două rânduri și cântau marșul „Kuwai-gawa“. — Ce de lume! Până și Takamori părea surprins. Apoi îi reținu privirea ceva din fața grupului. — Tomoe, privește acolo! Unei tinere, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întâmpine pe Gaston? — Nu fi idiot. Și totuși inima lui Tomoe începu să bată mai repede. — Ei, de ce nu? La urma urmei, e descendent al împăratului Napoleon. Mie nu mi s-ar părea ciudat să fie întâmpinat de reporteri și fanfară. Tomoe gândea că așa ceva era imposibil. Și totuși... dacă Takamori avea dreptate? Se întreba pentru a mia oară: „Cum arată, oare?“ Deodată, din spatele digului în care se spărgeau valurile asemenea căscatului unui uriaș, se auzi sirena unui vapor. — Vine! Vasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să privească pasarela din ce în ce mai dezamăgiți. Reporterii și domnișoara cu buchetul au urcat pe vapor ca să îi ia pe Hieko și pe soțul ei. Se pare că toți pasagerii debarcaseră. Nu se zărea nici un tânăr străin care să semene cu Gaston. Fanfara poliției și-a strâns instrumentele și a plecat. Au dispărut și pasagerii, precum și cei care i-au întâmpinat, cu fluturările lor de mână și cu îmbrățișări cu tot. Cheiul era acum ca o palmă albă, goală. Doar un pescăruș singuratic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Își ferește capul de fum, În timp ce Își leagă nodul. Cântăreții și orchestra revarsă valuri de Italianca În Alger. Asta e muzica de fond pentru Îmbrăcare, accesoriu muzical sau fundal, dar Ravelstein are o perspectivă nietzscheană, favorabilă comediei și muzicii de fanfară. Preferabil Bizet și Carmen decât Wagner și Inelul. Îi place ca volumul aparaturii sale muzicale să fie dat la maximum. Telefonul care sună Întruna e lăsat În seama răspunsurilor robotului. Își Îmbracă apoi costumul de cinci mii de dolari, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
vă iau tare? Păi, numai pentru adunatul hârtiilor aveam zece oameni. Păi, când veneau vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se rostogoleau rulourile de postav roșu... Ați văzut vreodată postav roșu? Și când începea fanfara și cum mai cânta, încă de dimineață, în așteptarea osânditului... Și tobele, cum răpăiau tobele și tot orașul, îmbrăcat în ce avea el mai bun... Și ce învălmășeală și cum se băteau pentru locuri și cum se cățărau pe acoperișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]