3,267 matches
-
rezolvarea naturală a conflictelor din cadrul comunității, față de care procedurile oficiale se dovedeau adesea ineficiente. Târgul renăscu și prinse viață ca în ajunul unei mari sărbători. Cu o săptămână înainte de "Ziua de pravilă" nimeni nu mai avea somn, se făceau pregătiri febrile, toți vorbeau doar de evenimentul care urma să vină, târgul fu ornat și pavoazat ca un pom de Crăciun, fanfarele reunite ale pompierilor și feroviarilor cântau până târziu după miezul nopții. "Ziua de pravilă" se soldă însă cu un bilanț
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și invers. Imaginea Bătrânului se dezvăluise și ea Despinei, ca și cum amândoi ar fi privit în același timp în aceeași oglindă. Șocat și răscolit, cu gesturi febrile, Bătrânul acoperi instinctiv cu cearșaful luciul oglinzii, obturând pentru totdeauna privirea rugătoare, surprinsă și nedumerită a Despinei. Deprinsese cu greutate și șovăire să iubească în taină o himeră, o știmă a apelor. Dar nu știa să primească un dar, de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dealurilor molcome. Fără să stăm prea mult pe gânduri, parcă de teama de a nu pierde acea lumină în care totul părea că face parte dintr-o lume asupra căreia timpul nu-și pusese amprenta, am început amândoi să schițăm febril. în mai puțin de o oră era gata eboșa și începuserăm să punem luminile și umbrele, când, dându-ne binețe, trei țărani au început să încarce liniștiți într-o căruță fânul din căpițe. - Apăi, ce treabă-i asta dacă ne
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
mă bucure pentru o clipă, produse noi frământări căci presupunea că fuseseră scene între ei, discuții aprinse, și poate o consolare de a Ioanei spre el, inversă: "Dar asta n-are nici o importanță". Deci, între ei, o legătură mult mai febrilă, de veritabili amanți, decât voia să mărturisească acum Ioana. Poate că și uitase. Și din moment ce n-o mai interesa chestiunea, se mira că mai insist eu. Deseori reflecta: "Ce deosebire! După despărțire, el parcă nici n-ar fi fost, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
el. Îi dasem preocupări noi, dar dragostea subzista întreagă. Îmi amintesc odată când a venit Ioana să mă ia de la gară, cum făcea săptămânal. Era noapte frumoasă, și am pornit spre Șoseaua Kiseleff. Acolo, pe o bancă, s-a strâns febril ca de obicei și, în mijlocul unei discuții aprinse, când ne dam raportul de ceea ce făcusem, mi-a anunțat: "Știi ca prietenul tău m-a vizitat; e foarte drăguț!" Vorbe fără nici o însemnătate. Chiar acum, după tot ce s-a întîmplat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
din entuziasm, fără să te auzi și să te găsești caraghios, a-ți urmări clipă cu clipă propria-ți emoție și evoluția ei, înseamnă să nu mai ai nici un sentiment pur, nealterat de o cercetare migăloasa și inutilă. Ioana e febrilă, grăbită să-și satisfacă dragostea, fără nici o judecată a clipei care va veni, credulă în bucuria sau supărarea momentului și nenorocită de ezitările mele, pe care le găsește drept o dovadă a lipsei de dragoste. În clipele cele mai apropiate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
imposibil de aplicat, dacă voința de a se sacrifica nu-i va da iluzia că totuși se poate îndeplini acest plan. Sau poate că vorbește așa numai ca să mă scoată din amorțeala din ziua asta, să mă facă să redevin febril din cauza ei. Căci este exclus să fie adevărat! Dacă ar fi adevărat, ce bucurie! Sau cuvântul este prea neînsemnat, nu se găsește nici o expresie care mi-ar putea exprima starea sufletească. Pentru o zi, pentru o oră... Mai pe urmă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
posibil. Acum, când știu că avusese cu celălalt o epocă de misticism, îmi explic drumul ei. Probabil că era chiar așteptată la biserică deci un rendez-vous deghizat. Poate de la biserică aveau să meargă direct la hotel. Dar în clipa aceea, febril, căutam să spun vorbele cele mai inteligente, reflecțiile cele mai surprinzătoare, înșiram în câteva minute tot ce gândisem mai de seamă atâta vreme lungă ca să o impresionez. La o teorie a mea s-a opus cu toată firea, așa cum făcuse
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
urmă, oricât de târziu, fatal, unui va părăsi pe celălalt, prin distrugerea totală, care este la capătul oricărei sforțări omenești! Poate că și în lună au fost odată oameni și se vor fi găsit și acolo îndrăgostiți tot așa de febrili ca și noi. Dar ce ne pasă! Ce contează ce a fost și ce va fi în clipa aceasta de o așa de intensă trăire! - Ce transformări în tine! - Probabil că totul a depins de boala lui Viky, s-au
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întîia noapte de război, Ioana, Întâmplări în irealitatea imediată, Adela, Ambigen etc. Zeii tutelari ai acestor opere sunt Proust, Gide, Hortensia Papadat-Bengescu; este o literatură (inegală în realizări, firește) a experiențelor asumate sau "provocate", a marilor neliniști existențiale, a trăirilor febrile și tragice, a intelectualilor chinuiți de întrebări fundamentale, a dramelor consumate în decor citadin. Personajul lui Holban este incapabil să se abandoneze clipei prezente, să se lase acaparat de un moment de euforie; cenzura lucidității, mania interpretativă anulează spontaneitatea și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
bun început. în vreme ce încă fixa ochii, acum sticloși, ai lui Waldomar, un fior lung îi străbătu șira spinării. Se întrebă până când asasinii ce îl înconjurau îi vor mai îngădui să rămână în viață. începu să tragă cu ochiul împrejur, căutând febril o cale e scăpare. Khaba și Odolgan se aflau la un pas de el, însă atenția le era atrasă de discuția vie ce se încinsese între Balamber și Gualfard; soldații acestuia din urmă se foiau, între timp, încoace și încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căută în jur cu prefăcută indiferență și, constatând că în acel moment nimeni nu-l supraveghea, își spuse că venise clipa: acum ori niciodată. Făcu un pas înapoi, cu mare grijă, apoi încă unul și încă unul. Mintea îi lucra febril; după câte își amintea, capătul cărării pe care coborâse cu cei doi paznici trebuia să se afle cam îndărătul său. Ar fi fost, deci, suficient doar puțin noroc. Odată ce ar fi ajuns pe cărare, ar fi putut să urce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se îngrămădeau nori de furtună. întorcându-se, îl văzu pe Odolgan cum se apropia cu repeziciune și își scotea deja o săgeată din tolbă; în spatele lui venea Khaba, masiv ca un bivol, strângând în mână un buzdugan. începu să alerge febril pe buza abruptă, căutând un drum care să-i permită să ajungă mai în adâncime, și i se păru că întrevede o ieșire într-o îngrămădire de stânci și arbuști spinoși. își luă avânt și se aruncă într-acolo, reușind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
desigur, sora lui. Te cheamă Frediana, mi se pare. Ea nu răspunse; continua să-l fixeze atentă și bănuitoare, în vreme ce un huruit surd răsună printre nori, iar primele picături leneșe se opriră pe frunzele arbuștilor din jur. încruntat, Balamber gândea febril. Se întoarse spre tânăr, observând: — Te ostenești degeaba; n-o să reușească. Nu-i adevărat! îi răspunse ea repede, lipindu-se și mai tare de fratele ei și strângându-i cu căldură mâna inertă. E foarte robust și sunt sigură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
recunoscu: părul i se zbârlise, sprâncenele aproape lipseau, iar pe fața opărită, gura i se umflase. Se ridică de acolo cu un geamăt și, întorcând spatele torentului, o porni din nou pe coastă în sus. Ajuns la calul său, scotoci febril în sacul de merinde pe care îl ținea îndărătul șeii, căutând ceva cu care să-și bandajeze mâna. Găsi o eșarfă de mătase pe care o purta la ocazii mari și, ținându-i un capăt între dinți, se strădui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
seară, nu mi-a venit să cred că sora lui a reușit să-l aducă viu până aici. — Trebuie să fie o fată curajoasă. — Da. Are o mare putere lăuntrică. E întru totul demnă de tatăl ei. Sebastianus se întreba febril dacă era cazul să-l facă imediat părtaș la prețioasele sale informații. Știa că Etius avea deplină încredere în omul acela: el era cel care, ținând în mână întreaga administrație romană din regiune, făcea legătura între Ravena și Genava, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nervos al mâinii: — Ia o tăbliță, repede! Fugi! într-o clipă, Vitalius se repezi printre brazi, până în poiana unde ascunseseră caii, ceva mai sus de locul unde se aflau acum. Desprinse de la șa caseta cu cele necesare scrisului, o deschise febril, fără să ia seama la sulurile de pergament, sticluțele cu cerneală și tăblițele de ceară pe care astfel le împrăștia prin iarbă. Culese, în schimb, o tăbliță și un stil; azvârli apoi caseta și se întoarse în goană la comandantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zis a fost până acum o săptămână, când s-a predat soldaților din garda palatului. Nu-i așa, Divicone? îl întrebă el pe un ton prietenesc. Bagaudul încuviință, îndreptându-și pentru prima oară privirea către Sebastianus. O privire umilă, totodată febrilă, ce nu părea deloc a fi aceea a unui criminal înrăit. — Da, spuse pe un ton liniștit și parcă plin de inspirație. Fiindcă, înainte de a fi un bagaud, sunt un bun creștin. Nu era explicația cea mai clară la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atârnați de glezne de crengile copacilor. Și un lucru care... înghiți, frământându-și mâinile, cu privirea pierdută în gol, revăzând parcă lucrurile teribile pe care le descria. Apoi, deodată, își aținti din nou ochii asupra lui Sebastianus, privindu-l pătrunzător, febril: — în sfârșit... eu i-am spus lui Eudoxiu, dar el mi-a răspuns că era prețul ce trebuia plătit pentru libertate. Dar aceia erau doar niște copii, îi spun eu, și nu erau nici măcar fii de clarissimi, părinții lor erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să scurme, să miște butucii din loc, iar copilul caută atunci să iasă, sare jos, dar câinele îl prinde în colți, vechilul sare de pe cal, îl înșfacă de păr și... în sfârșit: l-a prins. Suspină, privindu-și cu ochi febrili comesenii, care-l ascultau atenți — Ați dat și voi de belea! observă Metronius. Scuturându-se, Divicone murmură: — Noi? Care noi? Metronius agită mâna. — Păi da: tu și confratele tău, nu? — Da, sigur. „Ah, călugări blestemați, făcu acela, voiați să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și alte obiecte, la fel de nepotrivite cu mâinile lor, se mișcau caraghios, trăgând fiecare cu ochiul la prada celuilalt și făcând deja schimburi cu cele ce le luaseră. Iar alții, ajunși în piațetă cu mâinile goale, priveau în jur cu ochi febrili, nerăbdători să pună și ei mâna pe ceva. Cilonus era acum la pământ: doi barbari, fără să se îngrijească de prezența romanilor din redută, dezbrăcau brutal cadavrul. Oroarea pe care putu să o încerce Hippolita observându-i în vreme ce își disputau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
multe aere, Ambarrus. După mine... Nu-și termină fraza, fiindcă pumnul lui Metronius îl izbi în plină figură. Scăpând arma, făcu un pas îndărăt, apoi încă unul și se prăvăli pe jos. Se ridică însă imediat, iar privirea sa alergă febrilă prin iarbă, în căutarea săbiei. Ofițerul deja dusese mâna la a sa, dar Ambarrus, vârându-se între ei, întinse brațul să-l oprească. Stai, soldatule! Nu așa, ordonă scurt. Se întoarse apoi către Milone, care, din nou cu arma în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acela era punctul cel mai bun pe care ar fi putut să-l găsească în toată zona. Sub el, armata lui Atila se desfășura în câmpie, în strigăte asurzitoare de luptă ce păreau strigătele a popoare întregi, întrerupte de ordine febrile și sunete sumbre de corn ale căror ecouri ajungeau până la el, purtate de vânt, și deformate într-un mod curios: o mulțime de armate cum nu mai văzuse până în ziua aceea, incredibil de consistente în adâncime și care se întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un spectacol de circ, cum își caută adăpost nocturn sub un pod, zgribulit de frig, înfometat, nefericit și însingurat... Continui să-ți dorești să joci rolul meschin de păzitor și să-mi impui mie condiția păzitului? "Ce vrea Carol? gândea febril Filip. Ce e cu acest nou și ingenios tertip de a scăpa de mine, pentru a-și putea duce funestul plan la îndeplinire? Se joacă cu paradoxurile... Le speculează..." Da! răspunse Filip. Chiar dacă aș face-o numai din conștiinciozitate. Conștiinciozitate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
rezolvarea naturală a conflictelor din cadrul comunității, față de care procedurile oficiale se dovedeau adesea ineficiente. Târgul renăscu și prinse viață ca în ajunul unei mari sărbători. Cu o săptămână înainte de "Ziua de pravilă" nimeni nu mai avea somn, se făceau pregătiri febrile, toți vorbeau doar de evenimentul care urma să vină, târgul fu ornat și pavoazat ca un pom de Crăciun, fanfarele reunite ale pompierilor și feroviarilor cântau până târziu după miezul nopții. "Ziua de pravilă" se soldă însă cu un bilanț
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]