KorAP: Find »[drukola/base=fenomenal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...41 >

1,006 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

fi cu totul nefiresc să căutăm absența timpului în apercepția originară (concepută de Kant ca determinare universală de timp). Ceea ce înseamnă că spațiul de cercetare se îngustează destul de mult. Problema astfel formulată vizează mai cu seamă cunoștința (ca o constituire fenomenală), nu direct fenomenul; acesta a fost vizat cu predilecție în discuția despre topică și amfibolie (ambele transcendentale, în variantă kantiană). Deoarece cunoștința veritabilă este judecată sintetică a priori, aceasta va fi avută în vedere, în scopul precizat, în cele ce

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
generale de timp, și, desigur, apercepția originară ca determinare universală de timp. La o primă vedere, este vorba despre "prezența" timpului, și nu o prezență pasivă, ci activă în sensul că toate operațiile sprijinite de aceste condiții, precum și toate constituirile fenomenale obiectuale ce le corespund reprezintă timp. Dacă astfel stau lucrurile, cu alte cuvinte, dacă toate elementele condiționante pentru judecata sintetică a priori reprezintă sensuri de timp, atunci timpul este termenul mediu al acesteia, cel care mijlocește sinteza propriu-zisă dintre termenii

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
reguli arătându-și uneori și slăbiciunea, nu doar tăria o îngăduie; altfel spus, chiar dacă ele participă, într-o oarecare măsură și, desigur, nefiresc, la constituirea ei. După cum am văzut, două sunt situațiile în care trebuie cercetată "absența" timpului: în privința constituirii fenomenale sensibile și în cea a constituirii fenomenale schematic-imaginative; adică au rămas în discuție situațiile cele mai complicate, dată fiind evidența acestei "absențe" în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil, concentrată în conceptul noumen-ului și în raportul acestuia cu

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
doar tăria o îngăduie; altfel spus, chiar dacă ele participă, într-o oarecare măsură și, desigur, nefiresc, la constituirea ei. După cum am văzut, două sunt situațiile în care trebuie cercetată "absența" timpului: în privința constituirii fenomenale sensibile și în cea a constituirii fenomenale schematic-imaginative; adică au rămas în discuție situațiile cele mai complicate, dată fiind evidența acestei "absențe" în aplicarea categoriilor intelectului pur la un material sensibil, concentrată în conceptul noumen-ului și în raportul acestuia cu fenomenul, ceea ce simplifică prezența acestei "absențe", dată

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
simplifică prezența acestei "absențe", dată fiind, de asemenea, și evidența lipsei de sens a acesteia pentru apercepția originară (despre aceasta din urmă va trebui încă discutat, nefiind vorba, acum, decât despre o "evidență" formală). Absența timpului apare ca o constituire fenomenală, dar neelucidată în sensul ei. Apare deja, fiindcă există un "loc" unde ea se arată: tocmai sistematica "speciilor" nimicului, gândită de Kant după "firul conducător" al celor patru grupe de categorii ale intelectului pur. De aceea, cercetarea se va concentra

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
el numai atunci când se va simți nevoia unor dovezi prin care să fie depășită insuficienta claritate a celor aflate în limitele sistematicii speciilor nimicului. Miza demersului o reprezintă, de fapt, posibilitatea de a indica tocmai contribuția "absenței" timpului la constituirea fenomenală proprie acestor două trepte ale sale: cea sensibilă și cea schematic-imaginativă. Neuitând măsura acestei contribuții în ceea-ce-este noumen-ul în raport cu fenomenul. Un aspect strict formal al absenței timpului a apărut deja, legat fiind și de cele două trepte de constituire fenomenală

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fenomenală proprie acestor două trepte ale sale: cea sensibilă și cea schematic-imaginativă. Neuitând măsura acestei contribuții în ceea-ce-este noumen-ul în raport cu fenomenul. Un aspect strict formal al absenței timpului a apărut deja, legat fiind și de cele două trepte de constituire fenomenală rămase aici în discuție: sensibilă și schematic-imaginativă. Este vorba despre cei doi termeni: "ceva" și "nimic", reprezentând sensurile prezenței, respectiv absenței timpului. "Ceva" este ceva timporizat; "nimic" este ceva netimporizat, dar acesta din urmă este, cum bine se vede, "ceva

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
îi poate lipsi orice altă determinare de timp, în așa fel încât să putem vorbi în cazul ei despre "absența" timpului? Și, mai departe, dacă putem vorbi despre aceasta, ne putem gândi și la un rol al ei de constituire fenomenală (în fenomen sau cunoștință veritabilă)? "Absența" timpului în stadiul de constituire sensibilă este clară pentru timpul pur (ca și pentru spațiul pur). Timpul este pur tocmai pentru că nu are nimic de-a face cu ceea ce e dat ca obiect sensibil

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
absența" timpului are o asemenea funcție și că ea nu trebuie nesocotită, din cauză că ar fi, cumva, "nimic". Mai mult, absența timpului condiționează însăși prezența timpului. Fără un asemenea gând nu putem înțelege mai nimic din ceea ce Kant spune despre constituirea fenomenală (a fenomenului și a cunoștinței veritabile), întrucât cheia oricărei trepte de constituire se află în treapta imediat superioară și, în final, în apercepția transcendentală ca determinare universală de timp. Cum am putea gândi sinteza dintre intuițiile pure și un material

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
pure și un material sensibil, fără intervenția ca atare a schemelor imaginației transcendentale și a categoriilor intelectului pur? Întotdeauna se află, în orice intuiție sensibilă, mai mult decât ceea ce o constituie direct; acest ceva în surplus este, raportat la structura fenomenală proprie intuiției sensibile, nimic; totuși, cum vedem, este vorba despre "ceva". Dar despre ceva ca o absență activă: anume despre "absența" timpului ca activ-constitutivă pentru intuiția sensibilă, în acest caz. Cea mai potrivită exprimare a acestui fapt, oarecum paradoxal, o

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
atunci când chiar constituie fenomenul, aflându-se ca atare în structura, ea însăși obiectivă, a acestuia. Ca posibilitate, el nu este "ceva"; ba da: ens imaginarium, adică un fel de nimic; totuși, un nimic condiționant, odată ce timporizează el însuși, determinând constituirea fenomenală. Condiția sa posibilă, adică aceea de nimic, este întărită de Kant prin afirmația că timpul poate fi luat ca idealitate transcendentală: în sensul că, pe de o parte, el nu poate fi nimic dacă se face abstracție de condițiile subiective

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
nou, doar "realitate empirică"). Însăși calitatea de "condiție de posibilitate" a timpului (și a altor "forme") are de-a face cu ceea-ce-este "ceva" și cu ceea-ce-este nimicul. Timpul joacă între aceste două poziții, condiționând astfel jocul altor elemente ale constituirii fenomenale. Dar tocmai acest joc al timpului "reduce" toate aceste elemente la el însuși. De aceea, orizontul de operare sau de producere a acestei reducții este însuși orizontul dictaturii judicativului. Potențialul non-judicativ al reducției în cauză nu poate fi însă nesocotit

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
am observat în legătură cu constituirea fenomenului și a cunoștinței veritabile. Ideea principală în descrierea acestui nou fenomen se referă la posibilitatea intelectului și a unei funcții noi de cunoaștere, rațiunea, integrată în unitatea facultății de cunoaștere de a depăși limitele constituirii fenomenale, adică ale reducției tuturor elementelor acesteia la timp. Intelectul poate opera transcendental, adică direct asupra unor obiecte care nu sunt posibile prin schemele temporal-imaginative și nici nu sunt date empiric (amfibolia), iar "conceptele rațiunii pure", numite, cum știm, Idei transcendentale

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
necondiționat, mizând, dacă este cazul unei aplicații kantiene, pe dialectica transcendentală din sistemul Criticii rațiunii pure. 3.2.2.5. Timpul și necondiționatul; sensul judicativ-constitutiv al dialecticii transcendentale Fără îndoială, termenul de necondiționat nu este deloc familiar în limitele constituirii fenomenale, căreia îi este structural sensul de timp, adică tocmai condiționatul (determinatul, existentul, realul etc.). În urmare, nici cuplul timp necondiționat nu poate apărea altfel. De la bun început, în discuția sa despre statutul dialecticii transcendentale raportat la cel al analiticii transcendentale

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
adică tocmai condiționatul (determinatul, existentul, realul etc.). În urmare, nici cuplul timp necondiționat nu poate apărea altfel. De la bun început, în discuția sa despre statutul dialecticii transcendentale raportat la cel al analiticii transcendentale, Kant opune "unitatea experienței posibile", corespunzătoare constituirii fenomenale refăcută în prezentarea de față, până acum, și "unitatea rațională", corespunzătoare principiului rațiunii care "își rezervă numai totalitatea absolută în folosirea conceptelor intelectului și încearcă să extindă unitatea sintetică, care e gândită în categorie, până la necondiționatul absolut."151; este vorba

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fi doar regulativ. Ceea ce îndreptățește afirmația că funcția regulativă asigurată de Ideile transcendentale nu presupune timporizare, timpul neavând nici un sens "regulativ". Având o asemenea funcție, Ideile rațiunii pure sunt transcendentale, realizând unitatea conceptelor intelectului, adică a tuturor condițiilor unui constituiri fenomenale realizate de intelect; dar ele sunt transcendente, fiindcă nu intră în structura "condiționată" a oricărei constituiri fenomenale, fiindcă ele nu sunt imanente acesteia, deși sunt prezente ca atare în sensul precizat: ca un necondiționat care completează condiționatul ca element al

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
neavând nici un sens "regulativ". Având o asemenea funcție, Ideile rațiunii pure sunt transcendentale, realizând unitatea conceptelor intelectului, adică a tuturor condițiilor unui constituiri fenomenale realizate de intelect; dar ele sunt transcendente, fiindcă nu intră în structura "condiționată" a oricărei constituiri fenomenale, fiindcă ele nu sunt imanente acesteia, deși sunt prezente ca atare în sensul precizat: ca un necondiționat care completează condiționatul ca element al unei experiențe posibile; așadar, ca ceva ce intervine doar regulativ (dar necesar). Avem deja două direcții din

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
producând aparență (cum știm, intelectul însuși poate produce aparență), fie se menține la o anumită distanță de acesta, supervizând toate actele sale constitutive. Rațiunea este o funcție necesară și "naturală" a facultății omenești de cunoaștere, însă ea nu "produce" constituiri fenomenale, ci doar stabilește, prin Ideile sale transcendentale, unitatea tuturor condițiilor pentru subiect, pentru orice fenomen și pentru obiecte în genere. Pornind de la toate acestea, ne putem întreba: are vreo legătură timpul cu operațiile raționale? Pentru a răspunde, trebuie stabilite întâi

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
trebuie, cumva, gândit atunci când este constituită o cunoștință (veritabilă) a unui obiect; fiindcă facultatea de cunoaștere însăși pune o asemenea "condiție". Numai că aceasta rămâne dincoace de constituirea ca atare, îndeplinind doar o funcție de "reglare" a tuturor condițiilor unei constituiri fenomenale, ca și cum (als ob) aceasta ar face parte din însăși structura constituirii fenomenale respective. Ideea nu este propriu-zis decât un concept euristic și nu ostensiv, și nu arată cum e constituit un obiect, ci cum trebuie să căutăm, sub conducerea lui

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fiindcă facultatea de cunoaștere însăși pune o asemenea "condiție". Numai că aceasta rămâne dincoace de constituirea ca atare, îndeplinind doar o funcție de "reglare" a tuturor condițiilor unei constituiri fenomenale, ca și cum (als ob) aceasta ar face parte din însăși structura constituirii fenomenale respective. Ideea nu este propriu-zis decât un concept euristic și nu ostensiv, și nu arată cum e constituit un obiect, ci cum trebuie să căutăm, sub conducerea lui, natura și înlănțuirea obiectelor experienței în genere." Ideile transcendentale funcționează "nu ca

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
kantian, nu este dialecticul, pentru că el nu produce aparență. E drept, el nu produce nimic, adică nu constituie fenomenal nimic. Atâta vreme cât Ideile transcendentale se mențin în registru regulativ, ele au o semnificație prin raportare la fenomen, în genere, la constituirea fenomenală ca act. Mai mult, regulativul stabilește un sens, care, ce-i drept, nu are nici el funcție constitutivă, dar se definește el însuși numai prin raport cu aceasta. Regulativul, prin urmare, nu are de-a face cu aparența. Ideile transcendentale

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
depășesc registrul firesc al regulativului, asumându-și sarcini constitutiv-fenomenale. Absența" timpului se traduce în termenii criticii ca mod regulativ de funcționare a Ideilor transcendentale. De fapt, este vorba despre imposibilitatea intervenției celor trei modalități de timporizare, totodată căi de constituire fenomenală: ca apercepție transcendental-originară sau timporizare prin categorie, ca imaginație transcendentală sau timporizare prin schema imaginativ-temporală, ca punere în formă a unui obiect sensibil sau timporizare prin intuiția sensibilă. Orice pretenție de timporizare prin rațiune, dusă la bun sfârșit, conduce la

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
susține Kant, iar nu o substanță (simplă etc.), pentru că prin antinomiile raționale noumenul este luat drept fenomen și pentru că prin idealul rațiunii pure "obiectul în Idee" apare ca obiect al experienței, aparența "se constituie", dar, aparență fiind, nu în modul fenomenal, adică prin timporizare (prin intervenția timpului cu cele trei ipostaze ale sale). Aparența nu are nici o legătură cu timpul; prin urmare, nu are nici cu necondiționatul. Acesta din urmă este un "obiect rațional" care își capătă sensul numai prin raportarea

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
acest scop: să-i reconstituie sensul judicativ. 3.2.2.6. Concluzie În Critica rațiunii pure, Kant reconstruiește analitica și dialectica într-un sens judicativ-constitutiv tare; e drept, sunt schematizate și câteva sensuri non-judicative, care au fost indicate aici. Constituirea fenomenală apare doar ca timporizare: de aici marca dictaturii judicativului; tehnic, este vorba despre sinteză și deducție, în primul rând. Ambele au de-a face atât cu sensibilitatea, cât și cu intelectul, iar în ultimă instanță, ele constituie "posibilitatea experienței". Totuși

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
transcendentale kantiene, ca părți ale logicii transcendentale, aceasta din urmă în mod necesar unită cu estetica transcendentală, se desfășoară astfel: 1. reducția (reducția transcendentală a conceptelor de spațiu și timp în sensul constituirii intuiției sensibile ca parte a unei constituiri fenomenale); 2. deducția (deducția transcendentală a categoriilor, în sensul unei constituiri fenomenale integrale, considerată sinteză formal-intuitivă); 3. reconstrucția (constituirea fenomenală, prin schemele imaginației transcendentale și prin principiile inetelectului pur: axiome ale intuiției, anticipații ale percepției, analogii ale experienței și postulate ale

by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]