1,278 matches
-
efectiv ce să spui - nu mai e nimic de judecat. Așa, omul este adus, În reprezăntările artistice, la locul lui, ființă naturală: animal care se deosebește de colegii lui de regn prin simplul fapt - esențial totuși - că gîndește În sens fenomenologic, aducînd la conștiință, ceea ce face, și care se abține să facă mereu ceea ce ar vrea să facă. Acest dublaj reflexiv al oricărei manifestări umane are astăzi rolul de a scoate umanul de sub incidența oricărei autorități alta decît propriul liber-arbitru. Unul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
detașată, elegantă, prețioasă chiar, lipsită de inflexiuni, ternă uneori, pe care unii critici o compară cu cea clasică a secolului al XVII-lea („il y a du Bossuet chez Echenoz” scrie undeva criticul Bruno Blanckeman). Epoché-ul la care visa realismul fenomenologic al Noilor Romancieri și-a pierdut din radicalitate pînă la a ajunge, din nou, o atitudine stoică - și pudică În același timp - care face ca Între eticheta omului clasic reprezentat În limbaj de pildă În romanele Doamnei de Lafayette și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
le distragă privirea de la ea Însăși. Minimalsmul, astăzi, s-a instituționalizat. Studiul literaturii minimaliste se face În universități. Desigur, asta nu echivalează cu o statuficare. Să ne gîndim la faptul că avem de-a face de fapt cu o reprezentare fenomenologică a realității: un subiect aparent „slab” circulă printr-o lume aparent familiară, aproape depopulată, fiind mereu obligat să se Întoarcă la sine, Într-un interminabil exercițiu de Îndoială epoche-ică - și nu carteziană, din moment ce nu se mai pune problema să nege
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să fi ajuns aici pe altă filieră, prin Proust? (Unde mai pui că Husserl e una, Bergson, alta, că, dacă tot conectăm literatura la gîndirea epocii, de ce n-am conecta-o la tipuri de discursuri, de pildă pozitivismul sau obiectivismul fenomenologic, de regăsit În alte domenii intelectuale?) Există așadar o mare cantitate de aleatoriu În studiul literaturii moderne. Într-o ordine ea Însăși oarecare, avem două mari convenții care-l regizează: arbitrariul limbii și arbitrariul estetic. Ce justifică, altfel spus, studiul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este sporită de prezența martorilor). * Nu sunt marcat de patima prezentării noului, ci de bucuria aducerii cunoscutului la forme actuale și în contexte care-i lansează noi sensuri. O analiză a banalului, ce sper să coincidă cu însăși sensul demersului fenomenologic. * Miza umanității este de a se dezvolta într-atât de mult cultural încât să fie capabilă de a se înțelege pe sine. Cunoașterea de sine, ca persoană și societate (cele două sunt, în definitiv, inseparabile) este tema perpetuă a oricărei
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
aspectele sale multiple. Potrivit opiniei lui Graeme Gillock, la Benjamin spațiile citadine "explorează relația dintre arhitectură și acțiune, experiență și identitate, metropolă și mit, distrugere și rememorare", pe baza a șase parametri pe care i-a stabilit el însuși: fizionomic, fenomenologic, mitic, istoric, politic și textual 243. Pentru Benjamin, orașul este un spațiu de explorat. Din perspectiva fizionomistului, orașul poate ascunde orori în spatele frumuseții sau poate îngropa frumosul în urât. În interpretarea pe care Gillock o face studiului lui Benjamin, sarcina
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
să contemple orașul de aproape, nu de la distanță, pentru că e necesar să ajungă la "un grad înalt de apropiere de lucruri, la o perspectivă mărită" ca să poată scoate la iveală adevărul ascuns în spatele aparenței lucrurilor 244. Din punct de vedere fenomenologic, orașul este un spațiu al plictiselii sau, dimpotrivă, al agitației maxime și al căutării neîncetate a noului, pentru că metropola nu este alcătuită numai din construcții arhitecturale, ci și din experiențe individuale. Aspectul mitic, legat în special de mitul modernității, se
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
pragul minim al existenței, care presupune soluția univocă, la problema supraviețuirii până la pragul maximal de la care performanța ar goli de sens problema supraviețuirii. Ca potențial, Economia se extinde între reperul invariabil al legilor naturii și linia orizontului hominizării. În expresie fenomenologică, Economia, pe de o parte, se reduce (după metoda matematică) la o stare punctiformă a materialității vieții, nevoile, și, pe de altă parte, transcende (după metoda metafizicii) la un univers inflaționist, al așteptărilor legitimate de randament. Dar referențialele Economiei nu
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
urmare, partea a treia, cea documentară și analitică, am citit-o mai mult ca un amator decât ca un expert. Din punct de vedere metodologic, lucrarea este bazată pe o cunoaștere intimă a metodelor diferite din studiul religiilor: sociologice și fenomenologice. Doamna Cristina Gavriluță utilizează perspective de analiză a religiilor, începând cu Max Weber, Émile Durkheim, Marcel Mauss, până la Mircea Eliade și la metoda lui Ioan Petru Culianu ce se ocupă cu combinațiile invarianților. Este amintită și metoda imaginară, așa cum este
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
CORPUL ÎN IMAGINARUL VIRTUAL tc "" „Dar corpul, fenomenologic, muritor, sensibil, este în același timp singurul analogon disponibil pentru a gândi o anumită complexitate a gândirii”. JeanFrançois Lyotard, Inumanul:Conversații despre timp tc "" Introduceretc "Introducere" De-a lungul istoriei, percepția asupra corpului a cunoscut mutații esențiale, evidențiate deja în
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
complexitatea inclusiv în contextele hipertehnologizării, cu atât mai mult cu cât dimensiunile lumii fizice se întrepătrund cu cele ale universului numeric. Se creează astfel oportunități, dar și riscuri și pericole, pentru fuziunea, hibridizarea și autoorganizarea sistemelor uman-computaționale. Dacă o perspectivă fenomenologică este reținută însă în privința proceselor tehnologizării existenței umane, o perspectivă mecanologică este cu atât mai reductivă cu cât restrânge condiția umană la o funcționare de tip mecanism sau de tip industrie. De-abia cuplarea dintre fenomenologie și mecanologie poate da
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
reafirmă importanța existențială și cognitivă a corpului (a simțurilor și a percepțiilor acestuiaă în „societatea cunoașterii” raționale. Spre deosebire de tendința mecanologiei de tip neocartezianist (în sensul de disociere minte-trup, în scopul favorizării primului termenă, cea de-a doua tendință continuă perspectiva fenomenologică (de tip Merleau-Pontyă și cea sociopolitologică (de tip Foucaultă, integrând subiectul în lume în mod perceptiv, corporal și ideologic. În mod concret, acest eseu studiază ipostazele corpului și ale identității în modelele actuale ale tehnoculturii, începând prin a chestiona inteligența
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
dar și recuperator și reversibil, în măsura în care încearcă să se deschidă spre o perspectivă postumană (vezi mai jos subscrierea la poziția lui Haylesă și în același timp își propune să sublinieze continuitatea acestei atitudini cu anumite caracteristici ale umanului (vezi analiza fenomenologică a cyborgului la sfârșitul acestui eseuă. La intersecția cu granițele ontologiei și epistemologiei condiției virtuale propunem antropologia tehnologică, disciplina care „măsoară” caracterul celuilalt (adică tehnologiaă, identificat cu străinul sau cu exoticul. Spre deosebire de antropologia tradițională care îl privește pe Celălat (pe
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de destrupare, iar, pe de altă parte, se afirmă caracterul corporalizant al virtualității. Pentru a ilustra aceste două tipuri de abordare, punem față în față discursurile a două teoreticiene, Sobchack (2000Ă și Stone (1991Ă. Pentru prima cercetătoare, virtualitatea neagă prezența fenomenologică a corporalității în lume: sintagma „a fi în lume” este considerată ca fiind amenințată de sintagma „prezență electronică”. De asemenea, virtualul este socotit necorporal și nematerial, prin aceste caracteristici negându-se caracterul fizic și trăirea vie specifice trupului, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
decât să perpetueze un discurs conservator și apărător al valorilor „esențiale”. Autoarea (Sobchack 1995Ă nu ia însă în seamă statutul virtualității ca materialitate (vezi în schimb Hayles în capitolul următoră, atribuind doar realității fizice un caracter substanțial și corporal. Abordarea fenomenologică a subiectului uman pe urmele lui Merleau-Ponty (prezența spațială în lume a corpului care percepe și experimenteazăă poate fi realizată însă și în cadrul virtualului, după cum eseul de față va încerca să demonstreze spre final. De cealaltă parte a discursului, Stone
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fluid, dezorganizat și improductiv (corpul fără organeă, ci o acceptare a conexiunii și a producției, acest capitol stabilește o relație de mijloc între fluxul devenirii cyborgice și ordinea organismului uman sau un echilibru între mașinism și umanism, între mecanologic și fenomenologic, un echilibru care va fi echivalat, în capitolul al treilea, cu postumanismul moderat. Acesta este până la urmă sensul schizo-subiectivității conceptualizate în primul capitol: împărțirea perspectivei asupra ființei umane între înțelesul identității ca unitate corporală a sintezei om-mașină și sensul identității
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologice 13. Punctul vulnerabil al acestui discurs este că, deși se dorește ștergerea dihotomiilor dintre subiect și obiect sau dintre interioritate și exterioritate, binarismele sunt perpetuate și, mai mult, se produce favorizarea unuia dintre termeni. De pildă, dacă respinge perspectiva (fenomenologică aă trupului ca subiect, artistul privilegiază reversul, și anume trupul ca obiect supus manipulării, ca o reificare mecanologică. O ultimă dimensiune a teoriei artistului o constituie scindarea trupului uman în cadrul conectării la interfața Internet: corpul este acționat de la distanță de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
prestabilite în mod dual (de tipul înnăscut-dobândită din cadrul biodeterminismului, identitățile virtuale se inventează în diverse singularități corporale. Fiind în parte obiect, în parte subiect, avatarul este atât o imagine sau o simulare, cât și o subiectivitate întrupată, trăind, în mod fenomenologic, în spațiul virtual. Locuind la interfață, este o aproximare și o interpenetrare, un intermediar între ființa umană și mașină. Depolarizând interiorul și exteriorul, adâncimea și suprafața, el intră în relație cu alteritatea, mai degrabă decât să se închidă în sisteme
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fluidă, instabilă și deschisă: trupul însuși devine obiect de artă sau imagine artistică. Exemplele de artă corporală sunt numeroase (vezi Stiles, 1996; Warr, 2003, sau Jones, 2003, pentru o sintetizare a acestoraă, stând mărturie pentru experiențele vizuale variate, de la cele fenomenologice la cele social-politice: de la revolta împotriva unității identitare la răzvrătirea împotriva capitalismului, de la respingerea viziunii patriarhale la chestionarea raționalismului. Considerate deopotrivă ca manifestare a relațiilor de putere și ca rezistență la acestea, trupul și imaginea acestuia se întrepătrund până la confuzie
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
simulacrului identității. Fie în latura viscerală și carnavalescă a fluidelor și a dorințelor corporale fie în ipostaza de activism social și politic împotriva spectacolului și a comodificării. De asemenea, aceste direcții nu mai pătrează distanța dintre corp și imagine, dintre fenomenologic și mecanologic, dintre realitate și simulare ori dintre organic și tehnologic. De asemenea, prezența și absența sau interioritatea și exterioritatea devin procese comunicabile. Practicile corporale și identitare ale subiectului uman sunt relaționate impulsurilor electronice, iar tehnologiile vizualului remodelează fizionomia umană
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
creând impresia de corp autopsiat care vorbește, intrând în spațiul public al comunicării sau în spațiul deschis al livrescului și al intertextualului. Prin urmare, pentru Orlan, corpul este deopotrivă unul estetic, social, politic, un teatru al experienței și al transformării fenomenologice și figurale. Fluidizând hotarele dintre „eu” și imagine, performările iconice ale chirurgiei estetice devin evenimente discursive, chestionând idealurile feminine ale frumuseții în arta occidentală. Ele rezistă tendințelor de obiectivare a corpului uman ca imagine și ca proces de expunere, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cartezianismul, cât și în scopul teoretizării posibilității de transmigrare a minții umane într-un creier artificial și în direcția teoretizării posibilității de destrupare, în orientarea tehnicofilozofică a transumanismului. Astfel, considerăm subiectul postuman o corporalitate empirică a simțurilor și o întrupare fenomenologică a percepțiilor la întâlnirea cu tehnologiile comunicaționale, o încorporare mentală a concepțiilor interfațate 22. Identitatea subiectului postuman este definită prin ontologia virtuală a noilor configurații caracteristice deopotrivă corpului și minții. Metafizica virtualității își propune să răspundă la întrebările „ce este
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ale hibridizării între real și imaginal. Aceste exemple vizuale transgenice, constituite la granița dintre artă și tehnoștiință sunt ființe monstruoase, în sensul defamiliarizării de existență și al ruperii de obișnuința culturală, ființe mai reale decât realitatea cunoscută, care există atât fenomenologic cât și figural. Pulverizarea hotarului dintre imagine, subiect și obiect se produce, de data aceasta, în cadrul aceluiași „personaj”-mutant, care, precum ființele vieții artificiale (vezi primul capitolă, trăiește în scop vizual autoreferențial. Pe de altă parte, nefiind doar reprezentări optice
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cât și social, etic sau politic. Fluxurile acestei legături par a destructura spațiul și corpul, a desființa intenționalitatea și a dezasambla sedimentarea ființei umane. Lucrurile nu stau tocmai așa, după cum vom vedea ulterior, după o scurtă divagație teoretică în perspectivă fenomenologică. În contextul teoriilor culturale actuale ale obiectivării trupului (ca imagine, ca bun comercial, ca material genetic sau medical etc.Ă și ale neocartezianismului care separă mintea de corp, este nevoie de teorii fenomenologice care să reîmprospăteze ideea de identitate ca
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
după o scurtă divagație teoretică în perspectivă fenomenologică. În contextul teoriilor culturale actuale ale obiectivării trupului (ca imagine, ca bun comercial, ca material genetic sau medical etc.Ă și ale neocartezianismului care separă mintea de corp, este nevoie de teorii fenomenologice care să reîmprospăteze ideea de identitate ca subiectivitate, intenționalitate și activitate în spațiul virtual. A fi în lume este în continuare o sintagmă plină de înțeles și poate atribui postumanului statutul existențial și cognitiv al prezenței și al acțiunii spațiale
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]