1,035 matches
-
noi doi, egoiștii care trăiesc pe cadavre de lumi: ale amintirilor, ale întâmpinărilor, rezistențelor, culorilor neînțelese, bemolilor vagabonzi din partitura dragostei, cifrelor evadate din ecuația cunoașterii, timpii din solzii timpurilor golite de refulări, pline de dezamăgiri, de... poate mâine, această flamură a speranței care, după cum se știe, nu va fi înfiptă pe crenelurile cetății cucerite, pentru că orice cucerire înseamnă o dezamăgire la pătrat, vrei să guști din licoarea absolutului, deși el e atât de aproape, dar suntem orbi, el cântă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Fundoianu,în concepția criticului literar George Călinescu ca fiind „transcrieri ale unei patriarhalități inedite” și „o îmbătare de exaltații vitale”,sună dramatic pentru pastelul citadin: „Afară suflă vântul și ploaia bate-n geamuri,\ Și nori sporesc pe bolta ca zdrențuite flamuri,\ Mor macii-n lac de sânge pe margini de răzoare,\ Și plânge firav cimbrul și gingașa cicoare...”. Turistul enigmatic va mai petrece încă douăzeci de ani departe de oraș. Vizitatorii din sudul țarii recunosc că este cel mai mare oraș
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
o prioritate a statului, președintele o afirma în fiecare seară la telejurnal, înconjurat de secretarii săi de partid și de distinsa lui soție. De fapt, doamna Elena avusese ideea ca, pe lângă apartamentul cu două camere și baie cu cadă din Flamura Roșie, mama să primească și un bilet gratuit într-o stațiune balneară reputată în toată lumea pentru apele sale tămăduitoare. Delirul cu mersul la tratament la Băile Felix a durat mai mult de un an. Taică-meu și soră-mea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastru închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că poemul avea caligrafia executată de Kaisen, marele preot al Templului Erin. — Ah, cât e de trist că însuși sufletul acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al Templului Erin. — Ah, cât e de trist că însuși sufletul acelui stindard părăsește astăzi Castelul Tsutsujigasaki, îndreptându-se spre alte meleaguri. Toți oamenii din vechea capitală păreau întristați. De fiecare dată când drapelul cu cuvintele lui Sun Tzu și flamura cu cele treisprezece ideograme chinezești erau desfășurate și luate în luptă, vitejii soldați se întorseseră cu ele. În acele vremuri, ei și orășenii răgușiseră strigând, din toată inima, victoria împărtășită de toți. Asemenea evenimente avuseseră loc pe vremea lui Shingen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de azi, chiar dacă trăim mult. Ia privește. Am obținut rezultate de pe urma tuturor anilor noștri de eforturi - nu numai din cealaltă parte a acestor ziduri, nici măcar din toată Suwa, ci acum atât Kai, cât și Shinano sunt îngropate în steagurile și flamurile aliaților noștri. Dorința pe care am nutrit-o atâția ani se împlinește sub ochii noștri. Ca de obicei, nu vorbea prea tare, dar cuvintele îi fură auzite clar de toți cei prezenți. Aceia care vorbiseră gălăgios tăcură, privind de la Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ușoare, cu care să atace corăbiile de război ale lui Hideyoshi. Două sau trei dintre micile nave se scufundaseră, dar supraviețuitorii înotaseră până înapoi la castel și declanșaseră un al doilea atac. Când sosi armata clanului Mori, iar drapelele și flamurile începură să se vadă din castel, apărătorii crezură că erau salvați. Dar, nu peste mult, înțeleseră imposibilitatea situației. Distanța dintre salvatori și ei înșiși, precum și dificultățile de acțiune care decurgeau de aici, nu permiteau salvarea. Deși erau descurajați, nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi nu schimba termenul de predare. Slujba se ținea într-o capelă luminată de lămpi, lată de o sută optzeci și patru de metri. Baldachinul viu colorat scânteia, miile de lampioane arătau asemenea stelelor, iar fumul de tămâie plutea printre flamurile fâlfâitoare, formând nori purpurii peste capetele mulțimilor de participanți îndoliați. Numai printre preoți, participau venerabili cărturari de la cele cinci temple Zen importante și preoți din cele opt secte buddhiste. Oamenii acelor vremuri, care erau prezenți la slujbă, o descriau ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și avansă până la Kitsunezaka, pe drumul provinciilor de miazănoapte. În scopul de a-i atrage și scoate din luptă pe cei cinci mii de oameni ai lui Hideyoshi amplasați pe Muntele Higashino, armata lui Katsuie își desfășură acum, cu mândrie, flamurile și porni înainte. Cerul nopții începea, încet, să se lumineze, anunțând zorile. Era a douăzecea zi din Luna a Patra a calendarului lunar - foarte aproape de solstițiul de vară - iar nopțile erau scurte. Tot atunci, generalii din avangardă începură să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de Yaganase, însă acum nu se mai vedea decât drapelul lui Hideyoshi. Strălucea viu în lumina puternică a soarelui, impresionându-i pe toți cei ce-l vedeau, ca simbol al unei realități ce transcendea înțelepciunea și puterea obișnuită. Steagurile și flamurile armatei lui Hideyoshi - care se întindeau de-a lungul drumurilor și acopereau câmpiile - ofereau un măreț spectacol al victoriei. Stăteau strânse atât de dens unele în altele, încât semăneau cu o ceață aurie. Soldații începură să-și mănânce proviziile. Ostilitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în cornuri, erau bătute tobele, steagurile se desfășurau și armata începea să-și croiască, maiestuos, drum prin cetate. Cu acea ocazie, însă, călăreții fură lăsați în grupuri mici, de câte doi sau trei; în fața și în spatele lor erau plasați pedestrași; flamurile rămăseseră împăturite, iar armele de foc, ascunse. În acea noapte cețoasă de primăvară din Luna a Treia, orășenii se întorceau să privească și se întrebau ce se întâmpla, dar nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că asistau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cam patru sute de oameni le ieșiră în întâmpinare la trecerea râului. — Ale cui sunt aceste drapele? întrebă Hideyoshi. Generalii își îngustară ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un batalion de pedestrași așteptau, în formație completă, cu uniformele strălucitoare foșnind în briza râului. — Du-te să afli cine sunt, îi ordonă Hideyoshi unui vasal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își comunicau gândurile fără cuvinte. Cei șase mii de oameni ai lui Shonyu fură împărțiți imediat în două subunități. Cam patru mii de soldați porniră spre miazănoapte, alcătuindu-și formația la sud-est, pe un platou înalt. Stindardul comandantului și celelate flamuri anunțau limpede că generalii de-acolo erau fiul cel mare al lui Shonyu, Yukisuke, și fratele său mijlociu, Terumasa. Aceasta era aripa dreaptă. Aripa stângă era formată din cei trei mii de ostași ai lui Nagayoshi, pe Gifugadake. În fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sunt hrănit mai bine decât oștenii, îndopat aproape, iar noaptea sunt scos la aer pe terasă. Fac gimnastică, alerg pe loc, ridic de câteva zeci de ori o halteră adusă anume pentru mine, privesc stelele. Locul e marcat cu o flamură albă, semn că acolo se află cel care, cândva, cu o mână sigură, va scrie semnele magice ale împăcării. Până atunci, când se va întocmi actul, existența mea va fi mai mult un exercițiu de supraviețuire. Chiar dacă nu sunt supus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
redactor al publicației) îi va dedica un poem („Paradis“) - tipic gest de solidaritate între „contimporani”. Notița promoțională a volumului Joc secund, din nr. 89-90 (rubrica „Note-cărți-reviste”), vorbește, la rîndul ei, elocvent despre concepția estetică mai generală a Contimporanului: „ridicarea unei flamuri negre, cu pajură aristocratică, în vitrina librăriei românești...” Coincidență sau nu, Paradisul suspinelor apare în același an și la aceeași editură - Cultura Națională -, unde director era prietenul comun al celor doi, Alexandru Rosetti... Aristocratismul estetic modernist, nota „poescă”, fantastă, levantinismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
metalice negre, ca niște spițe răsucite, se învârt în jurul unui butuc. În același timp, se înalță și coboară. La capătul fiecărui braț e un scaun, și fiecare scaun se învârte în jurul propriului ax. Țipătul zboară din nou pe deasupra, împreună cu o flamură de păr roșu și negru. Lănțișoarele și amuletele de argint de la gât stau perfect întinse în afară. Amândouă mâinile-i sunt încleștate pe bara de protecție ferecată în poala ei. Ruinele civilizației occidentale, crenelurile, turnurile și hornurile își iau zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
impuneți în manuale ce să credem, ce să știm - Fără voi, cu siguranță, nu am ști cum să iubim! Voi sunteți aceia care cred că nu-i loc pentru alții, Grăitori peste o eră și stăpâni pe generații, Ce sub flamura beției în boutique-uri se adună Și-l traduc pe Eminescu din română în română! Nu avem poeți câți critici, nici atâta poezie, Căci se nasc în acadèmii pe domeniu câte-o mie! Nu e îndeajuns că unul a pătat deja
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
activist sensibil. Altfel, părea un om obișnuit. Chiar dorea acest lucru. Din păcate, Îi reușea foarte rar. O femeie frumoasă, de pildă, Întruchipa doar sănătatea și frumusețea națiunii, În timp ce un câmp de maci roșii se confunda cu o coloană de flamuri văzută de la Înălțimea tribunei oficiale, toropită de căldură și gata să se prăbușească peste șuvoaiele de manifestanți ce purtau de-a valma ca un râu În vremea inundațiilor, steaguri, portrete, flori, copii, lozinci, aplauze și urale. Ca să fii om obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Știam că după petrecere Îl așteapta camionul lui Zare. A murit și el la o lună după domnul Ster. Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi. Io În schimb eram tânăr, Îmi plăteam regulat cotizația și aveam atâtea de Înfăptuit sub flamura atotbiruitoare. Toți, tot poporul, nu numai eu... Iar domnul Ster, acolo sus... Cu ce ochi se mai uita la noi! Cam de la Înălțimea lui Dumnezeu, dacă ar exista... bun Înțeles. Că mori sus, că mori jos, până la urmă tot aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
întors ochii spre apă și i-am ținut acolo până când am ajuns la Teba. Marele oraș era uimitor în lumina apusului. Spre vest, stânci roșietice încadrau o vale verde, presărată cu temple pictate în culori strălucitoare, de care erau agățate flamuri verzi și aurii. Pe malul de răsărit erau case mari, dar și temple și clădiri mai mici vopsite cu alb, toate strălucind în ape rozalii și aurii în lumina soarelui care se retrăgea în spatele falezei de la apus. Am văzut corturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să-mi dau seama că ieșisem din grădină. Am trecut dincolo de fațada casei lui Nakht-re și mi-am amintit prima zi în care văzusem acel loc, cu o viață în urmă. Lumina soarelui poleia suporturile aurite din fața templului, în care flamurile atârnau fără viață în aerul nemișcat al dimineții. Casa lui Ruddedit era exact de cealaltă parte a templului, așa că am ajuns într-o clipă în camera unde Hatnuf zăcea tânguindu-se pe jos, înconjurată de servitorii casei, și ei aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care nu-mi vine să cred că aș putea să nu-mi mai aduc aminte..." Gata... - Oh, inocentul, inocentul... scânci doamna mai plinuță și se prăbuși, cu întreaga povară a neconsolării ei, într-un pudel de berjeră, mobilă tapițată cu flamură desfășurată și cu coroană, care schiorțăi din toate încheieturile, dar o susținu și pe stăpână, și susținu și împuternicirile notariale, din care tradusese și care i se risipiseră prin poală. - Semnătura! ceru aviatoarea, abținîndu-se, din răsputeri, să nu alunece, și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
evidentă. Prin moarte, prin anihilarea sinelui, pasărea Phoenix își transmite sinele succesorului său. Asta sper să fac și eu cu tine, Vultur-în-Zbor. Să te numesc regele păsărilor pământești. Tu ar trebui să fii următorul stadiu al ciclului, următorul purtător de flamură, Hercule urmându-i lui Atlas. Trăind, suntem prinși în iureșul morții. — Și dacă refuz? întrebarea ieși pe neașteptate de pe buzele pline de cicatrici ale lui Vultur-în-Zbor. E înfricoșător atunci când megalomania îți dă ocol. — Tu ești următoarea viață a păsării Phoenix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
CARE-O FI ÎN LUME... "Care-o fi în lume și al meu amor? " Sufletul întreabă inima cu dor. "Va fi mănăstirea cu zidiri cernite, Cu icoane sânte și îngălbenite, Va fi vitezia cu coif de aramă L-ale cărei flamuri patria te chiamă, Ori va fi o dulce inimă de înger Să mîngîe blândă ale mele plîngeri? L-am cătat în lume. Unde o să fie Îngerul cu râsul de-albă veselie? Unde o să-l caut, mare Dumnezeu... Poate-i v-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]