5,600 matches
-
urinii explicat prin teoria „multiplicării contracurent” derivă dintr-o analogie fizico-chimică. în acest mecanism sunt implicate structurile medulare tubulare, vasculare și țesutul interstițial. Ramurile descendentă și ascendentă ale ansei Henle sunt asimilate cu un tub în formă de U (cu fluidul care circulă în direcții opuse), ramurile fiind separate prin țesutul interstițial medular. între aceste segmente sunt posibile schimburi de apă și solviți, date fiind permeabilitatea diferită a celor două ramuri și raporturile cu structurile vasculare din vecinătate: • ramura subțire descendentă
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
prezintă o osmolaritate tot mai scăzută, dinspre papilă spre cortex, unde atinge o valoare aproximativ normală. Urmarea acestor mișcări ale apei și solviților este dezvoltarea unui dublu gradient: - longitudinal, între corticală și medulară, de aproximativ 500 mOsm; - transversal, între interstițiu, fluidul tubular din anumite segmente tubulare (ansa Henle descendentă, canalul colector cortical) și segmentul larg, ascendent al ansei Henle. Acest gradient este în jur de 200 mOsm. însumarea schimburilor osmotice transversale are drept rezultat dezvoltarea unui gradient longitudinal cortico-medular, ceea ce justifică
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
jur de 200 mOsm. însumarea schimburilor osmotice transversale are drept rezultat dezvoltarea unui gradient longitudinal cortico-medular, ceea ce justifică termenul de multiplicare contracurent. Dispoziția paralelă a canalului colector față de ansa Henle („în formă de U”) permite, în prezența ADH, echilibrarea osmolarității fluidului tubular (inițial izotonic la ieșirea din cortex) cu cea din structurile medularei, de-a lungul traiectului lor descendent. Urina finală de la nivelul papilei prezintă o osmolaritate identică cu osmolaritatea țesutului interstițial medular și a ansei Henle descendente. Aquaporinele (AQP) sunt
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
G sau cateter central (de preferință, plasat în vena jugulară internă) inserat prin tehnica Seldinger. • Rata perfuziilor trebuie să fie maximală (dependentă de diametrul accesului venos). • Soluțiile utilizate trebuie să rămână în spațiul intravascular și să fie apropiate de compoziția fluidelor pierdute (care au determinat deshidratarea); se vor utiliza în acest sens: soluții cu putere coloid-osmotică mare (sânge, plasmă, albumină umană) sau soluții izotonice (clorură de sodiu, 0,9 %, sau bicarbonat, 1,4 %); sângele se va administra întotdeauna când Hb < 10
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
pacienților cu insuficiență cardiacă congestivă decompensată. Date clinice recente au arătat însă că neseretide accentuează disfuncția renală și nu reduce necesarul de dializă. Bibliografie Bellomo R, Ronco C, Kellum JA et al. Acute renal failure - definition, outcome measures, animal models, fluid therapy and information technology needs: the Second International Consensus Conference of the Acute Dialysis Quality Initiative. Critical Care 2004; 8: R204-R212. Covic A, Covic M, Gusbeth-Tatomir P et al. Insuficiența renală acută (II). în Ghiduri de Practică Medicală, vol. II
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
în care Ht este 40 %, volumul plasmatic total este 2,75 - 3 l. Apa intravasculară se găsește în proporție de 85 % în teritoriul venos și capilar și 15 % în teritoriul arterial. De acest volum arterial depinde presiunea arterială, reglarea volumului fluidului extracelular, retenția de sodiu și apă. 16.1.1. Fiziopatologia sodiului și apei Sodiul este principalul cation extracelular și elementul determinant al osmolarității eficace. Concentrația sodiului intracelular este în medie de 15 mmol/l, iar a sodiului extracelular de 140
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
nivelul tubului colector medular; eliminările renale sunt de 150-200 mEq/24h, la un aport normal de sodiu. Sistemele care reglează cantitățile de sodiu și apă în organism acționează împreună pentru menținerea concentrației sodiului extracelular (135-145 mEq/l) și a volumului fluidului extracelular. 6.1.2. Reglarea volumului lichidului extracelular Sodiul este principalul cation extracelular, reprezentând cea mai importantă forță osmotică care menține mărimea volumului fluidului extracelular. Creșterea cantității totale de sodiu în lichidul extracelular este urmată de un volum sporit al
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
apă în organism acționează împreună pentru menținerea concentrației sodiului extracelular (135-145 mEq/l) și a volumului fluidului extracelular. 6.1.2. Reglarea volumului lichidului extracelular Sodiul este principalul cation extracelular, reprezentând cea mai importantă forță osmotică care menține mărimea volumului fluidului extracelular. Creșterea cantității totale de sodiu în lichidul extracelular este urmată de un volum sporit al compartimentului extracelular și supraîncărcarea acestuia. Sindroamele edematoase (din insuficiența cardiacă congestivă, ciroza hepatică, sindromul nefrotic) sunt stări clinice cu cantitate crescută de sodiu în
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
și antrenează creșterea frecvenței cardiace, vasoconstricție și efect antinatriuretic. Stimularea lor induce de asemenea eliberarea de ADH. în caz de supraîncărcare sodată, acești receptori sunt inhibați, cu diminuarea tonusului simpatic și inducerea de efecte cardiovasculare opuse. 2. Factori fizici: mișcările fluidelor care traversează pereții capilari depind de echilibrul dintre presiunea osmotică (exercitată în special de proteinele plasmatice) și presiunea hidrostatică. Când sarcina sodată filtrată la nivelul glomerulului este importantă, rezultă: • creșterea presiunii hidrostatice intratubulare și diminuarea presiunii hidrostatice în capilarele peritubulare
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
concentrației de NaCl la nivelul maculei densa (normal concentrația de NaCl în acest loc este 30-40 mEq/l) stimulează puternic secreția de renină, în timp ce o creștere a acesteia inhibă secreția de renină. Concentrația de NaCl variază proporțional cu rata fluxului fluidului tubular. O rată a fluxului crescută este întâlnită în stările cu exces de sodiu, iar un flux scăzut este prezent în depleția de Na; baroreceptorii din peretele arteriolei aferente mediază secreția de renină ca răspuns la modificările de presiune și
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
producției și eliberării de aldosteron din zona glomerulară a glandei suprarenale. Aldosteronul induce o reabsorbție sodată (și secreție de K+) la nivelul tubului contort distal și a canalului colector. • Vasopresina sau hormonul antidiuretic este reglată în primul rând de osmolaritatea fluidelor din organism, însă nivelul vasopresinei crește și în stările de depleție de volum. Aceasta favorizează retenția de apă și refacerea volumului fluidelor corpului. în plus față de acțiunea sa asupra reabsorbției hidrice, acest hormon crește și reabsorbția sodată la nivelul ansei
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
tubului contort distal și a canalului colector. • Vasopresina sau hormonul antidiuretic este reglată în primul rând de osmolaritatea fluidelor din organism, însă nivelul vasopresinei crește și în stările de depleție de volum. Aceasta favorizează retenția de apă și refacerea volumului fluidelor corpului. în plus față de acțiunea sa asupra reabsorbției hidrice, acest hormon crește și reabsorbția sodată la nivelul ansei Henle și a canalului colector. Hormoni natriuretici: • factorul natriuretic atrial este un peptid sintetizat de miocitele atriale și eliberat ca răspuns la
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
Henle și la nivelul tubului colector. PGE2 cresc excreția de apă prin antagonizarea ADH. Sistemul nervos simpatic, sistemul renină-angiotensină-aldosteron, peptidul natriuretic atrial și vasopresina reprezintă cele patru sisteme principale reglatorii care își adaptează activitatea lor ca răspuns la modificările volumului fluidelor din organism. Aceste schimbări în activitatea lor mediază efectele volumului fluidelor asupra excreției urinare de sodiu. 16.1.3. Osmolaritate/osmolalitate și tonicitate Osmolalitatea este determinată de concentrația totală de solviți într-un compartiment lichidian. Principalii solviți ai fluidului extracelular
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
prin antagonizarea ADH. Sistemul nervos simpatic, sistemul renină-angiotensină-aldosteron, peptidul natriuretic atrial și vasopresina reprezintă cele patru sisteme principale reglatorii care își adaptează activitatea lor ca răspuns la modificările volumului fluidelor din organism. Aceste schimbări în activitatea lor mediază efectele volumului fluidelor asupra excreției urinare de sodiu. 16.1.3. Osmolaritate/osmolalitate și tonicitate Osmolalitatea este determinată de concentrația totală de solviți într-un compartiment lichidian. Principalii solviți ai fluidului extracelular sunt sodiul, glucoza și ureea. Osmolaritatea este identică în sectoarele intra
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
volumului fluidelor din organism. Aceste schimbări în activitatea lor mediază efectele volumului fluidelor asupra excreției urinare de sodiu. 16.1.3. Osmolaritate/osmolalitate și tonicitate Osmolalitatea este determinată de concentrația totală de solviți într-un compartiment lichidian. Principalii solviți ai fluidului extracelular sunt sodiul, glucoza și ureea. Osmolaritatea este identică în sectoarele intra și extracelulare: 290 ± 5 mOsmol/kg apă; în sectorul extracelular sodiul reprezintă elementul esențial de osmolalitate eficace care joacă rol în transferurile interne de apă. în situație normală
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
perturbări în reglarea cantității de apă din compartimentul extracelular. Tonicitatea se referă la efectul combinat al tuturor solviților de a genera o forță osmotică (osmotic driving force) care cauzează mișcarea apei dintr-un compartiment în altul. Pentru a crește tonicitatea fluidului extracelular, un solvit trebuie să fie limitat la compartimentul lichidian extracelular. Aceasta înseamnă că solvitul este incapabil să treacă din compartimentul extracelular în cel intracelular, crescând astfel presiunea osmotică și translocând apa spre compartimentul extracelular. Apa se mișcă din compartimentul
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
capabili să cauzeze asemenea mișcări ale apei sunt: sodiul, glucoza, manitolul și sorbitolul, fiind numiți „osmoli eficace”. Sodiul rămâne în cea mai mare parte în spațiul extracelular deoarece este pompat în afara celulei de către Na-K-ATP-aza, astfel că adăugarea de sodiu la fluidul extracelular produce ieșirea apei din celulă ducând la reducerea volumului celulei. Astfel, sodiul este un osmol eficace deoarece este capabil să determine mișcarea eficace a apei. Concentrația sodiului extracelular este determinantul principal al tonicității plasmatice. Când tonicitatea crește, înseamnă că
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
Celulele creierului sunt implicate în mod particular în acest fenomen. Majoritatea simptomelor și semnelor importante ale tonicității anormale sunt datorate edemului cerebral, ca răspuns la hiponatremie, sau ratatinării, ca răspuns la hipernatremie. Dacă se produce o scădere bruscă în tonicitatea fluidului compartimentului extracelular, apa va intra în compartimentul intracelular, ducând la edem celular. Invers, o creștere rapidă în tonicitatea extracelulară duce la ieșirea apei din celulele creierului și deshidratarea creierului. Pentru a păstra tonicitatea constantă (concentrația de sodiu) a fluidului compartimentului
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
tonicitatea fluidului compartimentului extracelular, apa va intra în compartimentul intracelular, ducând la edem celular. Invers, o creștere rapidă în tonicitatea extracelulară duce la ieșirea apei din celulele creierului și deshidratarea creierului. Pentru a păstra tonicitatea constantă (concentrația de sodiu) a fluidului compartimentului extracelular, sunt necesare: • un debit adecvat al filtrării glomerulare (DFG); • o ofertă corespunzătoare de filtrat glomerular spre segmentele de concentrație și diluție a ansei Henle și nefronului distal; • mecanisme tubulare de concentrație și diluție intacte; • un răspuns adecvat al
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
creșterea (chiar minimă) a osmolalității plasmatice. ADH crește permeabilitatea tubului colector renal la apă și permite apei să se deplaseze după gradientul de concentrație și să fie reabsorbită în interstițiul medular hipertonic. Ca urmare se retenționează apa și scade osmolalitatea fluidului extracelular. Modificări de numai câțiva mOsmol/l vor stimula osmoreceptorii hipotalamici și determină eliberarea de ADH. Osmolalitatea urinară poate ajunge la 1200 mOsmol/l, când ADH este prezent, și poate coborî până la 50 mOsmol/l când ADH este absent. Unii
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
este nemodificată, dar este redusă dacă este măsurată în volumul total de plasmă. Metodele actuale de deteminare a ionogramelor oferă informații reale datorită utilizării electrozilor specifici pentru sodiu. • hiponatremia izoosmotică poate fi produsă prin adiția în spațiul extracelular a unui fluid izotonic, dar fără sodiu. Această situație se întâlnește când se folosesc soluții de spălare cu glicină sau sorbitol în timpul TUR-P (rezecție transuretrală de prostată). • hiperglicemiile instalate brusc și netratate, sau după administrarea de manitol. Creșterea osmolalității plasmatice indusă de glucoză
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
intracraniană (creierul este închis într-un spațiu fix) ducând la sindroame neurologice (letargie, stupoare, comă, convulsii și chiar moarte). Pentru a preveni aceste complicații apar fenomene adaptative de reglare volemică. Precoce, în primele 1-3 ore de instalare a hiponatremiei, volumul fluidului extracelular cerebral scade prin mișcarea acestuia în fluidul cerebrospinal, care este apoi șuntat în circulația sistemică. Ulterior, creierul se adaptează prin pierderea potasiului celular și a solviților organici, care tind să scadă osmolalitatea intracelulară fără câștig substanțial de apă. Dacă
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
ducând la sindroame neurologice (letargie, stupoare, comă, convulsii și chiar moarte). Pentru a preveni aceste complicații apar fenomene adaptative de reglare volemică. Precoce, în primele 1-3 ore de instalare a hiponatremiei, volumul fluidului extracelular cerebral scade prin mișcarea acestuia în fluidul cerebrospinal, care este apoi șuntat în circulația sistemică. Ulterior, creierul se adaptează prin pierderea potasiului celular și a solviților organici, care tind să scadă osmolalitatea intracelulară fără câștig substanțial de apă. Dacă hiponatremia persistă, se pierd alți osmoliți organici (fosfocreatinină
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
comă, sau convulsii generalizate mai importante în hiponatremia severă și instalată rapid. Pacienții cu hiponatremie acută sunt simptomatici, în timp ce pacienții cu hiponatremie cronică prezintă simptome minime sau sunt asimptomatici. Stările hiponatremice pot fi cel mai bine evaluate prin aprecierea volumului fluidului extracelular. Hiponatremia poate evolua cu: sodiu total scăzut (hipovolemie) sodiu total crescut (hipervolemie) sodiu normal (euvolemie) 1. Hiponatremia cu hipovolemie (sodiu total scăzut) Reprezintă 20 % din hiponatremiile diagnosticate în spital. Atât apa cât și sodiul sunt scăzute, dar proporțional, s-
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
intestinală); • pierderi cutanate (transpirații, arsuri); • hemoragii. Cea mai obișnuită cauză asociată cu hiponatremia este reprezentată de pierderile digestive prin vărsături cu ingestie concomitentă de apă (apa poate fi absorbită foarte repede, chiar în prezența vărsăturilor). în depleția de volum a fluidului extracelular, tubul proximal reține corespunzător atât sodiul, cât și apa, și ca urmare, concentrația sodiului urinar este adesea scăzută (< 10 mEq/l). Volumul de urină poate fi scăzut (< 500 ml/24h). b) Pierderi renale de sodiu: • diuretice; • diureza osmotică (glucoză
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]