1,279 matches
-
Au mai existat și alte ocazii, în 932 și 954, de exemplu, s-au desfășurat incursiunile maghiare, invadând ținuturile germanice la sud de Dunăre, și apoi s-au retras înapoi în țara lor de descălecat, prin intermediul teritoriului Lotharingia, la Regatul franc de Vest și, în final, prin Italia . Nu există nici o sursă de încredere cu privire la dimensiunea armatelor, iar numerele sunt contestate. Punctul de vedere cel mai acceptat este că Otto a chemat aproximativ 8.000 de oameni. Cele opt legiuni de
Bătălia de la Lechfeld () [Corola-website/Science/304411_a_305740]
-
din Suabia, unul din Franconia și unul din Boemia, sub prințul Boleslav I. A opta divizie, comandată de către Otto și puțin mai mare decât celelalte, includea germani, thuringieni și garda personală a regelui. Contingentul regelui, probabil, includea cavaleri de origine francă. În conformitate cu alte cronici, armata maghiară a fost de 25-50.000 de oameni, dar o cifră mai realistă este de 10-25.000 de oameni. Gerardo de Veneția (zis și Gerhard) scrie ca forțele maghiare au avansat la râul Iller, spre Augsburg
Bătălia de la Lechfeld () [Corola-website/Science/304411_a_305740]
-
a fost respins, iar ungurii s-au pregătit pentru lupta de a doua zi. Contele Dietpald a condus soldații în tabăra lui Otto în timpul nopții. Ordinea de marș al armatei germane a fost, după cum urmează: cele trei contingente bavareze, contingentul franc sub Ducele Konrad, unitatea regală (centru), cele două contigente de Suabia și contingentul din Boemia. Bavarezii s-au plasat în fruntea coloanei. După cronicarul Widukind de Corvey, Otto "și-a așezat tabăra lui pe teritoriul orașului Augsburg", s-a alăturat
Bătălia de la Lechfeld () [Corola-website/Science/304411_a_305740]
-
pământurilor pe care le dăruiseră pentru a-și asigura fidelitatea aristocrației, dinastia merovingiană a pierdut treptat puterea reală. Ultimii reprezentanți ai ei, „regii trândavi”, lăsaseră conducerea regatului majordomilor. Pipinizii aveau domenii importante în zona Belgiei actuale și reprezentau marea aristocrație francă din nord, ceea ce explică și treptata consolidare a puterii lor. Carol Martel (719-741) consolidează poziția familiei și își sporește prestigiul prin înfrângerea arabilor, ce efectuau raiduri din ce în ce mai îndrăznețe în Occident, la Poitiers (732). Pepin cel Scurt (majordom între 741-751) hotărăște
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
un puternic regat ce se întindea de la Rin până la Pirinei . Clovis s-a creștinat, fiind botezat în rit niceean de către episcopul Remigius de Reims. A încurajat amestecul francilor cu populația locală galo-romană și a încheiat o alianță între conducătorii Regatului Franc și ulterior ai Sfântului Imperiu Roman, cu papalitatea. Prin codul său de legi, Lex Salica, Clovis nu a permis accesul femeilor la tron, asigurând continuitatea succesiunii Merovingienilor și a succesorilor lor. Cu acordul împăratului Anastasie și al burgunzilor, Clovis se
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
noii monarhii creștine, prin acordarea titlului de consul, sosește de la Constantinopol din obișnuita dorință de afirmare a pretențiilor imperiale asupra provinciilor occidentale, dar care slujește mai mult legitimării puterii regelui în ochii galoromanilor și superiorității lui Clovis față de ceilalți regi franci, decât autorității efective a împăratului bizantin. La moartea sa din 511, stăpânea peste zona formată din Franța și Belgia de azi, Renania și sud-vestul Germaniei. În ciuda reglementării situației succesiunii, regatul a fost împărțit după moartea lui Clovis între cei patru
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
La moartea sa din 511, stăpânea peste zona formată din Franța și Belgia de azi, Renania și sud-vestul Germaniei. În ciuda reglementării situației succesiunii, regatul a fost împărțit după moartea lui Clovis între cei patru fii ai săi conform vechiului obicei franc de tragere la sorți. Au apărut trei noi regate merovingiene: Austrasia (în est), Neustria (în vest) și Burgundia (în sud-est), ai căror conducatori s-au luptat între ei. Urmașii lui Clovis, în ciuda împărțirii regatului în conformitate cu normele patrimoniale private de succesiune
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
regate merovingiene: Austrasia (în est), Neustria (în vest) și Burgundia (în sud-est), ai căror conducatori s-au luptat între ei. Urmașii lui Clovis, în ciuda împărțirii regatului în conformitate cu normele patrimoniale private de succesiune, au reușit să continue expansiunea teritorială a statului franc, supunând teritoriile de la răsărit de Loara, regatul burgund, Provence, iar la est de Rin și-au impus protectoratul asupra Thuringiei, Alamaniei și Bavariei. Chlotar II a reușit să reunifice regatul un secol mai târziu, însă cu mari sacrificii politice. Pentru
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Annales Mettenses Priores fiind o lucrare menită să-i glorifice pe carolingieni, compilată la Saint-Denis în 806. Au existat și alte cronici ce s-au pierdut, altele fiind modificate în concordanță cu viziunile dinastiei carolingiene în pirivința merovingienilor. Analele regatului franc consideră anul 741 ca fiind punctul de pornire al epocii carolingiene. Familia carolingiană este originară din rândul familiilor aristocratice din regatul franc merovingian. În Austrasia, la începutul secolului al VII-lea, s-au remarcat două familii ce avea ca reprezentanți
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
ce s-au pierdut, altele fiind modificate în concordanță cu viziunile dinastiei carolingiene în pirivința merovingienilor. Analele regatului franc consideră anul 741 ca fiind punctul de pornire al epocii carolingiene. Familia carolingiană este originară din rândul familiilor aristocratice din regatul franc merovingian. În Austrasia, la începutul secolului al VII-lea, s-au remarcat două familii ce avea ca reprezentanți pe Arnulf, episcop de Metz, și Pepin de Landen, majordom în Austrasia. Lui Pepin i-a fost încredințat educația viitorului rege Dagobert
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
dările și se strângeau oștirile. S-au păstrat 24 de carte regale, regii deținând atribute de gubernare și juridice. Regatul a traversat o perioada de pace și dezvoltare. Din 709, Pepin a început un lung proces de readucere sub control franc a triburilor germanice de dincolo de Rin. A murit bătrân, în decembrie 714, fără succesori, căci Drogo și Grimoald muriseră. Astfel, nepotul său, Theudoald a devenit majordom al Neustriei.Au fost declanșate revolte ample în provinciile regatului. Ulterior, Carol , unul dintre
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
a impus în fruntea ducatului după moartea lui Odilo. Cu ajutorul lui Pepin, Tassilo, fiul lui Odilo, a ajuns la conducerea Bavariei, iar Grifo s-a refugiat în Aquitania, de unde a plecat spre Italia, fiind ucis pe drum de câțiva nobili franci. Puterea lui Pepin era suficient de mare pentru a nu mai putea fi contestată de nobilii regatului. Pepin a fost confirmat oficial ca rege, folosindu-se de fideli nobili neustrieni și austrasieni, strânși în jurul său. În noiembrie 751, primește binecuvântarea
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Ravenna. Papa a preferat să se adreseze lui Pepin, nu împăratului de la Constantinopol, Constantin al V-lea, cu care avea relații încordate din cauza convingerilor iconoclastice ale acestuia. În 753-754, Papa Ștefan al II-lea a întreprins o vizită în regatul franc ca să-l înduplece pe Pepin să intervină împotriva longobarzilor. Papa îi unge pe Pepin și pe soția sa, regina Bertrada, și pe fii lor la Saint-Denis, desemnându-i ca protectorii Romei. Regele franc nu mai era doar un conducător al
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
-lea a întreprins o vizită în regatul franc ca să-l înduplece pe Pepin să intervină împotriva longobarzilor. Papa îi unge pe Pepin și pe soția sa, regina Bertrada, și pe fii lor la Saint-Denis, desemnându-i ca protectorii Romei. Regele franc nu mai era doar un conducător al unui regat, ci un rege creștin care acționa în numele puterii divine. Pepin a promis că va restitui urmașului Sfântului Petru, adică papei Ștefan, întreg exarhatul Ravennei prin "Donația pepiniană". Obținând acordul nobililor, Pepin
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
întreprins două campanii împotriva longobarzilor în 754-756, silindu-i să cedeze papei Ravenna și alte 22 de orașe, ce vor formă viitorul Stat Papal. Papa s-a îndepărtat de puterea bizantină și s-a apropiat tot mai mult de regatul franc, ce asigura sprijin Romei. Pepin a continuat să consolideze granițele Franciei prin unirea întregii Galii sub puterea să, iar în 753, i-a învins pe saxoni ce erau supuși doar nominal puterii france, obligându-i să accepte pătrunderea misionarilor creștini
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
a apropiat tot mai mult de regatul franc, ce asigura sprijin Romei. Pepin a continuat să consolideze granițele Franciei prin unirea întregii Galii sub puterea să, iar în 753, i-a învins pe saxoni ce erau supuși doar nominal puterii france, obligându-i să accepte pătrunderea misionarilor creștini pe meleagurile lor și să plătească anual un tribut de 300 de cai. Și-a îndreptat apoi atenția spre sud, spre fosta Septimania și spre Aquitania, aflată sub controlul musulmanilor. Pepin s-a
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
potrivit legii vizigote. În 759, a cucerit Narbonne. În 761, a întreprins expediții în Aquitania timp de opt ani, fiind cucerită pe deplin în anul morții sale, în 768. Pepin, bolnav fiind, s-a retras la Sainte, de unde nuea comiți franci în orașele supuse și promulga un capitular prin care asigura fiecărui locuitor al provinciei păstrarea legii proprii, precum și dreptl de a face apel la rege. A introdus o nouă monedă-denariul de argint-"denarus". Nu avea sediu precis, pendulând între Neustria
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
din Neustria și Austrasiei. În 771, Carloman a murit în împrejurări misterioase, iar moștenirea a fost preluată de Carol. Domnia lui Carol cel Mare s-a caracterizat printr-o activitate impresionantă, continuând activitatea tatălui său de extindere a hotarelor regatului franc, a cărui sfera de influență a ajuns înainte de 800 în contact cu Bizanțul. Fiul lui Carloman s-a refugiat la curtea regelui longobarzilor, Desiderius al longobarzilor, care i-a susținut pretențiile de moștenire. Desiderius nu renunță la planurile de unificare
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
franci de încredere care să vegheze asupra intereselor sale. Carol s-a angajat și într-un lung conflict cu saxonii pe care dorea să-i supună și să-i creștineze. Saxonii atacau și jefuiau sistematic ținuturile de nord-est a regatului franc. În 772, aflat într-o expediție împotriva saxonilor, a tăiat stejarul sacru Irminsul de lângă Paderboa. În 777 a capturat bastioanele saxone de la Eresburg și Buraburg și a organizat o marca de protecție de-a lungul văilor râurilor Ruhr și Lippe
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
mai blânde ce indică faptul că rezistență saxonă a cedat. Sistemul de organizare al noilor provincii a fost consolidat, saxonii au fost acceptați în rândul reprezentanților locali ai regelui, iar legea și dunarile saxone au fost permise și respectate. Regatul franc cuprindea în hotarele sale întreagă Germanie, ducatele tribale fiind desființate sau reorganizate. În 777, când se pregătea de o altă expediție saxonă, Carol a fost vizitat de un guvernator musulman din Saragossa, ce i-a cerut sprijinul în lupta cu
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
a căzut într-o ambuscadă pregătită de basci la Roncevaux, căzând printre victime senesalul Eggihard și comitele palatului Anselme; lupta este descrisă în Cântecul lui Roland. Carol a trebuit să instaureze o marca de hotar la Tolouse ce proteja regatul franc de amenințarea arabă. În 797, francii, sub conducerea lui Louis, au ocupat poziții în Spania, în 801 ocupând Barcelona, ce a devenit reședința unui comitat. La frontieră răsăriteană, teritriile france erau jefuite de avari. După ce a aflat de înțelegerea secretă
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
instaureze o marca de hotar la Tolouse ce proteja regatul franc de amenințarea arabă. În 797, francii, sub conducerea lui Louis, au ocupat poziții în Spania, în 801 ocupând Barcelona, ce a devenit reședința unui comitat. La frontieră răsăriteană, teritriile france erau jefuite de avari. După ce a aflat de înțelegerea secretă dintre Tassilo, ducele Bavariei, și khagan-ul avar, Carol l-a acuzat de trădare și l-a închis într-o mănăstire în 788, și a integrat ducatul sau în regatul franc
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
france erau jefuite de avari. După ce a aflat de înțelegerea secretă dintre Tassilo, ducele Bavariei, și khagan-ul avar, Carol l-a acuzat de trădare și l-a închis într-o mănăstire în 788, și a integrat ducatul sau în regatul franc, organizându-l în comitate, numind un prefect, desfiintand instituția ducală, dar a permis legea bavareză. În 794, Tassilo a fost adus la o adunare de la Frankfurt pentru a renunță la toate posesiunile ducale în numele său și al familiei sale. Între
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Leon al III-lea. Acest a intrat în conflict cu reprezentanții aristocrației romane, ce îl acuzau de imoralitate. În primăvară lui 799, adversarii săi au vrut să-l înlăture cu forță, dar acțiunea a eșuat din cauza intervenției a doi trimiși franci. Leon a fugit de la Roma și s-a refugiat la Carol, cu care s-a întâlnit la Paderborn în vara anului 799. Regele l-a repus în scaun și a trimis delegați să cerceteze cazul. Alcuin, unul din sfetnicii lui
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
creștin al Apusului. Carol întreținea relați cu regele Offa al Merciei, cu care a încheiat un acord comercial cu conducătorul de Wales, Asturia și patriarhul Ierusalimului, Carol devenind protectorul locurilor sfinte, iar el i-a trimis cheile Sfântului Mormânt. Regele franc a reluat relațiile cu arabii. În 797, a trimis o ambadada formată din evreul Issac și missi Lanfrid și Sigismond la Bagdad, la califul Harun al-Rashid, restabilind raporturile diplomatice inițiate din timpul lui Pepin cel Scurt. În 801-802, califul a
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]