1,236 matches
-
le dă urzici cu mălai, să mai prindă putere, poate se mai zboară și ei până să dea frigul de-a binelea. E atât de dificil, concluzionă Carmina, în timp ce se apropia de casă, să poți discerne măreția și simplitatea din frunzișul de fiecare zi... Parcă se desprinsese ceva din ea când văzuse cârdul de fete, păsări călătoare, plecând către casele lor, împăcate. Ele reprezentaseră pentru ea un univers anume, de care încercase să se apropie, să se omogenizeze, fără să reușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zgomotos Își continuă drumul În lumea subterană, ferindu-se de lumină. Pe maidanul unde fusesem jefuit cu câteva seri În urmă, Chérie alerga În cerc, fascinată de un capriciu În care se complăcea. Un ziar și o pătură zăceau lângă frunzișul des. Chiar când mă gândeam să iau ziarul, un muncitor de pe șantierul din scuar dădu la o parte ramurile grele și Își făcu apariția. Când m-a observat și-a tras fermoarul de la șliț și, ștergându-și mâinile pe pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
încălcate niciodată. Și-a strîns obrajii în palme și s-a uitat la Bîlbîie cu o privire blîndă, ușor curioasă, în stare să liniștească și pe cel mai vinovat dintre oameni. Inspectorul își ațintise ochii undeva peste el, poate în frunzișul carpenului de peste drum ori în colțul de zid care se zărea prin fereastra biroului său. Cînd simțea că ajunge într-un impas făcea și el ca Leonard Bîlbîie, se ridica de la masă, se apropia de fereastră și se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vin roșu ar fi mai potrivit, prostii, fleacuri, paliative, totul merge rău, cum să se simtă bine din cauza unei cafele ori a unui pahar de vin?, a aruncat o privire pe fereastră, colțul de zid era tot acolo, albind în frunziș, piatra rezista, rezista încă. "E un caz foarte grav, domnule Bîlbîie, grav și, cum să-ți spun, al naibii de delicat. E un noroc pentru țtară, pentru stat, că am dat de firul ăsta. Dumneata crezi că alții nu știu?" Bîlbîie era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mângâierile vântului înserării. În liniștea coastei, potcoavele calului roib sunau rar și dulce pe șosea: tac-tac, tac-tac... De o parte și de alta a drumului sur, se înălțau două spinări ușoare de colnic; câțiva copaci singuratici își ridicau pe muchii frunzișurile sărace prin care vântul se strecura cu un șuiet domol. Din când în când, frunze pălite se desprindeau și zburau obosite prin licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
menționatei antologii de pomină Istorisiri vechi și nouă, această povestire ilustra „neomenia boierului exploatator“. În pădurea Petrișoruluitc "În pădurea Petrișorului" Era pe la sfârșitul lui august, și pădurea Petrișorului, bătrână și nestricată de mână de om, își desfășura tăcută bolțile de frunzișuri. Urca domol coline trăgănate, se ridica departe într-un pisc prăpăstios, în vârful căruia săgeta spre cer un brad vechi, care vestea cel întăi printr-un șuiet adânc sosirea vânturilor. Așa urca lin spre asfințit, și de pe cerul răsăritului soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ici pe colo. O veveriță se cățără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi o clipă cu ochișori negri, se dosi după o cracă, sări ca o minge castanie de păr, în alt copac, și se pierdu în frunziș. Boierul tresărise, cu mâna pe pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pușcă; apoi se liniști, pe când Vasile zicea încet: Ia, o biată dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane Grigoriță, zise el. S-o luăm așa, la dreapta, pe vălcica asta. Să te ferești de crengi, că-i des al dracului! În vale-i jilăveală mare; nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu se mai auzi. Iar printre tufe dese, prin luminișuri scurte, căprioara fugea alungată de spaimă, se depărta spre pârău. O clipă se opri tremurând, ca și cum ar fi fost înaintea unei prăpăstii. Apoi, încetinindu-și fuga, își făcu loc printre frunzișuri în albia apei. Cu cele două picioare de dinainte în unde, cu celelalte în iarba malului, stătu pe loc. Blănița cenușie îi lucea lin în umbră; numai capul fin, cu urechile înălțate, cu ochii mari, sta într-un sul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cărările umede, printre ramurile împletite, stârnind sturzi cu zbor tăcut și mierle care fâlfâiau cârcâind spăriate. Sunetul moale al tălăngilor răzbătea din vreme în vreme ca dintr-o depărtare nesfârșită - părea că vine de deasupra, din cerul albastru, ori printre frunzișuri, cu strecurarea vântului. Într-un rând, aproape de asfințitul soarelui, într-o zi liniștită de septemvrie, mă întorceam din luncă și veneam gânditor pe podul răsunător de fier. Apa râului curgea pe dedesubt largă și lină, cu strălucire întunecoasă. În stânga, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Își dădu pălăria pe ceafă și scoase răsteiele. Jugul căzu. Românul apucă funia. Cumpăna stătea neclintită, naltă, în albastrul șters al cerului. Printre ramurile răchiții bătrâne pâlpâi o turturică vânătă, apoi se zvârli, în zboru-i iute, zvâcnit, peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă, după aceea căzură iar în neclintirea lor. În clipa aceea, din păpușoaie săltară trei oameni, trei țigani. Pe cel care venea întăi, cu dreapta întinsă țapăn în jos, cu cuțitul lângă coapsă, nalt, uscat, cu ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cuprinse de subt umeri pe Hazu și-l trase la umbră, sub răchită. Cămașa, în dreptul coastelor din stânga, era numai sânge, năvălit din răni. Românul abia sufla, cu ochii deschiși mari, cu fața dintrodată întristată, subt umbra pe care o cernea frunzișul verde cenușiu al copacului. În liniștea și-n căldura zilei, glasurile întărâtate ale cositorilor se auzeau depărtate, chemându-se. Boii, lângă adăpătoare, stăteau acuma neclintiți și priveau cu ochii mari și umezi spre cei doi oameni. Băieșu se alătură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
făcu semn din ochi, de sus în jos, și îndată șopti: —Eu de-acu mor. Să mă duci acasă și să spui nevestei cum a fost... După vorbele acestea, muri. Fața-i rămase neclintită, în umbra plină de mâhnire a frunzișului de răchită. Băieșu îl privi un răstimp, apoi își șterse de iarbă mâna stângă iar umplută de sânge. Întinse degetele și coborî pleoapele mortului. Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri creștea, venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
poate... Cu cofa de brad, Măriuca trecea prin iarbă spre casă și intra pe ușa care însemna în lumină o pată neagră. Liniștea plutea peste marginea aceea de pădure, liniște ușoară pe care o tremura parcă strălucirea luminii; și tăcea frunzișul nesfârșit. „Nu mai bătea inima codrului și erau priponite și vânturile...“ Pârăul curgea fărâmând lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scânteietoare de aur. Și mi se umplea sufletul de pace, acolo, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care-mi era așa de drag vorbesc și despre tinerețele mele. Toate au trecut: nici codrii așa nu mai sunt, și tinerețele s-au călătorit! În mirosul ațâțător al pădurii creștea în mine puterea vieții, șuietul domol al vântului în frunzișuri îmi mângâia auzul și ce strălucire neobișnuită, ce strălucire vie, și ce mireasmă ascuțită, amețitoare, aveau florile din poienile de la margine! Ca-nspre o dragoste, cu dor, pornii, după două luni de lipsă spre codrul Antileștilor. Înaintea iernii, în toamnă târzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un film despre junglă am mai văzut o asemenea liniște în fața morții. Arborii creșteau imenși, dar trăiau numai cei care izbuteau să-și facă loc cu crengile pentru a ajunge la lumină. Ceilalți mureau deoarece, deasupra, copacii victorioși își uneau frunzișurile și nu mai permiteau nici unei raze să coboare. Pentru ca să apară un copac trebuia să moară unul din cei vii. Și cu ce necruțătoare simplitate se întîmpla asta! Fără bocete și fără spaime. În golul fiecărei morți reîncepea, liniștită, viața. A
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
hanami sau la tsukimi, tot la fel de absurd este să fii japonez și să nu alergi, din octombrie până în noiembrie, după frunzele colorate ale toamnei (momiji). Atunci, se produce un adevărat exod, pe întreg teritoriul Japoniei, spre acele Mecca tradiționale ale frunzișurilor înroșite sau îngălbenite, din regiunea Tohoku sau de la Nikko, unde peisajele montane îți răpesc într-adevăr respirația. La prognoza meteo, știrile despre "fronturile frunzelor colorate" le-au luat locul celor despre florile de cireș, iar la Tokyo, în gara Asakusa
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
străduia să nu privească într-o anumită direcție, către casele ascunse între arborii și vilele de dincolo de țuguiul imens de țiglă roșie pe care și-l luase drept reper, pe străzile cu nume de capitale occidentale. Printre acoperișuri, ziduri și frunziș se găsea casa în care locuise. N-o văzuse niciodată de la înălțimea apartamentului, dar știa că se află acolo, nu prea departe. Locuise acolo cu bărbatu-său și cu copiii în timpul războiului și mulți ani după război, își avea camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
prea mult, adesea se așezau pe câte o bancă. Dar îi era destul să vadă arborii tunși, arbuștii sălbatici, florile, scuarurile, statuile, porțile de lemn, havuzurile, șerpuitoarele alei și aleile ca niște șosele, podețele de beton de pe care zăreau, prin frunzișuri, casele țărănești colorate din Muzeul Satului de alături, lacul mai ales, al cărui răsuflu îl auzea de departe. I se părea mai puțin important că în unele zile abia mai găseau vreo bancă și trebuiau să se întoarcă ori că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
succesive de case străluceau într-o lumină cețoasă, un abur tremurător plutea peste acoperișuri, până departe, unde se strângea în nori indeciși, înghițind centura blocurilor din zare, ivite numai când și când printre vălătucii albicioși, ca niște ciosvârte de fantome. Frunzișul ruginise în mare parte aproape peste noapte. Zgomotele păreau mai diluate. Lumina pâlpâia o vreme, izbucnea treptat într-o explozie caldă ce risipea ceața și alunga umbrele. Dar ceva ca o pâclă invizibilă rămânea agățată peste tot, ușor apăsătoare, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
balconul-terasă, Andrei Vlădescu se minuna de strălucirea crepusculară a toamnei ivite pe neașteptate, cu bogăție de culori, dar care își trimisese semnele cu mult înainte. Cine să le vadă? Luminile nopții pulsau mai palide, se simțeau adierile reci învârtejite în frunzișul arborilor, iar pașii trecătorilor întârziați erau mai rari. În fața lui se întindea același oraș imens, colcăitor, apăsător, fumegând, neobosit, indiferent și rece, dar apartamentul din ușa căruia privea era pustiu, străin dintr-odată. Îl străbătea cu pași înceți, cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din alamă. Jim ascultă liniștea din interiorul casei, apoi Își ascunsese bicicleta În frunzele nemăturate de lîngă trepte. La a treia Încercare, se cățără pe zidul garajului În stil Tudor și luă cu asalt acoperișul ascuțit. Se lăsă jos În frunzișul des al grădinii, care se agăța de casă ca un vis Întunecat care nu voia să se risipească. Ținînd În mînă o țiglă desprinsă de pe acoperișul garajului, Jim porni prin iarba Înaltă spre terasă. Așteptă pînă cînd un avion zbură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cosea, Furca torcea, Băbuța mică împletea Covor cu stele argintii Din care se cerneau pe seară Poveștile către copii. B Berzele-au făcut cuibar Cât o roată de la car, Colo sus, lângă un nor, La poarta bunicilor, Între ramuri și frunziș, Cerul li-i acoperiș. Și de-alaltăieri, din zori, Berzele au puișori. Îi întreabă: -Vreți halva? Iar ei dau din cap că “da”! C Casa, când o faci, îi pui Lemne, cărămizi și-un cui... Ba mai multe cuie-mi
ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
a fuma țigări „Bull“ la garaj, cu unul dintre șoferi. Pe cele vreo șaizeci de pogoane ale proprietății erau presărate case de vară noi și vechi, precum multe fântâi arteziene și bănci albe, ce se iveau brusc din ascunzișuri de frunziș. Mai exista și o mare, mereu crescândă familie de pisici albe, care dădeau târcoale prin straturile numeroase de flori, profilându-se brusc noaptea pe fundalul arborilor Întunecați. Pe una dintre potecile acelea umbroase Beatrice l-a sechestrat, În sfârșit, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]