1,204 matches
-
mai pui, continuă înciudat pentru sine, că sunt și hipertensiv nervos, și ce-o să se aleagă de capul meu la o adică... Odată ajuns la ușa biroului, oprit lângă cuier, cu gesturi de erou, își petrecu după gâtul lui gros fularul de mătase. Hai, hai, nici Nineta n-o fi bună de teren și privi iarăși la sânii puternici ai femeii care acum era vârâtă în hârțoage până peste cap și poate gândea și ea în sinea ei, pleacă, ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bere și de cântece. După ce-a cântat toate cântecele pe care le știa, m-a anunțat că va interpreta unul compus de ea. Aș vrea să-ți fac tocană Dar n-am cratiță. Aș vrea să-ți împletesc un fular Dar n-am lână. Am vrea să-ți scriu o poezie Dar n-am cu ce. — Se intitulează N-am nimic, m-a anunțat Midori. Erau îngrozitoare și versurile, și melodia. În timp ce ascultam cântecul acela jalnic, mă gândeam cum va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
o descoperise până acum. Treptat, mințile mi - sau poate - ni s-au luminat și, nesigur pe comportamentul meu, am zis să-mi pun paltonul. Și aș putea foarte bine să mă comport distrat În continuare, mi-am zis, Înfășurându-mi fularul În jurul gâtului, Înainte să spun ceva despre cilindrii cu față dublă. Și totuși, când eram pe punctul de a pleca, Dora mi-a Întins mâna cu un gest totodată calm și provocator. S-a uitat tăcută la buzele mele; mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
apărut o camionetă Coca-Cola de un roșu strălucitor. Când semaforul s-a făcut verde și au Început iarăși să Înainteze, pe banda din dreapta lor s-a ivit un convoi de mașini cu suporteri ai unei echipe de fotbal. Aveau șepci, fulare, steaguri și eșarfe, iar unii din ei aveau părul vopsit În culorile echipei cu care țineau: roșu și galben. Dezamăgiți de traficul greoi, majoritatea fanilor se cufundaseră pentru o clipă În apatie, pălăvrăgind leneș Între ei și agitând din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o simte cum gîfîie. oamenii sunt totuși prezenți prin lucrurile pe care le-au abandonat. Pentru că și-au abandonat totul : și-au abandonat mașinile, bicicletele, cărucioarele, trotinetele, valizele, sacoșele, ghiozdanele, pălăriile, bastoanele, umbrelele... Iar unii și-au mai abandonat pardesiile, fularele, sacourile, țigările pe care tocmai le fumau (X are impresia că unele mai ard încă). Pretutindeni zac risipite poșete, ziare nedeschise încă, pîini proaspăt cumpărate și din care nicio gură n-a apucat să muște măcar o dată. Poftim, aceasta trebuie
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un buzunar secret un dreptunghi din piele de căprioară de culoarea muștarului, cu care a șters cât Îl țineau puterile sticlele de culoare Închisă ale bicicletei care-i călărea nasul. Vreme de două-trei minute, respirația greoaie a continuat să niște fularul confecționat dintr-o stofă numai ape și jiletca groasă din lână. Spontana sa voce italienească, Înfrumusețată de un neaoș ceceo iberic, a răsunat gagliarda și dogmatică prin obstacolele dentare. — Domnia voastră, meștere Parodi, cunoașteți de-acuma pe de rost intrigărăile polițiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de-a putut bâigui: — V-am tras clapa, dom’le! Mi-am adus și bosu! În urma lui venea un domn oarecum astmatic, cu obrazul ras, plete cărunte și ochi ca azurul cerului. Veșmintele-i Îngrijite erau de culoare Închisă; purta fular de vigonie, și Parodi a observat că avea unghiile lăcuite. Foarte natural, cei doi respectabili domni au luat loc pe două bănci; Savastano, beat mort de slugărnicie, traversa neîncetat, de la un capăt la celălalt, minuscula celulă. — Micuțu domn dă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Zugrăvește-ți o ruină irevocabilă, o vilișoară d-alea cochețele pă juma săltată, mai pă vulgărește paragina Precistei, că tu, tăticu, don Lumbeira, care când tragi la aghioase nu faci greață la mușuroiu dă furnici, n-ai fi intrat fără fular și umbreluță dă ploaie. Am transversat maidanu ochi dă bălării și, când ieram d-acu În intrare, sub Însemnele alea dă la Congresu Euharistic În stil Primo Carnera, a ieșit din pământ un ghiujuleț mezzo chelioso, instalat Într-un halat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
glisat În jos - fincă insolațiile la ginitori iera la ordinea zilei - până la opt și un-fârtai trecute fix, aplicând o bidinea dă negru p-un mobiler mic dă farafastâc, de-l ticluisem dân cutiuți dă zahăr Lanceros. Înșurubat la fix În fular, pencă răcelile ie dracu gol, am luat II, adică, am luat-o la picior pân cvartal până la domiciliu lu meșteru pretenar. M-am Împlementat ca dulău În ogeac la iel, că ușa lu conu Zalduendo, monșerule, iera mereu crăpată, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
așa fără forme?" "Facem noi și formele." Am stat și m-am gândit. De două luni de când ne cunoșteam, tot bine se purta, venea și mă lua când eram liberă, se îmbrăca îngrijit, cu cravată frumoasă la gât, cu un fular de mătase... Ne întîlneam cu Nilă... îmi dădeam seama, suntem țărani, nu mahalagii... N-avea nici el pe nimeni, îmi spusese odată Nilă că nu era încurcat... Nilă ținea la mine și credea că ne-am și luat, îi părea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
așa? Poți citi ultimele rînduri? Lumina țâșnea în ochii mei cu o putere minuțioasă extraordinară, vedeam acum chipul doamnei care îmi surâdea cu niște dinți de o albeață nefirească, un ins care tocmai intra și îi vedeam bine nasul, căciula, fularul și chipul, nu doar ca siluetă, ci cu tot ce avea el, până și șireturile de la pantofi. - Sunt prea puternici pentru început, zise doamna, îți dau cu o dioptrie mai puțin, trebuie să și citești, s-ar putea să te
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pe cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătîndu-se, plângea și bolborosea "Doamne, iartă-mă", pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere, "Cobaiul lui Dumnezeu. " Dar nu era un șarlatan. Credea, din câte mi-am dat seama, cu aceeași pasiune și în plăcerile lumești și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a întors din bălării cu o noutate care ne-a pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. "Ucide-l!", icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atîrnîndu-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-acolo. Nu era foarte ușor să înaintezi. Bălăriile creșteau ca într-o boală. Se uscau în picioare, în timp ce
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu arăta ca dresorii de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe subțiri peste tot, mai puțin la gât unde atârna un fular roșu. ― Ucide-l! porunci el brusc. Animalul țâșni ca o săgeată neagră. Din câteva salturi ajunse la manechin și îi sări la gât, doborîndu-l. Am închis ochii. Când i-am deschis, Hingherul ridica de jos manechinul hărtănit, îl așeza la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
își încordase gâtul de taur ca să priceapă ce se întîmpla. Dodo își frământa mâinile, îmbătrînite dar încă frumoase, cu degetele lungi, Nelson își trecea dosul palmei peste banderola neagră, de parcă se ștergea la ochiul care-i lipsea. Călugărul își trăgea fularul care-i atârna până la pământ, Anton stătea sobru, marțial, cum se cuvenea pentru un judecător, iar Siminel visa probabil la țările calde. Cum nu reușea să priceapă nimic, Dominic izbucni în râs. Nelson îl imită. "Nu râdeți. Vă rog", am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus în jurul gâtului acelei caricaturi postume care semăna cu un cadavru în descompunere, putrezea și el. În curând n-avea să se mai recunoască nimic. Am început să-mi pierd speranța și să mă întreb ce se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrînite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între ei. Filip a rupt primul tăcerea. "Glumiți, domnule scluptor". "Ba nu glumesc deloc", i-am răspuns
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acum, mi-ar face praf mâinile și, de fapt, cred că și creierii mei ar ajunge muci întinși pe pereți. Mă sperii și mă arunc în spate. Mă lipesc de oglindă. Mi-e foarte cald, sunt deja transpirată. Îmi scot fularul și geaca. Le pun cu grijă pe jos, mă așez pe ele și îmi scot și o cizmă. Fără să mă ridic, o apuc de partea înaltă și încep să lovesc cu tocul în față, cât mai jos, acolo unde
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
și zgâlțâind-o: „De ce nu-mi răspunzi? Ce-ai vrut să zici c-a rezolvat?“, până în clipa în care ea și-a întors spre el fața mică înconjurată de imensa căciulă ce-i acoperea părul, fruntea și urechile și de fularul gros de lână portocalie înfășurat de două ori în jurul gâtului, „Mă doare“, i-a zis, „Răspunde-mi“, „Mă doare, oprește-te. N-am ce să-ți răspund“, și el insistând: „Cum n-ai?“, „N-am ce să-ți răspund“, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu l-ar crede dacă i-ar povesti. Și atunci se auzea soneria. În pragul ușii pe care o deschidea cu nedumerire se ivea Ioana Sandi, cu obrajii înroșiți de ger, cu căciula de blană îndesată peste urechi, înfofolită în fular, speriată de gestul ei. „Mă bați?“, șoptea. „Nu. Intră.“ Cu o expresie pierită își lăsa în hol hainele groase, intra cu pași mărunți în camera lui, se așeza pe un scaun pliant. „Ai să mă-njuri că nu te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cred că nu se va mai sfârși în vecii vecilor... Alteori mi-e teamă, pur și simplu, să mă întorc acasă. Săptămâna trecută l-am găsit așteptându-mă, destul de beat, cu o sticlă în față, cu pălăria pe cap și fularul la gât. Paltonul și-l lăsase căzut pe undeva, prin bucătărie. A insistat să beau un pahar cu el, am acceptat sperând că pe urmă o să fie om de înțeles și o să plece la maică-sa. Dar avea alte gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să pot să-mi beau cafeaua liniștită, să fumez o țigară, lucruri simple, să mă duc în bucătărie și să-mi iau mâncarea din frigider, să scriu la calculator, să-mi cumpăr tigaie și ibric și să-ți fac ție fular și șal și căciuli, nu-mi doresc decât să merg pe stradă încet spre teatru, să fiu sănătoasă, zi de zi, zi de zi... să fac clătite cu brânză de vaci și stafide, pilaf cu pui, mere la cuptor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ei. Intermezzo informativ. O relatare a lui Ivan, care tocmai trecuse Dunărea cu Înălțimea Sa, Marele Komandir, și ar fi ajuns la Constantinopol dacă n-ar fi fost... „Frig strașnic, ca la noi, în Rusia. Ninsori, vânturi aprige. Smulgeau căciuli, fulare, care mai aveam și-așa ceva. Ba, unu’, sărmanu’, rămase și fără manta, că tocma’ să ușura la marginea drumului, când să porni vârtelnița. Noi mergeam tot înainte dimpreună cu Înălțimea Sa, care nu mai vedea și nu mai auzea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
erau rezistenți și-i permiteau deplină libertate în mișcări. Cutele și ascunzișurile lor formau pungi de aer cald și stătut care îi dădeau lui Ignatius un plăcut sentiment de liniște. Cămașa de flanelă în carouri făcea sacoul inutil, în timp ce un fular îi ocrotea porțiunea de piele expusă dintre guler și clapele care îi protejau urechile. Vestimentația lui era acceptabilă după orice criterii teologice și geometrice, oricât de obscure și sugera o bogată viață interioară. Schimbându-și greutatea de pe un picior pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]