1,349 matches
-
Rege! La scurtă vreme după aceea, cele trei mingan-uri porniră toate deodată, la trap, către frontul de luptă. Stindardul purpuriu al lui Atila se unduia în bătaia vântului. La mică distanță, flutura și stindardul lui Balamber. 29 Odată pornite în galop, celor trei mingan-uri sub comanda lui Atila nu le trebui mult până să ajungă la linia frontului. în clipa când soseau acolo, rândurile cavaleriei hune ce se retrăseseră pentru a se reculege în vederea unui nou atac, cine știe al câtelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apropiau cu iuțeală. Nu strigau, probabil fiindcă erau obosiți, iar înaintarea aceea tăcută într-un nor de praf, călare pe cai epuizați, părea o imagine de coșmar. în spatele său, Balamber auzi apropiindu-se și apoi crescând tot mai mult ecoul galopului unei mulțimi de cavaleri. Se întoarse și văzu trecând în viteză peste câmpie mingan-ul lui Atila, care cobora panta și gonea către tabără. Recunoscu, între sutele de capete, și coama roșie ce împodobea coiful regelui. Se răsuci imediat și aprecie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
schimb, războinicilor săi să-l urmeze și se avântă spre tabăra fortificată. Putu astfel să vadă că din toate laturile armatei o masă enormă de oameni se îndrepta în aceeași direcție. Așadar, bătălia era pierdută de-acum. După un scurt galop își opri calul și din nou își regrupă oamenii pentru a lansa o nouă salvă șuierătoare de săgeți împotriva urmăritorilor, după care porniră din nou în goană. Repetă manevra de mai multe ori, încetinind înaintarea vizigoților, până când Ernak i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acelei sumare înhumări, spre marea fericire a corbilor și a miilor de muște. în căldura sufocantă a zilei, aerul era greu, saturat de mirosul de moarte. Pentru a scăpa de el, Sebastianus își biciui brutal calul și se avântă în galop. Ajunse în tabăra legiunii bagaudice puțin înainte de apusul soarelui. îi spuseseră că, în timpul nopții, oamenii lui Ambarrus - unitate unică în întreaga armată - sărbătorise la lumina focurilor de tabără, comemorându-i astfel, după propriile uzanțe, pe tovarășii căzuți și sărbătorind totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Locul femeilor e în car. Dacă ai nevoie de dădacă, du-te s-o cauți acolo. — Haide! Numai până la pod! insistă ea, apucând de hățuri. Balamber era pe punctul de a accepta, când auzi în spate duruitul înăbușit al unui galop prin câmpie. întorcându-se, îi văzu înaintând rapid în direcția sa, în linie, pe toți călăreți care până în momentul acela merseseră pe lângă trupele hiung-nu. Strângeau în brațe scuturile, aveau în mâini săbii și javeline și era limpede că veneau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ucidă. Siluete aproape nedefinite în pulberea ce-i împresura, implacabile, ca un coșmar, înaintau printr-un lan mare de orz, dând pinteni cailor și întinzând înainte armele, dar într-o liniște absolută. Se auzea doar vuietul crescând, din ce în ce mai apropiat, al galopului lor amenințător. îi văzură și ceilalți hiung-nu. Răsunară mai întâi exclamații de descumpănire, apoi un tumult și strigăte de alarmă: — Adăpostește-te după car! îi strigă Balamber lui Go-Bindan și, imediat după aceea, dădu același ordin războinicilor săi. Pregătiți arcurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
timp să-i vadă ochii plini de ură și de triumf, gura strânsă, sabia ridicată să lovească. Ea intui doar în ultimul moment manevra lui disperată, dar nu-l putu împiedica să se năpustească asupra ei cu calul în plin galop. O izbitură teribilă, după care, în nechezatul celor două animale ce se prăvăleau pe jos, amândoi se rostogoliră în iarbă. Balamber o apucase de un braț, trăgând-o după el, dar îi scăpase în cădere. Frediana se ridică o secundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
împiedică să o facă. Imobilizat în felul acela, nu putea vedea nimic altceva decât părul negru, răvășit, al lui Go-Bindan și un nor mare și alb ce trecea leneș și indiferent pe bucata de cer de deasupra lui. Auzi un galop, apoi imediat vocea precipitată a unui burgund: — Trebuie să mergem: le vin întăriri! După o clipă de tăcere, Balamber auzi scrâșnetul metalic al unei săbii ce intra în teacă și, puțin după aceea, vocea Fredianei: — Te las cu destinul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
satul tău și... — Nu! Eu rămân cu el. Eu rămân cu Shudian-gun! Un nou moment de tăcere, apoi veni răspunsul Fredianei: — Bine. Fă cum vrei. Urmă un foșnet de pași prin iarbă, apoi chemări cu glas puternic și, în sfârșit, galopul compact al unor cai ce se îndepărtau. Lui Balamber i se făcuse frig, o slăbiciune tot mai mare îl cuprindea; era istovit. Se simți scuturat de brațele copilei: — Femeia aia rea s-a dus. Vorbește-mi, Shudian-gun! Oh, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
muri! Nu trebuie să mori! Răspunde-mi! El, clipind din pleoape, îi zâmbi: Nu, Go-Bindan, n-o să mor. Dacă tu nu vrei, n-o să mor. Dar nu mă scutura așa. îmi faci rău. Din nou, în tropot de cai în galop, apoi vocile unor războinici hiung-nu. Pași în iarbă, de astă dată, ai prietenilor. Se aplecară asupra lui Balamber. Toraman, cu vocea sugrumată, cuprins de o vie îngrijorare, dădu ordine. îl ridicară și-l puseră pe un car. Cineva îi dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintr-un raport, din anul 1793, al reprezentantului Franței la Istambul, care arată că a sosit “un curier din Valahia, de unde Poarta ... este informată înaintea tuturor asupra evenimentelor din Europa ... În ambele Țări Române, caii de poștă alergau numai în galop. Schimbați la relee, cu alți cai odihniți, se realizau deplasări rapide. Iată, descrierea unei călătorii cu căruța poștei, apărută într-o lucrare tipărită în anul 1828, la Londra: “O căruță mică formată din scânduri legate între ele, cam de trei
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
fost înhămați patru cai mari, cu ștreanguri, nu cu mult mai groase decât frișca biciului, și un surugiu îmbrăcat într’o haină albă de flanelă, încălecă pe calul de lângă roată. Închinându-se înainte și pocnind din biciu porni într’un galop sălbatic, strigând tot timpul de lungă și tărăgănată cadență. Drumul era plin de grindină, care se topea formând băltoace prin care caii treceau în plină viteză. Cum mă aflam lângă picioarele dinapoi ale cailor, tot noroiul îmi era aruncat în
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
pregătit. Mai era un loc care mi-a plăcut la nebunie, magazia recuzitei. Incredibil! Tot felul de scule, aparate, bastoane, farfurii, tacâmuri, flori de plastic. Am găsit însă și ceva care m-a lăsat cu gura căscată: aparatul de imitat galopul cailor. Un sistem ciudat de pârghii care se terminau cu două emisfere de lemn; acestea, când se loveau una de alta, imitau perfect mersul calului, fie că era la trap sau la galop. Am vrut să fur scula când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
lăsat cu gura căscată: aparatul de imitat galopul cailor. Un sistem ciudat de pârghii care se terminau cu două emisfere de lemn; acestea, când se loveau una de alta, imitau perfect mersul calului, fie că era la trap sau la galop. Am vrut să fur scula când am plecat din teatru ca să înființez Masca, dar n-am mai găsit-o, cineva fusese mai iute ca mine. Tot acolo erau și tunetele lui Zecheru, o foaie mare de tablă pe care Zecheru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
sunt în stare să călăresc singură. Cu un pic de exercițiu, devin curând foarte sigură pe mine. Împrejurimile Yenanului sunt perfecte pentru călărie, teren deschis și în pantă lină. Îmi strâng părul sus într-un coc și mân calul în galop. Călăresc peste dealuri și pe malul râului. Vântul care îmi adie pe față mă face să simt primăvara. Zâmbind în vânt, mă gândesc în sinea mea: Sunt o fată-bandit! Călăresc până când nările calului se lărgesc de la gâfâit și pătura s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
simt primăvara. Zâmbind în vânt, mă gândesc în sinea mea: Sunt o fată-bandit! Călăresc până când nările calului se lărgesc de la gâfâit și pătura s-a umezit de la transpirația lui. Și apoi îmi mai înfig călcâiele în el pentru un ultim galop. Doamna Mao Jiang Ching e mulțumită, dar plictisită în același timp. Începe să se sature de rolul ei de casnică. Își dă seama că nu poate fi satisfăcută de o casă plină cu copii, găini, cocoși, capre și legume. Mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
te-ai ruga și ți-ai întrerupt și circulația în mâini. Dădu drumul frâielor, mimând panica. — Ai grijă, aproape ai zâmbit! Caii își dau seama când un călăreț zâmbește. Atunci devin posedați de duhuri rele ecvine și o iau la galop plini de intenții rele. Nu-mi amintesc să fi râs când ne-am dat în „Răzbunarea lui Ramses“, i-am reamintit eu dorindu-mi să nu mai dea drumul frâielor. Cred că o să te las singură de aici, hotărî Brenda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
instructorului. Încercam să aud și conversația din față. Eram sigură că era inocentă, cu mine după coada lor, dar în caz că Rachel ar fi vrut să semene ceva semințe, voiam să știu ca să le pot smulge. Eddie, putem să mergem la galop? — O, da, te rugăm, Eddie! Copiii se rugau de el, iar eu îmi doream ca el să refuze. Dacă asta înseamnă că sunt insensibilă și că am o inimă de piatră pentru că mă pun pe mine înaintea nevoilor celor doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
-și facă de cap cu trupul meu, pentru că podeaua rece, în contact cu pielea mea care ardea ca focul, m-ar fi aruncat direct în brațele hipotermiei. Nici măcar nu mă puteam urca pe un cal și să o iau la galop după el. „Ce ironie“, m-am gândit. Venisem aici cu gândul că tot ce am de făcut este să decid pe cine iubesc și să fac o alegere. Nici măcar o clipă nu mă gândisem că decizia nu va mai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
multă și au pornit cu săniile spre București. Pe drum, în codru, i-au atacat lupii, vizitiul a dat bice cailor de la sanie și au dezlegat iapa lui care mergea alături, ca să o dea lupilor. Iapa a luat-o la galop cu toată haita după ea. Ei au ajuns cu bine, dar mânza... A plâns mult și de la o vreme nu a mai plâns ziua, doar noaptea, prin somn. Atunci doamna Ilinca, maică-sa, l-a dus la Mitropolie, unde era
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de cinci, șase grăjdari pe Turculeț, care-l ținea pe Breazu din scurt de căpăstru și-l ștergea, masându-l cu un șomoiog de fân. —E numai o apă și mi-e că-l prinde frigul. Ar trebui călărit în galop. — Și ce mai aștepți? interveni poruncitor Ștefan. — Să trăiești, iertare, domnia ta, nu am îndrăznit. Armăsarul e cam nărăvaș și dacă mă trântește îmi scapă și o ia razna. Poruncește să mă însoțească cineva, pe alt cal. — Încalec eu pe Breazu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe firul apei, ajunseră tot la pas la mânăstirea Târnov, de acolo, pe sub zidurile mânăstirii lui Mihai Vodă cel Viteaz, pe podul de la mânăstirea Sfântul Nicolae din Prund și intrară pe Podul de Pământ. În sfârșit, armăsarii se dezlănțuiră în galop. Drumul era pustiu. Ștefan încetini și Turculeț îl prinse din urmă. — Ce are Breazu? Nimic, măria ta. E stătut în grajd pe ovăz și pe urmă... Pe urmă ce? Ascultă, nu mă mai mări atât, că nu sunt vodă. — Am
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
prințul și așa-zisul argat înșeuară armăsarii, potriviră dârlogii și porniră călare pe o potecă ce ocolea pădurea și care dădea în drumul domnesc al Cotrocenilor. Se înseninase și soarele încălzea de-a binelea. Ieșiți în drumul mare, porniră în galop nebunesc spre mânăstire. Șirul de carete aștepta în fața curților brâncovenești ca vodă cu toți ai lui să pornească spre Mitropolie ca să asculte Sfântul Prohod. Doamna Marica, împreună cu cele două fiice văduve, doamna Stanca și doamna Ilinca, toate trei cernite, și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cotea drumul Giurgiului, apăru un pâlc de călăreți. Scurt, vodă se întoarse spre comișii care-l însoțeau și ordonă: — Să-nceapă muzicile turcești. Tobele și alămurile. Din grupul de călăreți ce se apropiau se desprinse unul care pornind într-un galop nebunesc veni să salute și să anunțe că marele sultan stăpân peste pământ și mare a avut bunătatea să trimită un imbrohor purtător al cuvântului lui către beiul valahilor Constantin. În românește, vodă răspunse că este fericit să-l întâmpine
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un grămătic de cancelarie traducea în turcește, vădit emoționat, vorbele lui Constantin Brâncoveanu, care încheie spunând că imbrohorul este așteptat cu dragostea și cinstea ce i se cuvine. Călărețul salută pe domnitor și făcu drumul până la camarazii lui în același galop nebunesc. La un semn, seimenii călări, strângând ca o coardă frâiele și arcuind gâturile cailor se aliniară și, în două șiruri pe marginile drumului, porniră îndată în pas de manej. Turcii care se apropiau încetiniră trapul. Tobele răpăiau ritmat iar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]