2,190 matches
-
În capitolul prim sunt abordate Aspecte de insecuritate internă în perioada construirii și afirmării statului național român, relevate de Mihai Eminescu. Din capul locului se fixează contextul social-politic al epocii pentru a putea urmări mai apoi tocmai simțul istoric al gazetarului. Sunt, în acest context, urmărite cu maximă rigoare intervențiile acestuia privitoare la Constituție, la loviturile de stat (2 mai 1864; 11 februarie 1866, denumită de Cezar Bolliac "monstruoasa coaliție", formulă ce s-a impus în toate comentariile istorice și politice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și intenția de a controla Moldova pe care, de asemenea, o vedea încorporată odată cu adâncirea crizei în care se afunda Poarta Otomană. În pandant, Eminescu urmărește situația românilor din Ardeal, aflați sub administrație maghiară ("o naționalitate de 5 milioane scrie gazetarul să asimileze 9 milioane, și mai ales în prelungirile etnografice și geografice în care se află naționalitățile Ungariei, este peste putință!"), urmărind, în consecință, Problematica alianțelor militare ("destul numai notează Eminescu, tranșant să pomenim că alianța /.../ dintre Petru cel Mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cel Mare și Dimitrie Cantemir ne-a costat domnia națională și un veac de înjosire și de mizerie"), pe care guvernele României sunt datoare să le construiască după interesele naționale, altfel acestea primejduiesc securitatea națiunii române. Fundalul discuțiilor și polemicilor gazetarului Eminescu îl constituie Congresul și Tratatul de Pace de la Berlin, el comentând sever toate cele 13 articole privitoare la România, care se refereau: la cestiunea orientală, evreiască, dunăreană, chestiuni de care depindea recunoașterea independenței de stat, dar și problema administrării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
evreofag", cum îl prezentau adversarii săi politici și unii ziariști", el "se apără de această acuză, justificându-și poziția critică prin necesitatea apărării istoriei și muncii naționale". În acest orizont al preocupărilor se înscrie și consecvența cu care a urmărit gazetarul Eminescu Chestiunea dunăreană, dar și conjunctura politică a proclamării regatului. Contribuția lui Eminescu în materie de politică externă este, de netăgăduit, majoră: "concepția sa se poate schematiza pe baza identificării și ordonării ideilor prin raportare la doctrina existentă în epocă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
externi, în raport cu valorile și interesele statului român, abordarea lor sectorială aproape exhaustivă, demonstrează buna cunoaștere și orientarea realistă asupra cerințelor societății românești, mai ales din perspectivă socio-politică și istorică". Spectaculos, în felul său, este capitolul în care este analizată relația gazetarului (a poetului) cu serviciile secrete. Sunt contextu alizare rapoartele străine secrete privind activitatea lui (în cadrul Societății Carpații, mai ales), atitudinea și opiniile sale exprimate în paginile ziarului (Biroul de Informații vienez se dovedește foarte atent în privința aceasta), atenția îndreptându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a întregii societăți. Eminescu urmărește determinarea unei atitudini convergente din partea tuturor categoriilor sociale în direcția normalizării cursului vieții politice și economice, înscrierea dezvoltării românești "în marginile firești"". Studiul acesta, chiar dacă nu vine cu... o noutate șocantă în ceea ce privește preocuparea statornică a gazetarului Mihai Eminescu în abordarea chestiunilor de politică internă și externă a României, are calitatea certă de a fi urmărit cu acribie discursul gazetarului, pe tot parcursul activității acestuia, probându-i astfel sistemul unitar de gândire strategică capabil a se desfășura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
românești "în marginile firești"". Studiul acesta, chiar dacă nu vine cu... o noutate șocantă în ceea ce privește preocuparea statornică a gazetarului Mihai Eminescu în abordarea chestiunilor de politică internă și externă a României, are calitatea certă de a fi urmărit cu acribie discursul gazetarului, pe tot parcursul activității acestuia, probându-i astfel sistemul unitar de gândire strategică capabil a se desfășura autoritar pe coordonate istorice, diplomatice, socio-culturale ș.a., asumându-și rolul de exponent al conștiinței naționale a timpului său, având astfel calitatea de "educator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
egida Fundației Societății Academice Moscopolitane, a apărut un substanțial volum de articole, creații beletristice (versuri și proză) închinate lui Mihai Eminesu în limba aromână, dar și un bogat sumar de poezii și pagini de proză (de fapt articole din publicistica gazetarului de la Timpul, în care se face referire directă la această populație) și ele în traducere aromână 5. Studiul introductiv este semnat de Justin Tambozi care face trimiteri și la traducerile în limba macedo-slavă (semnate de Dina Cutava) și în albaneză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Serbia etc. au aflat în centrele universitare românești un mediu prielnic de formare și afirmare." Nu puțini dintre aceștia s-au stabilit definitiv în România, activând în diferite domenii, fiind apreciați cu calificative superlative. Memoria acestora este îndatorată lui Eminescu, gazetarul care "în articolele sale a avut despre ei cuvinte de înțelegere și caldă prețuire". Volumul are și calitatea unui demers de popularizare a vieții și creației eminesciene, așa încât Justin Tambozi se simte dator a face și o succintă trecere în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
din punct de vedere psihanalitic (Editura Cartea Românească, București, 1932), insolită la noi, ce avea să fie mereu invocată de-a lungul anilor (adesea citată dar arar citită azi) ca argument pentru cei ce cred că poetul și mai ales gazetarul Eminescu ar trebui trecut, oarecum, cu vederea, opera sa pierzându-și actualitatea. Din fericire (?!), marea majoritate a acestor comentatori n-au luat act de cartea doctorului docent de pe vremuri, pentru că altfel l-ar fi stigmatizat fără ezitare pe nefericitul autor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
rămase, din nefericire, mult prea mult timp, risipite în paginile ziarelor la care a colaborat s-au referit cu osebire la tematica acestora, la ideile dezvoltate de autor, luând în discuție problematica dezbătută, acordând însă insuficientă atenție stilului și limbii gazetarului Eminescu. Deși aceasta a fost remarcată, încă de la început, dar numai ca distincție profesională în elevație, față de condiția de joasă altitudine lexicală (mai ales), de exprimare, în care se consumau polemicile mărunte ale majorității atacurilor la baionetă din revuistica vremii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a fost remarcată, încă de la început, dar numai ca distincție profesională în elevație, față de condiția de joasă altitudine lexicală (mai ales), de exprimare, în care se consumau polemicile mărunte ale majorității atacurilor la baionetă din revuistica vremii. Abia recent, stilul gazetarului Eminescu a fost luat cu mai mult temei în discuție analitică, odată cu recunoașterea faptului că el a pus aceeași pasiune și același talent în articolele amenințate de efemeritate, ca și în scrierile literare poetice, cu precădere. Un studiu amplu nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
este, cu adevărat, o noutate în eminescologie. Observație utilă în acest demers se dovedește a fi aceea referitoare la faptul că "gazetăria lui Eminescu exprimă frământările unei epoci" la care s-au referit, asupra căreia s-au pronunțat și alți gazetari într-un context revuistic/publicistic ce proba deja o anume tradiție. Așadar, Eminescu "nu vine pe un teren gol, ci construiește pe o temelie așezată deja de întemeietorii presei românești și de pașoptiști". Temele epocii, regăsite în întreaga publicistică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
așezată deja de întemeietorii presei românești și de pașoptiști". Temele epocii, regăsite în întreaga publicistică a acestuia, sunt "constante ale dezbaterii publice din epocă". Și totuși, ea se individualizează în acest cor al combatanților prin "anvergura intelectuală și discursivă" a gazetarului Eminescu, care "oferă multiple modalități de expresie", unele "utilizabile" până în "travaliul gazetăresc actual". Or, acest fapt atestă în sine calitatea literară a publicisticii eminesciene, care trebuie analizată cu atenția acordată oricărui act de creație superior. Pentru aceasta, desigur, retorica vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
naționale". O rapidă ochire face Daniel Ciurel în etapele de receptare critică a publicisticii eminesciene, de la Ibrăileanu, care face o primă periodizare a ei, vorbind de trei "faze" ale dezvoltării, până la D. Vatamaniuc el stăruind asupra a trei etape ale gazetarului și Mihai Dorin, care propune "cinci stadii" de manifestare gazetărească. Mult mai interesantă este însă trecerea în revistă a modului în care a fost discutată în timp concepția doctrinară a gazetarului, exegetul punctând câteva repere în această direcție: Eugen Lovinescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
D. Vatamaniuc el stăruind asupra a trei etape ale gazetarului și Mihai Dorin, care propune "cinci stadii" de manifestare gazetărească. Mult mai interesantă este însă trecerea în revistă a modului în care a fost discutată în timp concepția doctrinară a gazetarului, exegetul punctând câteva repere în această direcție: Eugen Lovinescu, cel care considera "opera politică" eminesciană ca aparținând unui "reacționarism radical"; Șerban Cioculescu lansând ideea "vocației paralele" a lui Eminescu și evaluându-i modernitatea gazetăriei prin "prisma permanenței naționale". Apoi Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Lovinescu, cel care considera "opera politică" eminesciană ca aparținând unui "reacționarism radical"; Șerban Cioculescu lansând ideea "vocației paralele" a lui Eminescu și evaluându-i modernitatea gazetăriei prin "prisma permanenței naționale". Apoi Gheorghe Bulgăr, George Munteanu (pledând pentru simțul istoric al gazetarului), Al. Oprea (axat pe relația dintre "jurnalismul conservator și poetul spiritului secolului", un polemist profetic), în fine, Sorin Antohi, în Critis imaginalis, care află în aceste scrieri cuplarea "utopismului regresiv" cu perspectiva "tendințelor ucronice" și organicismul și fiziocratismul. În acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Hasdeu) și contemporani (T. Maiorescu, C. A. Rosetti), pentru a vorbi și de speciile publicistice uzitate în epocă. Cu abordarea contextului în care s-a format retorica eminesciană, Daniel Ciurel deschide, de fapt, demersul său propriu-zis, afirmând fără ezitare că gazetarul Eminescu este "un orator de forță", un "cunoscător și utilizator excepțional al retoricii", insistând asupra competenței retorice a gazetarului Eminescu. De aici înainte studiul devine unul tipic de stilistică, un fel de analiză prozodică a discursului jurnalistic eminescian, într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
abordarea contextului în care s-a format retorica eminesciană, Daniel Ciurel deschide, de fapt, demersul său propriu-zis, afirmând fără ezitare că gazetarul Eminescu este "un orator de forță", un "cunoscător și utilizator excepțional al retoricii", insistând asupra competenței retorice a gazetarului Eminescu. De aici înainte studiul devine unul tipic de stilistică, un fel de analiză prozodică a discursului jurnalistic eminescian, într-o analiză ce se aplică extrem de atent și laborios asupra textului, cu minuția unui autentic metrician aplecat asupra prozei publicistice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
comuniunii", Eminescu îl face prin apelul la "simțul identității", cu "argumente ce aparțin unei viziuni mitice sau speculative a întregului". Între figurile de comuniune distinge asocierea, cu trimitere la descrieri, narațiuni ș.a.; figurile amplificării sunt utilizate "pe scară largă" de gazetar (comorație, conglobație, dialogă, emfază, frequentatio, hiperbolă). Comentariul se arată ca o analiză tehnicistă, poate ușor excesivă, dar astfel se face clară dovada că discursul gazetăresc eminescian are valențe poetice și așa cum tehnicienii prozodiei au urmărit îndeaproape toate figurile specifice utilizate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ediției academice de Opere, în general. O asemenea specificare ar face posibilă observarea constanței, pe care Eminescu a menținut-o în cultivarea stilului său gazetăresc, de-a lungul întregii activități. Altfel, tot studiul întreprins de Daniel Ciurel asupra stilisticii retoricii gazetarului Eminescu demonstrează calitatea elevată, literară, a discursului gazetăresc al acestuia, potențialul persuasiv și strategiile retorice de care se folosește, fapte ce-l individualizează net și-i marchează personalitatea artistică. Acest studiu analitic deschide astfel, cu brio, un drum exegetic în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și strategiile retorice de care se folosește, fapte ce-l individualizează net și-i marchează personalitatea artistică. Acest studiu analitic deschide astfel, cu brio, un drum exegetic în stilistica exprimării jurnalistice eminesciene, impunând un alt unghi de perspectivă în privința artei gazetarului, aceeași, în esență cu arta poetului Eminescu. BIBLIOGRAFIE. EDIȚII Eugen Simion * Nicolae Georgescu O LECTURĂ NOUĂ (Eugen Simion) În ultimele decenii, tot mai multe voci, reverberând nu doar din spațiul criticii și istoriei literare, se fac auzite solicitând reevaluarea poetului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
polemic al autorului articolelor, beneficiar al unui discurs politic în forță, "un ideolog pasionat până la obsesie de cauza românității și de destinul a ceea ce el socotește a fi clasele pozitive ale societății". Eugen Simion punctează câteva teme majore abordate de gazetarul Eminescu, cum ar fi aceea a formelor fără fond ("pune în ostilitatea lui față de formele fără fond un radicalism moral și intelectual împins până la misticism"), a clasei superpuse ("în atacurile sale apar accente naționaliste intolerante /despre greci și evrei în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pagini publicistice. Rămânând distant față de acestea, recomandă proza politică a lui Eminescu drept una "eminentă, creatoare (în sens literar) în cel mai înalt grad", fiind "plină de idei și colorată de o emotivitate și o imaginație pe care nu știu câți alți gazetari români au putut-o egala". În Introducerea semnată de Eugen Simion, la actuala ediție de Opere a lui Mihai Eminescu, nu se comentează în nici un fel teatrul acestuia. Ceea ce nu este de amendat întrucât pe exeget nu l-a interesat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în publicistica sa, în opera politică, așa cum a fost pe drept definită, nu se află nici un fel de chemare războinică. Figurează doar strigătele bărbate de avertizare, de apel la rațiune, de toleranță". Tocmai de aceea, Doina poate fi considerată "opera gazetarului politic Eminescu". Urmărind etapele creației poemei, în contextul istoric al propriei trăiri evenimențiale în epocă, autorii studiului vin la înțelegerea că poetul a oferit aici "dimensiunea înălțimii românești", dimensiunea "sculpturală a țării și a specificului sufletesc". Cercetătorii sunt încredințați, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]