1,633 matches
-
mori! Viața noastră-ncepe abia în ceasul morții, Căci numai prin moarte ne-ntoarcem vieții! O, tu, moarte - doliu, cum te mai plângem toți! De nu ai fi fost, noi toți am fi morți... Spini, pălămidă, fruntea ne-ar încinge Gemete, scrâșniri, sudori și sânge, Nedreptatea lumii, pururi nedreaptă, N-ar avea sfârșit, n-ar mai fi curmată. O, Iisuse veșnic, tron însângerat, Nu cu moartea sfântă pe moarte ai călcat? N-ai lăsat tu lumii lege ce nu piere? După
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
nici o casă fără icoană, nici un suflet fără Dumnezeu! TOMA BONTAȘ Părerile de rău sunt ireparabile. „Doamne, în cer este mila Ta, și adevărul tău până la nori”. (Psalmul 35 David 4) Greșelile se plătesc cu zbuciumări sufletești, cu nopți nedormite, cu gemete mocnite care rup din carnea ta și îți vlăguiesc puterile sufletești. Am nevoie de iertarea cerului. Sunt vinovat! Atât! Domnul Dumnezeul părinților noștri va hotărî acolo sus, în cer. Până atunci, suspină în sufletele noastre infern tulburător, scrâșniri de lanțuri
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
mocnite care rup din carnea ta și îți vlăguiesc puterile sufletești. Am nevoie de iertarea cerului. Sunt vinovat! Atât! Domnul Dumnezeul părinților noștri va hotărî acolo sus, în cer. Până atunci, suspină în sufletele noastre infern tulburător, scrâșniri de lanțuri, gemete din adâncuri. Șiroaie de sânge și horcăiri de moarte, iubiri jertfite s-au stins acolo în nopți plumburii, luminând cerul celor rămași, care nu au părăsit câmpul de luptă, nu i-a înfricoșat chinul, nici moartea. Nu și-au trădat
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
în anul 1952 și va fi aruncat în Râpa Robilor, cimitirul deținuților. Țintuit într-o celulă oblonită cu jaluzele, fără lumină, fără aer, Toma Bontaș s-a stins strop cu strop. Sufletul lui pleacă la cer dintrun corp scheletic, fără geamăt și fără blesteme. Așa au murit mii de legionari în crunta temniță Aiud pentru credința lor în destinul legionar a mântuirii propriului lor suflet și al neamului, într-un moment istoric de jalnică rătăcire, de înstrăinare și îndepărtare de măreția
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
cu câmpuri roditoare și codrii de brazi, cu ape însorite și nestinse, miresme dăruite nouă de Dumnezeu, de veacuri pândite de cotropitori, zi de zi înstrăinate de nevrednici conducători, au devenit azi plânsuri și, sugrumate, se sting nădejdile noastre în geamăt și suspine. Diriguitorii, hulituri diavolești, au înlocuit virtutea și rugăciunea cu minciuna și dezmățul. Omul a devenit fiară și hoit nepăsător, sahară pustie care a îngropat tot ce-i românesc, a îngropat tot ceea ce au clădit și adunat de veacuri
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
viața și să-și recunoască grelele păcate și, în măsura în care se mai poate, să încercăm cu toții să reparăm. Dar se tace ca mistrețul în porumb. Noi, legionarii, suntem sortiți să ne purtăm în tăcere Crucea și să închidem în sufletele noastre geamătul morților și martirilor noștri până la ultima filă a apocalipsului, când sudorile de sânge și chin ale tuturor vor răbufni spre lumină și în veci nu va mai putea stinge nimeni flacăra sfântă ce urcă spre cer. De ce frumoasele noastre principii
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
făcu semn că știa deja. Buzz scose pistolul din toc și îl puse în buzunarul drept al pantalonilor. Mal îl ținea pe al lui lipit de picior. Negrii încetară să cânte, iar Coleman se lansă într-un număr solo: scâncete, gemete, vaiere, grohăituri, chițăieli. Buzz se gândi la niște șobolani gigantici, care sfâșiau carnea în ritmul muzicii. Un zgomot ascuțit păru să îi sfredelească auzul o veșnicie: saxofonul lui Coleman se înălța spre stele. Luminile albastre muriră. Sunetul ascuțit se îmblânzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Într-un semicerc larg În jurul voievodului. Li se alăturară căpitanii rămași. Mulți erau răniți, mulți zăceau fără suflare. Dinspre mlaștini sosi un val de liniște, ca o prevestire de țintirim. Valea Bârladului rămase parcă pustie și stingheră, tulburată doar de gemetele răniților și acoperită de zeci de mii de cadavre. Bătălia de la Vaslui se sfârșise. Cei care primiseră poruncă să lupte mai departe, spre miazăzi, porniseră pe urmele urdiei sângerânde. Ceilalți se alăturară voievodului, tot mai mulți, mai tăcuți și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
știe ce li se Întâmplase. Omul pe care trebuiau să-l ucidă era peste tot și nicăieri. Fiecare din ei putea vedea doar un fragment de mișcare, o umbră prinsă cu coada ochiului, un braț lovind, apoi nimic, doar un geamăt de moarte sau un fâlfâit de aripă, sau o răsuflare calmă de animal care ucide metodic, iute, fără să obosească. Un animal de pradă. Așa Îl văzu Midhat, care, deși aflat În afara luptei, era străbătut de un fior pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dus la păscut, spusese căpitanul, În curtea Înconjurată de cireși Înfloriți, sprijinindu-se de umărul Erinei. De când venise de la Suceava, Oană părea hotărât să Învețe din nou să meargă. Nu reușea decât cu mare greutate, dar se chinuia fără nici un geamăt, sprijinindu-se ba de un toiag, ba de pereții camerei, ba de umărul sau brațul Erinei. Din câte Înțelesese Mitruț Albu, măria sa cedase rugăminților căpitanului, care nu vedea ce rost ar fi avut să rămână la Suceava fără a putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unor corpuri căzute la pământ. Un spahiu ieși dintr-un cort, sesizând, probabil, zgomotul ciudat. Dar abia făcu un pas și se prăbuși cu o săgeată În gât. Locul În care țintea arcașul mongol era singurul care elimina riscul unor gemete care ar fi alarmat tabăra. Oană Înțelese că acela nu era un plan de evadare, ci o nebunie. Ascuns undeva, Într-un loc strategic, un om privea cum cei doi se Îndreaptă spre marginea taberei și elimina silențios orice pericol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În jurul lui se vedeau mantiile albe ale Apărătorilor. - Vitejilor... spuse Ștefan, fără să ridice vocea, ca și cum ar fi vorbit cu un prieten aflat lângă el. Tropotele spahiilor se apropiau. Arcașii Își lansaseră deja primele săgeți. Se auzeau cai prăbușindu-se, gemetele răniților, ordinele guturale ale căpeteniilor. - Voi sunteți vârful de atac al oștirii... Ați biruit, până acum, pretutindeni. La Vaslui, la Lipnic, la Baia, În Țara Românească. La Ștefănești, pe Prut. Dar acum e cu totul altceva... Calaveria otomană se redresase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
perdeaua de ceață continuau să se audă explozii și, din ce În ce mai aproape, voci omenești. Poate nu erau voci. Poate era doar vaierul lung al vântului. Și totuși, erau voci, Dar erau voci ale unor oameni surprinși de o moarte fulgerătoare. Erau gemete. Erau strigăte de uimire, urmate de tăcere. Erau strigăte de groază. Între tăcere și strigăt mai exista, totuși, un zgomot. Căpitanul Oană ascultă atent, adunat În sine Însuși. Era un zgomot cunoscut, deși Îndepărtat. Un zgomot simplu, aproape elementar. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
era cuprins de tremur. Prin păduri se auzea un șuier ca al crivățului de iarnă. Stejarii care nu puteau fi Încovoiați nici de cele mai puternice furtuni de vară Începură să se Îndoaie din trunchiuri. Șuierul se preschimbă Într-un geamăt uriaș, iar geamătul Într-un zgomot ciudat, ca al unui animal sălbatic, a cărui furie mătură totul În cale. * Și apoi vei vedea frunzele stejarilor Începând să miște fără vânt și apoi vei simți vântul iscându-se fără pricină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tremur. Prin păduri se auzea un șuier ca al crivățului de iarnă. Stejarii care nu puteau fi Încovoiați nici de cele mai puternice furtuni de vară Începură să se Îndoaie din trunchiuri. Șuierul se preschimbă Într-un geamăt uriaș, iar geamătul Într-un zgomot ciudat, ca al unui animal sălbatic, a cărui furie mătură totul În cale. * Și apoi vei vedea frunzele stejarilor Începând să miște fără vânt și apoi vei simți vântul iscându-se fără pricină și vârfurile arborilor aplecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
suliței În piept... Alexandru văzu vârful suliței coborând asupra lui și Îi simți oțelul apăsându-i coastele, căutându-i inima. Știa că peste o clipă va muri și nu Înțelegea de ce. Închise ochii. Nu mai simți nimic, dar auzi un geamăt prelung și un trup fără viață se prăbuși peste el. Apoi un țipăt lung de spaimă Îl Înfioră și auzi alte trupuri căzând În jurul lui. Rămase cu spatele lipit de pământ, fără să vadă nimic, apoi dădu la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui Amir Baian. Fratele lui de sânge. Andà, după tradiția mongolilor. Și care... e... fratele bun al lui Alexandru. Fiul tău. Ștefănel. Oană rămase nemișcat, scormonind cu privirea lui albastră chipul lui Pietro. De departe venea zgomotul unei ciocniri violente. Gemete de moarte și nechezat de cai. Vasile al lui Scatoalcă se ridică, dar nu Îndrăzni să Încalece. Mesaje cu săgeată sosiră dinspre Răsărit și dinspre Apus. Unul din Apărători i le Întinse căpitanului, care nu facu nici un gest să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lor acoperea deja toată plaja de nisip. Ștefănel lăsă brațele, foarte Încet, ca niște aripi de vultur obosit de zbor. Apoi le ridică, așa cum ar fi ridicat o greutate inumană. Greu. Lent. Cu mușchii umerilor tremurând. Valurile crescură. Vântul deveni geamăt al mării. Geamătul deveni vuiet. Cerul se Întunecă. Lumina zilei scăzu, scăzu, până deveni o biată pâlpâire. La orizont se iviră fulgere. Alexandru era cutremurat de ceea ce vedea. Ziua se făcuse noapte. Lumina se făcuse Întuneric. Întunericul era străbătut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
toată plaja de nisip. Ștefănel lăsă brațele, foarte Încet, ca niște aripi de vultur obosit de zbor. Apoi le ridică, așa cum ar fi ridicat o greutate inumană. Greu. Lent. Cu mușchii umerilor tremurând. Valurile crescură. Vântul deveni geamăt al mării. Geamătul deveni vuiet. Cerul se Întunecă. Lumina zilei scăzu, scăzu, până deveni o biată pâlpâire. La orizont se iviră fulgere. Alexandru era cutremurat de ceea ce vedea. Ziua se făcuse noapte. Lumina se făcuse Întuneric. Întunericul era străbătut de fulgere. Valurile mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mării. Vântul se dezlănțui sălbatic, asemeni unui animal lăsat liber după un lung prizonierat. Era o eliberare a elementelor, o revanșă asupra liniștii, asupra luminii, asupra oamenilor. Era apocalipsa. Alexandru simți În adâncul lui ruperea echilibrului. Simți scufundarea corăbiilor, auzi geamătul ascuțit al lemnului strivit de forța vântului și auzi strigătele disperate ale oamenilor care se prăbușeau În adâncuri. Simți durerea, agonia, resemnarea, liniștea de după. Nu știu cât timp trecuse. Minute, ore, zile. Nopți. Mai ales nopți. Vântul scăzu până se prefăcu În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nu-i conveneau regimul de imobilizare și spațiul închis, vor duce la ruperea sau dezlegarea sacului? Cum se va comporta Furnica și cum îmi va influența eventuala ei eliberare conducerea autoturismului. Cu momente de acalmie urmate de zbateri violente, cu gemetele și scâncelile cățelușei am parcurs cei aproape 80 km din care vreo 5-6 pe un drumeag prunduit de mântuială, pare-se cu fonduri europene, pe care roțile mașinii lunecau sau patinau haotic, provocându-mi un plus de emoții și dificultăți
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
asta metodic, fără să se grăbească, ca un om bogat care savurează un platou de mâncăruri gustoase. Pran țipă și strigă după ajutor, dar Balraj îl ignoră, lovindu-l cu putere, ritmic, până când respirația sa greoaie se transformă într-un geamăt continuu, înfundat, după care se oprește, scuipă pe podea și pleacă. Apar alții, mai mult sau mai puțin reali. Cerșetorul începe să râdă. Pandit Razdan îl vizitează ca să scuture nemulțumit din cap și să-l admonesteze pentru purtarea josnică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
singur, chiar dacă riști să ți se ia gâtul. — Du-te dracului! — Retrag ce-am spus! Nu ești o făcătură. Și tu pari alb la suprafață. O spune cu un zâmbet și Bobby uită de insultă. Din cameră să aude un geamăt profund de plăcere, însoțit de trilurile profesioniste ale Terezei și de alte înflorituri. După câteva minute, apare și Bridgeman extaziat. — Bei ceva, bătrâne? îl întreabă pe Bobby, luând o înghițitură din bidonul de la șold. Femeile par impresionate de acest ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
distorsionată încât femeia abia pricepe ce vrea să spună, înțelege în cele din urmă că englezul mai „vrea o rundă“, cu ea de data asta. Un alt interludiu punctat de exclamațiile inconfundabile ale Mariei. Femeia se întrece pe sine, scoțând gemete spectaculoase, cu schimbări de tonalități care fac impresie în salon. Ura, exclamă Tereza, cu rezonanțele unei sirene de fabrică. După o vreme, se face liniște. Fără a se mai obosi să se îmbrace, Maria iese să-i spună lui Bobby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Paphiopedilum. Îi arată o cutie de lemn de la picioarele sale și rămân amândoi cu privirile ațintite asupra ei. Jonathan vede un amestec de murdărie și tuburi. Dar pe doctorul Noble ceea ce vede îl stârnește, pentru că lasă să-i scape un geamăt. — Fantastic, murmură el. — Da, domnule. — Vino cu mine la Casa Alpină unde sper să descoperim că doamna Dodd e pe punctul de a servi ceaiul. Își croiesc drum prin masa de verdeață. Peste tot, orhidee aliniate în plantatori, atârnând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]