1,325 matches
-
uite, Rușii au fost opriți, ba chiar dați nazad, așa că el, chiar dacă face pe jos drumul până la Mana, tot ajunge În noaptea asta! Că nu se poate, nu se poa-te să plecăm În refugiu cu doar două baloturi și trei geamantane - ce, ea, mama nu vede că toți ceilalți din tren și-au luat și mobila? Mă-ntorc să iau mobila! Mama zice că dă-o dracului de mobilă, dacă năboiesc Rușii peste Nistru și pun iar mâna pe ei? Doamne-ferește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
noi suntem mititei. Cărăm lucrurile În gară. Mai degrabă le târâm, pe pietriș, câte unu, câte unu. Oameni ciudați se uită ciudat la noi: cum cărăm bagajele. Facem zgomot, facem praf, e urât să târâi așa, ca furnica, de-a-ndăratelea, un geamantan - dar dacă-s mititel și nu-l pot ridica... Când am să mă fac mare, am să-l ridic și-am să-l pun pe umăr! Zece geamantane, nu unu! Oamenii se uită, se tot uită la noi. Le explic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zgomot, facem praf, e urât să târâi așa, ca furnica, de-a-ndăratelea, un geamantan - dar dacă-s mititel și nu-l pot ridica... Când am să mă fac mare, am să-l ridic și-am să-l pun pe umăr! Zece geamantane, nu unu! Oamenii se uită, se tot uită la noi. Le explic, fiindcă eu știu, ei nu: - Noi - mă arăt pe mine și pe mama - refugiați! Eu (Îmi dau un pumn În piept) - refugiat! Oamenii pricep-nu-pricep. Unii dau din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ei dorm acasă la ei, În paturile lor, de la casele lor, de oameni. Acum facem drumul cu bagajele spre o altă ușă. Da, ne aflăm În Ardial (nu-n Băsărabghia): și Domnul Director se uită la noi, cum târâim, furnicește, geamantanele, ca și cei din gara-haltă. Dar nici el nu ne face observație pentru că facem zgomot și zgâriem podelele școlii cu geamantanele noastre. N-o fi văzând, de asta. Am intrat Într-o clasă În care nu mai miroase așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ușă. Da, ne aflăm În Ardial (nu-n Băsărabghia): și Domnul Director se uită la noi, cum târâim, furnicește, geamantanele, ca și cei din gara-haltă. Dar nici el nu ne face observație pentru că facem zgomot și zgâriem podelele școlii cu geamantanele noastre. N-o fi văzând, de asta. Am intrat Într-o clasă În care nu mai miroase așa de tare a elev. Aici miroase a Învățător. - Mult Stimată Colegă, deși legea nu-mi Îngăduie, o să stați aici, În cancelarie, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
1992, pe Fifth Avenue, în Manhattan, am zărit-o pe bunica mea maternă. Mărunțică, cu părul alb, ondulat, era îmbrăcată într-o haină de ploaie, albastru închis. Avea în mâna stângă o umbrelă, albastră și ea. Cu dreapta, trăgea un geamantan pe rotile. Nu prea mare - cât să încapă hainele pentru trei sau patru zile. Întâmplarea a făcut ca exact următoarele trei sau patru zile să le petrecem împreună. Eu, fascinat de chipul fin ridat, de moliciunea incredibilă a părului și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
publicație. Pentru că e absolut ridicol să mai „speculezi idei“ pe marginea unei lumi în care acestea, la idei mă refer, nu-și mai găsesc loc printre caltaboși și sticle de țuică, printre terenuri și flote întregi volatilizate, printre plicuri și geamantane cu bani. Aici e vorba de o speculă de alt nivel, unul spre care nu am nici un fel de instrumente să mă mai avânt. Și pentru că n-am urmărit nici un moment să fac vreo carieră publicistică scriind pe teme politice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
a treia clădire de la stradă, cu fața la drum; 12 - apartamentul de la etajul al doilea, dinspre stînga. Pe spațiul verde dintre blocuri stătea scris: INTRAREA OPRITĂ PARCAREA INTERZISĂ Cu toate acestea, mașinile erau parcate chiar În fața clădirilor. Bagajul meu consta dintr-un geamantan mic, negru, În care se afla un set de ustensile. N-avea decît cincizeci și cinci de centimetri lungime, patruzeci de centimetri lățime și o grosime de douăzeci de centimetri, dar era plat și tare, astfel Încît Îl transformam ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
era plat și tare, astfel Încît Îl transformam ușor În măsuță de scris cînd Împrejurările mi-o cereau. În capătul mînerului am ascuns un microfon și un buton cu care porneam magnetofonul din afară, dar el părea, de altfel, un geamantan obișnuit. Era dintr-o piele artificială și-ți lăsa impresia de ușor uzat. În cele patru colțuri era Întărit cu corniere din metal. Oricum, dacă te uitai bine la el, ziceai că aparține unui om de afaceri. Îmi convenea aspectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu corniere din metal. Oricum, dacă te uitai bine la el, ziceai că aparține unui om de afaceri. Îmi convenea aspectul, deși mai avea el și inconveniente. Deodată mă izbi În față un vînt rece ca gheața. Mi-am mutat geamantanul În mîna mai apărată de vînt și, trecînd pe trotuar, mi-am Îndreptat pașii spre zona dreptunghiulară Întunecată, mărginită de streașinile clădirilor. Pașii mei răsunau pe scări ca zăngănitul unei cutii goale de conserve. CÎte opt cutiuțe poștale aranjate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
dacă sînteți martor la dispariția mea definitivă?... SÎnt sigur că dumneavoastră credeți că iar vă păcălesc... Bine... Ascultați numai pînă vă beți ceaiul. — Beau cafea. — Cu atît mai bine. Vi se potrivește. Ascultați! Se aude ? SÎnt sus pe eșafod... un geamantan... Îmi pun funia de gît... Ba nu, Îmi bag capul În nod... — Ai lăsat vreun bilet? — Nu. M-am gîndit... dar dacă mă apuc să scriu, nu mai termin... Pe un bilet mic n-aș scrie decît „La revedere”. — Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
disparițiile se cam aseamănă, nu? Iar cadavrul e și murdar pe deasupra... dar un dispărut este transparent ca aerul, mai curat decît sticla. — Fir-ar să fie! Vine cineva. Asta e, ce să-i faci! Mă duc... Dau cu piciorul la geamantanul de sub mine... acum. Spune-i soției șefului meu că... Își permite prea mult... să angajeze ea detectiv pentru un biet dispărut... — Pentru cine? Ce-i prea mult? Dar n-am mai primit nici un răspuns. Am avut impresia că aud un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fără, fără, fără...) și bănuiesc că vei descoperi că nu ai atât de multe în garderoba personală. Problema mea s-a rezolvat atunci, dar mi-a rămas în minte ziua în care le-am numărat și le-am băgat în geamantane. A fost o zi lungă. Am început astfel capitolul despre îmbrăcăminte, deși poate că este mai puțin relevant din ce fonduri îți cumperi hainele cu care apari îmbrăcat pe post, chiar dacă trăim într-o perioadă grea din punct de vedere
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
care l-a dat pe Ionesco putea fi teatrul unor astfel de întâmplări. Așa că am renunțat; tot ce trebuia spus, a fost spus cu mult înainte. Mâine plec din țară. Iarăși plec. Pe hol mă așteaptă un rucsac și un geamantan, recuzita obișnuită a călătorului de profesie. Cunoști bine starea aceea ciudată, dinaintea marilor plecări; timpul se scurge lent și rapid, în același timp, insomnia atroce etc. Bănuiesc că așa simt timpul și condamnații, dureros și viu, în același timp. Mirel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
te întâlni regulat la o halbă de bere ne mai permite; în bunul-simț intrat în clandestinitate, ascuns în reviste culturale și colțuri de sate; în amintirile decantate, prăfuite, ascunse în pagini de agende care au ținut loc de jurnale, în geamantanele vechi unde se îngrămădesc sute de nimicuri stocate spre a putrezi mai ușor; în dragostea normală, burgheză, banală, senină, a cărei importanță capitală apare doar atunci când ar vrea să dispară; în puterea cuvântului onest așternut pe hârtie sau în pagina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
suntem transportați, nu aveam nici o provizie de apă sau de mâncare, nu aveam decât ce era pe noi, câteva haine murdare, năclăite de sânge și sudoare, cu toate că... Da, micuța de ea, nu știu cum se face că a reușit să scoată din geamantanul cafeniu și să disimuleze sub fusta creață pe care o purta, aparatul de fotografiat și o cărticică, "Farmacia naturii", pe care o luasem printre puținele cărți de farmacie în voiajul care se voia să fie al libertății. Revăzând cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Eh, vorbi tare Sidonia, viața le rezolvă pe toate. Își petrecu palma peste față. Ce simplu e, doar să întinzi mâna. Ovidiu reveni după opt zile bronzat, placid, încurcat. Pielea îi era aurie, lucioasă. Lăsă în hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aproape desfigurat de furie. Carminei nu-i mai rămăsese decât să-și strângă în grabă bagajele. O făcu tremurând din toate încheieturile ca și cum urma să vină seismul și ea trebuia neapărat, în cel mai scurt timp, să dispară. Trânti în geamantan de-a valma crema de față, costumul de baie, fuste, perii, rochii, toate în devălmășie, după cum îi ieșeau în cale, apoi aflată la gară, în fața ghișeului de bilete, să încerce să se împace cu gândul că nu-i spusese niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o forță care te copleșea de la bun început și-n mrejele căreia te aflai indiferent dacă voiai sau nu voiai. Plecase în pripă de acasă, plecase înfrigurată de spaimă. Tuburile de deodorant, de cremă se loveau unele de celelalte în interiorul geamantanului, mai târziu, privind absentă pe fereastra vagonului, realiză că gestul ei nu însemna o fugă, ci o eliberare, trebuia să fie conștientă de asta și să acționeze ca atare. Datoria ei era să încerce să se smulgă din păienjenișul senzorial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe jos, lucrurile ei răvășite, trântite pe parchet, lănțișorul de aur rupt, așteptând într-o cută a cearceafului. În timp ce-și făcea în pripă bagajul, cineva sunase la ușă lung, insistent. Nu știa cine este. Împietri acolo, aplecată deasupra geamantanului și inima-i zvâcni cu putere. Nu era Ovidiu, el avea cheie, se putea reîntoarce oricând, era altcineva. În momentul acela avea credința că de peste tot o pândește o primejdie. Așteptă nemișcată până când persoana din fața ușii renunță și plecă. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
băutură în față. Purta o vest\ bărbătească albă, șifonată, peste un pulover subțire galben, blugi, iar la mână avea două brățări. — Ce bei? am întrebat-o. — Tom Collins. Am comandat whisky cu sifon și în clipa aceea am observat un geamantan mare la picioarele lui Midori. Am fost în excursie. Tocmai m-am întors, spuse Midori. — Unde? — La Nara și la Aomori. Într-o singură excursie? am întrebat eu, uimit. — Ei, pe naiba! Oi fi eu ciudată, dar tot nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de razele lunii, dar Midori era cu spatele la fereastră. Nu i se mișca nici măcar un mușchi, lăsându-mi impresia că e o stană de piatră. M-am apropiat de ea și i-am auzit respirația regulată. Dormea exact ca tatăl ei. Geamantanul pe care-l luase în excursie stătea lângă pat, haina cea albă pe spătarul unui scaun, lucrurile de pe birou erau frumos aranjate, iar pe peretele din spatele acestuia atârna un calendar Snoopy. Am privit pe geam la magazinele de duzină de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
le-am aranjat Într-un teanc ordonat pe birou. Gândindu-mă la ce să fac cu paginile respective, m-am dus până la bucătărie, am spălat chiuveta și mi-am luat aparatul de ras și pămătuful. După care mi-am pus geamantanul pe saltea și am Împachetat tot ce nu trebuia să ajungă În mâinile d-nei Britz. Când În sfârșit am terminat, mi-am pus clipsurile deasupra, ca două pupile goale și am Închis valiza. După aceea, am luat prima foaie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
leșinase văzând harta cu trupul ciopârțit al țării. Că soldații, retrăgîndu-se, plângeau și se rugau de ofițeri să-i lase să lupte... Trenul sosi. Urcîndu-mă în el cu grabă să nu se pună în mișcare și să-l pierd, cu geamantanul meu de lemn vopsit în negru, în mână, uitai de tata, când îl auzii că mă strigă. Lăsai geamantanul pe culoar și ieșii pe platformă. Trenul se urni și începu, lin, să părăsească gara. Tata îmi spuse cu un glas
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
lase să lupte... Trenul sosi. Urcîndu-mă în el cu grabă să nu se pună în mișcare și să-l pierd, cu geamantanul meu de lemn vopsit în negru, în mână, uitai de tata, când îl auzii că mă strigă. Lăsai geamantanul pe culoar și ieșii pe platformă. Trenul se urni și începu, lin, să părăsească gara. Tata îmi spuse cu un glas împiedicat, parcă nesigur, pe nume, ca și când nu m-ar fi recunoscut, urcat cum eram, că sunt copilul lui. Își
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]