1,669 matches
-
și făcînd ceva în bucătărie, apoi intră cu trei farfurii cu pere înăbușite și frișcă. Mîncă la marginea patului, iar cînd Thaw și Drummond se întinseră, se înfășură într-o haină kaki și se trînti la picioarele lor cu pisoiul ghemuit lîngă burtă. — Acum m-aș da jos din pat, dacă... zise Thaw somnoros. Brusc fu izbit de o imagine, nu de a lui June Haig, ci a lui Marjory. își imagină cum sînii ei tremură sub mîngîieri pricepute, și întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ea tot ce credea că-i frumos sau pasionant. Era conștient că reportajele întotdeauna simplifică sau răstălmăcesc lucrurile, dar, totodată, știa că cel mai deformant reportaj dă o idee despre cauză, iar lucrarea lui nu născuse decît vorbărie inutilă. Stătea ghemuit pe podeaua amvonului, ațipind și trezindu-se doar după-amiaza, apoi se ridica și privea peretele neterminat, mușcîndu-și buricul degetului mare. Acum nu mai vedea decît forme complicate. McAlpin și Drummond intrară trîntind și bufnind, urmați de Macbeth. Thaw se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
său de pe platforma de jos părea a fi un cîine. Cînd se uita sau îl mîngîia era, evident, un scaun, dar cînd închidea ochii să se apere de lumina puternică, părea un cîine uriaș. Cu greu ajunse acasă. înăuntru, se ghemui pe carpeta din fața șemineului și-și lipi pumnii de fruntea care-l durea. După o vreme, simți cum carpeta se ridică, merge în dormitor și-l răstoarnă în pat. își scoase hainele, pantofii și-și trase păturile peste el. Uitaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tremurător, pe care Lanark părea să-l recunoască. — Cineva plînge, spuse Rima. El își scoase lanterna din buzunar și lumină în față, iar Rima trase brusc aer în piept. O blondă înaltă, cu o haină neagră și un rucsac, stătea ghemuită pe drum, cu mîinile peste față. — Eu sînt aia? șopti Rima. Lanark dădu aprobator din cap, se duse la fată și îngenunche lîngă ea. Rima scoase un chicot isteric: — Ai uitat? Ai făcut asta deja. Dar tristețea celei din fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
puțin la fața lui Lanark și mai curînd la semnul de pe frunte. Și el avea unul la fel. — Lanark, nu-i așa? întrebă el. Excelent. Eu sînt Ritchie-Smollet. Dădură mîna. Clericul își aruncă privirea în jos, la Rima, care stătea ghemuită pe călcîie și cu brațele odihnindu-i-se pe stomac. Dînsa este, deci, doamna ta? — Doamna, ironiză Rima cu dispreț. — E obosită, zise Lanark, și nu se simte bine. De fapt, o să nască în curînd. Clericul zîmbi entuziast. — Splendid. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
chemat sora să fie în siguranță. — Mulțam, Frankie, ești o fată bună. Trecu pe lîngă arcadele de-a lungul podului și intră fără zgomot în dormitorul luminat. Rima îi zîmbi cu blîndețe de pe pernă. — Salut, îi zise el, și se ghemui pe o pernă de lîngă pat. — Au început contracțiile. — în regulă. Vine și o soră. îi luă mîna pe sub pătură. O doamnă voinică intră și se încruntă cînd îl văzu, apoi se aplecă peste Rima cu un zîmbet neobișnuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
să folosească mai multă forță decît se aștepta, iar șocul contactului îl scăldă într-un brusc Dang sonor. Pe jumătate asurzit, pe jumătate amețit de sunet, rîse tare, dădu drumul limbii și o împinse la margine cu ambele mîini, se ghemui cînd aceasta se balansă și se ridică din nou. Detonarea loviturilor deveni inaudibilă. Simți doar un mare clopot zumzăitor care reverbera în podul, în oasele lui, în turla și în aer. Brațele îi obosiseră. Se ghemui și ieși apoi de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu ambele mîini, se ghemui cînd aceasta se balansă și se ridică din nou. Detonarea loviturilor deveni inaudibilă. Simți doar un mare clopot zumzăitor care reverbera în podul, în oasele lui, în turla și în aer. Brațele îi obosiseră. Se ghemui și ieși apoi de sub clopot, apucîndu-se de balustradă, deși vibrația ei îi străbătu palmele ca un curent electric. Zumzăitul se topi. I se păru că aude proteste de jos și, rușinat de zgomotul pe care îl iscase, se urcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din Căsătoria Cerului cu Iadul, tradusă în imagini clare și distanțe sublime de Wiliam Blake și William Turner pentru folosul tuturor creatorilor de lucruri utile și frumoase. CAPITOLUL 41. Punctul culminant își aruncă privirea în jos, la Libby, care stătea ghemuită cu picioarele sub ea în unghiul format între unul dintre pereți și covor și părea inconștientă. Era o grăsună grațioasă, cu părul negru. Fusta îi era mai scurtă, iar bluza mai mătăsoasă decît și le amintea, iar fața ei adormită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cimitirul ăsta foarte bine, Sandy. Și maică-ta. Ți-aș putea spune o mulțime de lucruri despre el. Pe sub podul ăsta de care ne apropiem, de exemplu, trecea un afluent cîndva. — Taci și mișcă, tată. în cimitirul întunecos, oamenii se ghemuiau pe petecele de iarbă sau se dispersau pe micile poteci. Un difuzor plasat pe vîrful dealului le spunea oamenilor să stea departe de monumente. — Rima trebuie să fie undeva în vîrf, spuse Alexander, poți merge? — Da, da, zise Lanark înfierbîntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de data asta doar capul se ridică și reveni cu un zgomot îndesat, care-l ameți întrucîtva. Cînd văzu din nou obeliscul, arăta perfect vertical, iar focul strălucitor din vîrf era puternic. — Spune-mi, ce se întîmplă, zise Rima. Stătea ghemuită pe pămînt, cu mîinile peste ochi. Toți stăteau pe pămînt cu excepția lui Alexander, care stătea în genunchi alături de transmițătorul radio răsucind butoanele absorbit. — Pămîntul s-a liniștit din nou, spuse Lanark, și focul se răspîndește. — E groaznic? — E minunat. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și pe partea de sus a spatelui. Gosseyn băgă de seamă că nu era singurul curios din cameră. Ceilalți doi bărbați, Hardie și monstrul se aplecaseră înainte. Ochii albaștri și cei galbeni bruni luceau cu o sclipire avidă. Fata se ghemuise în fotoliul ei, cu genunchii strânși sub bărbie, una dintre mâini ducând țigara la buze. Aspira fumul ca un automat, dar nu-l inhala; îl ținea numai în gură și apoi îl sufla. Și asta fără întrerupere. Din cei patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
nevoie de cineva care să mă iubească măcar până trece primejdia, când am dat cu ochii de bolovanul acela de pământ, urât, negru, respingător; firește, bolovanul a atras asupra lui toate blestemele, toată ostilitatea cercului, m-a iubit, s-a ghemuit, s-a înnegrit și mai tare și a plesnit, încordându-se parcă și răbdând chinul, pentru mine, pentru întreaga lume, pentru tot pământul aflat în primejdie; atunci vrăbiile și-au văzut de treabă, au redevenit prietenoase, ciulinii au foșnit cât
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
printre bolovani negri; iar dumneata, Iason, ai putea să te duci dracului !“ - aici, ochii mi s-au îndreptat spre bardă și era cât pe-aci să mă reped, dar m-am abținut pentru că Zenobia, înțelegându-mă destul de bine, s-a ghemuit pe podea și a început să absoarbă. Firește, domnul Sima s-a grăbit să încuviințeze plecarea noastră, ploaia se oprise de tot, Zenobia, ghemuită pe podea, începuse să se înnegrească, ba chiar, pe alocuri, să plesnească parcă pe sub fâșia de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
aci să mă reped, dar m-am abținut pentru că Zenobia, înțelegându-mă destul de bine, s-a ghemuit pe podea și a început să absoarbă. Firește, domnul Sima s-a grăbit să încuviințeze plecarea noastră, ploaia se oprise de tot, Zenobia, ghemuită pe podea, începuse să se înnegrească, ba chiar, pe alocuri, să plesnească parcă pe sub fâșia de plastic cu care era acoperită, iar eu, privindu-l pe Iason, care găsise că ar fi momentul cel mai potrivit să se pieptene cu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de os, mic, gălbui, simțeam cum crește în mine dorința de a-i crăpa capul cu barda, când Petru, cuminte și palid, a spus : „Firește, domnul Sima s-a grăbit să încuviințeze plecarea voastră, Iason se piaptănă, Zenobia s-a ghemuit și s-a înnegrit, are de luptat cu forțe mult mai copleșitoare, dar eu, Petru, cuminte și palid, eu o iubesc și ce mă fac ? Am să viermuiesc singur, am să umblu razna prin lume, ca un sicriu, purtând în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
târcoale, scheunau jalnic, era, poate, îngrozitor de frig, peste groapa cu apă se așternuse o pânză de gheață, trebuia să o spargem când ne încerca setea; rodeam, câteodată, ierburi, era o stare de dincolo de gânduri, cotropitoarea, disperata dragoste a lumii se ghemuise acolo, în cârpele noastre deschise, desfăcute până la soarele care probabil că mai exista și până dincolo de el, departe, atât de departe, încât distanța se pierdea, uita să mai existe, se risipea în noi, în aerul stătut al scorburii; ajunși aici
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Dragoș. „Frig, pe dracu’!“, i-am strigat eu, bineînțeles, după ce am pus la locul ei consoana lipsă, „Care frig, ce frig ? Nu mai știi pe ce lume trăiești, ai uitat ce lucru important se petrece aici, ai uitat de ce stăm ghemuiți în scorbura asta ? Marș pe masă și altădată să nu te mai prind, că-ți rup oasele alea medievale și le dau lupilor, să le roadă“. Ce e drept, Dragoș a trecut, dintr-un salt, pe masă, firește, cu ochii
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Te iubesc neînchipuit de mult“, i-am spus, „și e cald în cârpele noastre“. Apoi m-am întors de la fereastră și m-am uitat spre masă; cum era și firesc, Dragoș închisese ochii. 12. Vă rog să recapitulați în timp ce eu, ghemuit în fața golului aceluia pe care l-am numit fereastră, pândeam venirea primăverii; încet, încet, zăpezile se topiră, o adâncă seninătate îmi umplu inima când se ivi, din micșorarea lor, pământul negru, și umed; băltoacele rămăseseră ca niște mărturii de-a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fără a da prea mare importanță unei anumite agresivități care s-ar putea să transpară în gesturile și în limbajul meu; în mlaștini primisem chiar șuturi în burtă fără să mă opun, atunci gemeam fiindcă așa trebuia, așteptând să se ghemuiască cineva pentru noi toți; dar acolo mă domina evidența deschisă a marilor ritmuri pe care le pierdem, pe când în magma orașului disperarea și furia, altminteri zadarnice, se topesc mai greu; cu toate acestea, îmi place să susțin că și aici
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
bani pe care îi aveam în buzunar, nu mai știu până la ce stație, și m-am urcat într-un vagon de clasa a treia. Cât a ținut drumul, puținii călători vorbeau pe șoptite, vrând parcă să nu tulbure noaptea. Mă ghemuisem pe o bancă și așteptam să știu unde trebuia să cobor. După un ceas, am știut și am coborât. Era o haltă, nu i-am putut citi numele, o gheretă de scânduri cu o lampă afumată, aproape stinsă. Trenul se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
tăiat pe o scurtătură, de a curmezișul unei arături și m-am oprit lângă un pâlc de salcâmi. știam că acolo era locul : o groapă, un fel de șanț adânc și nu prea lung. Am sărit în groapă, m-am ghemuit pe fundul ei, eram leoarcă de sudoare, burnița îmi udase hainele, mi se lipeau ochii de somn și oboseală. După un timp, cerul s-a limpezit; tresăream din când în când și mă uitam în sus, stelele scăpărau și săreau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mine nu mai zicea nimic (atunci am știut că venise timpul să părăsesc coridorul și să mă îndrept spre mlaștini.) 103 IV Scara 1. Acum, când scriu, o ploaie îmi scaldă geamurile. Mi-e frig deși mă aflu la adăpost, ghemuit ca o maimuță tristă și bătrână, aici, în odaia mea, cu hârtiile astea în față. Poate ca să înlătur reveria umedă care mă bântuie, îmi revine în minte figura unui ramolit. Vorbeam cu el acum câteva zile într o pauză de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de jocurile noastre și mi-a cerut hârtie și creion. I le am dat, împreună cu bucata de carton care îmi ținea loc de masă când voiam să scriu. Apoi am stins lumina din cameră și de pe coridor și m-am ghemuit între sofa și perete, ca să n-o tulbur. Întinsă pe cearceaf, în întuneric, Zenobia a început să deseneze. După un timp (am notat, ca de obicei, durata jocului : primul desen - 1/2 oră, al doilea, ceva mai mult), mi-am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
coridor, pe care o știam nelocuită. Ne despărțeau de ea doar o boxă minusculă și W.C.-ul. Am ieșit pe coridor. În fața camerei aceleia, prins de perete, ardea un bec în jurul căruia încremeniseră câțiva fluturi de noapte minusculi. Petru zăcea ghemuit în dreptul becului, lângă ușă, pe un covoraș cât palma, un preș de șters picioarele adus, pesemne, de el. Își respira tânguirea, zgâria cu unghia panoul ocru al ușii. * Pedro Miguel da Silva, dintr-un sat de la nord de Bahia, a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]