KorAP: Find »[drukola/base=gilbert & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...72 >

1,781 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

mască. Deși era mai îndesat, totuși încă reușea să arate chipeș, iar părul alb, buclat, răspândea o veselă nepăsare, care nu învățase să îmbătrânească. Eu purtam blugi și o cămașă albă care-mi ieșise afară din pantaloni. Văzând cravata lui Gilbert, acul de cravată, discretul (sau mă înșelam oare?) fard care-i acoperea obrajii, m-am lăsat cuprins de un rapid val de milă disprețuitoare față de el, concomitent cu satisfacția stârnită de ținuta mea atât de potrivită, de vigoarea mea. L-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
discretul (sau mă înșelam oare?) fard care-i acoperea obrajii, m-am lăsat cuprins de un rapid val de milă disprețuitoare față de el, concomitent cu satisfacția stârnită de ținuta mea atât de potrivită, de vigoarea mea. L-am văzut pe Gilbert devenind conștient de toate acestea: mila, ținuta mea adecvată. Ochii lui umezi, de un albastru deschis, ușor înroșiți, au clipit cu îngrijorare între straturile de zbârcituri. — Iubitule, arăți minunat, atât de bronzat, de tânăr, Dumnezeule, ce ten ai... Gilbert avusese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe Gilbert devenind conștient de toate acestea: mila, ținuta mea adecvată. Ochii lui umezi, de un albastru deschis, ușor înroșiți, au clipit cu îngrijorare între straturile de zbârcituri. — Iubitule, arăți minunat, atât de bronzat, de tânăr, Dumnezeule, ce ten ai... Gilbert avusese întotdeauna o voce bogată, modulată, răsunătoare, de parcă se adresa spectatorilor din fundul sălii. — Ai adus-o pe Lizzie? — Nu. — O scrisoare, un mesaj? — Nu tocmai... — Atunci ce? — Casa asta ciudată e a ta? — Da. — N-aș zice nu la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
miracol, iubirea adevărată. Se află deasupra granițelor și limitelor pe care le încălcăm mereu. De ce să încerci să definești, de ce să te frămânți, de ce să nu fii simplu și liber și să-i iubești pe ceilalți? Nu mai suntem tineri... Gilbert, care până atunci își ațintise privirile pe gulerul deschis al cămășii mele, își înălță acum ochii spre ochii mei. Pupilele i se roteau și i se balansau într-un fel ciudat, caracteristic, poate ca efect al băuturii, și avea un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
te iubim pe tine. De ce nu? Și dacă ai să ne nenorocești, până la urmă ai să suferi și tu. De ce să nu optezi pentru fericirea tuturor? Dragule, nu-ți dai seama, e o alegere între bine și rău! Tirada lui Gilbert, care a fost mai lungă și mai nesărată și mai repetitivă decât am transcris-o eu aici, era, firește, absurdă. Dar ce mă irita, într-adevăr, era imaginea lui Gilbert și a lui Lizzie analizându-se unul pe celălalt și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
seama, e o alegere între bine și rău! Tirada lui Gilbert, care a fost mai lungă și mai nesărată și mai repetitivă decât am transcris-o eu aici, era, firește, absurdă. Dar ce mă irita, într-adevăr, era imaginea lui Gilbert și a lui Lizzie analizându-se unul pe celălalt și discutând, Dumnezeu știe cu câte amănunte repugnante, relațiile lor cu mine. Trebuie să adaug aici că, în ce privește teatrul, care în cazul de față a însemnat cea mai mare parte din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe celălalt și discutând, Dumnezeu știe cu câte amănunte repugnante, relațiile lor cu mine. Trebuie să adaug aici că, în ce privește teatrul, care în cazul de față a însemnat cea mai mare parte din existența lui, eu l-am format pe Gilbert. Îmi datora totul. Și acum, marioneta asta avea tupeul de a-mi răspunde, ba chiar de a mă amenința cu sancțiuni morale. Am râs spunându-i: — Gilbert, revino-ți în fire. Mă amuză descrierea mișcătoare a relațiilor tale cu Lizzie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
însemnat cea mai mare parte din existența lui, eu l-am format pe Gilbert. Îmi datora totul. Și acum, marioneta asta avea tupeul de a-mi răspunde, ba chiar de a mă amenința cu sancțiuni morale. Am râs spunându-i: — Gilbert, revino-ți în fire. Mă amuză descrierea mișcătoare a relațiilor tale cu Lizzie, dar, pe cuvântul meu, nu ține! Sunt total sceptic în ce privește menajul vostru și nu văd de ce aș fi obligat să-l respect. Ce rost a avut să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
în gândurile mele mai recente legate de Lizzie. Poate că fusese un miracol, sau poate mai curând o lipsă de imaginație, acea „idee abstractă“ de care mă acuzase ea. Asemenea reflecție nu făcea decât să-mi sporească iritarea împotriva lui Gilbert. Mă determina să accentuez și să definesc un instinct care până atunci fusese sublim de generos și de vag. Ciorovăiala dintre noi era meschină și lipsită de demnitate, dar acum nu mai puteam să-i pun capăt. — Charles, n-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
noi era meschină și lipsită de demnitate, dar acum nu mai puteam să-i pun capăt. — Charles, n-am putea intra în casa ta bizară ca să luăm o băutură? — Nu. — Bine, sper că n-ai nimic împotrivă dacă mă așez. Gilbert își smuci ușor pantalonii și se așeză cu grijă pe o stâncă. Își lăsă pălăria în iarbă și își examină pantofii bine lustruiți, dar cu o dâră de noroi pe margini. Charles, dragule, urmă el, haide să discutăm cu calm

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
urmă el, haide să discutăm cu calm. Îți aduci aminte că, uneori, când atmosfera era încărcată, și tu erai furios pe noi, obișnuiai să te oprești brusc și să ne spui: „Foarte bine, asta-i Curtea engleză, sau cea turcească?“. — Gilbert, ferește-te din calea mea, te rog. Dacă Lizzie vrea să vină la mine, va veni, dacă nu, nu. Nu înțelegi că e o chestiune care trebuie clarificată numai între mine și Lizzie? Ce te bagi tu? N-am nevoie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ești serios. Nu mi-o poți lua pe Lizzie, dar poți distruge totul, o poți face să înnebunească de suferință și regret, o poți face să se îndrăgostească din nou de tine în chip disperat, ne poți distruge pe amândoi. — Gilbert, oprește-te. N-am de gând să joc jocul tău și să mă împotmolesc în mocirla ta. N-ai decât să te împotmolești de unul singur și să visezi de unul singur. De ce n-a venit Lizzie să-mi spună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
îndată ce-am văzut-o, vechea, păcătoasa nevoie de posesivitate a determinat o explozie de bucurie înăuntrul meu și am știut că bătălia a luat sfârșit. Dar, desigur, nu mi-am trădat sentimentele, decât afișând un ușor aer de iritare. Gilbert și-a luat pălăria și și-a turtit-o, ascunzându-și fața în ea. — Ai spus că n-ai să te arăți, ai spus că nu vrei, ah, de ce te-am lăsat să vii?... Am privit-o pe Lizzie, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ah, de ce te-am lăsat să vii?... Am privit-o pe Lizzie, dar de fapt m-am uitat dincolo de ea, la marea care era atât de calmă și de albastră și de senină după stupidele hămăieli ale ciorăvăielii mele cu Gilbert. M-am răsucit pe călcâie, am pornit-o de-a lungul drumului, și apoi am sărit pe stânci, îndreptându-mă, pe cât de repede mi-era cu putință, în direcția turnului. Imediat am auzit zgomotul scrâșnit, tropăit, al pașilor lui Lizzie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
bine, ținând seama că mie stâncile mi-erau familiare și ei nu, și a ajuns în poienița de iarbă de lângă turn foarte curând după mine, gâfâind și cu bareta unei sandale ruptă. Când m-am întors, l-am văzut pe Gilbert alunecând și târându-se anevoios pe stânci, în pantofii lui londonezi, lustruiți. Dintr-o dată a dispărut într-o râpă. Au răsunat câteva cuvinte îndepărtate de văicăreală și blestem. Am intrat, peste pragul de piatră, în interiorul turnului. Lizzie m-a urmat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
eu am pus-o. — Credeam că poate o fi adus-o marea. Tăceam, privind-o cu intensitate. După o clipă, rosti într-o șoaptă: — Vai, îmi pare rău, îmi pare rău, îmi pare rău... — Deci ai discutat despre mine cu Gilbert? Nu i-am spus nimic important... Își examina piciorul gol, și atinse cu degetele de la picior un scaiete. — Mincinoaso! Nu i-am spus, am... Atunci l-ai mințit pe el, da? — O, nu... nu încerca... De ce n-ai vrut să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să strig de bucurie și să râd triumfător. Dar m-am strunit și când ea a făcut o ușoară mișcare în direcția mea, am oprit-o printr-un gest scurt. — Acum trebuie să pleci... să pleci înapoi la Londra cu Gilbert. — O, te rog... — Ce mă rogi? Draga mea Lizzie, nu vreau să fiu nepoliticos, dar mie îmi plac situațiile clare, totdeauna am ținut la ele. Nu știu ce putem face sau însemna unul pentru celălalt, dar nu putem descoperi acest lucru decât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
asum\m riscul de a fi absolut sinceri. Am nevoie de întreaga ta atenție. Nu te pot împărți cu nimeni altul, și mă mir că tu îmi poți cere așa ceva. Dacă dorești să mă vezi, trebuie să te descotorosești de Gilbert, să scapi de el de-adevăratelea. Dacă preferi să rămâi cu Gilbert, atunci n-ai să mă mai vezi pe mine și, vorbesc foarte serios, nu ne vom mai întâlni niciodată. Cred că e un lucru destul de onest. Și dă-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ta atenție. Nu te pot împărți cu nimeni altul, și mă mir că tu îmi poți cere așa ceva. Dacă dorești să mă vezi, trebuie să te descotorosești de Gilbert, să scapi de el de-adevăratelea. Dacă preferi să rămâi cu Gilbert, atunci n-ai să mă mai vezi pe mine și, vorbesc foarte serios, nu ne vom mai întâlni niciodată. Cred că e un lucru destul de onest. Și dă-mi te rog cât mai repede răspunsul. Iar acum, te rog să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dă-mi te rog cât mai repede răspunsul. Iar acum, te rog să pleci, prietenul tău te așteaptă. Lizzie, strângându-și din nou poșeta la piept, se porni să vorbească foarte repede: — Îmi trebuie timp... nu-l pot părăsi pe Gilbert în felul ăsta, nu pot, nu pot să-l îndurerez în asemenea hal... aș dori să înțelegi... oamenii nu ne înțeleg și s-au purtat oribil cu noi... dar tu trebuie să înțelegi și atunci ai să vezi... — Lizzie, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o zbughi pe ușă. Am mai așteptat un moment sau două, și când am ieșit afară, aproape că ajunsese la drum. Un Volkswagen galben se găsea acum parcat în iarbă, cu botul îndreptat spre Golful Raven. L-am văzut pe Gilbert sărind afară din mașină și deschizând portiera pentru pasageri. Lizzie dispăru în automobil. Ambele portiere fură trântite și vehiculul dispăru după cotitură. Câteva minute mai târziu, reapăru pe drumul spre hotel. L-am urmărit până ce a trecut dincolo de hotel și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
văzut-o, ideile mele au devenit mult mai puțin „abstracte“.) Da, poate că am procedat inteligent, și sunt satisfăcut de tăria mea. Dacă aș fi luat-o pe Lizzie în momentul acela, dacă aș fi acceptat acceptarea ei, problema lui Gilbert ar fi rămas în suspensie, și eu aș fi fost acela care ar fi trebuit să se descotorosească de el. E mult mai bine ca Lizzie să facă acest lucru, și să-l facă repede, sub presiunea fricii de a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
oprească din drum. Și, dacă stau să mă gândesc, n-a fost decât o scuză, un argument menit s-o facă să câștige timp. Și-o fi dat ea seama pe moment că va trebui să-i facă vânt lui Gilbert și, dată fiind cramponarea lui vâscoasă, lucrul trebuie să-i fi apărut ca o dificultate. Oare am fost eu chiar un asemenea Don Juan? În comparație cu alții, n-aș spune. Cât despre tactica mea severă în ce-o privește pe Lizzie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
răspunse Rosina pocnindu-și degetele, vuiește toată Londra. Ea s-a apucat să croncănească. A povestit în dreapta și-n stânga c-o năpăstuiești cu cererile în căsătorie. Firește că n-am crezut un cuvânt. Dar Rosina îi dădea înainte: — Iar Gilbert Opian s-a grăbit să organizeze un soi de coaliție împotriva ta. Toată lumea e teribil de amuzată. Deci Gilbert era vinovatul. — Și bănuiesc că nu ai habar că Lizzie trăiește cu Gilbert. Surpriză, surpriză! Toată lumea știe. Dar dacă nu te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
stânga c-o năpăstuiești cu cererile în căsătorie. Firește că n-am crezut un cuvânt. Dar Rosina îi dădea înainte: — Iar Gilbert Opian s-a grăbit să organizeze un soi de coaliție împotriva ta. Toată lumea e teribil de amuzată. Deci Gilbert era vinovatul. — Și bănuiesc că nu ai habar că Lizzie trăiește cu Gilbert. Surpriză, surpriză! Toată lumea știe. Dar dacă nu te interesează să știi nici cu cine trăiește, înseamnă că nu te interesează îndeajuns încât să te căsătorești cu ea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]