996 matches
-
a dobândit mai multă experiență extinzându-și capacitatea cu peste 20 de misiuni desfășurate ca răspuns la crize în diferite regiuni ale Europei și ale lumii.716 Uniunea Europeană activează în vederea asigurării securității prin "reducerea sărăciei și a inegalității, promovarea bunei guvernante și a drepturilor omului, sprijinirea dezvoltării și combaterea cauzelor conflictelor și ale nesiguranței".717 Uniunea s-a afirmat și rămâne cel mai important donator 718 al țărilor aflate în nevoie, cele mai multe acțiuni în materie de securitate fiind legate de obiectivele
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
este necesar acestea să încerce să fie rezolvate prin negocieri directe.863 Asistența oferită de UE se concentrează pe sporirea condițiilor pentru instaurarea păcii, stabilității și prosperității în regiune, în mod special prin avansarea procesului construirii statului palestinian, promovarea bunei guvernante și încurajarea redresării economice care să favorizeze consolidarea viabilității viitorului stat palestinian.864 În concret, asistenta UE are ca obiectiv crearea condițiilor pentru pace, stabilitate și prosperitate în regiune prin: a) promovarea reformelor în sectorul economic, social, politic și în ceea ce privește
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
În primăvara anului 2006, a arătat, dincolo de interesele partizane, o calitate slabă a argumentației și a demonstrat existența unor confuzii terminologice, precum și lipsa unor cunoștințe teoretice sau abilități practice ale specialiștilor În domeniu. În prezent, indiferent de orientarea doctrinară a guvernanților, politica de securitate În regimurile democratice nu mai poate fi privită ca apanaj exclusiv al unui cerc restrâns de experți. Pentru a putea construi o cultură de securitate În România, este important ca la proiectarea și implementarea unor astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
Într-un domeniu atât de complex precum studiile de securitate, alegerea principalelor teme, problematici și dezbateri teoretice pentru o prezentare care să se adreseze deopotrivă studenților și cercetătorilor cu experiență, societății civile și celor cu putere de decizie, guvernaților și guvernanților este suficient de dificilă Încât să constituie În sine o temă de reflecție. Din necesitatea de a crea un instrument adaptat pieței românești, dar și din curiozitate În ceea ce privește posibilitățile actualei generații de cercetători, nu am dorit să reproducem structura unui
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
limite definite eronat în mod oficial" (dar destul de previzibile) în care guvernanți autoritari exercită propria putere cu o "certitudine a dreptului" (chiar și prescriptiv) și propriile structuri democratice. În acest caz, o astfel de situație, de obicei conștient menținută, permite guvernanților să exercite puterea discreționar. Penultima caracteristică face referire la "autoritate", și, mai exact, la "lider sau la un grup mic" de putere. Efectiv aceste regimuri sunt adesea caracterizate de o personificare a puterii, de vizibilitatea liderului, uneori carismatic, sau de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
cu militari "gardieni"), care controlează în mod direct guvernul, ocupând roluri decizionale importante, cu obiective privitoare la ordine, conservare și, mai ales, de "raționalizare" economică (reducerea inflației, a cheltuielilor publice, a deficitului bugetar). În cele din urmă, regimurile cu militari guvernanți sunt acelea în care controlul și militară a tuturor structurilor politice, birocratice, economice sunt mai profunde. Obiectivele schimbării sunt mai radicale și mai ambițioase, fiind progresive și conservatorii. În aceste regimuri, represiunea este mai mare și probabilitatea de menținere este
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
sectoare ale comunității politice. Afară de aceasta, în acest tip de regim se găsesc partide unice, organizate, uneori extrem de importante în mecanica regimului. În sfârșit, trebuie amintită diferența dintre corporatismul "inclus" și cel "exclus" [cf. Stepan, 1978]. În primul caz, obiectivul guvernanților este cel de a menține un echilibru stat-societate (garantat de politici directe care să includă actori importanți în noua ordine politico-economică). În schimb, în al doilea caz, obiectivul constă în excluderea realizată prin mijloace de coerciție, demobilizare și restructurare a
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de rolul conducător al partidului unic sau hegemonic, care poate astfel să conviețuiască cu alte partide mici, fără a exista o competiție efectivă. Diferențele stau în origini, în contextele culturale și socio-economice și în ideologiile-mentalități care inspiră și conduc actiunea guvernanților și fundamentează formele de legitimare a acestor regimuri. Primul model este cel al regimului naționalist de mobilizare, născut din lupta pentru independență națională condusă de o elită locală, cel mai adesea de un lider carismatic care face din partid vehiculul
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în practică a ideologiei politice (de exemplu corporativismul a rămas în pe hârtie, iar "Camera Fasciștilor și a Corporațiilor" a fost creată la șaisprezece ani după nașterea regimului în Italia), ca și pericolul că participarea controlată să "scăpe" din mâinile guvernanților [Germani, 1975: 282] sunt posibile, susceptibile să apară la un moment dat pe termen lung (fapt care, în Italia, nu a existat). Această contradicție poate fi considerată azi, în Italia, o descoperire tardivă, capabilă să explice limitele legitimității unui regim
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
dificil pentru noii guvernanți să obțină legitimitate ținând cont de reacția structurilor politice învinse; cu cât opoziția va fi mai mare, cu atât mai dur va fi recursul la represiune. Din contră, un grad mai restrâns de violență permite noilor guvernanți să afișeze o tendință spre continuitate și garantează un succes mai mare în atragerea și convingerea grupurilor politice excluse din nucleul aflat la putere. În acest caz, atât opoziția, cât și recursul la represiune rsunt minore. Care sunt condițiile care
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
echivoc, în sfera empirică diferența nu este la fel de clară. Este dificilă, mai ales, analiza procesului instaurativ din prima faza a consolidării. În această etapă inițială, în special după o criză profundă și o lungă perioadă de tranziție, prima problemă a guvernanților autoritari rămâne aceea de a asigura controlul arenei coercitive. Aceasta presupune menținerea unor raporturi apropiate între guvernanții "autoritari" (armata). În plus, este vorba de perfecționarea aparatelor represive ale regimului, creându-se (acolo unde nu existau deja) structuri specifice, printre care
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Alte structuri de legitimare, ca partidele sau sindicatele, pot dobândi un rol autonom. Huntington și Moore (vezi 1970: 29-30) scot în relief felul în care interesele partidului unic pot deveni, după instaurare, odată cu progresul consolidării, diverse, contrastante față de cele ale guvernanților. De altfel, în timp ce grupul de la guvernare urmărește consolidarea regimului prin extinderea propriei puteri și încrezându-se în forțele care constituie coaliția dominantă, partidul poate acționa în direcția unor interese politice sectoriale care generează conflicte și dificultăți în cadrul coaliției. În analiza
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
O asemenea interferență este cu atât mai probabilă cu cât regimul autoritar instaurat, aflat în curs de consolidare, deține o putere mai mică și, în consecință, este mai dependent de condiționările externe. O modalitate destul de sigură de evaluare a succesului guvernanților în ceea ce privește ducerea la bun sfârșit a consolidării este observarea tipului, amplitudinii și intensității opoziției prezente după ce procesele de legitimare au funcționat o anumită perioadă (Linz, 1993). La sfârșitul perioadei de consolidare, tuturor oponenților ireductibili ai regimului (cu atât mai numeroși
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
mai restransă activitatea și/sau capacitatea represivă) li se adaugă (eventual) cei ce au ieșit din coaliția dominantă, și care, prin urmare, sunt nemultumiți de maniera în care s-a consolidat regimul. În privința primilor - oponenții regimului - unica posibilitate aflată la îndemâna guvernanților este recurgerea la o represiune mai mare. În privința celorlalți - de obicei opozanții din regim -, odată cu represiunea și demobilizarea, se poate urmări și obținerea legitimității. Nu trebuie omis monopolul deținut de reprezentanții regimului autoritar asupra tuturor mijoacelor de comunicare, adică căile
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
intereselor proprii). Existența unei dimensiuni publice caracterizate de pluralism, independență și participarea concretă a diferiților actori individuali și colectivi este fundamentală pentru democrație. Responsabilitatea (accountability) poate fi "verticală" sau "orizontală". Responsabilitatea (accountability) "verticală" protejează alegătorul față de ales, adică guvernatul în raport cu guvernantul (în privința actelor întreprinse de cel din urmă). Acest prim tip de responsabilitate (accountability) se caracterizează prin periodicitate și dependență față de reperele electorale naționale, locale și, eventual, supranaționale: alegătorul acordă o recompensă prin acordarea votului unui candidat sau unei liste, sau
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
prin acordarea votului unui candidat sau unei liste, sau de pedepsire, prin votarea unui candidat diferit, prin abținere sau prin anularea buletinului de vot. În plus, responsabilitatea (accountability) "verticală" configurează o relație între entități politice inegale, așa cum sunt guvernatul și guvernantul. Această relație mai puțin sporadică numai dacă ne gândim la evenimentele electorale frecvente (locale, naționale, și, în cazul țărilor europene, supranaționale) sau la posibilitatea de referendum, în privința temelor care privesc activitatea guvernului central. Pentru a avea o responsabilitate (accountability) "verticală
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
accountability) "verticală" se poate juca doar la nivel de alternanță între candidați și, prin urmare, ea este foarte slabă. Responsabilitatea (accountability) "orizontală" asigură controlul conducătorilor de către alte instituții sau actori colectivi care dețin cunoștințele și puterea de a evalua comportamentul guvernanților. Este caracterizată prin continuitate, fiind stabilită formal (și nu numai) prin aceea că poate construi o relație între entități egale. Concret, se referă la activitatea de control a guvernului desfășurată de opoziție în parlament, de magistratură (atunci când este activă), de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
să participe la viața publică chiar pe baze inconsistente), reconfirmă dificultatea de a face ca, responsabilitatea să conteze în adevăratul sens. Mai mult decât atât, pentru ca partidele de la guvernare și din opoziție să se elibereze de tragerea la răspundere a guvernanților, trebuie să existe o distincție clară între guvernanți și liderii de partid; acest lucru nu se întâmplă foarte des în cazul partidelor politice de la guvernare: cine intră în guvern controlează și partidul. La nivel parlamentar, disciplina de partid este considerată
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de la partide la grupuri asociative, este un element important pentru punerea în valoare a responsabilității verticale și orizontale. 4. Atenția îndreptată spre rezultat: satisfacție și legitimitate În analizarea calității democrației se face frecvent referire la receptivitate (responsiveness), adică la capacitatea guvernanților de a răspunde la cererile adresate de cei pe care îi guvernează pentru ca aceștia să fie satisfăcuți. Această dimensiune este legată pe plan analitic de cele precedente. De fapt, evaluarea responsabilității de către guvernanți, presupune și o anumită conștientizare a propriilor
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
mai degrabă lipsa ei) și capacitatea de a răspunde solicitărilor cetățenilor pentru care garantarea legii este o condiție fundamentală. În același timp, realizarea receptivității (responsiveness) are limite obiective (din cel puțin două motive). Interesele cetățenilor se confruntă cu cele ale guvernanților, care, așa cum s-a subliniat mai sus, se angajează mai degrabă în "maximizarea" propriei autonomii, abandonând grija pentru "nevoile" cetățenești, profitând de complexitatea problemelor acestora și de schimbarea priorităților lor în timpul unei legislaturi, de obicei de patru sau cinci ani
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Mai mult decât atât: doar acest tip de societate civilă și de structuri intermediare pot face posibilă (cel puțin) o dovadă de receptivitate (responsiveness): percepția propriilor nevoi. În ceea ce privește output-ul guvernamental, numai în democrațiile și societățile bogate, foarte dezvoltate, răspunsul guvernanților capătă sens. Factorul economic, atât de important în consolidarea democratică, devine astfel relevant pentru obținerea unui răspuns din partea guvernului la nevoile cetățenilor. Concluziile (parțiale) care pot fi trase din acest incursiune sunt cel puțin trei, câte una pentru fiecare subiect
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
regim și Stat sunt distincte în funcție de regim. Asupra acestei teme se va reveni în paginile și capitolele următoare. 10 În limba italiana, "receptivitate" sau capacitate de a răspunde. Prin acest termen (în engleză responsiveness), Sartori și alți autori înțeleg capacitatea guvernanților de a răspunde la cererile celor guvernați. A se vedea în continuare și în capitolul 7. 11 În privința acestui termen, a se vedea capitolul 4, subcapitolul l. 12 Potrivit lui Schmitter și Karl, "o democrație politică modernă este un sistem de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
funcția sa de a asigura stabilitatea internațională și independența națională." (1948:163-5) În tragicul secol în care trăim, acest cod de conduită este atacat permanent de forțele incompatibile și nemiloase ale universalismului naționalist. " În timp ce selecția democratică și responsabilitatea democratică a guvernanților au distrus moralitatea internațională ca sistem eficient de restricții, naționalismul a distrus societatea internațională în interiorul căreia acea moralitate operase" (1948: 189). Prin urmare, orice sistem internațional ordonat, deci pașnic, trebuie să se bazeze pe mecanisme normative. Morgenthau a distins trei
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ideologiei și propagandei, îndeplinind, potrivit Henrietei Mitrea-Șerban, trei funcții specifice 43: * funcția de comunicare și socializare (informare, educare, conștientizare, de formare a opiniilor și atitudinilor favorabile unor anumiți factori politici etc.); * funcția de incitare și mobilizare; * funcția de legitimare a guvernanților și grupărilor politice, a instituțiilor politice și a deciziilor acestora. Nina-Aurora Bălan propune drept funcții ale limbajului politic: funcția structurantă (în sensul în care fiecare discurs politic urmărește reorganizarea referențialului politic, în vederea obținerii unor efecte particulare asupra receptorilor); funcția decizională
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
după (absoluta) lor libertate exterioară, dedați tuturor impulsurilor pasionale 71, prin aceasta contribuind la propria lor negare. Și cum, vrem nu vrem, suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, la care cu toții ne raportăm, în timp ce omul augustan, din cercul guvernanților sau al opozanților prin cei mai înalți reprezentanți ai săi, se străduiește să imite libertatea interioară a lui Dumnezeu, înfrânându-și orice fel de impulsuri pasionale, pentru a nu deveni sclavul acestora 72, Ovidiu se gândește că poate realiza libertatea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]