1,450 matches
-
liniștit? o Întrebă el. Mașa ar fi vrut să se ghemuiască la pieptul oaspetelui, simțea nevoia unei apropieri, dar de acolo venea un val de umezeală, ca dintr-un mormânt. Așa că, reprimându-și la timp pornirea, făcu un pas Înapoi. Hăul continua totuși s-o atragă. Mașa ar fi dat orice să afle ce se ascunde În spatele vorbelor atât de frumos meșteșugite ale vizitatorului. „Oare o fi având suflet?“, se Întrebă ea, temându-se ca nu cumva acesta să-i ghicească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și mai tare. Îl și auzea spunându-i: „Am, cum să nu am. Și nu unul, ci mai multe“. Sau: „Noi ne-am lepădat de mult de suflete, cum ne-am lepădat și de credință. Și ceea ce ne animă e hăul cosmic... De acolo vine și frigul...“. Cum te-ai fi putut apropia de cineva care În loc de suflet posedă un hău? Trupul Mașei fu scuturat din nou de fiori reci ca gheața și pielea i se Înfioră de teamă. Mașa Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Noi ne-am lepădat de mult de suflete, cum ne-am lepădat și de credință. Și ceea ce ne animă e hăul cosmic... De acolo vine și frigul...“. Cum te-ai fi putut apropia de cineva care În loc de suflet posedă un hău? Trupul Mașei fu scuturat din nou de fiori reci ca gheața și pielea i se Înfioră de teamă. Mașa Îl cercetă pe oaspete cu suspiciune. Părea un om obișnuit, oarecum modest, trecut prin multe Încercări. Nici Îmbrăcămintea, nici Înfățișarea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
aceea pot să spun că am și plecat de acolo și am venit aici. Monotonia m-a dat gata. Și totuși, cum să-ți spun, Rusia aceasta a voastră e o țară tare ciudată, ciudată de tot! O cunosc de când hăul. O cunosc Înainte de a fi existat. Era ciudată și atunci, dar acum e parcă și mai ciudată. La un moment dat, Întâlneai doar cizme de cauciuc. Uneori chiar și tătucul Stalin obișnuia să poarte Încălțăminte de acest gen. Îl priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
s-o iau pe arătură... - Sau s-o faceți pe deșteptul, luând totul În răspăr. - Ia uite unde stătea filosoful, chicoti oaspetele. Te uiți la ea și zici că-i femeie simplă, numai iată că femeia simplă te bagă-n hăul existențial... Bravo, Mașa, o Încurajă el În glumă. Cine știe ce Platon se ascunde În tine! - Nu se ascunde nici un Platon, spuse Mașa, căreia numele de Platon nu-i suna prea plăcut În urechi. - Atunci poate Aristotel sau Ecleziastul... - Vă bateți joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de caracter. Despre corpul astral al fiecărei ființe și al fiecărui lucru, care e un fel de vehicul ce face posibilă contactul dintre lumea imaterială și conceptele din ce În ce mai materiale ce se rotesc În jurul său În momentul Întrupării, al prăbușirii În hăul materiei. Despre eliberare, despre momentul Întoarcerii, când, prin rostirea unor incantații, hainele carnale cad de la sine și sufletul se ridică la Înălțimi. - Voi vedeți viața la modul strict biologic. Credeți că poate gîndi doar o bucată de carne, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se simtă prost, Îmbracă acestă gîndire În haine cît mai elevate. Mi se face greață de atîta metafizică cît s-a scremut să emane creierul uman. Dă ceața aceasta la o parte și abia atunci Îți vei da seama ce hău se va deschide În fața ta. În fond, pentru ce ai nevoie de organism biologic ca să poți exista? Abia În afara materiei poți gîndi cu adevărat liber. Abia În afara materiei poți deveni liber-cugetător. Materia anorganică, mai spuse el, conține mai mult suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
te-ai fi dus la piață n-ai fi reușit să-ți cumperi mai mult de două legături de pătrunjel. Copeicile se Învârteau pe platou Într-un mod ușor indecent, căutând pe undeva o crăpătură prin care să dispară În hău. O Întrebare neliniștitoare continua să bântuie conștiința Mașei: oare la ce putea fi folosit cel de-al treilea sex, dacă nici pentru diviziune nu era absolut necesar? - La nimic, spuse Extraterestrul, ghicindu-i iarăși gândurile. Pur și simplu, la nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
om, ducându-l În cele din urmă la pierzanie?“ Totuși, odată puse În mișcare, Întrebările continuau să se de deruleze de la sine, asemenea unei benzi ce se rotea În Întuneric, proiectând pe ecran imagini din ce În ce mai halucinante, ce se prăbușeau În hău, așezându-se straturi după straturi nu numai În sufletul, ci și În tot trupul Mașei Înfiorat de frig. „Fericiți sunt cei curați la inimă, căci aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu“, Își aminti Mașa de cuvintele Mântuitorului. „Dar cine-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să vă spun... - Hai, spune odată, o Încurajă musafirul venit din alte lumi. - Cu o colivă, murmură ea. - Frumos. Și expresiv. Luna ca o colivă galbenă, ornată cu bomboane, iar În jur, linguri de lemn și lumânări aprinse arzând În hăul cosmic... Auzind cuvântul „hău“, femeia simți cum părul i se zburlește-n vârful capului. Luna o Înspăimântase pe Mașa Încă din fragedă copilărie. Când o privea, i se făcea pielea ca de găină. Pe lună locuiau, după cum Îi povestise babulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
spune odată, o Încurajă musafirul venit din alte lumi. - Cu o colivă, murmură ea. - Frumos. Și expresiv. Luna ca o colivă galbenă, ornată cu bomboane, iar În jur, linguri de lemn și lumânări aprinse arzând În hăul cosmic... Auzind cuvântul „hău“, femeia simți cum părul i se zburlește-n vârful capului. Luna o Înspăimântase pe Mașa Încă din fragedă copilărie. Când o privea, i se făcea pielea ca de găină. Pe lună locuiau, după cum Îi povestise babulea, spiritele morților, ospătându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
omenească este uitarea, Doar moarte își face cu mult respect datoria. Zăludă Copiii nu se fac peste noapte, nici fructele coapte, nu știi, zăludă, cu cine ești rudă, rupe-mi o pleoapă, am să te pot recunoaște, fiul tatălui tău, hău din hău, cu cât ești mai modest,treci la rest, de ce să iubești moartea dacă, romană, sarmată, n-ai înțeles bucuria unei păsări cântând, nici strălucirea în ochii profesorului de Gând, ai grijă ce vorbești, îmi șoptește, te aud copiii
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
uitarea, Doar moarte își face cu mult respect datoria. Zăludă Copiii nu se fac peste noapte, nici fructele coapte, nu știi, zăludă, cu cine ești rudă, rupe-mi o pleoapă, am să te pot recunoaște, fiul tatălui tău, hău din hău, cu cât ești mai modest,treci la rest, de ce să iubești moartea dacă, romană, sarmată, n-ai înțeles bucuria unei păsări cântând, nici strălucirea în ochii profesorului de Gând, ai grijă ce vorbești, îmi șoptește, te aud copiii și te
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
com </biography> Pledez nevinovat Ce frumos ai scris în CV că ești cinstită dar umbli cu inima mea în piept și intentezi proces de iubire m-ai aprins ca pe un băț de chibrit să-ți luminezi cărarea decapitată de hăul nocturn arunci înspre mine cuvinte crescute în greutate pe celelalte le dai la minim și le calci în picioare ca să fii sigură că ai rămas singură de acum încolo și încoace umblu așa (cu părul încărunțit în toate părțile) fără
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
tânjesc după un loc unde ei să-mi strige ațâțați da acesta este cel huiduit de prea multele gândite și rostite prea puțin Teribilul marelui nimic entuziasmul s-a subțiat o arătare leșinată aripi în convulsie s-au prăbușit în hăul umanei erori trepidații seismice în golul ce-l port în loc de stomac orologiul pendulează gâfâit tic-tac clipele s-au pierdut în viitor cândva leoaică tânără sufletul meu mugea prin savane sfâșia prejudecăți din carne până la măduvă bizară fiară omul gol cel
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
atât de mari că era nevoie de batalioane de bucătari ca să le care printre cețurile groase de aburi până la ceaune care fierbeau pe foc, bolboroseau și sclipeau... Un bușel, un dram, o pintă, mormăia Kulfi în somn. O baniță, un hău, o bute, un gram, o tonă. Santal, roibă, cassia, rădăcină de iris. Devenise neliniștită. Nucă galică, baton de scorțișoară, nucșoară. Siminichie, fenicul, ouă de prepeliță, ouă de șarpe, ficat de mistreț, coadă de pisică sălbatică... Se răsuci din nou. Frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
ce se va întâmpla, și încearcă să-i explice fetei cu sărmanele lui resurse de vorbe și gesturi. Și iată-l pe Spunk, rămas în pustiu, în bătaia vântului pe piscul cel golaș. Se încruntă, se încordează - se uită-n hăul fără fund. Fata e acolo, murmură, și tremură, cu ultima ei țigară și o brichetă electrică. Genericul. Eram profund mișcat. Mișcat? Am avut o cădere nervoasă. Încă mai îmi curgeau lacrimile când am dat-o la closet Nici o îndoială în privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
primăvară de visuri și păreri... O lungă deșteptare zvonește împrejur, E clar și numai soare. La geamul unei fabrici o pală lucrătoare Aruncă o privire în zarea de azur. O nouă primăvară pe vechile dureri... Apar din nou țăranii pe hăul din câmpie, În infinit pământul se simte tresăltînd: Vor fi acum de toate cum este orișicând, Dar iar rămâne totul o lungă teorie. O, când va fi un cântec de alte primăveri?!... Matinală Auroră violetă Plouă rouă de culori - Venus
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
înapoi, Lăsate din viață, demult, amanete... Așa spunea basmul ce azi l-am uitat Că noaptea, la crâșmă, apar siluete Cu roșii fanare, galbene, verzi Dar când despre ziuă cocoșu-a cântat, Cad buzna, din pod, grămezi de strigoi Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd Roșii, galbeni și verzi. Marș funebru Ningea bogat, și trist ningeal; era târziu Când m-a oprit, în drum, la geam clavirul; Și-am plâns la geam, și m-a cuprins delirul Amar, prin noapte
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
-ar vrea să-nceapă Ca de plăceri să tremuri... O, vis , o, suflet ideal, De n-ar afla Amantele din vremuri. * HIBERNAL NOPTAT II Ce umbră stă la geamul tău Ca de iubiri învinse ? ! Un fost poet, și-al nopții hău, Pe uliți ninse. Un plâns iernatic, innoptat, Cu viscol de urgie - În ceasul greu, întîrziat, Aleargă, cine știe... * MODERNĂ Cântau La "Radio" Populare, Aperitive, De-o țuică Și măsline. Legende clasice, Într-un castel, Departe, Secolul XVIII. Ceaiuri pișcoturi Și-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
fluidul anilor ca și trupul ei nemuritor, nemuritor precum sufletele, același în fiecare zi, nici îmbătrânind, nici întinerind, ci neschimbat. Prezentul este trecutul zilei de mâine, la fel de stabil și la fel de sigur, i-ar spune cufărul. Uite, scârțâitul, greutatea capacului ridicat, hăul căscat al timpului. Uite, lumânările, servitoare devotate ale zeului, ale zeului nemuritor, invizibil, atoateștiutor și singur dumnezeiesc, inaccesibil în lumină și ascuns ochilor noștri. O, tu care ești mereu același, ține-mă-n paza ta! Nu, nu, nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un târziu, acum mă văd obligat să-ți cer să pleci. Vocea gorfului răsună furioasă. Sfidătoare. — Nu voi pleca. Voi rămâne. Atunci, spuse Virgil obosit, simțind că tot trupul îl doare din cauza oboselii, am să-ți Ordon să pleci. Din hău se auzi ceva asemănător unui râs spart. Nici chiar așa, zise Gorful. Ai marcat doar datorită perversei mele încălcări a regulilor. N-ai putea câștiga o întrecere de Ordonare. Vultur-în-Zbor îl văzu pe Virgil ridicându-se în picioare. îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
atât de bun, spunea ea, atât de bun, și eu credeam că mă iubea. Iubirea crește și-și înghite propria iubire, o digerează și o scuipă. Mistuit de sucurile gastrice ale iubirii ei. Scuze. Liv. Din casa soarelui răsare până în hăul cel negru, casa gaură neagră, urcușul tău și prăbușirea parțială. Amărăciunea de la apusul mândriei tale, îmi pare rău. Obișnuia să-mi ciufulească părul și într-o zi mi-a smuls un smoc din rădăcină. Doamna întunericului, cea cu pielea albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de ură, și Vulturul cu cicatrice și fără culoare, în timp ce Virgil mormăia și se clătina, croindu-și drum cu greu prin jurul lor, enervat de prăpastia dintre încercare și reușită. Spații vaste le despărțeau viețile. Vultur-în-Zbor aproape că putea să vadă hăurile. Și totuși exact acele spații îi legau pe toți la un loc în mod irevocabil: slăbiciune, ignoranță și ură, toate unite împotriva voinței lor. Liv se întoarse și intră. După un moment de ezitare, Vultur-în-Zbor o urmă, lăsându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și imagini, cu monștri și spaime. Orori. Orori. Am încercat să scap dar nu exista scăpare. Erau înăuntru. Halucinații? Nu, erau prea reale. Puteau să provoace durere. Nu, nu voi descrie scenele infernale pe care le vedeam și le simțeam, hăurile în care mă prăbușeam. Era ca și cum din adâncurile imaginației mele fusese eliberată o armată de spaime, iar fricile mele cele mai tăinuite se întrupaseră toate. Oribil, de-a dreptul oribil. Nu, nu voi mai vorbi despre asta... despre febra Dimensiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]