957 matches
-
de molecule, și fracțiunea sa de masă este de 0,234 ± 0,005, care este ușor mai mică decât valoarea primordială a Sistemului Solar . Motivul pentru această abundență redusă nu este pe deplin înțeleasă, dar, fiind mai dens decât hidrogenul, heliul s-ar putea să se fi condensat în nucleul lui Jupiter. Atmosfera mai conține o varietate de mulți alți compuși simpli ca apa, metanul (CH), hidrogenul sulfurat (HS), amoniacul (NH) și fosfina (PH). Abundența acestora în adâncimea troposferei (sub 10
Atmosfera lui Jupiter () [Corola-website/Science/325064_a_326393]
-
(sau reacția alfa) este una din cele două clase de reacții de fuziune nucleară prin care stele convertesc heliu în elemente mai grele, celelalte reacții fiind Procesul triplu-alfa. În timp ce Procesul triplu-alfa necesită numai heliu, o dată ce carbonul este prezent alte reacții care consumă heliu sunt posibile: Toate aceste reacții au o rată foarte scăzută și, prin urmare, nu contribuie în
Procesul alpha () [Corola-website/Science/322628_a_323957]
-
(sau reacția alfa) este una din cele două clase de reacții de fuziune nucleară prin care stele convertesc heliu în elemente mai grele, celelalte reacții fiind Procesul triplu-alfa. În timp ce Procesul triplu-alfa necesită numai heliu, o dată ce carbonul este prezent alte reacții care consumă heliu sunt posibile: Toate aceste reacții au o rată foarte scăzută și, prin urmare, nu contribuie în mod semnificativ la producerea energiei în stele. Reacții cu elementele mai grele decât neonul (numărul
Procesul alpha () [Corola-website/Science/322628_a_323957]
-
alfa) este una din cele două clase de reacții de fuziune nucleară prin care stele convertesc heliu în elemente mai grele, celelalte reacții fiind Procesul triplu-alfa. În timp ce Procesul triplu-alfa necesită numai heliu, o dată ce carbonul este prezent alte reacții care consumă heliu sunt posibile: Toate aceste reacții au o rată foarte scăzută și, prin urmare, nu contribuie în mod semnificativ la producerea energiei în stele. Reacții cu elementele mai grele decât neonul (numărul atomic > 10) au loc chiar și mai puține datorită
Procesul alpha () [Corola-website/Science/322628_a_323957]
-
sau le-a fost luat) învelișul exterior de hidrogen, si, în comparație cu supernovele de tip Ia, nu au silicon prezent în liniile de absorbție. Ipotetic, supernovele tip Ic diferă prin faptul că au pierdut mai mult decat învelișul inițial, pierzând majoritatea heliului posedat. Supernovele sunt categorisite conform schemei Minkowski-Zwicky bazată pe liniile de absorbție care apar în spectrul sau . O supernovă este prima dată categorisita ca fiind tip I sau tip ÎI, si apoi sub-categorisită după diverse criterii. Supernovele de tip I
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
unor elemente precum oxigen, calciu și magneziu. În contrast, spectrul supernovelor de tip Ia devin dominate de linii de fier.. Supernovele de tip Ic se deosebesc de cele de tip Ib prin absența în cele din urmă a liniilor de heliu pe frecvența de 587.6 nm. Înainte de a deveni supernovă, o stea masivă este organizată că o ceapă, cu straturi de diferse elemente care fuzionează. Cel mai exterior strat este cel de hidrogen, urmat de heliu, carbon, oxigen ș.a.m.
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
urmă a liniilor de heliu pe frecvența de 587.6 nm. Înainte de a deveni supernovă, o stea masivă este organizată că o ceapă, cu straturi de diferse elemente care fuzionează. Cel mai exterior strat este cel de hidrogen, urmat de heliu, carbon, oxigen ș.a.m.d. În momentul în care stratul exterior de hidrogen este pierdut, următorul strat este expus (heliu în principal amestecat cu alte elemente). Acest fenoment se întâmplă când stea foarte fierbinte și masivă ajunge la un punct
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
că o ceapă, cu straturi de diferse elemente care fuzionează. Cel mai exterior strat este cel de hidrogen, urmat de heliu, carbon, oxigen ș.a.m.d. În momentul în care stratul exterior de hidrogen este pierdut, următorul strat este expus (heliu în principal amestecat cu alte elemente). Acest fenoment se întâmplă când stea foarte fierbinte și masivă ajunge la un punct în evoluția să când o semnificativă parte a masei sale este pierdută datorită vîntului stelar. Stelele masive (25+ mase solare
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
masive (25+ mase solare) pot pierde până la 10 mase solare în 100.000 de ani. Supernovele de tip Ib și Ic se presupune că sunt produse prin colapsul nucleului stelelor masive care și-au pierdut straturile exterioare de hidrogen și heliu, prin vinturi solare sau prin transfer de masă către o stea pereche. Pierderea rapidă de masă se poate întâmpla în cazul steleor de tip Wolf-Rayet și aceste obiecte masive prezintă o spectra unde absentează hidrogenul. Urmașii de tip Ib au
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
steleor de tip Wolf-Rayet și aceste obiecte masive prezintă o spectra unde absentează hidrogenul. Urmașii de tip Ib au ejectat majoritatea hidrogenului din atmosferă exterioară, în timp ce cei de tip Ic au pierdut atît învelișul de hidrogen cît și cel de heliu. În alte privințe mecanismele care stau în spatele formării supernovelor de tip Ib și Ic sunt similare cu cele de tip ÎI, plasînd astfel tip Ib/c între Ia și ÎI. Datorită acestor similarități supernovele de tip Ib/c sunt numite
Supernovă de tip Ib și Ic () [Corola-website/Science/322247_a_323576]
-
în scufundare simulată într-o cameră hiperbară din laboratorul hiperbar Comex. Utilizarea de hidrogen pentru scufundări de mare adâncime a fost determinată de necesitatea de a se depăși problemele cauzate de sindromul nervos al înaltelor presiuni (SNIP) cauzate de narcoza heliului. În 1977 societatea COMEX a livrat României instalația de scufundare Ulyss, transportată de la Constanța la șantierul naval din Turnu-Severin pentru a fi instalată pe nava "Arad", repartizată Grupului de scafandri de mare adâncime al centrului de scafandri din Constanța și
Comex S.A. () [Corola-website/Science/322312_a_323641]
-
al elementelor care avea încă numeroase căsuțe libere. Chimiștii s-au lansat atunci în căutarea elementelor necunoscute studiind liniile necunoscute în spectrele flăcărilor tuturor mineralelor care le cădeu în mână. Astfel au fost descoperite galiul, germaniul, ... De notat și că heliul a fost identificat în spectrul solar cu câțiva ani înainte de a fi descoperit pe Pământ. Într-adevăr, astronomul francez Pierre Jules Janssen (1824-1907) a detectat linia 5875A (până atunci necunoscută în laborator), în spectrul solar (18 august 1868), în cursul
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
astronomul francez Pierre Jules Janssen (1824-1907) a detectat linia 5875A (până atunci necunoscută în laborator), în spectrul solar (18 august 1868), în cursul unei eclipse totale de Soare, la Guntur, în India. Astronomul britanic Sir J.N.Lockyer a propus denumirea "heliului" pentru că linia a fost detectată în spectrul luminii lui "Helios" (Soarele!). În același timp, cercetări în fizică (teoriile radiației, "legile lui Planck", "legea lui Wien", etc.) asupra structurii atomice (Rutherford, Bohr, ...) precizează natura cuantelor, dependența spectrului electromagnetic cu lungimea de
Spectroscopie astronomică () [Corola-website/Science/329734_a_331063]
-
propusă în 1960 de către Robert W. Bussard, numită colectorul sau statoreactoul Bussard, în care un fel de cupă uriașă ar capta și comprima hidrogenul interstelar care ar fi folosit într-o reacție de fuziune nucleară și apoi s-ar expulza heliul rezultat. Deoarece combustibilul ar fi colectat treptat în timpul călătoriei nava ar putea accelera teoretic până aproape de viteza luminii. În anii viitori propunerea a fost obiectul unor calcule care au estimat faptul că forța de tracțiune generată este mai mică decât
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
au putut demonstra eficacitatea acestora și astfel sunt rareori utilizate în prezent. De asemenea, nu se recomandă utilizarea de antitusive, care conțin de obicei dextrometorfan și/sau guiafenezină. Deși în trecut s-a recomandat inhalarea de heliox (un amestec de heliu și oxigen) pentru îmbunătățirea respirației, nu există dovezi suficiente pentru a susține acest tratament. Deoarece crupul este, de obicei, o afecțiune virală, nu se administrează antibiotice decât în cazul în care se suspectează prezența bacteriilor. În cazul infecțiilor bacteriene, se
Crup () [Corola-website/Science/327227_a_328556]
-
efective de 4,480 K. Aceasta este mai rece decât cea de la suprafața Soarelui, conferindu-i o strălucire portocalie caracteristică stelelor de tip K. Este posibil ca steaua să fie variabilă. Metalicitatea, care este măsura altor elemente în afara hidrogenului și heliului, este aproape jumătate din cea a Soarelui. În 2011, a fost raportată o posibilă prezență a unei exoplanete orbitând steaua de către Byeong-Cheol Lee et al. Planeta a fost detectată folosind metoda vitezei radiale, bazată pe măsurători făcute în perioada 2003-2010
Alpha Arietis () [Corola-website/Science/328633_a_329962]
-
de tipul formula 3 Ansamblul funcțiilor generate prin acest procedeu constituie o bază în spațiul Hilbert al sistemului de N particule. Această descriere este utilizată pentru a calcula proprietățile sistemelor cu un număr redus de particule identice, cum sunt atomul de heliu sau molecula de hidrogen, care conțin fiecare câte doi electroni. Odată cu creșterea lui N, dimensiunea spațiului Hilbert și numărul termenilor care rezultă din simetrizarea sau antisimetrizarea funcției de stare explodează exponențial, respectiv factorial; pentru electronii conținuți într-un volum macroscopic
Reprezentarea numerelor de ocupare () [Corola-website/Science/334402_a_335731]
-
doar o limită superioară, din moment ce materialul ejectat poate fi încetinit în timp ce întâlnește materialul expulzat de stea în fazele timpurii ale evoluției sale, dar și mediul interstelar. Ca și majoritatea obiectelor astronomice, NGC 6543 este alcătuită în majoritate din hidrogen și heliu, iar elementele mai grele sunt prezente în cantități mici. Compoziția exactă poate fi determinată cu ajutorul observațiilor spectroscopice. Abundențele sunt în general exprimate în raport cu hidrogenul, cel mai răspândit element. Studiile diferite găsesc de cele mai multe ori valori variate pentru abundența elementelor. Aceasta
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
colecta toată lumina care provine de la obiectele observate, ci colectează lumina de la o apertură mică. Prin urmare, diversele observații pot surprinde diverse părți din nebuloasă. Totuși, rezultatele pentru NGC 6543 în linii mari sunt de acord că, în raport cu hidrogenul, răspândirea heliului este de 0,12, iar cele ale carbonului și azotului sunt de aproximativ 7×10. Aceste rezultate sunt destul de obișnuite pentru o nebuloasă planetară, abundența carbonului, azotului și oxigenului fiind mai mari decât cele solare, datorită efectului de nucleosinteză, care
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
O astfel de stea are masa de o mie de ori mai mare decât cea a Soarelui. Stele suficient de mari pentru acest fenomen s-ar fi putut forma doar în primele stadii ale universului, când atomii de hidrogen și heliu nu erau contaminați de elemente mai grele. După formarea găurii negre în miezul protostelei, aceasta transformă materia stelară capturată în cantități imense de energie. Energia contracarează forța gravitațională, creând un echilibru similar celui care susține stelele alimentate prin fuziune. O
Cvasi-stea () [Corola-website/Science/333830_a_335159]
-
este limitată la distanța maximă la care se poate observa o stea situată într-o galaxie. Tânără, însă cu structură mai evoluată decât Soarele, o cefeidă își datorează energia luminoasă reacțiilor de fuziune nucleară care, în regiunea sa centrală, transformă heliul în carbon. Arthur Eddington a dat o primă explicație a variațiilor luminozității în 1926. Partea externă a stelei se contractă și se dilată alternativ, în urma unui dezechilibru auto-întreținut al forțelor legate de presiunea gazului și gravitate. Aceste mișcări sunt însoțite
Cefeidă () [Corola-website/Science/333235_a_334564]
-
colonie ar trebui să fie la suprafața planetei: Landis a propus construcția de habitate aerostatice, urmate de orașe plutitoare, bazate pe ideea că aerul respirabil de oameni (proporție 21:79 oxigen/azot) are aproximativ 60% din puterea de ridicare a heliului în atmosfera terestră. Practic, un balon plin cu aer respirabil s-ar putea susține singur în aer, împreună cu greutate suplimentară (cum ar fi o colonie). La o altitudine de 50 km deasupra suprafeței mediul este cel mai apropiat de cel
Colonizarea planetei Venus () [Corola-website/Science/334556_a_335885]
-
lucra în exterior, doar aer pentru a respira și o protecție față de acid, sau în unele cazuri, protecție termică. O propunere alternativă ar fi un dom cu două regiuni, una umplută cu un gaz ușor, cum ar fi hidrogenul sau heliul (procurabil din atmosferă) pentru a permite o densitate mai mare a habitatului. Ar fi mai ușoară, prin urmare, echiparea și dezechiparea de costume necesare pentru lucrul în exterior. Ar fi mai ușor, deasemenea, lucru în exterior în costume nepresurizate. În
Colonizarea planetei Venus () [Corola-website/Science/334556_a_335885]
-
de tip Alpha Cygni. Steaua prezintă variații în profilul liniei spectrale Hα și în luminozitatea radiației X, la intervale de timp mai mici de o zi. Temperatura efectivă a stelei și gravitația la suprafață mică, de 3,5-3,9, nivelurile heliului și azotului sporite, indică faptul că Naos a ieșit din așa-numita „epocă zero a secvenței principale” (ZAMS), clasându-se ca supergigantă. Contrar multor alte stele situate la distanțe atât de mari, oamenii de știință dispun de date foarte precise
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
de ridicată. Se rotește în jurul axei sale cu mare viteză de 220 km/s, care este de 100 de ori mai mare decât cea a Soarelui. O asemenea viteză de rotație, cât și o îmbogățire aparentă a suprafeței sale în heliu și în azot par să fie puncte comune ale stelelor fugare de tip O. Deși anterior se considera că Zeta Puppis se situează la de ani-lumină, studii recente au evaluat această distanță la 900 de ani-lumină. Zeta Puppis prezintă o
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]