1,385 matches
-
imaginative. Spiritul valorificator al omului nu creează valorile. Acestea preexistă independent de el. Spiritul uman ar trebui să redescopere valorile-călăuză din cauză că omul este expus opțiunii valorificatoare între o multitudine de dorințe contradictorii. Supraconștiința etică nu este altceva decît reminiscența biogenetic imanentă a unității originare preconștient impulsivă, instinctiv călăuzită și scutită de orice rătăcire, devenită la nivel uman instinct supraconștient, imperativ etic al reunificării armonioase a dorințelor multiple în vederea satisfacerii lor raționale. Valorile autentice ale supraconștiinței etice reprezintă armoniile gîndirii, ale sentimentelor
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
mai înalt de intensitate a autosatisfacției sănătoase și autentice. Este unicul motiv care face din starea de sfințenie valoarea-călăuză, polul director, idealul spiritului rațional valorificator și în același timp unicul motiv care face ca limbajul simbolic, facultate de expresie supraconștient imanentă funcționării psihice, să reprezinte idealul-călăuză valabil pentru orice om prin simbolul ce personifică "Divinitatea" și, prin imaginea transcendentă a "Divinității-Judecător", originea valorilor într-adevăr imanente din punct de vedere biogenetic. Idealul se impune de la sine vieții, căci este unica posibilitate
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și în același timp unicul motiv care face ca limbajul simbolic, facultate de expresie supraconștient imanentă funcționării psihice, să reprezinte idealul-călăuză valabil pentru orice om prin simbolul ce personifică "Divinitatea" și, prin imaginea transcendentă a "Divinității-Judecător", originea valorilor într-adevăr imanente din punct de vedere biogenetic. Idealul se impune de la sine vieții, căci este unica posibilitate a manifestării unei morale naturale: dragostea de eul esențial în locul fantasmei vanitoase. Dragostea autentică de sine este acceptarea necesității de a lupta introspectiv împotriva autosupravalorificării
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
evolutivă cu deschidere etică, adică iubitoare de adevăr, unicul mijloc evolutiv. Și continuînd să studieze viața de dragul adevărului, științele despre viață vor descoperi poate într-o zi oricît de îndepărtată ar fi ea că nu numai valorile și nonvalorilor sînt imanente funcționării extraconștiente și că ele trebuie să devină conștiente, ci și că justiția este chiar din cauza aceasta în mod necesar imanentă, aceasta datorită simplului fapt că legile armoniei și dizarmoniei, legile alcătuirii și ale descompunerii, guvernează de la atom pînă la
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
vor descoperi poate într-o zi oricît de îndepărtată ar fi ea că nu numai valorile și nonvalorilor sînt imanente funcționării extraconștiente și că ele trebuie să devină conștiente, ci și că justiția este chiar din cauza aceasta în mod necesar imanentă, aceasta datorită simplului fapt că legile armoniei și dizarmoniei, legile alcătuirii și ale descompunerii, guvernează de la atom pînă la om toate fenomenele temporale și devin o dată cu animalizarea legile vieții și ale morții. Cuprinse de uimire în fața misterului de nepătruns a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
hazardul există? De ce tot ce există există? Punînd în sfîrșit întrebarea cea mai firească, științele vieții vor face descoperirea cea mai evidentă; atît de evidentă încît ea a existat preștiințific dintotdeauna în mitologiile tuturor popoarelor. Sensul și valoarea vieții sînt imanente existenței temporale manifest și totodată misterios. Spiritul uman trebuie să studieze toate modurile și toate modificările existenței nu numai extinderea obiectelor spațale, ci și intenția motivațiilor psihice ca să descopere imanența valorilor etice. Dar, chiar dacă ar urca pînă la limita extremă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
aici concepte precum cel de "mînă invizibilă" și de "ordine naturală". Această mînă invizibilă a jocului intereselor private este cea care ghidează sistemul capitalist, conceput ca realizare a ordinii naturale a societății. Astfel, plecînd de la presupunerea unui principiu de raționalitate imanentă naturii umane, se ajunge foarte curînd la deducția logică a unui sistem economic particular, economia de piață capitalistă, prezentată drept sistemul economic ideal. Sunt lămuritoare cuvintele lui Adam Smith: "Îndepărtîndu-se în întregime toate aceste sisteme fie de preferințe, fie de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în Istoria unidimensională a evenimentelor empirice" (Henry Corbin). Așa-zisul iluminism este, de fapt, întunecime, pentru că omul își pierde Cerul. Rezultatul acestei tranziții de la o viziune teleologică ce postulează o ordine morală independentă de voința omului la o raționalitate practică imanentă este tocmai faptul că nu mai putem distinge, așa cum făcuseră Aristotel și discipolii săi, între ceea ce suntem (aici și acum) și ceea ce ar trebui să fim (dar nu suntem decît în virtualitate). Actul și putința se contopesc; diferențele dintre ele
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
la granița luminii-adevărate?" (Yves Bonnefoy, citat de I. P. Culianu în Gnosticism și gîndire modernă: Hans Ionas, Editura Polirom, Iași, 2006). Pînă la urmă e vorba de a găsi ceea ce misticii iudaici numesc Shekinah, adică prezen-ța lui Dumnezeu în lume, în imanent, prezență subtilă și de prea multe ori uitată. Această Shekinah este acea parte a substanței divine, unică și nedespărțită, ce sălășluiește în lumile inferioare, penetrînd pînă la nivel mineral suflul vital ce le asigură existența. Este o emanație ("lumină din
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
forța afecțiunii sale, suntem neputincioși în fața pro-priilor sentimente și sensibilități. Astfel, omul e legat în lume, pînă-și va descoperi șinele pro-fund în a cărui autoafectare pură trăiește viața absolutului însuși. Viața noastră e invadată de un nou umanism, moral, etic, imanent, dar agnostic și adogmatic, lipsit de Dumnezeu, deși nu e ateu. Valorile pe care am ajuns să le slujim sunt rupte de rădăcini, de transcedența originară. Dar nevoia de sens este irepresibilă în om. Astfel, în căutarea sensului pierdut, ieșim
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
chip identic, insolitul operei unuia dintre cei mai importanți filosofi ai universului imaginar, G. Bachelard, rezidă, în accepția lui Georges Poulet și Jean Starobinski, în felul cum aceasta decelează un raport de determinare intre lumea conștiinței și cea a imaginarului imanent vieții psihice: "De aceea, meritul excepțional al lui Gaston Bachelard este de a fi întemeiat, în faptul de la care își întorceau fața mai mult sau mai puțin toți criticii, un nou mod de conștientizare și o nouă critică. Înainte de el
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cum ai căuta izvorul apei neregulat subterane într-o grotă."42 Spațiu-boltă, spațializator nespațializat și topos arhaic securizant, grota (care închide izvorul) devine proiecție a unei Geneze în stare latentă, macrocosm care tinde a se transforma în microcosmos. Prin vetustul imanent grotei, se pune din nou în evidență imaginarul camilpetrescian, acesta cu inflexiuni mitice (să-i spunem mitul Facerii în desfacere). Tot lui Jung îi revine meritul de a fi stabilit o condiționare între arhaic, fantezie inconștientă și deschiderea mitologică: "În
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
componentele iraționale ale sacralității din care se exclude conținutul moral sau, conform lui Rudolf Otto, "sacrul minus elementul lui moral."74 Aprofundând noțiunea, Jung conchide că avem de-a face cu un sentiment deopotrivă tainic, inefabil, dar și înfricoșător, și imanent divinității. Dacă un individ trăiește o asemenea stare numinoasă care transcende Imago Dei, eul nu mai poate cenzura conținutul inconștientului și irumpe în personalitatea conștientă rațională. Iată cât de plauzibilă ne apare acum fascinația și impresia terifiantă de care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
insolit, deși G. Călinescu avea temeiurile sale când afirma în Istorie... că, vrând-nevrând, orice scriitor cult va fi influențat în creație de cele două mituri fundamentale românești: Miorița și Meșterul Manole. Să mai adăugăm că modul de gândire mitomorfic este imanent spiritului uman, din moment ce arhetipurile și mitemele dovedesc o neobișnuită rezistență și longevitate. Mitul Meșterului Manole își dovedește concretețea doar în Patul lui Procust , afirmația noastră nefiind o simplă constatare. Romanul, mai mult decât alte specii, generează drame și tensiuni ce
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și structura sa, iubirea e o disoluție a ființei. Un studiu psihanalitic ar da desigur rezultate și mai probante".169 (s. n.) Temperamental, este aproape evident că autorul român poate fi apropiat de Flaubert, "absența compartimentelor" și fluidul interior fiindu-i imanente, fapt remarcat indirect de către cei din anturajul său: într-o stare de perpetuă anxietate, cu ochii care întotdeauna păreau a căuta ceva, o inteligență vioaie și mereu în stare de a veni cu o idee originală pe marginea oricărui subiect
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
inovator în tehnica romanului. A avut orgoliul, dar și acribia de a crea un sistem filosofic original, bazat pe studiul amănunțit al conceptului de substanță. Unele poezii abordează acea desfacere a increatului, fiind certă o regresiune în cosmogonie și antropogonie, imanentă apariției orfanului: " Timpul se dilată-n gol și vin prin spații/ Către mine, flămânzite constelații.../ Sorii noi au nimburi tari de sfinți. Eu trec/ Ca o pasăre salvată de înec.//"174 Ultimul mitem, identificat în roman, este cel al coborârii
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
vs. femeia carnală, <<chipul de lut>>), având drept personaje simetrice pe D-na T. și Emilia.263 Din perspectiva interpretărilor noastre, Ladima este "pământeanul", în sensul imaginarului bachelardian, și prima personae a Autorului, în vreme ce Fred întrupează a doua personae, cu imanentul său elementar-Aerul. Autorul Al. Protopopescu se situează cumva pe alte coordonate, dar aceasta nu ne împiedică să subliniem valoarea studiului, cu atât mai mult cu cât, în același demers interpretativ, criticul amintește de un mit comun la cei doi scriitori
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
simte râme pe tot corpul, care îl descompun sufletește, aidoma personajului bacovian. Și totuși, continuă să meargă, în căutarea unui împrumut pentru plinuța, pământeana Emilia. Cât despre Eminescu, acesta trasează o coincidentia indubitabilă între condiția sa existențială și povara eticului, imanentă destinului său unic: " Voi nu-nțelegeți că pentru unii din noi modul nostru de-a fi, onești, greoi, e chiar condiția existenței noastre, că nu ne putem schimba acest mod de a fi făr-a pierde și stima, și orice bun
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
în care speța umană se complace este conotată metaforic în Scrisoarea I: "Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul". Versul devine chiar o transpunere poetică a destinului uman și al spațiului ce-i este imanent, adică tocmai Patul lui Procust în viziunea grav absconsă eminesciană. Mitul reapare ulterior, ca o încununare, în metafora ontică a "... cercului vostru strâmt". Este lumea tatălui biologic, în antiteză cu lumea care nu cunoaște nici timp, nici loc, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
T. ca acel element superior, demn de a fi jertfă și ofrandă în actul creației. Din acea clipă, Opera depășește lumea obiectelor și începe să vorbească datorită contactului dintre obiect și apariția "celei sortite" a sta la temelia creației. Procesul imanent al Operei se exteriorizează ca o lucrare de sine stătătoare, nu prin ceea ce a lucrat omul în ea, ci doar prin Omul care își lasă amprenta Vieții în paginile romanului pentru a-i asigura Durata, nu existența efemeră a unui
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și atelierul de lucru este "o adevărată baie de lumină", în contrast, ne apare dormitorul Emiliei, unde, pe lângă pat, naratarul analizează ironic un abajur din paradigma kitsch-ului. Lumina și florile sunt, cum am remarcat și în precedentele capitole, caracteristici imanente ale d-nei T. Ea se profilează astfel ca o adevărată zeitate a luminii, dar și a fertilității artistice și, în subsidiar, biologice. În măsura în care mai ales ultimele două capitole s-au dovedit convingătoare, concluzia acestui studiu se rezumă astfel: prin câmpurile
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
spânzură, atunci când înving, semnele înfrângerii mele" (Sângele zorilor). Eroul emblematic al acestor tragice întâmplări ale Ființei poetice este, așadar, mai mult decât orice, un lucid aventurier al neantului. Pe care nu îl aproximează, ci îl circumscrie ca pe un dat imanent propriei făpturi: "Născutu-te-a pur Neantul fii mereu acela!". Căci neantul e leagănul și mormântul poetului, e partea de veșnicie care îi este dată, spațiul matrice în care își află rostul noile interogații aruncate Creatorului. O frază a lui Sartre despre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cunoscut, al suspendării lui Iisus între cer și pământ, între viață și moarte, poetul se dăruiește unui abis resimțit, întocmai ca pharmakon-ul grecesc, când ca un blestem, când ca o binecuvântare, dar întotdeauna ca un dat necesar, ca o realitate imanentă ființei: "cuiele/ sârma ghimpată sunt necesare". Așa se explică și apetența pentru glisarea perpetuă între un ieri al suferinței epurate grație unei încrederi în sensul ei catharctic și un azi al dezechilibrului, al cumpenei (câtă vreme timpul viitor rămâne de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca unul al negării totale, al dizolvării. O certitudine subsecventă este moartea, prezența-absență, numită, într-unul din Poemele în balans, "Neîndurătoarea"; poetul știe, de bună seamă, că mors certa, hora incerta, situându-se în aceeași tradiție (postaugustiniană) ce consideră moartea imanentă vieții, însoțind-o încă de la naștere: "pentru a cunoaște moartea/ în toate ale sale mărunțișuri/ îmbătrânesc pân' la durere". Poezia însăși, la rândul ei supusă vederii scindate, metamorfozei continue, ascultă de aceeași logică a asimilării dramatice a expierii, o etapă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
istoric, temporal și spațial profilul personajului. Reprezentarea romanesca a personajului este cea prin care personajul devine relevant că un construct literar. Reprezentarea mitică asigura trăsăturile "canonice" ale personajului, legate de ceea ce perpetuează un anume mit cultural. Reprezentarea teatrală decurge din imanenta personajului și dezvăluie identitatea să ascunsă. Investigația are ca punct de plecare delimitarea celor două moduri de reprezentare din Poetica lui Aristotel: directă (teatrală) și indirectă (narativa) și dezvolta demersul kantian, conform căruia reprezentarea nu este o cunoaștere a lucrurilor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]