1,250 matches
-
dialectic unde trebuie să se desfășoare o argumentație rațională, dacă simpla satiră se mulțumește să arunce o privire amuzată și cinică asupra unei lumi de bufoni în care conștiința a încetat să se mai recunoască, pamfletarul, dimpotrivă reacționează convulsiv în fața imposturii scandaloase. În ceea ce-l privește, el se lasă purtat de o furtună a gândului în care intuiția este atrasă vertiginos de noi viziuni ale lumii"210. 6. Vocații polemice paralele 6.1. Discursuri polemice adiacente: Eminescu și Arghezi Ideea de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
unghi etic, principala finalitate a discursului ironic este demistificarea. Un receptor avizat va putea reconstitui dimensiunea gravă (serioasă) a mesajului ironic și, în funcție de forța de penetrare a acestuia, se va solidariza intelectual și afectiv cu ironistul. Rațional, el va depista impostura, iar emoțional, el va priza indicibilul. Această combinație face din ironie figura predilectă a polemicii literare urbane: nici vehemență în exces, nici violență ostentativă, ea menține discursul în arena deschisă, unde competiția este indisolubil legată de norme. Pentru polemist, ironia
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la Angenot) care vădește un nedisimulat orgoliu al cunoscătorului, al celui ce posedă adevărul, cu alte cuvinte fundamentul infrastructural al discursului polemic eminescian, cât și modul comic-critic de a interoga o "lume, lume" a vanităților, a stereotipiilor comportamentale și a imposturii de orice fel. Eminescu și Caragiale deopotrivă contemporani și predecesori, pe firul tradiției recente, ai autorului Spinilor de hârtie, se regăsesc în ființa intimă a textului pamfletar, latent, mai ales în cazul primului, manifest, când vorbim de al doilea. Să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
avem de-a face cu una de tip bumerang, prin care adversarul este învins cu propriile lui arme, iar inserția vocii sale, în text, echivalează cu o autodenunțare, fie că, în citat, există sublinieri grafice care atrag atenția asupra erorii, imposturii, relei-voințe a adversarului, fie că polemistul recurge, într-o manieră laconică, la simpla prezență a ghilimelelor descalificante (Marc Angenot) sau a particulei sic!, pentru a arăta că orice comentariu e de prisos, fie, în sfârșit, că glosează ironic sau malițios
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în gros-plan, planul mediu fiind deja mai puțin autentic. De aceea se crede că televiziunea revelează textura morală a persoanelor, inclusiv latura cea mai privată a oamenilor publici. Nu-i un lucru fals, ca dovadă, în Statele Unite, senatorul McCarthy și imposturile lui n-au supraviețuit trecerii de la microfon pe ecran. Nu e nici adevărat, stă dovadă Richard Nixon (exemple și contraexemple ab libitum). Noua mentalitate colectivă nu este pe atât de empirică și lipsită de prejudicii pe cât spune. Ea a înlocuit
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
scurt, cu atât sunt mai mici posibilitățile de trucaj (care cere mașini și timp). Când "verificabil" și "instantaneu" vor redeveni sinonime, realitatea va fi indexată pe o scară a timpului. Bune și rele folosiri ale "timpului real", în același timp impostură și eficacitate. Buletinul radiodifuzat și reportajul telefonat îl inventaseră deja pentru voce, imaginea video îi desăvârșește viciile și virtuțile. Transmisia înregistrată, care oferă timp de reflecție și de punere în perspectivă cu ajutorul comentariului, permite totodată montajul tendențios și alegerea orientată
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
criterii de grupare socială, comicul a fost cristalizat de Marmontel (Élémentes de littérature, 1787, art. Comique), în categoriile nobil, burghez și de rând, distincțiile vizând țintele rizibile și anume: moravurile celor de sus pentru primul tip, pretențiile deplasate, prețiozitatea și impostura burgheziei cu aspirații către nobilime pentru cel de-al doilea și moravurile poporului pentru ultimul. Departajarea pe clase sociale se mentine și la J. G. Sulzer (Allgemeine Theorie der schönen Künste, 1792, 1794, articolul Comisch). În plus, cercetătorul german atribuie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și din proza sa, în care falsitatea și corolarele ei demagogie, incultură, vanitate, obtuzitate, etc. sunt ținte permanente ale râsului său câteodată caustic, cel mai adesea ironic. Se verifică astfel și viziunea lui Tudor Vianu, pentru care comicul este o impostură demascată și făcută, o dată cu aceasta neprimejdioasă 55. Chiar și formula aristotelică a ,,urâtului fără durere" poate evidenția un aspect asupra căruia critica a insistat îndelung: faptul că toate situațiile aberante, ridicole incriminate rămân totuși fără consecințe grave, aparțin unui univers
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
săpun toate închipuirile vidului, de la demagogia vorbelor deșarte și umflata hagiografie națională, până la falsa cultură, falsul civism, falsa prietenie și falsul amor"77. Conștient de opoziția dintre creația sa și direcția artistică majoritară, Caragiale este refractar conformismului superficial, demascând necruțător impostura artistică. Atitudinea sa de izolare, asociind respingerea nonautenticului, este fructificată în cel puțin două direcții: cea a profesării unei denudări a procedeelor în sens parodic și cea a "dadaismului" caragialian. Al. Călinescu a analizat modalitatea în care "prin discursul metatextual
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care subliniază o comună repulsie pentru "spanacografie", Arghezi trece de la simpla "înghimpare" a viciilor nației, la folosirea cu predilecție a registrului "putrefact-excremențial"46 în efuziuni sarcastice pentru sancționarea acelorași vicii. Constatăm, de pildă, aceeași atitudine critică necruțătoare față de parazitismul și impostura literară în De vorbă cu mine însumi de I. Minulescu și aceeași repulsie față de poezia modernă și simbolistă "a căreia supremă originalitate rezidă în răscăcărarea tipografică a strofei pe o pagină întreagă"47, repulsie care s-a manifestat la Caragiale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alternarea termenilor triviali cu sintagme erudite și deliberata inversare a referențialităților, înfățișând așadar bestialitatea prin livresc (scenele de sexualitate, perversiunile, violurile), și invers. Portretele profesorilor, de pildă, sau ceremonia examinării, sunt impietate prin vocabule și asocieri improprii, adecvate însă demascării imposturii și mascaradei festivităților, grotescul expresiei subordonându-se pervazivei intenții satirice: Cel mai iritat dintre membrii juriului examinator a fost o creatură integrală a muncilor mele. Pe fața lui vânătă și crispată am putut citi, ca într-un excrement, maladia de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vitalitate plenară. Biografia "guignolescă"193 din eseul cu titlu semnificativ, dar ironic, Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo (1935-1936), sublimează în manieră caragialiană din Câteva păreri, repulsia pentru retorica, elocvența, emfaza și artificialitatea poeziei romantice și expune ridicolul imposturii hugoliene în narația persiflatoare și demitizantă, asezonată cu scene al căror comic malițios rezultă din caricatura "naiv grosolană" de un grotesc benign: Victor Hugo recita atât de frumos: O coteaux, o sillons, soufles, soupirs, haleines!... când, deodată, o piatră zbură
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Admiratorii. Contrastul dintre prozaismul gândurilor și a însemnărilor recunoscutului poet și entuziasmul trecătorilor convinși că îl surprind în actul distrat al creației, scoate în evidență greutățile și frământările inerente ale artistului ca om și nu se prelungește în satiră la adresa imposturii așa cum se întâmplă în ireverențioasa biografie a lui Victor Hugo întocmită de tânărul Eugen Ionescu. Observația este valabilă și în cazul lui Damian Stănoiu, un umorist apreciat de G. Călinescu pentru stilul savuros pastișând patristicul, dar care era desconsiderat de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din ce în ce mai puțin derizoriu de a se arăta demn de iubirea Arinei, întrupare a idealului său feminin. Și în cazul lui se observă o defantoșizare similară celei descoperite la Mitică Popescu din piesa lui Camil Petrescu. Întocmai personajelor caragialești din zodia imposturii, Mihnea Băiatu își construiește o mască, însă îndărătul ei începe să freamăte viață autentică. Obsesia lui erotică este precedată de cea a menținerii unei imagini de care e, de fapt, străin, iar coincidența de nume cu un student eminent, licențiat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin conturarea inspirată a portretului colectiv al intelectualului de cafenea, realizată prin sugestia de tip sinecdocă a confundării categoriei cu semnul ei distinctiv consumul de "jvarț". Caragialiana strategie a camuflării disprețului într-o condescendență măgulitoare, augmentează efectul revelării ireversibile a imposturii: Chiar ieri, a răspuns poetul, cineva care venea din străinătate mi-a vândut pentru cinci sute de lei o ediție princeps din Boileau. Din ce an ? îndrăznesc eu. 1800! Ediție princeps? insist, prinzând curaj. Desigur ! E și semnată. De cine
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
satira caragialiană se deduce cu ușurință din numeroasele articole elogioase, putem vorbi de o predilecție pentru cazurile de strident decalaj între pretenție și realitate. Preferăm să începem exemplificarea printr-un text inedit care vădește tocmai această preocupare constantă pentru evidențierea imposturii intelectuale. Scurta piesă neterminată Dodi și Podi, publicată postum de Mitzura Arghezi în revista Manuscriptum (nr. 2/1980, pp. 22-36), credem că este redactată înainte de 1936, întrucât un personaj precum D-na Stroe, soție fatală pentru patru tineri bărbați, este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Un artist, auditoriul acestui "savant" nu-și disimulează disprețul, însă ironiile străvezii la adresa incorigibilului rector, râmân evident, nesesizate de acesta. În piesa scrisă în 1943, intitulată Seringa, Tudor Arghezi ne introduce și în lumea semidocților din sfera medicală, guvernată de impostură, oportunism, lipsă de scrupule. Bâlbâiala și incompetența explică cel mai bine proliferarea cancerului în sistemul medical condus de "somități" pentru care diagnosticul unui bolnav este stabilit pe principiul: "dacă nu e bășica e ficatul, dacă nu e ficatul e plămânul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
surprinde existând din abundență. Receptându-1 cu luciditate și amărăciune, îl supune atenției celor care trec pe lângă el nesesizându-l: "Trecem pe lângă absurditate și nu ridicăm măcar o sprânceană revoltați; auzim neghiobia și nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustați; vedem impostura și ticăloșia, și zâmbim frumos, ca la întîlnirea celor mai bune cunoștințe"15. Tocmai această ignoranță i se pare a fi absurditatea în stare pură și o va demasca fie direct, în unele schițe, fie indirect, prin elemente ce-i
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semidoctului surprins în grăitoare contexte profesionale, precum Un pedagog de școală nouă, High-life, Intelectualii, Țal!... etc. Din schița caracterială pe care i-o dedică, rezultă că trăsătura definitorie a acestui "exemplar de lux", anume inutilitatea publică, este invariabil dublată de impostura care-i certifică indiscutabil valoarea de farafastâc: "Teorii nouă din cărți vechi invențiuni pe cari străinii, vrăjmașii Rromâniei, apucă de le fac mai-înainte studii speciale misiuni la stațiuni balneare comisiuni și delegațiuni conferințe savante, un fel de pot-pouri de fapte
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ed. cit., p. 190. 123 Asemenea lui Caragiale care își exprima indignarea față de lipsa de reacție la sesizarea absurdului: "Trecem pe lângă absurditate și nu ridicăm măcar o sprânceană revoltați, auzim neghiobia și nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustați, vedem impostura și ticăloșia și zâmbim frumos, ca la întâlnirea celor mai bune cunoștințe" (Caragiale, Ion Luca, Opere, vol. IV, ESPLA, București, 1965, p. 426), Eugen Ionescu preciza: Această criză de limbaj este cel mai adesea artificială, voluntară [...] Constat uneori distrugerea sau
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate înțelege pe sine însuși și se poate identifica".228 În analiza miturilor din contemporaneitate trebuie adusă în discuție și perspectiva lui Roland Barthes, care în critica lui stângistă asupra societății de consum afirmă că miturile moderne "nu sunt decât imposturi cu care societatea burgheză își amăgește membrii, prizonieri ai unor imagini create artificial de așa-zisa civilizație" (ilustrându-și teza prin eseuri asupra luptelor de catch, a margarinei sau a detergenților).229 Pentru el, mitul se definește laconic: "un tip
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
căruia, dacă "nu este o "poveste mincinoasă", și nu este, dacă nu este o vocabulă sub care "unii plasează ceea ce nu s-a văzut niciodată (un licorn), ceea ce li se pare imposibil (învierea lui Christos)", sau "iluziile (aparițiile) Fatimei și imposturile (dansurile ploii)", mitul nu pare a fi nici forma ideală de asumare a lumii".462 Putem afirma fără teamă de eroare că așa cum omul nu a trăit niciodată în afara miturilor, cât conștiința umană va fi atrasă de inexplicabil, de grandios
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
la Universitatea Bordeax) distanțându-se atât de anticomuniștii care neagă orice aspect al societăților estice, chiar și cel uman, cât și de comuniștii pentru care totul era perfect, susține că distrugerea Bucureștiului (ajuns un "decor Potemkin") ilustrează în mod fidel impostura regimului, cu fațadele care mascau ruine, sau destabilizarea lumii țigănești (dacă aceștia fuseseră lăutari ori se ocupaseră cu îndeletniciri tradiționale, după anii '70 rămân doar "delicvenți").846 Fig. 31 Vitejii lui Ștefan cel Mare Pe lângă banda desenată franceză cu subiecte
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
poate fi exclusă nici această ipoteză. Umoristul -unul în toată putera cuvântului atacă teme de toate felurile, atent la datul social ca și la fațetele multiple ale individualităților: politica la români, umorul, amorul, ,,parașuta”, bulibașa, mirii duplicitari, muza, falsa reputație, impostura culturală, plagiatul epigramatic, iubirea adulterină, vinul, literatura, moartea, averea, beția, peștișorul de aur, cioclul, prețurile, hoția, ipocrizia, lenea națională și multe altele. Se poate vorbi de motive umoristice recurente, identificabile și la alții, cu mențiunea că autorul nostru își construiește
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
-n proverbul franțuzesc : Cât de mult se tachinează La fel de mult...se iubesc ! CHEF DE ȘCOALĂ Vacanța ? Un chef de-o vară ! De luni, are-un chef de...școală, Cum avem noi chef de... boală ! Cartea-i grea ? Fata-i...ușoară ! IMPOSTURĂ Ca și autorii mari, Cu emfază domnul poartă Plete, barbă, ochelari, Și-i om bun ! Nu...om de artă! ARITMETICĂ Cât câștigă bine-afară, Mă distrez, cinci ani în țară, Cumpărăm o vilă nouă, Divorțăm și i...,,pe din două’’! SPECTACOLE
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]