5,940 matches
-
să fiu atent să nu sar în aer. Sunt singur cu "monștrii" mei și încerc să-i domesticesc cum pot, cu slabe rezultate de cele mai multe ori, deși, inițial, nu mi-a fost frică. Am stat acasă douăzeci și patru de ore după infarct, agitîndu-mă și traversând o noapte albă. E adevărat că bănuiam altceva: o criză de colon sau de bilă. Nu primisem nici un avertisment de la inimă. Electrocardiogramele de rutină arătau perfect. Când m-am hotărât să mă duc la spital (era Duminica
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de rutină arătau perfect. Când m-am hotărât să mă duc la spital (era Duminica Floriilor), n-am luat cu mine nici pijama, nici schimburi. Eram sigur că, peste un ceas, două, mă voi întoarce acasă. Nici auzind că făcusem infarct, n-am fost impresionat. Prima mea reacție a fost de o stupiditate enormă: Nu voi petrece Paștele într-o cameră de spital". Abia ulterior am consimțit că nu mai sunt deloc "o stîncă". Iar acum mi se pare aproape ridicol
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mele, că sunt obosit sufletește peste măsură, că nu mai văd nici un capăt. Spre dimineață, mi-am revenit. Am găsit chiar puterea de a mă bărbieri, pentru a-mi ridica moralul. Nu sunt, încă, în stare să judec senin "evenimentul" (infarctul nu e o boală, ci un accident), dar, cu răbdare, voi deveni, poate, un pacient model care socotește perfect normal "servilismul față de trup", disprețuit de Marc Aureliu. 10. Tânărul custode a încercat să-l tragă de limbă pe doctorul Luca
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că singurătatea e oglinda cea mai limpede în care te poți privi. Uneori, nu mai am energie decât pentru a nu mai vrea nimic. Mă împac din ce în ce mai greu, văd, cu handicapurile impuse de bătrânețe și cu grijile aduse acum de infarct. Poate, chiar, faptul că, în vara aceasta, m-am atașat de verdele mohorât al unor oțetari nu e o întîmplare. Și totuși, invariabil, mă întorc la bănuiala că impulsurile mele negative au ca punct de plecare și ca punct final
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
întețind ritmul, obligîndu-le să danseze cu ochii măriți de efort. Cam așa procedez și eu, mă agăț de ce pot. Și, dacă e înțelept să cauți pretexte de liniște, sunt aproape înțelept acum. Nu mai vreau să mă plâng. Bine că infarctul nu mi-a fost fatal. În rest, toate se vor aranja, sper. Mă obișnuiesc, văd, și cu singurătatea totală. Azi, nu mai am senzația că mă sălbăticesc. Din contră, orice drum la spital, care m-ar obliga să înfrunt zgomotul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
care somnolează ciorile și-mi închipui, o clipă, că, dincolo, e Asybaris. În rest, nu fac nimic nici azi. Mai exact, îmi pierd timpul. Și mă îndoiesc tot mai mult că oboseala mea e generată doar de boală. Poate că infarctul n-a fost decât un detonator. Parcă s-au scurs din mine energiile vitale. N-au mai rămas decât o tristețe contrariată și sentimentul că nu sunt în stare să părăsesc indiferent această lume. Încă iubesc această ticăloasă viață care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
căldură. Apoi, am avut impresia că aud liniștea putrezind, încet, la soare. Altădată, asta m-ar fi emoționat. Acum, mă gândesc, cel mult, la substanțele din corp care produc ― se zice ― stările romantice. Probabil, și asta e o consecință a infarctului; în loc să mă emoționeze cerul aproape alb sau o frunză clătinată de vânt, mă preocupă orice înțepătură în zona inimii. Nu mai sunt decât un bolnav care-și studiază boala. Și, pe măsură ce se apropie data plecării la "San Donato", îmi e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nu era urît sau dezagreabil. Partea proastă, singura, ce-i drept, era că peste puțin timp a picat familia Lastarria, ce puteau face, trebuia să-i invite și pe ei din cînd În cînd. Juan Lastarria mai-mai să facă un infarct de cît trebuise s-o aștepte pe soția lui cea slută. Idioata de ea nu pleca nicăieri pînă nu-și culca cele două odrasle și el stătea jos, aprinzînd țigară după țigară și așteptînd-o să se aranjeze În fața oglinzii, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de mătase rece, era foarte oriental consulul ăsta și nu mai contenea cu plecăciunile; l-au privit ca pe un imbecil incurabil și chinezii pot fi oameni fini. Asemenea lucruri i se Întîmplau bietului Juan și-l duceau În pragul infarctului, pe urmă lumea o să spună că a murit din motive economice, În urma supărărilor pricinuite de afaceri, din cauza grijilor financiare care l-au covîrșit, un infarct datorat tensiunilor tipice pentru un adevărat businessman... La bar rămîneau pînă se Înnopta; În timpul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fi oameni fini. Asemenea lucruri i se Întîmplau bietului Juan și-l duceau În pragul infarctului, pe urmă lumea o să spună că a murit din motive economice, În urma supărărilor pricinuite de afaceri, din cauza grijilor financiare care l-au covîrșit, un infarct datorat tensiunilor tipice pentru un adevărat businessman... La bar rămîneau pînă se Înnopta; În timpul ăsta femeile Îi așteptau afară, pe terasă și copiii Începeau să-și piardă răbdarea, fiindcă voiau să meargă acasă. Se Încheiau afaceri și la bar, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cînd rîdea, tipicele riduri ale ducelui de Windsor, fiindcă unchiul Juan Lucas se apropia de cincizeci de ani, deși era proaspăt ca un măr și fața lui părea Întruchiparea visului tinereții fără bătrînețe și al vieții fără de moarte, din care infarctul era exclus complet și În care racii, frutta di mare, se consumau În restaurante unde nota de plată era cît un salariu obișnuit și nu se devorau doar cu privirea pe afișele alea pe care le lipesc peste tot ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
tip special care i-a doborît pur și simplu pe soldații noștri de parcă ar fi fost popice. Acum sînt pe cale de a-și reveni, fără efecte nocive vizibile, cam ca și generalul Grall după ce i-a provocat căpitanului Hedrock un infarct acum două luni. ― Dar ce s-a întîmplat, întrebă cu asprime Împărăteasa. Aduceți-mi pe cineva care a văzut totul. Căpitanul Hedrock dormea cînd s-a dezlănțuit atacul? ― Nu... începu cu multă prudență ofițerul. Nu, Maiestate, era jos în criptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
bărbați din familia Kazanci muriseră de tineri și pe neașteptate. Soțul lui Petite-Ma, Riza Selim Kazanci, de pildă, a murit pe nepusă masă la șaizeci de ani, de insuficiență respiratorie. Apoi, În generația următoare, Levent Kazanci a murit de infarct Înainte să apuce a cincizeci și una aniversare, călcând pe urmele tatălui și bunicului lui. După câte se părea, durata medie de viață a bărbaților din familie scădea dramatic cu fiecare generație. Un străunchi ce fugise cu o rusoaică, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Nici măcar n-am știut că individul ăsta are o fiică vitregă! Abia acum ne-am luminat că nevastă-sa a mai fost căsătorită o dată, Înțelegi. Și el nu ne-a spus niciodată chestia asta! Bunică-mea aproape că a făcut infarct când a aflat că nevasta de douăzeci de ani a scumpului ei fiu nu era de fapt virgină când s-au căsătorit, nu domnule, nu era deloc virgină, ci divorțată! Asya s-a oprit din respect pentru melodia care tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nu și-ar fi permis-o În prezența lui. — Ai fost mazilit. Elio se clătină, recunoscu sediul partidului, recunoscu oblonul negru și se recunoscu pe sine Însuși. Își pierdu răsuflarea. Lovitura fusese atât de neașteptată, Încât crezu că moare de infarct, dar În aceeași clipă Își dădu seama că e doar un vis și se trezi. Era ud de transpirație. Era umed și maieul pe care Îl purta pe sub pijama, pentru că de când trecuse tristul prag al celor cincizeci de ani nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ani nu mai suporta curenții de aer și În martie fusese țintuit la pat, anchilozat. Era umedă pijamaua, și era umedă de salivă și fața de pernă. Inima Îi bubuia Înnebunită, aproape să cedeze. Avea În gură un gust de infarct. Scena se desfășurase cu un realism atât de accentuat, Încât Îi era greu să creadă că sediul partidului fusese Închis și acum, În locul lui, era ambasada unei țări orientale, deci n-ar fi putut intra acolo În noaptea aceasta. Fetusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
scrântită. Avea zece ani. La sala de gardă, la Spitalul de Urgență, Înainte ca mama să fie examinată, stătuseră cinci ore pe scaune, În sala de așteptare, În timp ce erau aduse persoane cu targa - oameni care avuseseră accidente de mașină sau infarcte. Valentina nu-și dăduse seama până atunci câtă lume se Îmbolnăvește, se rănește sau moare Într-o singură zi În Roma. Înnebunesc, dați-mi un pic de morfină, ceruse mama unei infirmiere, iar aceea Îi răspunse că legea nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mama Guendalinei. Femeile de serviciu nu mai sunt ca altădată. — Maja, dacă vrei, interveni serviabilă mama lui Lorenzo, pot să-ți recomand o Îngrijitoare din Eritreea, excepțională, a rămas fără loc de muncă, fiindcă bătrâna ei a murit pe neașteptate, infarct, imaginează-ți ce ghinion, era sănătoasă tun, e de Încredere, e sora Îngrijitoarei mele... — Din Eritreea? Întrebă Maja neîncrezătoare. Înțelege italiana? Eu și Elio vrem personal care să vorbească bine limba, deja o avem pe Sidonie, care Îi vorbește Camillei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
căpătîiul mamei sale. Pierric, ghemuit Într-un colț, Își strîngea spasmodic la piept grămada de cîrpe, ținînd totodată strîns mîna mică a Mariei În laba lui uriașă. Medicul lăsă să cadă banda, care alunecă pe jos ondulîndu-se. - Pare a fi infarct, spuse el, laconic. - O spuneți ca și cum nu ați fi sigur, sublinie Lucas, venind mai În față. - Am vorbit cu cardiologul ei la telefon. Ultimele analize nu prezentau nimic anormal, În afară de o ușoară slăbiciune coronariană. Îi adresă o privire cercetătoare pacientei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Michel găsi un mesaj la avizierul căminului. Mesajul era formulat astfel: „Telefonează la mătușa Marie-Thérèse. URGENT.” De vreo doi ani, nu le văzuse prea des nici pe mătușa Marie-Thérèse, nici pe verișoara Brigitte. Telefonă de Îndată. Bunica suferise un nou infarct, era internată la spitalul din Meaux. Era grav, poate chiar foarte grav. Aorta era slabă, inima risca să cedeze. Michel traversă pe jos orășelul Meaux, trecu pe lângă liceu; era aproximativ ora zece. În acel moment, Într-o sală de clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
publicul țintă cu ochii pe ea. Simplul gînd mă și face să mă cutremur. OK. N-am să las să se Întîmple una ca asta. Dacă se Întîmplă ceva, am să distrag atenția publicului. Am să mă fac că am infarct. Da. Am să mă prăbușesc pe jos și toată lumea se va uita la mine cîteva secunde, dar spectacolul va continua, pentru că, nu-i așa, sîntem englezi, și, În clipa În care publicul Își va Îndrepta din nou atenția asupra scenei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ăsta guraliv părea să vorbească despre probleme tehnice care nu aveau legătură cu starea mea. Dar am Înțeles greșit tot ce s‑a Întâmplat. Am fost repartizat la reanimarea secției de cardiologie și acolo, În acea noapte, am suferit un infarct. Dar despre asta nu‑mi prea amintesc. Nici de sala de reanimare de la boli pulmonare, unde am fost mutat ulterior. Rosamund Îmi povestește că ambii mei plămâni erau cotropiți de pneumonie. Un aparat respira În locul meu - tuburi mi‑erau băgate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și pe ea. În aceeași noapte, doctorul Bakst, neurologul șef, și‑a făcut apariția la ora douăsprezece și a interogat‑o și el pe Rosamund. Sărmana tocmai adormise În fotoliul de lângă patul meu. Eu fusesem tratat de pneumonie și de infarct. Și, cu toate că fusesem instalat „la etaj”, Încă nu scăpasem complet de belea. Nu Încă. Nu complet. Problemele pe care le aveam nu sunt relevante pentru această povestire. Să spunem doar că starea mea era Încă departe de a fi normală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
împotrivească? Cine are chef să fie aici? În această dimineață crâncenă cu treizeci de grade sub zero, cine să vrea să se miște, să tropăie în stație, să se urce cum o putea în autobuzul care gâfâie gata să facă infarct, să rămână acolo agățat cine știe cum, într-un picior, într-o mână, înghiontit din toate părțile, pentru ca în sfârșit să coboare înapoi în aerul înghețat, urmat de sudălmile șoferului ursuz, și pe bună dreptate, ce, parcă el vrea să conducă acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
entuziaști numele lui Băcănel. Erau pensionarii de la Casa lor de Ajutor Reciproc, mobilizați și instruiți de pictorul Condrat Focan, vicepreședintele Casei, în funcție încă înainte de triumful Revoluției de la Județeană. Președintele Casei, Timotei Pancovici, fost director al Direcției Financiare, suferise un infarct chiar în dimineața când se declanșase revoluția. Pancovici urmărise la televizor fuga Ceaușeștilor de pe acoperișul Comitetului Cental, năvala mulțimii revoluționare în clădire, ascultase uimit vacarmul revoluției și începuse să tremure, să transpire și să-l ruineze o diaree groaznică. Recunoscuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]