972 matches
-
ști” și "vouloir", în sensul că la imperativ forma lor nu este cea de la indicativ prezent, ci cea de la subjonctiv prezent. Ultimul verb mai prezintă și particularitatea că se folosește numai la persoana a II-a plural, cu sensul „Binevoiți!” Infinitivul francez are, ca în română, formă de prezent și de trecut. Spre deosebire de română, cea de trecut este și ea destul de frecventă. Formare: rădăcina verbului + un sufix specific: La verbele reflexive se folosesc toate formele pronumelui reflexiv: "me/te/se/nous
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
de trecut este și ea destul de frecventă. Formare: rădăcina verbului + un sufix specific: La verbele reflexive se folosesc toate formele pronumelui reflexiv: "me/te/se/nous/vous/se promener" „a mă/te/se/ne/vă/se plimba”. O particularitate a infinitivului prezent este că la forma negativă, cuvintele de negație "ne" și "pas" sunt ambele înaintea verbului. Funcții sintactice: Formare: "avoir" sau "être" la infinitivul prezent + participiul trecut. La forma negativă a infinitivului trecut, negația "pas" poate sta după verbul auxiliar
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
se/nous/vous/se promener" „a mă/te/se/ne/vă/se plimba”. O particularitate a infinitivului prezent este că la forma negativă, cuvintele de negație "ne" și "pas" sunt ambele înaintea verbului. Funcții sintactice: Formare: "avoir" sau "être" la infinitivul prezent + participiul trecut. La forma negativă a infinitivului trecut, negația "pas" poate sta după verbul auxiliar ("pour n’avoir pas compris cette réalité" „pentru că nu a înțeles această realitate”), dar în limbajul curent actual topica este mai degrabă aceeași ca
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
se/ne/vă/se plimba”. O particularitate a infinitivului prezent este că la forma negativă, cuvintele de negație "ne" și "pas" sunt ambele înaintea verbului. Funcții sintactice: Formare: "avoir" sau "être" la infinitivul prezent + participiul trecut. La forma negativă a infinitivului trecut, negația "pas" poate sta după verbul auxiliar ("pour n’avoir pas compris cette réalité" „pentru că nu a înțeles această realitate”), dar în limbajul curent actual topica este mai degrabă aceeași ca la infinitiv prezent: "pour ne pas avoir compris
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
participiul trecut. La forma negativă a infinitivului trecut, negația "pas" poate sta după verbul auxiliar ("pour n’avoir pas compris cette réalité" „pentru că nu a înțeles această realitate”), dar în limbajul curent actual topica este mai degrabă aceeași ca la infinitiv prezent: "pour ne pas avoir compris". O parte din funcțiile infinitivului prezent se regăsesc și la cel trecut, anume acelea care sunt compatibile cu exprimarea unei acțiuni anterioare: Formare: rădăcina formei de indicativ imperfect + sufixul "-ant". Verbele de conjugarea a
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
sta după verbul auxiliar ("pour n’avoir pas compris cette réalité" „pentru că nu a înțeles această realitate”), dar în limbajul curent actual topica este mai degrabă aceeași ca la infinitiv prezent: "pour ne pas avoir compris". O parte din funcțiile infinitivului prezent se regăsesc și la cel trecut, anume acelea care sunt compatibile cu exprimarea unei acțiuni anterioare: Formare: rădăcina formei de indicativ imperfect + sufixul "-ant". Verbele de conjugarea a II-a au și la această formă sufixul "-iss-": Sunt două
Verbul în limba franceză () [Corola-website/Science/330196_a_331525]
-
și unul și altul, uneori cu sensuri lexicale diferite. Un exemplu de astfel de cuvânt este "naturellement", amintit mai sus. Alte exemple: Pentru cuvintele negative franceze care neagă verbul, vezi articolul Sintaxa limbii franceze, secțiunile Propoziția negativă și Construcții cu infinitivul negat. În cele ce urmează, sunt prezentate cuvintele negative care neagă o propoziție întreaga și alte părți de propoziție decât verbul. Aceste cuvinte negative sunt "non" sau "pas", uneori "non" și "pas" împreună. În fiecare caz, acestea stau înaintea cuvântul
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
Ces trois formats ont toujours vécu grace à et pour la publicité" „Aceste două formate au trăit totdeauna datorită publicității și pentru ea”. "De" și "à" nu sunt totdeauna prepoziții, anume atunci cand formează un complement direct împreună cu un verb la infinitiv. În acest caz "de" sau "à" este o marcă a infinitivului (care poate fi și zero), în mod asemănător cu "to" în limba engleză sau cu "a" în română. Exemple: Nu orice prepoziție poate introduce un complement exprimat prin orice
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
publicité" „Aceste două formate au trăit totdeauna datorită publicității și pentru ea”. "De" și "à" nu sunt totdeauna prepoziții, anume atunci cand formează un complement direct împreună cu un verb la infinitiv. În acest caz "de" sau "à" este o marcă a infinitivului (care poate fi și zero), în mod asemănător cu "to" în limba engleză sau cu "a" în română. Exemple: Nu orice prepoziție poate introduce un complement exprimat prin orice parte de vorbire. Unele pot sta numai înaintea unui grup nominal
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
română. Exemple: Nu orice prepoziție poate introduce un complement exprimat prin orice parte de vorbire. Unele pot sta numai înaintea unui grup nominal, de exemplu "avânt" „înainte de”, "depuis" „de la, din, de pe”, "pendant" „în timpul”. Dintre acestea, unele pot sta înaintea unui infinitiv dacă formează o locuțiune cu "de", de exemplu "avânt de". Altele pot sta numai înaintea unui infinitiv, de exemplu "afin de" „pentru a”, "de peur de" „de teama de a nu”, "sous prétexte de" „sub pretextul de a”. Iarăși altele
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
sta numai înaintea unui grup nominal, de exemplu "avânt" „înainte de”, "depuis" „de la, din, de pe”, "pendant" „în timpul”. Dintre acestea, unele pot sta înaintea unui infinitiv dacă formează o locuțiune cu "de", de exemplu "avânt de". Altele pot sta numai înaintea unui infinitiv, de exemplu "afin de" „pentru a”, "de peur de" „de teama de a nu”, "sous prétexte de" „sub pretextul de a”. Iarăși altele pot sta și înaintea unei părți de vorbire nominale, și înaintea unui infinitiv, de exemplu "après" ("Je
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
sta numai înaintea unui infinitiv, de exemplu "afin de" „pentru a”, "de peur de" „de teama de a nu”, "sous prétexte de" „sub pretextul de a”. Iarăși altele pot sta și înaintea unei părți de vorbire nominale, și înaintea unui infinitiv, de exemplu "après" ("Je me couche après le déjeuner" „Mă culc după prânz”, "Je me couche après avoir déjeuné" „Mă culc după ce am luat prânzul”) și "sans" (vezi mai jos exemple în propoziții). Mai multor prepoziții le corespund adverbe cu
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
după ce am luat prânzul”) și "sans" (vezi mai jos exemple în propoziții). Mai multor prepoziții le corespund adverbe cu sens asemănător (vezi mai sus Adverbe și prepoziții). Există și perechi prepoziție - conjuncție cu sens asemănător. Primele introduc complemente exprimate prin infinitiv sau/și grup nominal, ultimele introduc propoziții subordonate corespunzătoare. Exemple: Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale franceze sunt alcătuite analog cu cele românești: În subordonatele circumstanțiale, si conjuncția determina modul verbal la care este predicatul, mod care poate fi diferit de cel
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
există sufixe: Din aceeași rădăcină se pot forma mai multe cuvinte prin sufixare. De exemplu rădăcina "am-" produce: Cu acest procedeu se formează un cuvânt prin eliminarea unui sufix. De cele mai multe ori, astfel se formează substantive, eliminându-se sufixul de infinitiv al verbelor corespunzătoare. Uneori rămâne rădăcina verbului, formându-se un substantiv masculin ("accorder" „a acorda” > "accord" „acord”, "labourer" „a ara” > "labour" „arătură”), alteori se adaugă un e la rădăcină și rezultă un substantiv feminin: "attaquer" „a ataca” > "attaque" „atac”, "nager
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
dintre aceste consoane nu se pronunță. Acest fapt se datorează procesului de "amuțire graduală" și până la dispariția totală, suferit de consoanele finale (proces asemanător cu procesul suferit de alte limbi romanice, printre care și româna, în care consoanele finale ale infinitivelor verbale din limba latină s-au pierdut astăzi). Se crede că în catalana medievală au existat două foneme laterale palatale diferite. Primul dintre ele, /ʎ/, se scria doar folosind grafia <"ll"> și s-a menținut neschimbat în majoritatea dialectelor de
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
verbului cu sens lexical deplin, exprimând caracterul săvârșit și anterior față de timpul simplu sau față de alt timp compus. Astfel apar și indicativul mai mult ca perfect, viitorul anterior, trecutul anterior, condiționalul trecut, subjonctivul trecut, subjonctivul mai mult ca perfect și infinitivul trecut. Apar deja și forme supracompuse, dar li se cunosc puține ocurențe și nici ulterior nu vor fi folosite frecvent. Pe lângă continuarea împrumuturilor din latină, secolul al X-lea este o scurtă perioadă în care se fac împrumuturi din limba
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cu predicatul acordat la persoana I plural: "S’on ne sommes mors ou tués" fr. mod. "Si on n’est pas morts ou tués" „Dacă nu suntem morți sau uciși”. La începutul perioadei, pronumele personale complemente ale unui verb la infinitiv sau cu terminația "-ant" sunt în general la forma accentuată ("Si ne sceust comment soy excuser" fr. mod. "S’il ne savait pas comment s’excuser" „Dacă n-ar ști cum să se scuze”), dar în cursul secolului al XVI
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
diferențe între pronunțarea aristocratică și cea populară. În prima, pronunțarea lui e precedat de o vocală începe să dispară, provocând lungirea vocalei precedente: "amie" [amiə] > [amiː], lungire care se va menține până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Terminația -er a infinitivului se pronunță fără r, dar cu [e] și mai lung decât la "amie". Nu se pronunță r final nici la verbe precum "courir" „a alerga”, dar nici în cuvinte ca "mouchoir" „batistă”, și nici alte consoane finale, precum l în
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
mouchoir" „batistă”, și nici alte consoane finale, precum l în "il" „el”. În schimb, în vorbirea populară acestea se pronunță, iar în secolul următor se reintroduc în limba standard, de data aceasta sub influența grafiei, în afară de r-ul terminației de infinitiv -er. Nu se pronunță nici é-urile și e-urile în silabă neaccentuată: "désir" [dzir] „dorință”, "secret" [skrɛ] „secret”. Fostul diftong transcris oi se pronunță [wɛ] ("boire" [bwɛr] „a bea”) sau [we] ("roi" [rwe] „rege”) în pronunțarea aristocratică, dar deja [wa
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
cuvinte negative, "ne ... pas". În sintaxa propoziției enunțiative, în secolul al XVII-lea se generalizează complet exprimarea subiectului printr-un cuvânt aparte și ordinea subiect + predicat + complement. Mai persistă plasarea pronumelui personal aton cu funcție de complement al unui verb la infinitiv înaintea verbului regent al acestuia: "je te veux guérir" > fr. mod. "je veux te guérir" „vreau să te vindec”. În perioada francezei clasice încă mai este frecventă folosirea infinitivului pentru o acțiune efectuată de un subiect diferit de cel al
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
plasarea pronumelui personal aton cu funcție de complement al unui verb la infinitiv înaintea verbului regent al acestuia: "je te veux guérir" > fr. mod. "je veux te guérir" „vreau să te vindec”. În perioada francezei clasice încă mai este frecventă folosirea infinitivului pentru o acțiune efectuată de un subiect diferit de cel al verbului regent: "Rends-le moi sans te fouiller" fr. mod. "Rends-le-moi sans que je te fouille" „Dă-mi-l înapoi fără să te scotocesc eu”. În domeniul lexicului, standardizarea este
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Unele pronume sunt invariabile și genul lor este indicat numai de acordul cu alte cuvinte (de exemplu pronumele personale de persoana a II-a), altele sunt neutre, anume cele care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „această”). Franceză modernă, ca și celelalte limbi romanice în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Nu toți determinanții abstracți și toate părțile de vorbire nominale din franceză
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
invariabile, numite și neutre. Exemple: Observații: 1. Pronumele ce este singurul identic că forma cu unul din adjectivele demonstrative, cel masculin singular folosit înaintea substantivelor cu inițială consonantica. Poate avea următoarele funcții: a) Înlocuiește o propoziție sau un verb la infinitiv și în acest caz se folosește înaintea verbului "être": b) Tot înaintea lui "être" înlocuiește un inanimat sau un animat, inclusiv un nume de persoana: c) În frază cu propoziție subiectivă constituie subiectul aparent al propoziției principale: d) Urmat de
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
registrul elevat poate înlocui pronumele "cela" sau "ceci": "Votre problème est insoluble, et ce pour deux raisons :..." „Problemă dumneavoastră nu are soluție, si aceasta din două motive:...”. 2. Cela, ceci și ça se referă la un substantiv, un verb la infinitiv sau o propoziție, îndeplinind funcția de subiect, de atribut cu prepoziție sau de complement: "Cela" se folosește în registrul elevat, în general reluând ceva enunțat înaintea să: Îl a perdu șes parents très jeune ; cela l’a marqué pour la
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
este folosirea modului în care stă predicatul subordonatei, dar și a timpului acesteia, deoarece în franceză concordanță timpurilor este mai puțin supla decât în română. Altă deosebire între cele două limbi este că procesul subordonat se exprimă cu verbul la infinitiv mult mai frecvent decât în română, uneori putând fi exprimat numai prin propoziție subordonată, alteori numai prin infinitiv, în câteva cazuri cele două construcții fiind la alegere. Grupul substantival constă cel putin dintr-un substantiv care este elementul principal, nucleul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]