10,350 matches
-
predestinat și îi insuflă verbul poetic. Voltaire afirma: "Creezi când îți comandă entuziasmul, trebuie să primești inspirația, niciodată să nu o cauți." Misteriosul dicteu determină uimire și o încântare indefinisabile. În poezia Spiritul lui Dumnezeu, Alphonse de Lamartine afirmă că inspirația unește imanentul cu transcendentul și ea acționează în poet ca un instrument muzical care așteaptă să fie atinsă de degetele "cerești": "Nu eu sunt cel care gândește. ideile sunt cele care mă gândesc pe mine." Shelley scria: Atunci când creează, mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
atinsă de degetele "cerești": "Nu eu sunt cel care gândește. ideile sunt cele care mă gândesc pe mine." Shelley scria: Atunci când creează, mintea este asemenea unui jar mocnind, asupra căruia un suflu invizibil determină o flacără strălucitoare și pasageră". Suflul inspirației este un fulger, un trăsnet", atestă și René Char. În poezia Cerească atingere, Lucian Blaga descrie astfel dicteul: "Ce arătare! Ah ce lumină!/ Stea albă-a căzut în grădină,//necăutată, neașteptată: noroc,/ săgeată, floare și foc.// ...S-a-ntors ah! în lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în lume o stea./ Mi-s arse mâinile de ea." Universul poetului este o pagină albă, fecioară, care "suferă" o săgetare iluminatoare, un dicteu care este totodată revelarea unei armonii (floarea) și a unei arderi spirituale (foc). Vorbind despre fenomenologia inspirației, Nietzsche afirmă în Ecce homo despre poetul gânditor și gânditorul-poet, că aceștia nu sunt altceva decât "încarnarea, portavoce, mediumul unor puteri superioare." Inspirația "este o revelație în sensul că dintr-odată "ceva" ni se relevă cu o precizie indicibilă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dicteu care este totodată revelarea unei armonii (floarea) și a unei arderi spirituale (foc). Vorbind despre fenomenologia inspirației, Nietzsche afirmă în Ecce homo despre poetul gânditor și gânditorul-poet, că aceștia nu sunt altceva decât "încarnarea, portavoce, mediumul unor puteri superioare." Inspirația "este o revelație în sensul că dintr-odată "ceva" ni se relevă cu o precizie indicibilă, o inefabilă delicatețe, "ceva" care ne zguduie, ne bulversează în cea mai profundă intimitate a ființei noastre. Auzi, nu cauți; primești și nu întrebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
comorile Verbului: toată Ființa vrea să devină Verb, întreaga Devenire vrea să învețe de la tine să vorbească". Din acest motiv, Nietzsche recomandă poetului "Fii o placă de aur/ Atunci lucrurile se vor înscrie pe tine/ cu litere de aur". Fulgerul inspirației se dăruiește celui având vocația înălțării: "Am crescut mai înalt decât omul,/ Norii planează prea aproape de mine,/ Aștept cel dintâi fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a lumii. Fiecare mare poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut real", afirma Novalis. Inspirația unui moment face cât experiența unei vieți, afirmă O.W. Holemes. Fulguranța violentă este experiență mistică, clipe excepționale de intuiție ideatică, fulgor et lumen în secunde infinitezimale, scrie Edgar Wind; o transă ducând la o înfăptuire mecanică, lipsa de control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de transpossibilité, Henri Maldiney definește spațiul necunoscut în care are loc artezianic izbucnirea operei de artă, spațiu pe care îl asimilează acelui Nirgends ohne Nicht din a opta Elegia duineză a lui Rilke, "Niciundele fără nimic". Pierre Blanchot crede că inspirația este ceva magic, având loc instantaneu, este adevărata "clipă poetică". Trebuie numai transcrisă. Iată în acest sens două exemple din creația eminesciană. Așa cum rezultă din manuscris, poezia de mare frumusețe lirică, O mamă... a fost așternută pe hârtie d'un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
formă ideală, așa cum ea ar fi trebuit să se nască. Din acest motiv, veritabila creație este acea operă de artă, care, prin noutatea, originalitatea ei, poate intra în fluxul continuum-ului universal, îmbogățind lumea cu noi hipostaze, cu superioare înțelesuri. Inspirația, dicteul constituie o anticipație a unei alte lumi posibile. Natura creează omul ales geniul care devine intermediarul ei neocreator. Astfel, prin mijlocirea geniului, Primordialitatea rostește al doilea cuvânt al Genezei. Acel cuvânt nerostit în ziua întâia, este șoptit poetului: "Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fiecare având ciclic perioade de dominare. Cuvântul lui Eckhart: Există o inimă a intelectului" a fost precedat de cel al lui Empedocle: "Căci sângele care afluează în jurul inimii este propriu zis gândirea". Platon (în Ion) împrumută de la Democrit ideea că inspirația poetului este suflu divin, idee reluată apoi, între alții, de Hölderlin, Nietzsche, Eminescu. Și tot Democrit este cel dintâi care afirmă că educația, poetică în primul rând, creează omului o a doua natură, idee reluată după două milenii de Schiller
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Zamolxis-Orfeu-Dionysos, toți trei parcurgând ciclul viață-moarte-renaștere, ceea ce însemnează deschidere cosmică nelimitată incluzând viață și postviață, aici și dincolo. Și la Eminescu miticul este factor matricial transfigurator, de nuanță românească așa cum miticul a fost esențial pentru lirica lui Hölderlin, dar de inspirație elenă. În creația eminesciană, chiar străbătută de cea mai profundă neliniște poezia este o bucurie. În ce constă această bucurie, această jubilare ? Când Leopardi a scris poezia A se stesso "Către sine însuși" cu profundul dispreț aruncat vieții fango e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
valea teluricului pentru a înțelege "Le langage des fleurs et des choses muettes "graiul florilor și al lucrurilor mute". Lirica lui Paul Verlaine este o neîntreruptă laudă a vieții sub cele mai variate hipostaze. În finalul Poemelor saturniene, el evocă Inspirația care dictează poemele "Supremilor Poeți" muza Erato "superbă și suverană", cu privire luminoasă și profundă, înțeleasă ca Geniul însuși, îngerul vechilor tablouri pe un fundal de aur. Ea face să apară în creierul poeților o întreagă grădină de noi poeme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unic, exprimând o deschidere ontopoetică unică. Și fiind o experiență solitară, absolut singulară, ea este irepetabilă și astfel, intransmisibilă, incomunicabilă în adevărul ei originar. Așa fiind, aceste multiple unicități sunt chemate să instituie un nou prim moment al Creației. Momentul inspirației este o stare-limită a spiritului, constând din deschidere absolută și înțelegere nemijlocită, unite cu enstatica ascultării unei insuflări, care se aude cu cea mai mare claritate și puritate de ton, neștiind de unde vine, dar despre care ai sentimentul că tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu au fost, ba chiar a primit laude, încât și mai târziu, când trebuia botezată (alt cuvânt care sună cam... „mistic” - nota autorului) vreo nouă întreprindere, tot tovarășu’ Căpuștean era întrebat. Și nu s-ar putea spune că-i lipsește inspirația. Într-atât îi mersese vestea, încât și o tovarășă scriitoare de la București îl solicitase, când a venit în documentare la „Combinat”, ca să stea de vorbă cu un tânăr părăsit de logodnică după ce fusese desfigurat într-un accident de muncă. Aflase
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
ești și-acum, dar n-am ce-ți face...), n-ai știut să parezi cu înțelepciune. Ai trimis-o direct la cratiță, tocmai acum, când avea și ea servitoare... Total neinspirat! Că dacă ai fi avut și tu măcar o dată inspirație, cu papagalu' tău... te făceau ministru! Ca pe Andronache al nostru. Așa?... După ce ai plecat mi-a spus scurt: ori te pun la punct conform legii și obligațiilor mele de serviciu, ori am încheiat-o cu funcția! Mă și vedeam
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
mică ingeniozitatea noastră și spiritul inventiv. Dar în final, fiecare din noi reușește să găsească idei și trucuri originale, care nu odată ne uimesc și pe noi. Aceste ocazii corespund unor momente de creativitate, când, folosindu-ne de resursele și inspirațiile personale, organizăm cunoștințele și deprinderile într-o manieră nouă. Această dispoziție se cultivă, fiind util să-i cunoaștem mecanismele fundamentale, să facem un bilanț al aspirațiilor și să exersăm continuu. Pentru o mai bună integrare în societate și pentru a
Modalități de dezvoltare a abilităților de întreprinzători la copiii preșcolari by Crivoi Mihaela () [Corola-publishinghouse/Administrative/91884_a_92364]
-
hârtie ceea ce gândise în sute de rânduri. Se așeză comod în șezlong, își aprinse pipa și se scărpină în barba rară. Își ascuți două creioane. Și simțurile. Își aruncă privirea pe fereastra care dădea într-o curte interioară, spre disperarea inspirației care se ofilea de fiecare dată când autorul uita că nu are ce să vadă acolo, și căzu pe gânduri. Atât de tare, încât își simți noada înfuriindu-se de durere. Aici autorului i s-a întâmplat un lucru nefiresc
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
al Franței (1830-1848), din ramura colaterală, orleanistă, a familiei domnitoare Bourbon. 73 Alphonse de Lamartine (1790-1869). Poet dar și istoric și prozator romantic francez, membru marcant al guvernului revoluționar în revoluția din 22 februarie 1848 de la Paris, a constituit o inspirație și un imbold la luptă pentru revoluționarii pașoptiști români. A fost ministru al Afacerilor Străine în intervalul februarie-mai 1848. A scris, printre altele: poezii: Meditații poetice (1820), Lacul (1820); proză: Călătorie în Orient (1835), Jocelyn (1836), Rafael (1849), Confidențe (1849
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
-i sărut. Ești ca o felină gata de atac. Ești adorabilă, iubita mea! - Nu sunt iubita ta. Cine știe cu cine mă confunzi. - Ba ești iubita și muza mea. - Muza? - Te inspir să ce? O muză e o sursă de inspirație. - Să trăiesc. - Nu sunt exemplul cel mai potrivit pe care să-l urmezi. - Iubirea ta, bunătatea ta, faptul că reușești să ierți atât de ușor, felul tău de a fi mă fac să văd lumea cu alți ochi. Tu mă
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
sau cum spune cartea sa de vizită: HILDEBRANDO F. MENAGUTI Poet poet sacrileg, și să se înțeleagă bine. Dragostea, dragostea e totul; toată marea operă de artă se inspiră din dragoste; nu există o mai mare apăsare poetică Menaguti traduce inspirație decât dragostea; toate treierătorile sufletului de la tribulare vine trillar (a treiera) știe că de la dragoste vin; dragostea este marele principiu hipnotic aspirând pe h Iliada, Divina Comedia, Quijote însuși și până la Robinson, toate din dragoste se inspiră, tacit sau în
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
rup. Dar așa părere ai dumeneata? Omule, dumneata îmi ești util, mi-ai pregătit terenul, ai pregătit-o să aibă logodnic, ești precursorul meu... Și ai fi dumneata capabil să o strici, dacă e cazul?, exclamă imediat, cu o subită inspirație Apolodoro. Bah! Această obligație a respectului pentru virgine frumoase se impune, ca atâtea alte lucruri... "Dar, de ce nu îl bate? gândește Apolodoro. Trebuie să-l bată... și pentru ce?... pentru ce?...; tata spune că nu există de ce și nici pentru
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
picioarele taburetul, cu mâinile coarda, dar se pierde pentru totdeauna. Văzând că întârzie atâta să vină la masă, don Avito se duce să-l caute; trece prin casă și întâlnindu-se cu acela care atârnă, într-un moment fugitiv de inspirație, sare pe masă, taie coarda, întinde corpul fiului său pe masă, îi deschide gura, îi prinde limba și începe să tragă ritmic de ea, că poate mai e timp. La puțin timp, intră mama, mai somnolentă de când și-a pierdut
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
activitate adevărat liberă, activitate producătoare de furmusețe; așa și numai așa va ajunge să fie viața însăși operă de artă și arta operă de viață, conform formulelor atât de plăcute lui don Fulgencio. Se află aici doctrina pe care, sub inspirația lui don Fulgencio al meu, am ex-gândit-o ca să explic și să justific mobilurile mercantile și comerciale ce mă incită să le pun ca ornamente unei opere de artă. * O dată justificat, în mod corespunzător, existența acestui epilog, mă văd obligat să
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
grecească, ni s-a părut firesc să urmărim, într-un prim capitol, cum s-a născut tragedia, această specie a genului dramatic ce a ajuns să culmineze cu operele celor trei titani care au dominat antichitatea elenă, constituind surse de inspirație pentru Seneca, Alfieri, Goethe, O`Neill, Sartre, Giraudoux și alții. Atunci când studiem piesele de teatru din punct de vedere al textului - și textul fără indicații scenice - este ușor să subestimăm forța vizuală și auditivă a tragediei ateniene; iată de ce, la
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
aceasta s-a datorat și faptului că ea s-a impus ca un personaj ce a avut menirea să țină trează conștiința mulțimii, devenind simbol al dreptății. După cum s-a văzut, mitul rămâne pentru dramaturgia contemporană o inepuizabilă sursă de inspirație, a cărei apropiere înseamnă transpunerea unor (străăvechi întrebări în atmosfera și problematica zilelor noastre. Întrebări care, în cele din urmă, se constituie în permanențe ale umanității. I. Nașterea tragediei I.1. Cultul lui Dionysos Tragicii greci reprezintă punctul culminant atins
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
o influență imensă asupra tragediei și sculpturii, poeziei și picturii, furnizându-le numeroase subiecte, teme și motive. În plus, faptul că legendele din Iliada sau Odiseea erau cunoscute de toți, au asigurat operelor care le au folosit ca sursă de inspirație o bună înțelegere din partea publicului 1. Un asemenea exemplu îl constituie familiile tragice, ca aceea a Atrizilor (a lui Agamemnonă sau a Labdacizilor (a lui Oedipă, exemplare pentru descendențele marcate de greșeală. Atreu a avut doi fii, Agamemnon și Menelau
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]