1,213 matches
-
în forma sa negativă, de sterilizare - cu ceea ce sugerează termenul de kenoză, o cheie a vieții interioare, pe planul experienței mistice); începi să te miști și să exiști în afară, purtând în tine condiția aceasta de absență a interiorului din interioritatea însăși; - pe scurt, exiști ca un robot, ca un ansamblu de operații mecanice al cărui mecanism ești chiar tu; fiziologia ta este strict limitată la funcțiile unei mașinării. Ești gol pe dinăuntru și simți că prezența ta interioară nu mai
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
lui Kirievski, avem de-a face cu un individ care, din punctul de vedere al civilizației, trăiește monoton, cu predilecție întins pe confortul canapelei, dar care, din punctul de vedere - atât de invizibil și ca „punct“, și ca „vedere“ - al interiorității, urăște monotonia. Adică dezbaterea care-l opune pe omul barbar celui civilizat se purta, în cazul lui Kirievski, în cadrul unei singure vieți. Acum, cu aceste variante în față, vedem că cei doi termeni, barbar și civilizat, se conjugă cu alți
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
care și le-a pus Kierkegaard, cu toate că se poate exprima și punctul de vedere că îndoiala pe care o propune Descartes este un fel de instrument tehnic de analiză metodică care nu are nimic în comun cu mișcările febrile ale interiorității al căror puls îl restituie, aproape grafologic, scrisul lui Kierkegaard. Și totuși, undeva, pe un plan indetectabil, există un fel de asemănare între cei doi, nu atât în faptul de a purta mască, cât, mai ales, în sugestia că înapoia
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
el nu poate să simtă pentru altul același lucru pe care îl simte pentru sine - aceasta e lipsa. Fiecare există interior, izolat în sine, ca ceva care este singurul mod capabil de a fi interior resimțit. Fiecare este singur cu interioritatea sa, ceea ce simte fiecare că este în sine nici nu se poate transmite, nici nu poate lua locul în sinea altuia. Ceea ce credem că resimțim, prin compătimire, din interiorul altcuiva nu este felul în care acest interior se resimte pe
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
nu fie băgată în seamă. Viața intimă, neoficială și neoficiată, a ortodoxiei este plină de duh. Orto382 doxia deține în această privință o supremație spirituală palpabilă, un fel de senzație puternică de belșug sufletesc. Aici trebuie poate căutat fiorul de interioritate al isihasmului, mult mai adânc și mai presus decât isihasmul declarat sau practicat ca atare. Spus altfel: nu cuvintele rugăciunii interioare sunt definitorii pentru acest tip de spiritualitate, ci spiritul de înduplecare pe care îl conțin, întruparea cuvintelor într-o
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
de tot restul? El nu poate nega peste tot întregul existenței decât fiind implantat interior în acest întreg - și atunci, felul în care absolutul neagă „peste tot“ nu mai este un mod spațial, de însoțire a existenței, ci este însăși interioritatea care se manifestă ca atare, ca un conținut absolut interior care nu poate nega absolut deloc din afară; mai mult, și mai exact, el neagă în mod profund tot ce există pe plan spațial, fizic și corporal - adică absolutul neagă
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
deplasat cu totul de la un ego la altul, iar în „Terasa cu clematite“, grupul de personaje s-a reunit iarăși conversațional, decăderea Profesorului în ochii sticlind de complicitate ai amanților este evidentă. Personajul va crește, de acum încolo, din propria interioritate avidă, acceptând absolut totul, pentru a avea ce procesa. Idealism, dar și sado-masochism, voyeurism, gustul plin și proaspăt al propriei umiliri, „interminabilă interpretare“, implicare de soț și detașare de observator lucid. Pornisem la drum cu un intelectual de mare noblețe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între "destinul frînt" prin accident și "destinul neîmplinit" al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea oricărui destin se bazează pe conflictul dintre natură și libertate (a cărui expresie cantitativă este spațiul "de depășit-de atins"), orice destin este un "destin dramatic". Intensitatea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și totodată îmi livrez trupul în mângâierea mea. Dar bucuria pe care o resimt în mângâiere trece dincolo de simpla voluptate a atingerii. Prin mângâiere eu nu preiau doar conturul unui trup. Corpul, la om, nu este o suprafață și nici măcar interioritatea care se exprimă în chip exterior. Când cineva mângâie, el atinge hotarul a ceva care nu are încă nume și pentru care singurul cuvânt potrivit este "tu". Însăși mângâierea creează identitatea teritoriului ocupat. Când celălalt mă mângâie, el îmi mângâie
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
esențial să înțelegem însă că peste tot în aceste cazuri limita nu este suprafața goală a corpului, care îl caracterizează în inerția exteriorității sale și îl face distinct, la nivelul acestei exteriorități, de celelalte corpuri. Limita este proiecția exterioară a interiorității corpului, identitatea corpului care se dezvăluie, devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to haptesthai), arătând că prima reprezintă o repliere a corpului asupra lui însuși, păstrîndu-l în puritatea ireductibilității sale, în timp ce
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la ființă, rămâne tot la nivelul asimilării. În ordine biologică, erosul pare singura ilustrare a lui "a fi", pentru că în momentul realizării sale supreme, erosul este sângele pe care îl preiei sau îl predai, deci însăși specia - mediul extern - devenită interioritate. E aici, ca în orice reușită de "a fi", un mod de a-ți îmbrățișa transcendența. Căci sângele, ca și orice mediu intern, e mai mult decât purtătorul său. Mediul intern e dincolo de purtător, el rămâne transcendent în imanența lui
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe căi ocult-genetice, în ograda meritelor lui. Însă cel mai tare mă stupefia spectacolul acelui dar de care am pomenit și pe care acum îl vedeam la lucru: capacitatea de a-și da un destin prin ascultarea atentă a unei interiorități care nu putea fi nici abătută, nici traficată. Rareori, cred, paternitatea a îmbrăcat, precum în cazul meu, forma unei epure. Cu deplină îndreptățire aș putea de aceea să mă întreb dacă fiul meu a avut sau nu un tată. În
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca prezent și am simțit cum începe să-mi fie greață de această percepție aproape impudică a timpului. Îl pipăiam, îl vedeam ridicîndu-se în fața mea, combinație imposibilă între peisajul acela super-familiar (care era și nu mai era al meu) și interioritatea mea care plonja vertiginos cu 18 ani în urmă. M-a cuprins o durere sfâșietoare, mi s-a făcut insuportabil de dor de mine cel de la 40 de ani, un dor năprasnic ca de cineva care nu mai este în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
zic așa, îl privește, în timp ce pe mine nu mă privește defel. Contrapunct. Concepția lui Kant despre salivație, transpirație și masturbație. Kant credea ― pe principii metafizice, evident ― că trupul trebuie, cu excepția celor două funcții de evacuare, să-și conțină, mențină etc. interioritatea în vederea unei homeostaze perfecte. Altfel spus, să nu cedeze din substanțele pe care le conține. "Să nu scuipi!" nu era, de aceea, un comandament al bunei purtări, ci al unui principiu de sănătate conștient de el. Secrețiile organismului trebuie păstrate
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ocupă apoi un loc într-un muzeu sau se vând la licitație uneori pe sume fabuloase, capătă sens numai dacă întrețin un raport esențial cu "fapta culturală" și dacă pentru tine, cel care le privești, ele continuă să fie proiecția interiorității celuilalt și a lumii din care au făcut cândva parte. La ele nu se ajunge îndeobște decât printr-un detur afectiv, care nu poate să apară decât în urma unui contact îndelungat cu ființa vie a autorului și cu performanța sa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o condiție. Mulți au talent. Și Păunescu are talent să facă versuri. Numai că un scriitor e mare dacă, dincolo de talent, reprezintă o conștiință. Atenție, "conștiință" nu înseamnă "moralitate", ci putința de a trăi până la capăt pe firul netraficat al interiorității tale. Din cauza asta Panait Istrati, Koestler sau Orwell nu sânt totuna cu Sadoveanu sau Petru Dumitriu. Vreau să spun că o angajare istorică greșită ține de conștiință, în timp ce o pactizare cinică nu. Nici unul dintre cei de care ai pomenit nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
corelațiile identificate permiteau predicțiile (Purcell, 1973, 10-22). Între 1913 și 1919, John Watson publică principalele lucrări care ancorează adânc cercetarea psihologică în empirism, subliniind că scopul psihologiei este obiectivitatea totală. Watson îi îndemna pe psihologi să abandoneze metoda introspecției, conceptul interioritate, să reducă toate fenomenele mentale la procese fizice observabile, să se concentreze asupra comportamentului extern, ghidați de relația de tip stimul-răspuns dintre mediu și individ. În același spirit apare, în 1921, lucrarea clasică pentru sociologie, Introducere în știința sociologiei (Park
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
consumări pe un plan pur interior. Flăcările vieții ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieși. Oamenii care trăiesc pe un plan exterior sânt salvați de la început; dar au ei ce salva, când nu cunosc nici o primejdie? Paroxismul interiorității și al trăirii te duce în regiunea unde primejdia este absolută, deoarece existența care își actualizează în trăire rădăcinile ei cu o conștiință încordată nu poate decât să se nege pe ea însăși. Viața este prea limitată și prea fragmentară
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce se degajează din această fizionomie a tristeții rezultă din faptul că acele riduri se adâncesc atât de tare, încît creșterea lor în adâncime devine un simbol pentru tulburarea și infinita noastră dramă lăuntrică. Fața omului în tristețe dovedește atâta interioritate, încît exteriorul face direct accesibil interiorul. (Fenomene care se petrec și în marile bucurii.) Tristețea face misterul accesibil. Dar misterul tristeții este atât de inepuizabil și de bogat, încît tristețea nu încetează niciodată de a fi enigmatică. Dacă există o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate duce niciodată la o absolutizare în așa măsură. Frecvența stărilor extatice, în Orient și mistica tuturor veacurilor, este de natură a verifica presupunerea noastră. Nimeni nu găsește un absolut în afară, ci numai înăuntru. Or, extazul, acest paroxism al interiorității, nu revelează decât sclipiri și umbre interioare. Față de culoarea acestora, ziua și noaptea își pierd orice expresivitate, orice farmec deosebit. Stările extatice ating o astfel de esențialitate, încît accesul lor în zone profunde de existență produce o impresie de orbire
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
respectivă de viață din preaplin sau din deficiență. Unul poate fi vicios și imoral din deficiență, altul din exces; unul poate ajunge la disperare din incapacitate, din lipsă de rezistență și de gândire, altul din exces de problematică și de interioritate. Lumea cade în greșeala de a pune pe același plan de viață sufletească pe toți acei oameni care seamănă, exterior și aparent, în realizările lor. Donjuanismul este interesant și simptomatic numai la aceia la care apare ca un fruct al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
revelează în strania lor măreție. De aceea madona în arta nordică este de o tristețe atât de adâncă, iar în cea rusă nu-i lipsesc lacrimile, în deosebire de madona în arta sudică, a cărei transcendență este un amestec de interioritate și de Eros transfigurat. Unii teologi protestanți au vrut să scoată din acest fapt un argument pentru autenticitatea creștinismului nordic față de creștinismul sudic, de esență romanică. Ce e drept, nordul a înțeles mai adânc suferința, a avut un sentiment mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei - să-și lichideze pacostea tradițională a spiritului contemplativ. Cine-ar mai putea afirma astăzi că sîntem un popor contemplativ? Toți sânt de acord că am fost. Orientarea înspre politic a învins plaga unei visări sterile, lipsite de o adâncă interioritate, fără scuza profunzimii și a dinamismului interior. Trecerea de la contemplativ la politic este una din fericitele conversiuni ale acestei țări. De altfel, comparând trecutul cu idealul de viitor, sîntem siliți a face o întreagă tablă de conversiuni. De o parte
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și Kierkegaard, primul de o originalitate suspectă și nefecundă, al doilea sugestiv, grav, punând problema individualistă în plan pur psihologic, ca subiectivism. De aceea susține el că subiectivitatea este un absolut, iar nu individul. Pentru Kierkegaard, contează numai latura de interioritate a acestuia. El nu s-a preocupat niciodată de social, ci s-a oprit la etic, pe care nu l-a conceput ca pe o formă interioară a socialului, ci ca un simplu stadiu al conștiinței individuale, în drumul ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
imaginarul religios al cititorului: "Prăbușirea dictatorului în vinerea dinaintea Sărbătorii Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos". Este surprinzător de abil răspunsul, demn de un model de discurs argumentativ. Pornește de la cauza generală care cuprinsese România frica de dictator -, o transformă, în interioritatea sa, în motiv pentru întărirea sa în credință și o transmite în conștiința românilor prin intermediul faptului religios cu sensul: iată, Dumnezeu a răspuns rugăciunilor mele, și nu întâmplător în preajma marii sărbători a neamului creștinesc. Astfel își structurează nu doar poziția
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]