970 matches
-
propriu, aceasta nu se izolează prin virgulă: Locuțiunile conjuncționale „așadar“ și „prin urmare“ se izolează prin virgulă de restul propoziției: Anumite adverbe sau perechi formate din conjuncții/adverbe cer de asemenea virgulă: După adverbe de afirmație și de negație sau interjecții, când acestea sunt echivalente ale unei propoziții. Dacă după adverb/interjecție urmează o propoziție introdusă prin "că", virgula nu se mai folosește: Gerunziile și participiile verbale, cu sau fără determinant, așezate la începutul propoziției se despart prin virgulă: Complementele circumstanțiale
Virgula în limba română () [Corola-website/Science/316214_a_317543]
-
prin urmare“ se izolează prin virgulă de restul propoziției: Anumite adverbe sau perechi formate din conjuncții/adverbe cer de asemenea virgulă: După adverbe de afirmație și de negație sau interjecții, când acestea sunt echivalente ale unei propoziții. Dacă după adverb/interjecție urmează o propoziție introdusă prin "că", virgula nu se mai folosește: Gerunziile și participiile verbale, cu sau fără determinant, așezate la începutul propoziției se despart prin virgulă: Complementele circumstanțiale așezate între subiect și predicat se izolează de obicei prin virgulă
Virgula în limba română () [Corola-website/Science/316214_a_317543]
-
mai folosește: Gerunziile și participiile verbale, cu sau fără determinant, așezate la începutul propoziției se despart prin virgulă: Complementele circumstanțiale așezate între subiect și predicat se izolează de obicei prin virgulă: Substantivele în cazul vocativ se separă de restul propoziției: Interjecțiile cu valoare de adresare directă se separă de restul propoziției: Alt rol important al virgulei este de a separa propozițiile în cadrul unei fraze, de obicei atunci când acestea nu sunt legate de o conjuncție. Propozițiile coordonate prin juxtapunere sunt separate prin
Virgula în limba română () [Corola-website/Science/316214_a_317543]
-
iraniene, din limbi romanice (italiană, franceză, română) și din limba engleză. Și calcurile sunt un mijloc important de îmbogățire a lexicului maghiar. Mijloacele interne de îmbogățire sunt cele mai importante. Dintre acestea cele mai productive sunt crearea spontană de cuvinte (interjecții, cuvinte onomatopeice, creații expresive), formarea spontană de cuvinte prin derivare și compunere, precum și crearea conștientă de cuvinte prin derivare și compunere. Comparativ cu limba română, compunerea spontană și crearea conștientă de cuvinte au o pondere mult mai mare. Cuvinte moștenite
Lexicul limbii maghiare () [Corola-website/Science/316294_a_317623]
-
sonore nearticulate, care exprimă bucurie, durere, mânie, mirare, decepție etc., care cu timpul s-au fixat într-o anumită formă sonoră articulată. Unele, din cauza originii lor, sunt asemănătoare în diferite limbi, fără să fie vorba de împrumuturi. Exemple de asemenea interjecții sunt "á", "hé", "ó", "pszt" etc., la care între înțeles (funcție) și forma sonoră există și în prezent o legătură strânsă. La alte interjecții această legătură nu se mai poate stabili, ca de exemplu la "ejnye" (folosit repetat, cu sensul
Lexicul limbii maghiare () [Corola-website/Science/316294_a_317623]
-
originii lor, sunt asemănătoare în diferite limbi, fără să fie vorba de împrumuturi. Exemple de asemenea interjecții sunt "á", "hé", "ó", "pszt" etc., la care între înțeles (funcție) și forma sonoră există și în prezent o legătură strânsă. La alte interjecții această legătură nu se mai poate stabili, ca de exemplu la "ejnye" (folosit repetat, cu sensul „măi, măi”, spus cu reproș) sau la "nosza" „hai(de)”. Din unele interjecții au fost derivate alte cuvinte, mai ales verbe: "jaj" „vai” → "jajgat
Lexicul limbii maghiare () [Corola-website/Science/316294_a_317623]
-
forma sonoră există și în prezent o legătură strânsă. La alte interjecții această legătură nu se mai poate stabili, ca de exemplu la "ejnye" (folosit repetat, cu sensul „măi, măi”, spus cu reproș) sau la "nosza" „hai(de)”. Din unele interjecții au fost derivate alte cuvinte, mai ales verbe: "jaj" „vai” → "jajgat" „a se văicări”, "ó" → "óhajt" „a dori”. Aceste cuvinte au ca rădăcină imitarea unor zgomote prin complexe sonore compuse din sunete ale limbii, fără ca acestea să fie totdeauna onomatopee
Lexicul limbii maghiare () [Corola-website/Science/316294_a_317623]
-
În urma cercetărilor efectuate pe malul lacului, Holmes găsește dovezi ale prezenței unui al treilea bărbat, care era înalt, stângaci și care fumase o țigară de foi în timpul discuțiilor dintre cei doi McCarthy. La hotel, Holmes îi explică lui Watson că interjecția "Cooee" este un strigăt australian și că "a rat", auzit de James, reeprezintă ultimele silabe din "Ballarat", o localitate din Australia. De aici, el deduce că persoana care s-a întâlnit cu Charles McCarthy era o cunoștință de-a acestuia
Misterul din Valea Boscombe () [Corola-website/Science/320109_a_321438]
-
de stil fiind relevanță pentru experiență muzicală a fiecăruia (aranjamentul de voci aparținând lui Ioniță amintește de formația Valahia, pe care muzicianul o părăsise în 1999). Un alt element inexistent în versiunea lui Guta este coroană (prelungirea) substanțială plasată asupra interjecției „of” la intrarea în refren, demonstrând tehnică vocală a interpreților și contribuind la succesul cântecului prin tensiunea pe care o creează. Textul piesei - redactat de Criști Ghena, Adrian Minune și Coști Ioniță - descrie disperarea unui bărbat trădat în dragoste. Etnomuzicologa
Of, viața mea () [Corola-website/Science/321091_a_322420]
-
care o creează. Textul piesei - redactat de Criști Ghena, Adrian Minune și Coști Ioniță - descrie disperarea unui bărbat trădat în dragoste. Etnomuzicologa americană Margaret Beissinger identifica în cântec tema jalei (engl. "the theme of heartache") și consideră apariția repetată a interjecției „of” drept un element care subliniază apartenența la cultura țigăneasca.
Of, viața mea () [Corola-website/Science/321091_a_322420]
-
elementele "-ci" și "-là" adăugate la pronumele demonstrative și la substantivele determinate de adjectivele demonstrative, care marchează în principiu apropierea, respectiv depărtarea: "celui-ci „acesta”, "ce garçon-là „băiatul acela”. Concepția că particule sunt toate cuvintele invariabile, adică adverbele, prepozițiile, conjuncțiile și interjecțiile, este veche și cea mai largă despre aceste cuvinte. În sensul cel mai restrâns, particule sunt numai cuvintele cu funcție modală care, considerate singure, nu răspund la nicio întrebare. Între aceste două concepții există diverse viziuni intermediare. Bussmann 1998, de
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
întrebare. Între aceste două concepții există diverse viziuni intermediare. Bussmann 1998, de exemplu, menționează și el sensul larg tradițional, cuprinzând și alte cuvinte invariabile care nu sunt niciuna din aceste părți de vorbire. Pentru el, în sens restrâns particule sunt interjecțiile, cuvintele negative, cuvintele numite particule modale, cele numite particule de gradare și conectorii logici. Helbig 1994 menționează de asemenea sensul larg dat mai sus noțiunii de particulă. În sensul restrâns pe care i-l dă el, particule sunt acele cuvinte
Particulă (gramatică) () [Corola-website/Science/316341_a_317670]
-
onomatopeice au o motivație naturală, de aceea sunt excepții de la regula conform căreia semnul lingvistic este în general arbitrar, adică nu există legătură între forma sonoră și ceea ce redă. În gramaticile limbii române onomatopeele sunt considerate o grupă distinctă în cadrul interjecțiilor. La fel și în gramatici ale limbii franceze, ale limbii sârbe, ale limbii croate. În gramatici ale limbii maghiare se observă o ezitare în această privință. De exemplu Gerstner 2006 tratează într-un subcapitol interjecția, în care nu amintește de
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
considerate o grupă distinctă în cadrul interjecțiilor. La fel și în gramatici ale limbii franceze, ale limbii sârbe, ale limbii croate. În gramatici ale limbii maghiare se observă o ezitare în această privință. De exemplu Gerstner 2006 tratează într-un subcapitol interjecția, în care nu amintește de onomatopee, și în alt subcapitol cuvintele (verbe, substantive) onomatopeice, în care pomenește în treacăt de „interjecții onomatopeice”. Jászó 2007 tratează separat interjecția și onomatopeea ca pe două categorii de cuvinte propoziții, dar apare și la
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
gramatici ale limbii maghiare se observă o ezitare în această privință. De exemplu Gerstner 2006 tratează într-un subcapitol interjecția, în care nu amintește de onomatopee, și în alt subcapitol cuvintele (verbe, substantive) onomatopeice, în care pomenește în treacăt de „interjecții onomatopeice”. Jászó 2007 tratează separat interjecția și onomatopeea ca pe două categorii de cuvinte propoziții, dar apare și la ea termenul „interjecție onomatopeică” într-un capitol despre limbajul copiilor. Aceeași ezitare se reflectă și în dicționare de lingvistică. De exemplu
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
o ezitare în această privință. De exemplu Gerstner 2006 tratează într-un subcapitol interjecția, în care nu amintește de onomatopee, și în alt subcapitol cuvintele (verbe, substantive) onomatopeice, în care pomenește în treacăt de „interjecții onomatopeice”. Jászó 2007 tratează separat interjecția și onomatopeea ca pe două categorii de cuvinte propoziții, dar apare și la ea termenul „interjecție onomatopeică” într-un capitol despre limbajul copiilor. Aceeași ezitare se reflectă și în dicționare de lingvistică. De exemplu în Bussmann 1998 se afirmă că
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
nu amintește de onomatopee, și în alt subcapitol cuvintele (verbe, substantive) onomatopeice, în care pomenește în treacăt de „interjecții onomatopeice”. Jászó 2007 tratează separat interjecția și onomatopeea ca pe două categorii de cuvinte propoziții, dar apare și la ea termenul „interjecție onomatopeică” într-un capitol despre limbajul copiilor. Aceeași ezitare se reflectă și în dicționare de lingvistică. De exemplu în Bussmann 1998 se afirmă că „interjecțiile au adesea caracteristici onomatopeice”, dar onomatopeea nu este definită ca o categorie a interjecției. Nici
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
și onomatopeea ca pe două categorii de cuvinte propoziții, dar apare și la ea termenul „interjecție onomatopeică” într-un capitol despre limbajul copiilor. Aceeași ezitare se reflectă și în dicționare de lingvistică. De exemplu în Bussmann 1998 se afirmă că „interjecțiile au adesea caracteristici onomatopeice”, dar onomatopeea nu este definită ca o categorie a interjecției. Nici la Dubois 2002 onomatopeea nu apare ca o categorie a interjecției, dar în articolul „"interjection"” se afirmă că unele interjecții provin din onomatopee. Crystal 2008
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
termenul „interjecție onomatopeică” într-un capitol despre limbajul copiilor. Aceeași ezitare se reflectă și în dicționare de lingvistică. De exemplu în Bussmann 1998 se afirmă că „interjecțiile au adesea caracteristici onomatopeice”, dar onomatopeea nu este definită ca o categorie a interjecției. Nici la Dubois 2002 onomatopeea nu apare ca o categorie a interjecției, dar în articolul „"interjection"” se afirmă că unele interjecții provin din onomatopee. Crystal 2008 nu are articol despre onomatopee și nu o amintește în articolul despre interjecție. Nu
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
reflectă și în dicționare de lingvistică. De exemplu în Bussmann 1998 se afirmă că „interjecțiile au adesea caracteristici onomatopeice”, dar onomatopeea nu este definită ca o categorie a interjecției. Nici la Dubois 2002 onomatopeea nu apare ca o categorie a interjecției, dar în articolul „"interjection"” se afirmă că unele interjecții provin din onomatopee. Crystal 2008 nu are articol despre onomatopee și nu o amintește în articolul despre interjecție. Nu este clarificat nici dacă sunt onomatopee sau interjecții manifestările sonore omenești nearticulate
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
Bussmann 1998 se afirmă că „interjecțiile au adesea caracteristici onomatopeice”, dar onomatopeea nu este definită ca o categorie a interjecției. Nici la Dubois 2002 onomatopeea nu apare ca o categorie a interjecției, dar în articolul „"interjection"” se afirmă că unele interjecții provin din onomatopee. Crystal 2008 nu are articol despre onomatopee și nu o amintește în articolul despre interjecție. Nu este clarificat nici dacă sunt onomatopee sau interjecții manifestările sonore omenești nearticulate sinonime cu cuvinte propoziții din alte clase lexico-gramaticale, de
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
a interjecției. Nici la Dubois 2002 onomatopeea nu apare ca o categorie a interjecției, dar în articolul „"interjection"” se afirmă că unele interjecții provin din onomatopee. Crystal 2008 nu are articol despre onomatopee și nu o amintește în articolul despre interjecție. Nu este clarificat nici dacă sunt onomatopee sau interjecții manifestările sonore omenești nearticulate sinonime cu cuvinte propoziții din alte clase lexico-gramaticale, de exemplu cea transcrisă în maghiară "ühüm", iar în română „îhî”, având funcția lui „da”. Jászó 2007 le consideră
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
ca o categorie a interjecției, dar în articolul „"interjection"” se afirmă că unele interjecții provin din onomatopee. Crystal 2008 nu are articol despre onomatopee și nu o amintește în articolul despre interjecție. Nu este clarificat nici dacă sunt onomatopee sau interjecții manifestările sonore omenești nearticulate sinonime cu cuvinte propoziții din alte clase lexico-gramaticale, de exemplu cea transcrisă în maghiară "ühüm", iar în română „îhî”, având funcția lui „da”. Jászó 2007 le consideră „înrudite cu interjecțiile”, iar pentru Balogh 1971 sunt onomatopee
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
clarificat nici dacă sunt onomatopee sau interjecții manifestările sonore omenești nearticulate sinonime cu cuvinte propoziții din alte clase lexico-gramaticale, de exemplu cea transcrisă în maghiară "ühüm", iar în română „îhî”, având funcția lui „da”. Jászó 2007 le consideră „înrudite cu interjecțiile”, iar pentru Balogh 1971 sunt onomatopee. Tot de problema delimitării ține și statutul cuvintelor prin care se cheamă, se mână sau se gonesc animale. În gramaticile care includ onomatopeele printre interjecții, acestea sunt și ele incluse aici, Jászó le include
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
funcția lui „da”. Jászó 2007 le consideră „înrudite cu interjecțiile”, iar pentru Balogh 1971 sunt onomatopee. Tot de problema delimitării ține și statutul cuvintelor prin care se cheamă, se mână sau se gonesc animale. În gramaticile care includ onomatopeele printre interjecții, acestea sunt și ele incluse aici, Jászó le include printre interjecții, iar pentru Gerstner 2006 „constituie o grupă specială a interjecțiilor și a onomatopeelor”. Onomatopeele pot imita: Onomatopeele se folosesc deseori repetate, uneori cu aceeași formă, alteori cu forme ușor
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]