1,406 matches
-
garanție solidă și legală în alt loc31. Prilejul acesta se ivește la 2 mai 1880, când Gheorghe Eminovici a primit cei 2.000 de galbeni din depozitul lui Cristea Marinovici, eliberând chitanța respectivă și procedând la ștergerea inscripțiunii ipotecare de pe Ipotești, deveniți acum ai lui Cristea Marinovici. Se pare că relațiile s-au mai îndulcit între ginere și socru, deoarece, cu acordul lui Ioan Drogli, Gheorghe Eminovici a împrumutat tot atunci cei 2.000 de galbeni în cauză Elizei Moritz (grafiată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lui Ioan Drogli, Gheorghe Eminovici a împrumutat tot atunci cei 2.000 de galbeni în cauză Elizei Moritz (grafiată adesea în acte Maurice), cu dobânda de 10% pe an, iar pentru a asigura creditul, aceasta a ipotecat partea sa de Ipotești 32. Precizăm că e vorba de pătrimea din Ipotești care fusese stăpânită de răzeșii reprezentați de pitarul Nicolae Albotă. Dintre aceștia, au ajuns să stăpânească această parte numai Agripina, născută Albotă, soția lui Iorgu Mavrodin și Elena, născută Arapu, soția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cei 2.000 de galbeni în cauză Elizei Moritz (grafiată adesea în acte Maurice), cu dobânda de 10% pe an, iar pentru a asigura creditul, aceasta a ipotecat partea sa de Ipotești 32. Precizăm că e vorba de pătrimea din Ipotești care fusese stăpânită de răzeșii reprezentați de pitarul Nicolae Albotă. Dintre aceștia, au ajuns să stăpânească această parte numai Agripina, născută Albotă, soția lui Iorgu Mavrodin și Elena, născută Arapu, soția lui Vasile Petrovici. Aceasta din urmă cumpărase și părțile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Gheorghe Zăpan, Maria Vasile Lepădatu și Constantin Petrovici. Cu prețul de 20 de galbeni falcea, la prețul întreg de 2.000 de galbeni, cei trei moștenitori ai Elenei Petrovici îi vând, la data de 31 iunie 1871, partea lor din Ipotești pe care o stăpâneau în indiviziune, Elizei Alexandru Moritz, născută Uhrinovschi 34. Numai că, pentru a plăti moșia cumpărată, Eliza Moritz a împrumutat 1.422 de galbeni și jumătate de la bancherul botoșănean Boris Moscovici, ipotecând partea cumpărată de la Elena Petrovici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de plată în plus ori în minus, în cazul că la măsurătoare se va găsi o suprafață mai mare sau mai mică decât cea menționată în contract 36. Astfel, Eliza Alexandru Moritz a devenit acum stăpână pe o pătrime din Ipotești, care, pentru a nu crea confuzii, se va numi de aici înainte Ipotești-Moritz și nu Ipotești-Albotă. Aceasta este moșia care a fost ipotecată de Eliza Moritz, în 1880, cu ocazia împrumutului de 2.000 de galbeni, luați de la Gheorghe Eminovici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ea a primit, așadar, o sumă inițială de 1200 de galbeni și a predat Ipoteștii-Moritz, grevați de inscripția ipotecară în favoarea Aglaiei Drogli, pentru mult discutata sumă de 2.000 de galbeni, împrumutați de Gheorghe Eminovici 39. Cumpărând această pătrime din Ipotești, Cristea Marinovici a devenit stăpân pe 3/4 din Ipotești (adică 2/4 Ipotești-Eminovici, plus 1/4 Ipotești-Moritz), având totodată și sarcina ipotecară pentru dota Aglaiei Drogli, de 2.000 de galbeni, la care aceasta primea procente de 10 la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
galbeni și a predat Ipoteștii-Moritz, grevați de inscripția ipotecară în favoarea Aglaiei Drogli, pentru mult discutata sumă de 2.000 de galbeni, împrumutați de Gheorghe Eminovici 39. Cumpărând această pătrime din Ipotești, Cristea Marinovici a devenit stăpân pe 3/4 din Ipotești (adică 2/4 Ipotești-Eminovici, plus 1/4 Ipotești-Moritz), având totodată și sarcina ipotecară pentru dota Aglaiei Drogli, de 2.000 de galbeni, la care aceasta primea procente de 10 la sută pe an. Cristea Marinovici, însă, nu s-a bucurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sută pe an. Cristea Marinovici, însă, nu s-a bucurat prea mult timp de stăpânirea moșiei, întrucât, în același an (1886), s-a îmbolnăvit, iar la 6 martie 1887 a decedat la Iași40. Averea lui Cristea Marinovici (3/4 din Ipotești și mai multe imobile din orașul Botoșani) a rămas moștenire celor doisprezece nepoți ai săi, proveniți de la un frate și patru surori, el neavând descendenți direcți 41. Cum se întâmplă îndeobște, între acești moștenitori s-au ivit neînțelegeri în ceea ce privește împărțirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în vânzare a imobilului ipotecat, ceea ce tribunalul a și făcut, fixând termenul de vânzare la 25 mai 1890. Conform procesului-verbal din 17 februarie 1890, încheiat la fața locului de Tribunalul din Botoșani în vederea publicării vânzării, situația moșiei era următoarea: moșia Ipotești, situată în comuna Cucoreni, plasa Târgu-Miletin, județul Botoșani, în întindere de aproximativ 150 de fălci de pământ, din care 100 fălci arabil, iar restul fânaț și imaș; pe moșie se află o curte pentru locuință, compusă din 9 odăi, păreții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ei și Tribunalul din Botoșani a procedat în consecință, hotărând vinderea moșiei Ipotești-Eminovici la mezat, astfel încât copărtașii să poată ieși din indiviziune. Încă din 1889, pe 16 iunie, experții întocmiseră hârții privind situația acestui teren, care se prezenta astfel: moșia Ipotești situată în comuna Cucoreni, plasa Târgu-Miletin, jud. Botoșani cumpărată de la Gheorghe Eminovici, compusă din 2 trupuri, având aproximativ ca la 300 fălci pământ în care intră tot cu aproximație 23 fălci pădure, 200 fălci pământ arabil, ear restul fânaț și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
loc sterp în întindere de 10 prăjini pământ. Această moșie se megieșește despre răsărit cu moșia Cucorenii lui Baștă, în fund cu moșia Vlădeni Balș, la o parte cu moșia Cătămărăști proprietatea domnului Gheorghiță Ciolac, și de cealaltă parte cu Ipoteștii cumpărați de def. Marinovici H. [Hristea, grafiat și Cristea, n.n.] de la d-na Eliza Moritz. Se specifică că această moșie se disparte în mijloc prin 2 trupuri de răzășie numite tot Ipoteștii, una a fraților Isăcescu și a Statului; la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
domnului Gheorghiță Ciolac, și de cealaltă parte cu Ipoteștii cumpărați de def. Marinovici H. [Hristea, grafiat și Cristea, n.n.] de la d-na Eliza Moritz. Se specifică că această moșie se disparte în mijloc prin 2 trupuri de răzășie numite tot Ipoteștii, una a fraților Isăcescu și a Statului; la această moșie urmează a se începe licitația de la prețul de 105.000 lei [...].46 După aproape patru ani de tărăgănări din diferite motive, a fost ținută și licitația care s-a soldat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a se începe licitația de la prețul de 105.000 lei [...].46 După aproape patru ani de tărăgănări din diferite motive, a fost ținută și licitația care s-a soldat cu ordonanța de adjudecare nr. 209 din 4 iunie 1893: moșia Ipotești (fostă Eminovici) a succesorilor lui Cristea Marinovici a fost adjudecată de Alexandru Isăcescu, pentru suma de 150.000 lei. Ordonanța de adjudecare a fost învestită cu formula executorie nr.158 din 20 mai 189547. S-a văzut că, pe vremea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a fost adjudecată de Alexandru Isăcescu, pentru suma de 150.000 lei. Ordonanța de adjudecare a fost învestită cu formula executorie nr.158 din 20 mai 189547. S-a văzut că, pe vremea când Gheorghe Eminovici a cumpărat jumătate din Ipotești, o pătrime din această moșie era stăpânită de frații Isăcești, anume de călugărul Alexandru și fratele său Nicolae. S-a arătat apoi că Alexandru Isăcescu lăsase prin testament schitului Gorovei partea sa din Ipotești, parte care în 1864 a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Gheorghe Eminovici a cumpărat jumătate din Ipotești, o pătrime din această moșie era stăpânită de frații Isăcești, anume de călugărul Alexandru și fratele său Nicolae. S-a arătat apoi că Alexandru Isăcescu lăsase prin testament schitului Gorovei partea sa din Ipotești, parte care în 1864 a fost secularizată, devenind proprietate a statului. Cât privește cealaltă parte, rămasă lui Nicolae Isăcescu, ea a fost lăsată moștenire nepoților săi, Iordache și Alecu (Alexandru) Isăcescu. Iordache Isăcescu a avut doi copii legitimi, Vasile Isăcescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
exceptând, desigur, pătrimea donată schitului Gorovei de către călugărul Isăcescu (devenită proprietatea statului). Prin actul de donație, autentificat de Tribunalul Botoșani sub nr. 8691 din 9 septembrie 1920 și transcris cu nr. 2162 din aceeași dată, Gheorghe Isăcescu a donat moșia Ipotești, care i-a rămas după exproprierea făcută potrivit decretului de lege din 1918, fiicei sale, Maria Isăcescu. La 11 iunie 1921 Maria Isăcescu contractează căsătoria cu medicul Constantin V. Papadopol și-și constituie dotă moșia Ipotești, obținută prin donație de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Isăcescu a donat moșia Ipotești, care i-a rămas după exproprierea făcută potrivit decretului de lege din 1918, fiicei sale, Maria Isăcescu. La 11 iunie 1921 Maria Isăcescu contractează căsătoria cu medicul Constantin V. Papadopol și-și constituie dotă moșia Ipotești, obținută prin donație de la tatăl său, Gheorghe Isăcescu 51. La numai cinci zile după ce s-a constituit dota, adică la 16 iunie 1921, Maria Constantin V. Papadopol încheie un contract prin care arendează moșia Ipotești, proprietate dotală de la Gheorghe Isăcescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și-și constituie dotă moșia Ipotești, obținută prin donație de la tatăl său, Gheorghe Isăcescu 51. La numai cinci zile după ce s-a constituit dota, adică la 16 iunie 1921, Maria Constantin V. Papadopol încheie un contract prin care arendează moșia Ipotești, proprietate dotală de la Gheorghe Isăcescu, din hotar în hotar, cum se găsește în urma exproprierii, în suprafață de 180 fălci (sau 257,40 ha), cu toate atenansele ei, pe termen de 5 ani, începând de la 23 aprilie 1922, cu prețul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe an. Arendașul se numea Gheorghe Ungureanu 52. Și această moșie (fostă Ipotești-Eminovici și Ipotești-Isăcescu) a fost expropriată în 1945, rămânând proprietarilor suprafața de 50 ha, conform legii, iar în 1949, a fost expropriată în totalitate. Acesta este istoricul moșiei Ipotești, de la începuturi și până în 1949. Povestea explicită a moșiei relevă în mare măsură istoricul casei de la Ipotești, căci cele două pornesc dintru început într-o simbiotică odisee. * * * În dezvăluirea întortocheatului istoric al moșiei Ipotești, al casei și al celor două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
expropriată în 1945, rămânând proprietarilor suprafața de 50 ha, conform legii, iar în 1949, a fost expropriată în totalitate. Acesta este istoricul moșiei Ipotești, de la începuturi și până în 1949. Povestea explicită a moșiei relevă în mare măsură istoricul casei de la Ipotești, căci cele două pornesc dintru început într-o simbiotică odisee. * * * În dezvăluirea întortocheatului istoric al moșiei Ipotești, al casei și al celor două biserici, faptele s-au prezentat după acte autentice în marea lor majoritate inedite, păstrate și azi în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în totalitate. Acesta este istoricul moșiei Ipotești, de la începuturi și până în 1949. Povestea explicită a moșiei relevă în mare măsură istoricul casei de la Ipotești, căci cele două pornesc dintru început într-o simbiotică odisee. * * * În dezvăluirea întortocheatului istoric al moșiei Ipotești, al casei și al celor două biserici, faptele s-au prezentat după acte autentice în marea lor majoritate inedite, păstrate și azi în arhive. Multe alte documente s-au pierdut odată cu vinderea la kilogram a hârtiei de la Arhivele Naționale din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
că Nicolae Iorga a fost indignat de acest act și a luat atitudine atunci când a văzut în piața orașului băcani ambalând pește sărat în documente din arhiva Eminoviceștilor. Poate că în felul acesta se explică și tăcerea cercetătorilor în relația Ipotești Eminovici, după vânzarea moșiei. S-a vorbit și mai mult, însă, despre mâhnirea poetului atunci ziarist la București și despre eforturile acestuia de a împrumuta bani și de a recupera moșia. Eminescu scria la un moment dat: mi-ar părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
unde zace ce-am avut mai scump pe lume ar încăpea în mâini străine 53. Și totuși, a încăput, inevitabil, pe mâini străine, în ciuda faptului că poetul ajunsese să proiecteze chiar o posibilă căsătorie prin care spera să poată răscumpăra Ipoteștii. Poetul (dar și copilul din el) își mai făcea și alte planuri: poate să găsesc bani la rudele lui [Maiorescu, n.n.], pentru Ipotești. Să-i spun să-l facă tovarăș la arendă pe Cristache 54. Slavici scrie și el că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în ciuda faptului că poetul ajunsese să proiecteze chiar o posibilă căsătorie prin care spera să poată răscumpăra Ipoteștii. Poetul (dar și copilul din el) își mai făcea și alte planuri: poate să găsesc bani la rudele lui [Maiorescu, n.n.], pentru Ipotești. Să-i spun să-l facă tovarăș la arendă pe Cristache 54. Slavici scrie și el că Eminescu a început să caute bani de cheltuială și s-a împrumutat fără știrea mea [...]. Mai de la unul, mai de la altul, a adunat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
eu despre cele comunicate. Trimiți-ne din banii împrumutați cât vei pute. După Paști contează pe persoana și caracterul meu, măcar că oamenii mă numea "Nec cel prost"56. Lucrurile au stat însă altfel: deși cumpărătorul Cristea Marinovici a devenit proprietarul Ipoteștilor chiar din momentul semnării acestui act, Gheorghe Eminovici a fost tolerat a se bucura, în continuare, de toate veniturile moșiei, afară de pădure, până la data de 23 aprilie 1879, însă pentru aceasta, Marinovici îi va scădea, din ultima rată, suma de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]