1,396 matches
-
a Canaanului. Lor li se datorează una dintre denumirile regiunii: „Palestina”. Textele biblice îi descriu ca o populație semitizată, ceea ce dovedește că probabil aceste texte nu sunt antice. Până în acest moment nu ne-au parvenit texte proprii filistenilor. 3 Opera istoriografică și deuteronomistă 3.1. Opera istoriografică deuteronomistă în Biblia ebraică Am făcut deja de mai multe ori aluzie la opera deuteronomistă (notată cu sigla Dtr) numită astfel doarece rescrie preistoria și istoria lui Israel și Iuda aplicând criterii de judecată
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
una dintre denumirile regiunii: „Palestina”. Textele biblice îi descriu ca o populație semitizată, ceea ce dovedește că probabil aceste texte nu sunt antice. Până în acest moment nu ne-au parvenit texte proprii filistenilor. 3 Opera istoriografică și deuteronomistă 3.1. Opera istoriografică deuteronomistă în Biblia ebraică Am făcut deja de mai multe ori aluzie la opera deuteronomistă (notată cu sigla Dtr) numită astfel doarece rescrie preistoria și istoria lui Israel și Iuda aplicând criterii de judecată extrase din a cincea carte a
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
doua fază redacțională, notată cu sigla DtrP, ce constituie în special povestiri despre profeți; faza a treia, notată DtrN, pune accentul pe îndeplinirea legilor. Pentru detalii ulterioare suntem constrânși să facem trimitere la Introducerea noastră (1987). 3.2. Originea operei istoriografice deuteronomiste Unde, când și cu ce scop a fost compusă opera Dtr? În primul rând trebuie să facem distincție între opera istoriografică în sens strict și celelalte straturi redacționale. Pentru aflarea lui „când” nu sunt probleme: opera e scrisă după
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
îndeplinirea legilor. Pentru detalii ulterioare suntem constrânși să facem trimitere la Introducerea noastră (1987). 3.2. Originea operei istoriografice deuteronomiste Unde, când și cu ce scop a fost compusă opera Dtr? În primul rând trebuie să facem distincție între opera istoriografică în sens strict și celelalte straturi redacționale. Pentru aflarea lui „când” nu sunt probleme: opera e scrisă după reforma religioasă a regelui Iosia, adică după ultimul sfert al secolului al VII-lea î.C. Avem astfel un terminus post quem
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
mâna preoților din sanctuare și a profeților (vezi 1.2.b). Desigur, nu au lipsit nici regii reformatori, deși realizările lor nu au fost considerate perfecte, dar strădaniile lor a fost repede anulate de ceilalți regi nelegiuiți. 3.3. Criterii istoriografice Odată stabilită datarea operei, reiese foarte clar că criteriile utilizate în alcătuirea istoriografiei Dtr sunt, după cum am notat deja, criterii teologice. Sunt considerați credincioși misiunii proprii doar acei regi care nu au ezitat să împlinească normele divine formulate de profeți
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
că trăiesc într-o astfel de perioadă, posibilitatea de se identifica în ea: grupul de la Qumran, la Marea Moartă sau biserica creștină de la început. 8.7. Pentateuhul În „codul sacerdotal” al Pentateuhului (Soggin 1987, cap. 10), cititorul descoperă un criteriu istoriografic prin care autorii încearcă să periodizeze evenimentele anterioare stabilirii în Canaan. Prin aplicarea acestuia rezultă patru perioade, dintre care două dintre ele încep cu celebrarea unei alianțe. Prima perioadă este cea a creației (Gen 1,1 ș.u.; firește, aici
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
competiția pentru moștenirea omului bolnav al Europei, cum i se spunea Imperiului otoman, aflat pe panta ireversibilă a declinului general. În confruntarea dintre Imperiul rus și Imperiul otoman, Principatele Române s1 Gheorghe Platon, Istoria modernă a României, București, 1985. Accente istoriografice 26 au aflat, în mod constant, în centrul evenimentelor, întrucât, prin poziția lor geografică, au devenit principalul culoar de trecere a armatelor țariste spre Peninsula Balcanică. Numeroasele războaie care s-au succedat timp de un secol și jumătate și anii
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1721]
-
ascensiunea în plan socialeconomic a unor elemente din lumea satului, așa cum era Dănilă Morariu, fost căpătăier din Ulmi, pe care comisia centrală de revizie l-a trecut în rândul negustorilor din starea a III-a pentru că ținea moara boierească. Accente istoriografice 38 posesie cu 50 galbeni pe an45. O traiectorie oarecum diferită a avut Dumitru Carabulea, el și Antonachi ( zis Antonachi, n.ns) fost căpitan, venit din Codăiești, ținutul Vaslui, a devenit birnic în Belcești, dar și vornic al satului. Desigur
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1721]
-
tot ce era conservator și mediocru, în spiritul primei generații de la Annales, precum și în spiritul unei mari libertăți intelectuale egalate doar de o permanentă deschidere spre nou, a făcut din Natalie Zemon Davis un critic eminent și convingător al postmodernismului istoriografic în ceea ce are el pernicios, superficial, constrângător. Ar trebui ca și cititorii români să mediteze asupra unor Hayden White și Natalie Zemon Davis, pentru a înțelege că realitățile cultural-ideologice ale lumii de azi sunt extrem de complexe, ireductibile la dihotomii. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
este Karl Popper, care pur și simplu a „resemantizat” termenul, imputând istoricilor ceea ce numai profeții și unii politologi au încercat: prezicerea viitorului. Vezi cartea sa celebră, The Poverty of Historicism, care nu are nimic de-a face cu importantul curent istoriografic lansat în Germania cu numele Historismus, ținta predilectă a filozofilor, uneori din pricina apropierilor foarte sporadice dintre generația mijlocie a curentului, reprezentată de Friedrich Meinecke, și național-socialism. Lucrările lui Jörn Rüsen și ale discipolului său Friedrich Jaeger au „reabilitat” pe deplin
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fiind considerat „dosarul unei reabilitări”. Concepută după modelul consacrat, lucrarea tratează distinct viața și opera eruditului profesor ardelean. Reexaminarea contribuțiilor lui Aron Densușianu în critica și istoria literară are semnificația unui recurs și a unei restituiri, căci corectează o imagine istoriografică în mare parte nedreaptă. A. constată, pe baza unei lecturi atente și în contextul epocii, merite reale ale incomodului contemporan și coleg de generație al lui Maiorescu, Hasdeu, Odobescu. Prin Istoria limbei și literaturei române, „una dintre primele sinteze cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285388_a_286717]
-
latină, în Evul Mediu și în epoca modernă, nu oferea, în vechime, spațiu pentru distincții obișnuite astăzi. Literatura nu era limpede despărțită de alte întreprinderi culturale, iar „scrisul frumos”, „literatura artistică” stăteau alături de alte tipuri de discurs (filosofic, juridic, teologic, istoriografic, „științific” chiar), cu condiția ca acelea să fie marcate de eloquentia, să fie scrise „frumos”. Prin urmare, conceptul de „literatură veche” trebuie circumscris prin raportare la ideea de literatură, așa cum a fost ea înțeleasă din Antichitate până în Renaștere. Retorica - în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287032_a_288361]
-
imaginarea" națiunii române. Odată fixată această relație intimă dintre comunitatea actuală și trecutul ei, memoria istorică (imaginară sau reală) a devenit o axă centrală în definirea identității naționale și bază a revendicărilor de ordin politic. Ceea ce poate fi numită "arheologia istoriografică a trecutului", prin care românii și-au "excavat" memoriile colective ale originii, a fost procesul care a catalizat cristalizarea unei identități specifice. Săpăturile istoriografice și lingvistice au fost, după cum vom vedea, mijloacele prin care națiunea română a fost "descoperită". Schema
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în definirea identității naționale și bază a revendicărilor de ordin politic. Ceea ce poate fi numită "arheologia istoriografică a trecutului", prin care românii și-au "excavat" memoriile colective ale originii, a fost procesul care a catalizat cristalizarea unei identități specifice. Săpăturile istoriografice și lingvistice au fost, după cum vom vedea, mijloacele prin care națiunea română a fost "descoperită". Schema triptică propusă de M. Hroch pornește de la momentul genezei identității naționale, însă după cum am argumentat în rândurile de mai sus, aceasta nu este produsul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
originii romane a poporului român. Fără nicio exagerare se poate afirma "obsesia originară" a cărturarilor ardeleni, această preocupare pentru demonstrarea latinității românilor consumându-le aproape întreaga energie intelectuală. Preluând subiectul pe filiera Ureche-Costin-Cantemir-Klein, membrii Școlii au exhaustat subiectul în confruntarea istoriografică dată cu istoricii imperiali în numele nobilității originare a românilor. Prin importantele lor opere istoriografice, cărturarii ardeleni au articulat și consolidat o proeminentă conștiință de sine a românilor, configurată în jurul axului central al latinității poporului român. Totuși, această identitate etnică atât
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cărturarilor ardeleni, această preocupare pentru demonstrarea latinității românilor consumându-le aproape întreaga energie intelectuală. Preluând subiectul pe filiera Ureche-Costin-Cantemir-Klein, membrii Școlii au exhaustat subiectul în confruntarea istoriografică dată cu istoricii imperiali în numele nobilității originare a românilor. Prin importantele lor opere istoriografice, cărturarii ardeleni au articulat și consolidat o proeminentă conștiință de sine a românilor, configurată în jurul axului central al latinității poporului român. Totuși, această identitate etnică atât de ferm conturată în conștiința colectivă a românilor nu era dublată și de un
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Ardelene nu îl naționalizează pe Mihai Viteazul. În portretul biografic și tabloul personalității schițate de aceștia, Mihai este animat în acțiunile sale nu de scopuri naționale, ci de ambiție personală. Și în acest punct, intelectualii Școlii Ardelene sunt fideli liniei istoriografice trasate de cronicarii moldoveni ai secolului al XVII-lea, pentru care Mihai era un cuceritor și nicidecum un unificator. Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Damaschin Bojincă, niciunul nu constată natura naționalistă a gândirii lui Mihai Viteazul și nici nu intuiesc imensul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
găsească împlinirea deplină abia în Unirea din 1918. Fermentul care a contribuit major la sintetizarea conștiinței de sine a românilor (într-o primă fază a formulei etnice, apoi a celei naționale a identității colective) a fost constituit de prelungitele dispute istoriografice dintre cărturarii români și cei maghiari și austrieci. Miza disputei a fost originea, etnogeneza și continuitatea nord-dunăreană a românilor după retragerea aureliană din 271-275 e.n. S. Mitu (1997) conchide că prin luările de poziție ale Școlii Ardelene, care își găsesc
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românii și-au articulat o memorie colectivă care a stat la baza construirii unei identități naționale înzestrată ulterior cu o platformă naționalistă al cărei nucleu revendicativ a fost ideea unirii politice a românilor într-un singur stat-națiune. Desigur, prin "arheologia istoriografică a trecutului", cărturarii români au "descoperit" artefacte îngropate în trecut din care, printr-un efort imaginativ motivat ideologic, au edificat proiectul națiunii române. Procesul de elaborare a memoriei colective este catalizat, astfel, de ceea ce am putea numi "descoperirea imaginativă" a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
frontului în continuă experimentare reprezentat de avangarda intelectuală. Departe de a fi expresii ale inovației ideatice produsă de elitele cognitive, manualele reprezintă în schimb consensul societal, purtând nu atât marca originalității cât sigiliul aprobării autorităților statale. În constrast cu ideația istoriografică a avangardei intelectuale, caracterizată prin natura sa de elemente heterodoxe (inovația se definește necesarmente prin depărtarea de interpretările consacrate), manualele de istorie constituie ortodoxia cu privire la interpretarea trecutului. Manualele excelează în practicarea unei "precauții hermeneutice", în sensul că interpretările furnizate de către
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în istoriografie, cât mai ales cartografierea hermeneutică a consensului societal sancționat oficial în privința trecutului colectiv. În locul unei analize de istoria ideilor novatoare (focusată pe depistarea inovației și reperarea interpretărilor heterodoxe), lucrarea de față propune o analiză a ideilor devenite ortodoxie istoriografică în urma promulgării lor de către autoritățile statale și popularizate în rândul populației prin intermediul sistemului de învățământ public de masă finanțat și organizat statal. În calitatea lor de expresii ale consensului oficial cauționat statal, manualele școlare de istorie pot fi luate ca
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Accentul cade mai pregnant pe forța discursurilor de a fasona realitatea pe care se presupune că o reflectă. Analiza de față încearcă să surprindă relația intimă dintre textul manualelor de istorie și contextul politico-cultural. Examinând conexiunile și joncțiunile dintre discursul istoriografic propagat prin intermediul literaturii didactice și ambientul politic și cultural în cadrul căruia aceste discursuri au fost puse în circulație socială, analiza de față își propune să facă "inferențe valide și replicabile de la texte la contextele utilizării acestora" (Krippendorff, 2004, p. 18
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și stabilind filiații lingvistice, cărturarii care au descoperit națiunea dau expresie, pentru întâia oară, unui profetism național. Corelativ acestei faze inițiale este un program intelectual de teoretizare a națiunii pe baza probelor lingvistice și istorice prelevate prin studii filologice și istoriografice, program care poate fi numit naționalism cultural. Faza B - perioada "agitației patriotice" în care intelectualii adepții ai ideii naționale încearcă să câștige cât mai mulți partizani pentru politica naționalistă. Naționalismul cultural corespondent perioadei inițiale se preschimbă în naționalism politic. După ce
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de construire a statului-națiune român se va putea repera gradul în care acest proces se împletește cu alte trei dimensiuni interconectate: instituționalizarea sistemului educațional, evoluția concepției despre naționalitate și dinamica memoriei colective. Neintrând în planurile lucrării de față o analiză istoriografică sui generis, relatarea de mai jos urmează cu fidelitate și obediență interpretativă linia trasată de K. Hitchins (1998a) în Românii 1774-1866, C. Durandin (1998) în Istoria românilor și F. Constantiniu (2011) în O istorie sinceră a poporului român (ediția a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
constatări cu privire la modul în care trecutul se reflectă în aceste "oglinzi retrovizoare", precum și cu privire la deformările prezenteiste inserate în optica acestor ferestre către trecutul colectiv. Totuși, manualele de istorie nu au apărut într-un vacuum cultural, ci în miezul unei culturi istoriografice în curs de consolidare, ale cărei concepții bazale au influențat configurarea discursului didactic prezent în manualele școlare. Din acest motiv este imperios necesară zugrăvirea climatului istoriografic (și ideologic) în interiorul căruia s-a articulat discursul didactic. Avangarda istoriografică: de la luminismul Școlii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]