1,606 matches
-
prin încercările cele mai dure. Vara mergea spre sfârșite și doamna Ioanide și Pica se întoarseră de la mare. Cam în același timp reapăru și Tudorel, așezîndu-se într-o zi pe neașteptate la masă, cu un aer bine dispus, care însă izgoni dispoziția lui Ioanide. Acesta, după ce arătase atâta deciziune în anchetele lui și părea hotărât a pune lucrurile la punct, se lăsa furat pe încetul de gânduri erotice, ca unul care voia parcă să uite necazurile diurne în preocupări frivole. Instinctul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
asta! - Dragă Pica, mi-e teamă, din cîte-mi spui, că fără asta n-ar fi nici un motiv să nutrești vreun interes pentru Gavrilcea. Te-a fascinat iregularitatea existenței lui, faptul de-a fi bandito, nu te speria, vreau să zic izgonit de societate, pus în marginea ei. Nu-i nici o îndoială, Gavrilcea e "bandit", dacă izbutește, devine șef de stat. Are toate însușirile și în special una: a fi un idealist terre-à-terre, netrăind decât dintr-o idee simplificată. Îndoieli în sensul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
profunde ale ceasului. Era o zi senină de toamnă târzie, rece, dar somptuoasă. Frunzele cădeau mari și roșii din pomi, cu o încetineală vizibilă. Ioanide căută să-și imagineze ce făcea Tudorel acum, emoția lui probabilă, actele preliminarii, pe urmă izgoni aceste reprezentări ridicîndu-se brusc de pe fotoliu, ducîndu-se la birou. Acolo, cu un creion în mână, schiță la infinit siluete de biserici, revenind des asupra cupolei sferoidale de sticlă. Jocul acesta mecanic îl fură treptat, făcîndu-l tot mai aplicat la lucru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de Gulimănescu. . - Plecarea în străinătate era soluția cea mai nimerită. Ex-ministrul surâse melancolic. . - Unde locuiești? Întrebă Gulimănescu. . - Acasă la mine. Ce întrebare! . - Poate că nu strica să fi transferat averea pe numele altuia. Se vor confisca averile foștilor demnitari. Pomponescu izgoni cu mâna spectrul vindictei. . - La catedră te-ai întors? . - Nu, zise Pomponescu. Sunt în concediu. - E mult mai bine. Te-ai fi expus manifestațiilor ostile. De altfel, mi s-a spus azi la minister că va ieși în curând în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
e gratuit, cu căteva pahare de țuică. Inteligent, cinic, creativ și practic, maestrul acționează după principiul: povestea vinde. Societățile aflate în tranziție, adică într-un travaliu dureros și nepermis de prelungit al (re)nașterii, sunt societăți în care indivizii sunt izgoniți din păntecele vechii lumi, dar nici nu sunt primiți pe covorul roșu al noii lumi. Maeștrii însă au fost expulzați direct în paradis. Ei își creează paradisul (de regulă) financiar prin intuiții remarcabile pe care apoi le transferă din posibil
Lacrimi şi bani. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
respectul ce i se arăta, se țineau deseori întruniri. Voind să o vadă împăratul, și știind că acolo se întrunesc toți cei care îi sunt odioși, se spune că l-a lovit cu mâna pe prefect pentru că nu au fost izgoniți de acolo ortodocșii. Și cum prefectul, suportând jignirea, se străduia împotriva voinței lui să țină seama de indignarea împăratului (căci nu voia să ducă la moarte atâția oameni), a trimis vorbă pe ascuns să nu mai rămână nimeni în biserica
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
de-ar fi îndemnați cu mii și mii de vorbe; dar când unul dintre mucenici își bagă în foc nu numai piciorul, nici numai mâna, ci tot trupul, atunci fapta lui e mai puternică decât orice îndemn și sfat și izgonește din sufletul celor din jur neliniștea și teama”<footnote Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Sfinții Mucenici, II, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți ..., p. 450-451. footnote>. Pentru ca să ne putem lesne convinge pe
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
se hotărască - fie a jertfi demonilor (în care caz puteau rămâne mai departe în preajma sa, păstrându-și rangul neatins), fie să nu le aducă jertfă (în care caz porțile sale aveau să le rămână închise iar ei aveau să fie izgoniți până departe și lipsiți de ocrotirea sa). Oamenii s-au împărțit, trecând unii deoparte, alții de cealaltă parte, și dându-și fiecare în vileag felul alegerii. Atunci le-a dezvăluit și omul acela minunat gândul ascuns de el în spatele șiretlicului
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
Orice viață morală este așezată pe secvența "păcat-remușcare" și miracolul alcătuirii acestei vieți este că nimeni, în afara subiectului moral, nu trebuie să intervină pentru ca ea să existe: autorul păcatului este de fiecare dată propriul său pedepsitor. Cain este blestemat și izgonit de Dumnezeu nu pentru că a ucis, ci pentru că fapta lui nu e însoțită de umbra morală a căinței. Orice individ moral își administrează singur pedeapsa, iar remușcarea este una atât de cumplită încît, în fața lui Dumnezeu, ea face superfluă orice
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
renume. Persecutat de poliția și judecătoriile bonapartiste și suprimîndu-se "Curierul de Duminică", el l-a reînființat sub titlul de "Nain Jaune ", în care a continuat cu aceiași colaboratori lupta în contra imperiului; până ce autoritățile, după multe admonițiuni și condamnări, l-au izgonit din Franța ca străin. În a. 1861 înființă în Frankfort lângă Main o foaie mare, care apărea în toate zilele, numită "L'Europe " și ținută cam în felul "Independenței Belgice ". Cunoștințele sale foarte varie și întinse cu cei mai însemnați
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
logică, înscriindu-le în sfera omenescului căruia toate îi sunt permise sau nu trebuie să i rămână străine: „Femeia, dacă trăiește cu-n bărbat, păcătuiește prin aceasta, dar ăsta e păcat firesc; pe câtă vreme dacă-l fură, îl omoară sau îl izgonește, atunci păcatul ei purcede din răutatea minții.”206 Asistăm la o răsturnare a unui sistem de valori, eternul femininul nu-l mai conduce pe bărbat la pieire, adulterul este doar consecința unei incompatibilități vizibile, a unor raporturi virfemina care nu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
concupiscența și castitatea. Iubirea pasională a lui Africo și a Mensolei nu a reușit să triumfe, dar nici nimfelor Dianei nu li s-a mai permis să hoinărească prin păduri. Una dintre primele măsuri ale lui Atalante a fost să izgonească nimfele sau să le determine să se căsătorască, provocând astfel tensiune în societatea obișnuită cu anumite cutume ancestrale, la care nu putea renunța ușor. Cât despre nefericiții protagoniști, este greu să hotărâm dacă s-au purtat bine sau rău, nu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fă cu mine!”844 Virginius este apărat de toată cetatea, atunci când Apiu încearcă să-l condamne la moarte, iar cei care au uneltit compromiterea fetei își găsesc un sfârșit binemeritat (Apiu este aruncat în închisoare unde moare, Claudiu va fi izgonit din țară). Este interesantă decizia mulțimii de a-l aclama pe tatăl ucigaș ca pe 841 Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury, pp. 251-252. 842 Ibidem, p. 253. 843 Ibidem, p. 256. 844 Ibidem, pp. 256-257. 227 un erou, care nu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
accepțiuni diferite ale aceleiași noțiuni. Înainte de toate, cea care stabilește o identitate Între daimoni și suflet 3: daimonii ar fi, de fapt, suflete căzute În ciclul generațiilor, iar Empedocle se vede pe sine Însuși ca fiind unul dintre acești daimoni „izgoniți de la zei”4. Urmează grupul daimonilor funcționali, personali sau psihopompi, unii (cel bun și cel rău5) fiind Însărcinați să Însoțească sufletul pe toată durata incarnării sale, iar ceilalți având Îndatorirea să-l călăuzească În Infern. Cea de a treia accepțiune
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
teoria lui Lamprias" Cea de a doua parte a intervenției lui Lamprias e provocată de gravele obiecții ale lui Ammonios, care Își exprimă Într-o imagine foarte concretă, foarte „delfică” Îngrijorarea de a-i vedea pe zei și pe daimoni „izgoniți de pe trepied”, iar „principiul sau mai curând substanța și Însăși esența divinației” reduse la „sufluri, la vapori” și la „emanații” (anathymiaseis)3. Ne amintim avertismentul adresat aceluiași Lamprias În paragraful 413 d: „Ia seama, Lamprias, la ceea ce facem - zise el-
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
sorți bilete și se adresează unui public de slugi și de femei proaste pe care versurile și izul poetic al expresiei Îi Încântă nevoie-mare3. Iată dar că din acest motiv poezia și-a pierdut adevărata ei Însușire și a fost izgonită de lângă tripod. Ea a fost pusă În slujba oricui, fie mișei, fie impostori sau falși ghicitori. 26. Fără Îndoială, nu am de ce să mă mir că uneori, În timpurile de altădată, (D) apărea și nevoia unor ambiguități, aunor ocolișuri și
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
distrugă și să suprime divinația, dacă admitem că este opera unui zeu. * Nu Încape Îndoială că nu mi-au plăcut deloc spusele lui Planetiades Îndeosebi din pricina nestatorniciei pe care el o atribuia Zeului. Presupunea că Apollo ocolește viciul și Îl izgonește din anumite locuri, În vreme ce În altele consimte să-l Îngăduie. În acest caz, Zeul ar fi asemenea unui rege și unui tiran care, deși Închide ticăloșilor anumite porți din reședința sa, le dă În schimb acces la alte intrări, pentru
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
locuri sanctuarele răsună de măscări șaischrologiaiț 5 și de nebune «alalai», urlete scoase cu capul dat pe spate 6. Mă simt Îndreptățit să spun că asemenea practici nu se adresează nici unui zeu, ci demonilor răi, În Încercarea de a-i izgoni, de a-i Îndupleca și de a-i liniști. În aceeași ordine de idei, Într-un anume sens nu este de crezut că zeii ( D) au fost cei care au pretins sau care au acceptat sacrificiile umane ce se celebrau
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
4, toate acestea nu sunt săvârșite de zei. Sunt numai Încercări și aventuri pe care le trăiesc daimonii, păstrate În memoria oamenilor datorită felului de a fi și puterii celor care le suferă. Eschil greșește când spune: «Apollo, zeu sfânt, izgonit din cer»5. (F) La fel și Admet al lui Sofocle: «Până și cocoșul meu Îl trimetea tocmai la moară»6. Dar cei care se Îndepărtează cel mai mult de adevăr sunt teologii de la Delfi, când sunt de părere că
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
unuia dintre copiii lor, el își încalcă obligațiile ce decurg din căsătorie și poate fi evacuat la cerere, ajungându-se astfel în fapt ca ei să aibă domicilii separate 40. Dacă soțul pleacă din locuința comună, indiferent dacă a fost izgonit sau a părăsit-o din propria inițiativă, dar în urma unor conflicte familiale, nu-și pierde dreptul de a reveni în domiciliul conjugal. Comportarea necorespunzătoare în relațiile de familie constând în izgonirea din domiciliul comun, în refuzul de a-l reprimi
[Corola-publishinghouse/Science/1532_a_2830]
-
logică, înscriindu-le în sfera omenescului căruia toate îi sunt permise sau nu trebuie să i rămână străine: „Femeia, dacă trăiește cu-n bărbat, păcătuiește prin aceasta, dar ăsta e păcat firesc; pe câtă vreme dacă-l fură, îl omoară sau îl izgonește, atunci păcatul ei purcede din răutatea minții.”206 Asistăm la o răsturnare a unui sistem de valori, eternul femininul nu-l mai conduce pe bărbat la pieire, adulterul este doar consecința unei incompatibilități vizibile, a unor raporturi virfemina care nu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
concupiscența și castitatea. Iubirea pasională a lui Africo și a Mensolei nu a reușit să triumfe, dar nici nimfelor Dianei nu li s-a mai permis să hoinărească prin păduri. Una dintre primele măsuri ale lui Atalante a fost să izgonească nimfele sau să le determine să se căsătorască, provocând astfel tensiune în societatea obișnuită cu anumite cutume ancestrale, la care nu putea renunța ușor. Cât despre nefericiții protagoniști, este greu să hotărâm dacă s-au purtat bine sau rău, nu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
fă cu mine!”844 Virginius este apărat de toată cetatea, atunci când Apiu încearcă să-l condamne la moarte, iar cei care au uneltit compromiterea fetei își găsesc un sfârșit binemeritat (Apiu este aruncat în închisoare unde moare, Claudiu va fi izgonit din țară). Este interesantă decizia mulțimii de a-l aclama pe tatăl ucigaș ca pe 841 Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury, pp. 251-252. 842 Ibidem, p. 253. 843 Ibidem, p. 256. 844 Ibidem, pp. 256-257. 227 un erou, care nu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
respectul ce i se arăta, se Țineau deseori întruniri. Voind să o vadă împăratul, și știind că acolo se întrunesc toți cei care îi sunt odioși, se spune că l-a lovit cu mâna pe prefect pentru că nu au fost izgoniți de acolo ortodocșii. Și cum prefectul, suportând jignirea, se străduia împotriva voinței lui să Țină seama de indignarea împăratului (căci nu voia să ducă la moarte atâția oameni), a trimis vorbă pe ascuns să nu mai rămână nimeni în biserica
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
poemele cavalerești este deci miraculosul, pe care îl pune în slujba unor forțe mai puțin demne, chiar oculte, după cum le înfățișează istorisirea pe scurt a personajului feminin ("El, ce Uberto dal Leone este,/ de stirpe nobilă și-naltă fală,/ fu izgonit din țară fără veste,/ iar eu la fel, cu dânsul dimpreună:/ sunt Angelica și-i sunt soră bună"). Intriga însăși nu mai este declanșată de motivații eroice, morale ori religioase, ci de urzirile celor doi frați, donna angelicata dovedindu-se
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]