7,839 matches
-
pregătite. La capătul patului, unde dormea mama era o ladă de lemn în care mama ținea lucrurile bune pentru îmbrăcat de sărbători. Peste capacul lăzii (era de fapt o ladă de zestre - n.a.) se așezau pături, toate din cânepă, din lână, plapuma cea bună și perina deasupra. Pe pereți erau, la est și la vest, două țoale mici de lână. Peretele de la sud avea geamuri. La capătul 375 patului unde dormea tata era un lădoi din lemn în care mama ținea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
îmbrăcat de sărbători. Peste capacul lăzii (era de fapt o ladă de zestre - n.a.) se așezau pături, toate din cânepă, din lână, plapuma cea bună și perina deasupra. Pe pereți erau, la est și la vest, două țoale mici de lână. Peretele de la sud avea geamuri. La capătul 375 patului unde dormea tata era un lădoi din lemn în care mama ținea rufele noastre de purtat, spălate curat. O masă mică rotundă, cu trei picioare pentru pusă ceaunul și mestecat mămăliga
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
aveau rubrică pentru milioane; nici nu era nevoie, deoarece veniturile erau foarte mici. Tot în 1950 au fost impuse cotele obligatorii din toate produsele care au apăsat greu pe umerii gospodăriilor rănești. Se dădeau cote din cereale, din lapte, carne, lână. Unii țărani nu aveau cu ce plăti aceste dări și impozite, erau ridicați, bătuți și închiși. Mulți dintre ei și-au pierdut urma în țară pe ani întregi, întorcându-se după ce erau uitați. Pentru colectarea cotelor erau trimiși în sate
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
curaj să vorbesc cu el. Bea Aguilar era portretul viu al maică-sii, comoara neprețuită a lui taică-su. Cu părul roșu și palidă cum nu se mai poate, o vedeam mereu Înveșmîntată În rochii costisitoare din mătase sau din lînă subțire. Avea o talie de manechin și umbla țeapănă ca un băț, plină de sine și crezîndu-se prințesa propriului său basm. Avea ochii de un albastru verzui, Însă ea insista că erau de culoare „smarald și safir“. Cu toate că petrecuse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
iobăgiei, investiția în fața construcției monumentale, iar comerțul în fața serviciului de ordine. Diviziunea muncii se amplifică, productivitatea agricolă crește, iar prețul grâului, produs acum în cantități mari, scade; tot mai mulți orășeni pot să-l consume și pot cumpăra haine de lână vopsită cu noi culori; apar primele războaie de țesut. Se face resimțită nevoia creditelor; minuscule comunități evreiești, răspândite de treisprezece veacuri pe continentul european, singurele autorizate din punct de vedere teologic să împrumute cu dobândă, sunt constrânse, așa cum au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
flamande. începând din 1227, aici acostează vasele genoveze; apoi, din 1314, și cele venețiene. în oraș se instalează negustori italieni, ce participă la comerțul cu mirodenii aduse din Levant, din India și din China, pe care le dau în schimbul oțelului, lânii, sticlei și bijuteriilor din Flandra. Diferențele dintre nivelul de viață al meșteșugarilor și cel al negustorilor î„patricienii” care conduc orașul) sunt considerabile; răscoalele se țin lanț; în 1302, meșteșugarii care-l sprijină pe contele de Flandra obțin o victorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
secolul al XVI-lea. O lecție pentru viitor: deschiderea către elitele străine este una dintre condițiile succesului. Anvers, 1500-1560: ora tiparului Mai întâi, pe la 1500, a venit vremea Anversului. Având o bogată zonă agricolă și dezvoltând creșterea oilor, a căror lână locuitorii Anversului o țes, timp de vreo 200 de ani, acest oraș comercializează pânzeturi flamande, sare din Zeelanda, cuțite englezești, sticlă flamandă, metale din Germania, în schimbul produselor din Orient. Orașul nu are decât 20 000 de locuitori când, pe la 1450
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
Spaniei și Franței, ale principilor italieni, germani și polonezi. Așa cum nici un oraș nu poate deveni o „inimă” fără a controla și agricultura, și industria, ținuturile din vecinătatea Genovei, care se întind dincolo de arhibogata Toscana, devin o mare putere industrială îindustria lânii și a metalurgiei). Genova are în acea vreme ultima tresărire de orgoliu a lumii mediteraneene, ultimul ecou al visurilor Atenei, ale Romei, ale Florenței, ale lui Carol Quintul și Filip al II-lea. Apoi Atlanticul redevine o mare liniștită: în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
importurile alimentare, zona agricolă adiacentă furnizează produse sofisticate îin, cânepă, rapiță, hamei), crește oi, dezvoltă industria coloranților și filatura mecanizată. Toate acestea îi permit să înceapă industrializarea producției de alimente, iar apoi a celei de îmbrăcăminte. Amsterdamul vopsește țesături de lână din întreaga Europă, inclusiv din Anglia, în ciuda măsurilor protecționiste promulgate la Londra. Cu beneficiile obținute, orașul poate trece la producția pe scară industrială a unei nave excepționale, inventată în 1570, flautul, mult mai rentabilă decât cele dinaintea ei, întrucât poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
franceză poate în sfârșit să facă negoț fără să-și piardă rangul, minuscula burghezie franceză nu este interesată nici de marină, nici de industria modernă; economia franceză se mulțumește să vegeteze în industriile depășite ale capitalismului agricol îalimente, pielărie și lână) pe care negustorii îndrăzneți din Provinciile Unite i le abandonează de bună voie. în acest timp, în China, tripla recoltă anuală de orez permite populației să sporească de la 180 la 400 de milioane, mult înaintea altor țări ale lumii, fără ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
din ce în ce mai mult Țările de Jos; energia utilizată de industriile lor - lemnul pădurilor, ce servește și la construcția navelor - este pe sfârșite, iar tehnologiile pentru coloranți și pentru armarea corăbiilor nu mai progresează. Conflictele sociale se accentuează, salariile cresc, țesăturile din lână produse la Amsterdam se scumpesc mereu. O lecție pentru viitor: nici un imperiu, chiar dacă pare etern, nu durează la nesfârșit. în alte zone ale Europei, burgheziile își manifestă nemulțumirea și reclamă libertăți; se dezlănțuie naționalismul. Un semn precursor care nu înșală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
în 1788, băncile din Țările de Jos dau faliment: în ajunul Revoluției franceze, „inima” capitalismului traversează definitiv Marea Nordului pentru a se instala la Londra, unde democrația și piața avansează în același ritm. Londra, 1788-1890: forța aburului Anglia stăpânește tehnologia țesutului lânii, a extracției de cărbuni și a fabricării sticlei încă din secolul al XVI-lea. Abundența apelor curgătoare, principala sursă de energie, favorizează, în Lancashire, mecanizarea filaturilor unei noi materii prime textile rivale lânii, bumbacul, cunoscut de multă vreme în Europa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
1788-1890: forța aburului Anglia stăpânește tehnologia țesutului lânii, a extracției de cărbuni și a fabricării sticlei încă din secolul al XVI-lea. Abundența apelor curgătoare, principala sursă de energie, favorizează, în Lancashire, mecanizarea filaturilor unei noi materii prime textile rivale lânii, bumbacul, cunoscut de multă vreme în Europa și redescoperit de englezi în India. Pentru a dispune de această fibră vegetală de o importanță strategică la fel ca și aurul și argintul din Peru, Compania engleză a Indiilor preia controlul Indiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
are o populație de trei ori mai mică și un venit pe cap de locuitor ce ajunge abia la jumătatea celui din Franța și doar la o cincime din cel al Țărilor de Jos. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, lâna englezească este vopsită mai ales în Flandra și în Provinciile Unite, iar comerțul cu produse britanice este în bună parte controlat de olandezi. Și totuși, în numai douăzeci de ani, între 1790 și 1810, în vreme ce continentul este răvășit de războaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
poate cu bagaje și desagi. Unul mai cu seamă trăgea mereu Într-o parte, sub povara unei lăzi mari, În ciuda mâinii ferme a bărbatului cu o Înfățișare milităroasă care Îl purta de căpăstru. Povara era acoperită cu o pânză din lână albă, pe care se remarca o cruce roșie. După o scurtă Întrerupere, psalmodierea fusese reluată, condusă de călugărul din frunte. Cortegiul trecu Încet pe sub poartă, fără ca nici unul din străjerii din post să Îi Împiedice. - Cine sunt? Întrebă poetul. - Pelerini pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
către altar. Înapoia lespezii simple de marmură, un prag delimita perimetrul corului, acoperind asemenea unor culise vederea către absidă. Dincolo de lanț, lângă altar, fusese așezată o ladă din lemn, Înaltă aproape cât statura unui om, acoperită cu o țesătură de lână albă, brodată cu o cruce roșie În relief. Dante avea senzația că mai văzuse acel obiect straniu. Încerca să Își amintească, dar fu Împins spre barieră de un ghiont primit În spate. Lângă el Își croise drum un tânăr Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante Încuviință din cap. Bonifaciu strângea artiști ca să Înfrumusețeze Roma pentru Centesimus. Și prietenul său Giotto se pregătea de plecare. - Dar acela? susură Îndreptându-și arătătorul spre un bărbat masiv care, În ciuda căldurii infernale, stătea Înfășurat Într-o mantie de lână albă. Fața acestuia, marcată de un nas acvilin, era Însemnată de o cicatrice prelungă, care cobora de la o sprânceană până la obraz. O lovitură care numai printr-un miracol nu Îl ucisese. - Jacques Monerre, francez, șuieră hangiul. - Un francez? Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
di Cola. Dar nu erau negustori, mi-am dat seama de Îndată. - Ești sigur? - Cum nu se poate mai sigur. Deși Încercau să se dea drept membri ai breslei, păreau mai curând oameni de arme. Iar Încărcătura lor... Baloturi de lână, la vedere, Însă dedesubt... - Ce ai văzut? - Când am trecut peste Reno, În vad, un catâr s-a smucit Într-o parte, a căzut și a răsturnat Încărcătura. Nu era numai lână. Ci și lame de fier, și vârfuri. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oameni de arme. Iar Încărcătura lor... Baloturi de lână, la vedere, Însă dedesubt... - Ce ai văzut? - Când am trecut peste Reno, În vad, un catâr s-a smucit Într-o parte, a căzut și a răsturnat Încărcătura. Nu era numai lână. Ci și lame de fier, și vârfuri. - Și unde s-au dus acești falși negustori? - Nu știu. Ne-am despărțit aproape de zidurile Florenței. Numai Rigo a venit cu mine. Fusesem instruit să trag la hanul Îngerului, iar după aceea trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
era ocupată de prăvălii, dar nu exista nimeni la Încărcatul sau la descărcatul mărfurilor: clopotul bătuse nu de mult ora a noua și probabil că toți hamalii se apucaseră de mâncat. Astfel, Dante se Îndreptă spre magazia de stofe de lână. În poartă era paznicul, așezat pe un butoiaș, cu un ulcior Între picioare. - E cumva În depozit o Încărcătură de fetru? Omul Îl cântări alene din cap până În picioare. - Cine vrea să știe? - Autoritatea Florenței. - Pe Sfânta Treime și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Franța, pe timpul călătoriei sale la Paris. În câteva minute, cu frenezie, cercetă Întreaga Încărcătură, fără a lăsa deoparte nici un balot. Mai existau Încă șapte plăci, identice cu prima, fiecare dintre ele protejată grijuliu cu pânze de fetru și ascunsă În lâna neprelucrată. Aceea era comoara pe care o așteptau? Desigur, trebuie să fi costat enorm, Însă el bănuia că valoarea lor trebuie să fi fost cu totul alta decât una comercială. Un colț al plăcii se spărsese, probabil În timpul transportului. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu unul de evacuare? - Faceți cum vă spun și nu vă temeți. Sunt priorul Florenței și fac toate astea un rost. Nimic din ceea ce veți vedea nu e Împotriva regulii voastre. Se Îndreptă cu repeziciune spre magaziile de stofe de lână, Însoțit de sinistra sa suită. În cămăruța de lângă poarta Închisă, paznicul dormea de o bună bucată de vreme. Ieși somnoros, cu o expresie agasată, care se transformă pe dată În uluire, când văzu cine Îi curmase somnul. - Ce... ce vreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai mult. Până și tunurile păreau să fi înghețat. Nu se mai auzea nimic. — Poate că au făcut în sfârșit pace, încercă neîncrezător Grosspeil. — Pace pe naiba! i-o trânti colegul său și acoperi corpul micuței cu pătura udă de lână. Erau așteptați domnii din V. Sosiră în sfârșit, însoțiți de primar, care avea înfățișarea din zilele proaste, cea pe care o ai când ești smuls din pat la ore nu tocmai creștinești și pe o vreme pe care nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
fi zis că sfărâmase oasele de sticlă ale unor păsări. Cojile i se lipiseră de cizmă și arătau ca niște pinteni mici de tot, în timp ce alături, la doi pași, Belle de jour se odihnea în continuare sub giulgiul său de lână udă. Cu toate astea, judecătorului îi priiseră ouăle. Ba chiar sunt sigur că i s-au părut mai bune datorită împrejurării în care le mâncase. Brăchut își isprăvise povestea. Judecătorul îl descususe pe îndelete în timp ce mesteca micile lumi, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ori. Vântul trânti un oblon. Afară, ploaia se revărsa pe pământ ca un mare fluviu. VII A doua zi, primarul nu mai avea ținuta lui impozantă. Avea o figură lungă, era îmbrăcat în haine groase de catifea și palton de lână și purta o șapcă din blană de vidră și încălțări cu ținte. Lăsase deoparte ținuta de proaspăt însurățel și aerul lui sigur pe sine. Nu mai era cazul să se creadă la teatru și să joace un rol: Lysia Verhareine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]