1,533 matches
-
a ne sugera probabil că nici situația sa nu era ușoară. în definitiv trebuia să treacă peste anumite instrucțiuni, dar nici nu îndrăzni să negocieze pentru a obține un preț mai bun. scoase din buzunar o legătură de chei, deschise lacătul și desfășură lanțul. — Merci spuse Guy bătîndu-l pe umăr pe individ în timp ce acesta ne lăsa să pătrundem pe aleea simi-circulară din fața Casei monteoru (acolo unde vedeam eu în mod sistematic trăsurile de epocă, ele reveneau numai în prezența mea, intrau
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
în memorie. De jos se auzi un huruit ca de mobilă târâtă pe dușumea și apoi bătăi de ciocan. Își aruncă ochii prin ferestrele geamlâcului și văzu că în curte nu era nimeni. Ușa de la odaia Marinei era închisă cu lacătul, ceea ce însemna că bătrâna nu era acasă. Moș Costache apăru deodată în curte cu un ciocan în mână. Privi înspre poartă, în fundul curții, în toate părțile, uitând să arunce ochii în sus, apoi se întoarse, călcând în vârful picioarelor chiar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Când unul din ei observă rândurile de femei și bărbați încremeniți în fața porților avu un fior de spaimă. - Ce-i cu ăștia? întrebă. - Așteaptă și ei pomana mortului... Caii se opriră adulmecând. -Ptrrr! Noii-sosiți priviră porțile ferecate cu lanț și lacăt și ferestrele întunecate. - Hei, nu-i nimeni aici? întrebă tare cel care mânase caii, sărind jos de pe capră, și se întoarse spre mulțimea tăcută, parcă zidită cu picioarele în zăpada înghețată. Nu răspunse nimeni. Nici o perdea nu se clătină. Unde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-i la pivniță! porunci în cele din urmă. Las', că se mai gîn-desc ei. Ieșiră. Afară, pungașilor le veni să sară gardul și s-o rupă la fugă. Beciul avea o ușă de tablă, pe care gaborul o încuie cu lacătul. Codoșul căzu, văicărindu-se, la pământ. - Ce-i, fleoarță? îl înghionti Paraschiv, batjocoritor. Doar de-atîta-mi ești? Celălalt nu răspunse. Se rezemă de zidul rece. Cel tânăr simțea încă pe obrazul sfâșiat inelele comisarului. Îi țiuiau urechile și ar fi dormit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de zidul rece. Cel tânăr simțea încă pe obrazul sfâșiat inelele comisarului. Îi țiuiau urechile și ar fi dormit. O durere ascuțită de dinți îl făcu să se perpelească încă mult timp. Au ațipit târziu. La miezul nopții, auziră iar lacătul. Săriră buimaci și înspăimîntați în sus. - Tot așa, Paraschive! spuse repede ăl bătrân. Dacă nu ne dovedesc, n-au ce ne face... Ucenicul simți o mândrie care-i umplea pieptul și parcă rănile nu-l mai durură. De acum putea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce origine are ea? În mod cert și caracterele conducătorului au o aceeași origine. Cum altfel s-ar putea modela și el după mulțime, și mulțimea după el, potrivindu-se perfect în cele din urmă, ca o cheie la un lacăt anume? Ca să ne lămurim pe scurt, căci vom reveni ulterior mai amănunțit, vom spune doar că familia este leagănul supunerii. Și, pornind de aici, și soclul puterii. Ne pregătește în acest sens mama, și mai ales tatăl fiecăruia dintre noi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
noastre. Această audiere critică și revoluționară pune în evidență posibilitățile de eliberare și de rezistență ale maselor la autoritate. Ele sînt capabile să învingă orice represiune sexuală și economică, putere ce nu le era recunoscută. Ele pot arunca-n aer lacătul ce blochează revolta împotriva ordinii sociale, lucru de care majoritatea se îndoiește. Departe de a fi răspunsul la propria lor mizerie psihologică, conducătorul este, pentru mase, această mizerie însăși. Mai ales cînd se numește Hitler sau Stalin. Urmînd această perspectivă
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
a lui Șerban Cionoff, publicam în săptămânalul "Timpul" un cald omagiu despre cel trecut în lumea umbrelor; era printre puținele care apăreau în presa vremii. De câte ori ajung la Bellu, mă opresc câteva clipe în fața acelui cavou, veșnic închis cu un lacăt mare. La Dipoli, în ansamblu, la prima Conferință pentru Securitate și Cooperare în Europa, din punct de vedere diplomatic România s-a comportat ca o mare putere. Aceasta se datora liniei generale de politică externă a statului român, modului cum
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
tipografiilor scufundate Într-o atmosferă solemnă, de acvariu amorțit: Acum În tipografii mașinile dorm ca niște pești uriași Prin ferestrele Înalte noaptea Își scutură sacii cu făină albastră Și curelele stau nemișcate ca niște panglici ale tăcerii Noaptea a pus lacătul ei nevăzut peste roțile care au vînturat glasul veacului Noaptea a neclintit aceste batoze ale gîndului A legat În căpițe grîul pentru legănarea ochiului A oprit Împreunarea literelor fulgerînd ca solzii Și toată sala mașinilor e un muzeu cu monștri
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cu gîndul chiar la coșmarul suprarealist, ca aceste strofe de tulburătoare viziune din Pregătiri de plecare: ... și totuși fluviile Vor muri ca niște orătănii Din pădurile mari miresmele Vor porni o dată cu arborii spre fierăstraie, Noaptea va Încerca ferestrele Va pune lacăte de ploaie Vor fi vînturi mai mari decît țările, Păsări Își vor ciuguli hohotele. ......................................... Dar numai glasul va rămîne Ca o sare a mării ucise. În general Însă, Patmos e poemul elevației și miracolului existențial, al purității și seninătății contemplative
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Fără mîna care să se frîngă În curelele de transmisiune ale aventurii / Fără izbucnirea de o clipă numai, a farului răscolit din lumina adîncului” (XX). Iar seria recurențelor continuă, În spațiul aceluiași poem, cu „noaptea [care] ca un paznic Încearcă lacătele tristeții”, cu „glasul care nu mai poate scăpa din ocna obicinuinții”, ori cu imaginea omului care „astupă cu bancnote ocheanul prin care ar putea privi În veșnicie”, și chiar a „lanțurilor sîngelui” zăngănind „În Închisorile vinelor” ... În ce privește suita corespondentă de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mă cuprinzi ca-n trestii te-adun ca un năvod cu frunțile-n descreșteri și membrele În sare dar trupu-ntreg spre tine e-ntins precum un pod te-apleci și-ntrebi privirea și degetu-n licoare mă-ncerci ca pe un lacăt bă bați ca-n lăicer genunchiul ca o ușă mă umple de răcoare și sîngele-n desfaceri se reazimă de cer... Jocul dintre simultaneismul pluriperspectivic, deschis spre panorama vieții moderne, În care - după expresia lui Octav Șuluțiu - „imaginile sunt răsturnate În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Tipografii, / Cutii pentru bijuteriile visului / Evantalii de ape / Glastre pentru buruiana inimii sălbatecă / Oglinzi În care imaginea sufletului se adună /.../ Cărțile sunt Încă umede de sărutul mașinelor /.../ Cărțile vin pe buzele mele ca toate șipotele / Ca toate păsările / Cărțile: cîte lacăte la poarta de stejar a solitudinii / Cărțile: cîte trepte spre ferestruica deschisă nevăzutului”... Urmînd imediat Brățării nopților, Zodiac indică deja - deși menținînd Încă multe „barochisme” de pînă acum, Începutul unei anumite degajări de supraîncărcarea imagistică, odată cu accentuarea notei de discursivitate
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de la afumat. Își lipi obrazul de el și închise ochii, ascultând. Din măruntaiele lemnului veni răspunsul, nu cu lărgimea tăcută pe care o auzi când pui ghiocul la ureche, ci ca o liniște ferecată. Atunci Petrache se hotărî să deschidă lacătul greu care atârna de poartă. Atriul era cufundat în întuneric. În mijloc, întunericul își făcuse miez, putea fi orice, statuie ori pom. Petrache știa și, ca de obicei, îi dădu binețe, apoi, tot ca de obicei, se duse în ungherul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână, cu cozile strânse dedesubt, alții cu elitrele căzute, zăceau cu dinții tociți, cu ghearele trase în teacă, cu articulațiile înțepenite, monștrii de odinioară. Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât. Iar fiarele nici măcar nu-și ridicară ochii. Când eram copil, mi-era frică de ele, spuse. La toți ne era. Nu le vedeai dintr-odată în capătul străzii. Le simțeai de departe, după vârtejurile groase, de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se încorda să înțeleagă. Și toți numărau în gând. Unu, doi, trei, patru, cinci. Apoi ușa se încuia la loc, cu un zgomot asurzitor de parcă s-ar fi descărcat Dumnezeul puștilor. Pe urmă, trântindu-se, grilajul metalic. Și iarăși, țăcănind, lacătul care îl prindea în belciug. Deținuții, la pândă, respirau ușurați, când auzeau repetându-se ritualul ușilor. Era așadar un control de rutină. Dacă însă numărătoarea dura mai mult, nu se mai știa. Se putea întâmpla orice, unii erau scoși spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sinucizi. Îți puteai lua viața înapoi doar murind. În felul ăsta, sinuciderea era o izbândă. Însemna că ți- ai păstrat, încă, posibilitatea de a alege. Nu doar noi știam că asta e singura portiță de scăpare, ci și ei. Nicăieri lacătele nu erau mai încuiate și locul cu mai multă strășnicie păzit decât acolo unde eram separați de întâlnirea cu propria moarte. Asta nu înseamnă că în închisoare nu se murea. Dar numai când voiau ei. Nu erau atât de naivi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pas către adevăr ? Lethe înseamnă uitare. A‑letheia înseamnă neuitare, adevăr. — Și ce ți-a răspuns, întrebă Cosmina, când l-ai întrebat ? — Nu l-am întrebat, n-am mai apucat. Chiar despre asta urma să-mi vorbească... Îmi promisese. Despre lacătele care, de orice parte ar fi încuiate, și într-o parte, și-ntr-alta sunt tot deținuți. — Ajută-mă, spuse Cosmina. Știa că el așa va face. Filip acoperi cu palmele și flăcăruia fitilului ceruit se învioră. Cosmina se aplecă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe măsura visului său. Neprihănită, plângea în somn fără istov, până ce lacrimile îi spălară pomezile de pe obraji, iar alunița desenată cu migală se prefăcu într-o buburuză și-și luă zborul de pe umărul ei. Pârnaie se simțea cu desăvârșire liber. Lacătele căzuseră și gratiile se căscaseră, lăsând luna să intre, nestingherită, în odaie. Cum nu-și aducea aminte de visele lui, nu știa nici măcar că visează, dimineața se întorcea la șovăielile și spaimele amestecate, neaflând niciodată cum e să fii, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Acum bântuim... Că bine zici, își aminti Maca. Fu primul care sări în picioare, Jenică se proțăpi ultimul pe picioarele subțiri și alergă după ceilalți. Se opriră în dreptul porții celei mari, prinsă cu un lanț greu, de care atârna un lacăt pătrățos și ruginit. Înăuntru, aceeași tăcere, ca de albie secată. Tili rămase în fața tăbliei prinse doar de un colț. O îndreptă, zâmbind. Cine i-o fi dat numele ăsta ? întrebă, cu simpatie totuși. Parcă ar fi un fel de mâncare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fac ce vreau. Acuma la ce să mai visez ? Cam asta e diferența, atuncea tânjeam să fiu liber și acuma tânjesc la părul negru de-atunci. Cum o fi mai bine ? — Cel mai bine, socoti Tili, ar fi să descui lacătul ăsta, în loc să te uiți cruciș la el. — Sunteți pregătiți ? întrebă Maca. — E cinșpe septembrie, spuse Jenică. Ziua asta vine mereu prea devreme. Lacătul se desfăcu, iar lanțul șerpui metalic într-o parte. Porțile se întredeschiseră cât să treacă un om
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
negru de-atunci. Cum o fi mai bine ? — Cel mai bine, socoti Tili, ar fi să descui lacătul ăsta, în loc să te uiți cruciș la el. — Sunteți pregătiți ? întrebă Maca. — E cinșpe septembrie, spuse Jenică. Ziua asta vine mereu prea devreme. Lacătul se desfăcu, iar lanțul șerpui metalic într-o parte. Porțile se întredeschiseră cât să treacă un om. — Să nu fie câini... șopti Jenică, intrând, precaut, în urma celorlalți. — Ți-aduci aminte de javra aia cu urechile ascuțite, îi ziceam Costică, parcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe cineva, amândouă ușile erau închise. În apartamentul din stânga nu mai era de mult nimeni, locatarii, soț și soție, muncitori la fostul laminor, sătui să tot caute de lucru și găsind rareori, dar pe nimica, plecaseră să muncească în Spania. Lacătul mare și deja ruginit dădea o sugestie despre graba lor de a se întoarce acasă. Iar la ușa cealaltă nu răspundea iarăși nimeni pentru simplul motiv că acolo locuia Maca însuși. Iar el n-ar fi răspuns la vreo bătaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-o privească. Părea pustie, dar nimeni, în afară de el, nu știa cât de pustie era, de fapt. Ar fi trebuit să plece repede, ca și când n-ar fi văzut-o. Cu toate acestea, se opri pe trotuar. Storurile erau lăsate și lacătul porții închis. În curte, doar tufele crescute la întâmplare, a căror singură menire era de a ascunde orice. Cum o fi înăuntru ? îi trecu lui Maca prin minte. Dacă citea, oare ce citea ? Ce ținea prin sertare, în locul fotografiilor vechi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
orice. Cum o fi înăuntru ? îi trecu lui Maca prin minte. Dacă citea, oare ce citea ? Ce ținea prin sertare, în locul fotografiilor vechi de familie ? Într-o bună zi, cineva o să se întrebe de unde atâta tihnă pentru a rugini la lacătul acesta. Grindina va sparge un geam și, nefiind înlocuit, acela va fi semnul că acolo nu mai locuiește nimeni. Însă cei care vor sparge ușa nu vor găsi nimic, pentru că nu vor ști ce să caute. O cochilie golită. El
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]