13,725 matches
-
mai puternic al teurgiei. Desenul fusese trasat cu forță, În grabă. Privi În jur. Către centrul naosului era o scară În cavalet, lăsată deschisă pentru lucrări Înainte de tragedie. O trase spre mozaic, rezemând-o de perete, și așeză În vârf lampa, spre a examina mai pe Îndelete semnul diabolic. Își trecu degetele ușor peste brazdele din var: cineva cu siguranță tot răzuise peretele cu un vârf de oțel, poate o spadă sau un pumnal. Săltându-se pe vârful picioarelor, izbuti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
templierilor. Se uită În jur neliniștit. Nu, nu era vorba de un hoț. Abia acum Își dădea seama că Încă nu auzise pașii agresorului Îndepărtându-se spre ieșire. Poate că omul se afla Încă acolo, ascuns, gata să lovească. Ridică lampa cât de sus putea, Însă lumina ei slabă dezvăluia doar o pădure de umbre. Locul părea pustiu. Și totuși, era sigur că nimeni nu alergase până la portal. Dinaintea lui se Întindea groapa Întunecată a bolții prăbușite. Poate că exista o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o scânteiere, iluminând mai limpede povârnișul. Flancul săpăturii nu mai era din rocă masivă. Pe suprafața acestuia se deschideau zeci de locuri de veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă Însuflețea acele membre descompuse. Orbite goale Îl urmăreau pe poet și mâini scheletice se alungeau din nișe, ca și când o Întreagă legiune infernală Îl aștepta acolo. Simți cum genunchii i se Îndoaie. Probabil că era vorba de un cimitir uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai largă, cu pereții regulați. Hotărî să se aventureze și să treacă de partea cealaltă. Cu toate că nu Îi putea evalua Întinderea, era sigur că dinaintea lui se deschidea un spațiu mai vast decât cel pe care Îl lăsase Îndărăt. Pe măsură ce lampa ilumina noi amănunte, aspectul construcției devenea tot mai familiar. Se găsea Într-o galerie săpată În stâncă, largă de cel puțin șase brațe și acoperită de o boltă accidentată. Ici și colo, fără vreo regularitate evidentă, bolta fusese Întărită prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
săpată În stâncă, largă de cel puțin șase brațe și acoperită de o boltă accidentată. Ici și colo, fără vreo regularitate evidentă, bolta fusese Întărită prin pilaștri și arcuri de cărămizi. Galeria dispărea În umbră dincolo de cercul de lumină al lămpii. Sub picioare simțea un mâl vâscos, cu un miros puternic de putreziciune. Trebuia să fie argila de pe malul râului Arno, care urca până acolo atunci când se revărsa. Acum, pe timpul uscăciunii estivale, pe acolo se putea trece. Continuă să privească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o cameră neluminată, complet pustie. În față Începea o rampă din trepte mici din piatră. Slaba strălucire a lunii care pătrundea pe ușa smulsă din țâțâni abia dacă era suficientă ca să permită să te orientezi În spațiul Îngust. Zări o lampă cu ulei, așezată Într-o nișă din perete. Scoase din pungă iasca și amnarul. De Îndată ce fu În stare să vadă pe unde pășea, urcă grabnic la primul etaj. Podeaua din scânduri scârțâia sub greutatea lui. Nădăjdui că se afla În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care Încă Îi scăpau. De ce ucigașii lui Bonifaciu nu o eliminaseră pe femeie, pierzând vremea ca să o ardă pe rug și să țină ascuns secretul, În loc să reteze din rădăcină riscul unei reveniri a Svevilor În Italia? Privi În sus, ridicând lampa. Scara continua să urce spre un alt etaj. Se grăbi pe treptele din piatră. La nivelul superior se deschidea un spațiu asemănător cu cele precedente, Însă cu totul lipsit de mobilier, cu excepția unei simple mese rezemate pe două trepiede, acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un spațiu asemănător cu cele precedente, Însă cu totul lipsit de mobilier, cu excepția unei simple mese rezemate pe două trepiede, acoperită de o grămadă de foi mari din hârtie, așezate la voia Întâmplării. Poetul luă una și o apropie de lampă. Se putea vedea o secvență Încâlcită de linii trasate cu cărbunele, găurite ca și când o colonie Întreagă de gângănii ar fi dat năvală peste opera desenatorului. Foaia era murdară de negru de fum. De emoție, simți cum inima i se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dante reflecta asupra pericolelor despre care Veniero Îl pusese În gardă. Se Întrebă cu cine ar fi putut Împărtăși secretul. Cu nimeni. Numai el, În toată Florența, avea căderea de a ști. Nimeni altcineva. Deodată, apropie marginea pergamentului de flacăra lămpii. O fixă Îndelung, În timp ce flăcările o mistuiau. În spate, i se păru că deslușește o prezență prietenoasă, care Îi scruta acțiunile. — Am procedat bine, părinte? — Da, răspunse vocea străveche care sălășluia În sufletul său. Dar nu vei fi răsplătit. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mineralele din magazie erau câteva cristale în care se răsfrângea lumina, desenând peste tot dâre în șapte culori. Îmi plăceau și în seara aceea mi-a făcut cadou un cristal din ăla. Înainte să mi-l dea, a împrăștiat lumina lămpii în șapte firișoare colorate. Și-a pus încheietura acolo și pielea i s-a umplut de culori. — Mulți au să-ți vorbească despre război. Unii de nevoie, alții din invidie. Au să-ți reproșeze că ai venit prea târziu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe față, odată cu lacrimile. O singură dată am vrut să-i dau valiza Adélei. Apoi m-am răzgândit. Acolo unde începea șirul de vile, un brad cu crengile tăiate continua să se țină în rădăcini. În vârful lui ardea o lampă albăstruie. Apa de ploaie din pădure mi-a mai însoțit pașii o vreme, apoi, după primele canale, n-am mai auzit-o decât sub pavaj, cât timp am mai ascultat-o. Dar indicatoarele mi-au abătut atenția. Mă înștiințau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a uitat fix la mine și eu i-am întors o privire la fel de fixă. Lucra de ceva vreme la cazul ăsta și acum reușise să-l reducă la punctele esențiale. Nu era nimic la care să te poți uita, în afară de lampa de birou, care nu prezenta nici un interes în sine. Pereții aveau o ușoară tentă de galben, galbenul unei flegme mai degrabă decât al unei narcise. Podeaua era acoperită cu linoleum zgâriat, biroul cu autocolant gri, iar scaunele din plastic, la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lent; prea lent pentru mine. Lângă peretele din capătul camerei stăteau doi tipi pe care îi cunoșteam și care mi-au făcut cu mâna, așa că m-am strecurat printre dansatori să mă alătur lor. Camera era plină de fum, iar lămpile mici luminau într-o ceață difuză. Dar fumul se ridica și pe podea aerul era mai curat. M-am uitat la cei care dansau într-un nor de ceață de la mijloc în sus. Făceau mișcări lente, circulare ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
crapă, cum se sparge, dar părea cu totul deconectat de realitate. Apoi întreg corpul s-a aruncat în aer, direct de la etajul al treilea, bucăți de geam curgând în jurul lui ca niște bucăți de gheață spartă, strălucind când prindeau lumina lămpilor de pe stradă. A căzut în fața casei ca un manechin împăiat într-o acrobație pentru film. Timp de câteva secunde m-am îndoit că ar fi el. Părea să fie o glumă, mâinile și picioarele rășchirate în aer, corpul greu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Moșmolindu-se mult timp cu niște lacăte, ne-au introdus apoi în coridorul întunecat al unui apartament necunoscut. După asta, au deschis ușa unei camere; în întunericul căreia se detașa clar pătratul ferestrei și lumina zorilor care dispăru când fu aprinsă lampa. - Vă rog, liniște, domnilor, pentru Dumnezeu, liniște, ne rugă Nelly, ținându-se de gât cu mâna ei muncită, pe care se detașau unghiile lăcuite, în timp ce Kitty, mișcând un divan cu multă precauție și trecând în spatele lui, aruncă pe lampă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aprinsă lampa. - Vă rog, liniște, domnilor, pentru Dumnezeu, liniște, ne rugă Nelly, ținându-se de gât cu mâna ei muncită, pe care se detașau unghiile lăcuite, în timp ce Kitty, mișcând un divan cu multă precauție și trecând în spatele lui, aruncă pe lampă un batic roșu de mătase, cu franjuri. - Scumpelor, aveți încredere, strigă Iag cu glas atât de tare, încât fetele își traseră capul între umeri ca lovite. Dacă divanele și plămânii voștri sunt în regulă, n-o să se audă nici pâs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ușițe care se deschideau în ea de parcă ar fi fost un ceas cu cuc. Apoi, coridorul, tencuiala căzută cu paneul dezgolit, ușa capitonată cu mușama și cu urme de praf în adânciturile făcute de cuie. Apoi, aerul închis al camerei, lampa cu gaz și, deasupra ei, pe tavanul înnegrit, o pată vie de lumină, de parcă o rază de soare se strecoară printr-o lentilă măritoare. Și plapuma din petice multicolore, umedă și grea, că părea umplută cu nisip; și un sân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
timp în așteptarea unei noi lovituri, apoi o porni spre ușă încet, cu mâinile atârnând și cu umerii prăvăliți neputincioși. Sub pervazul de piatră, în calorifere ceva țăcăni, șopoti, se prelinse. Dintr-acolo venea o căldură înăbușitoare. Pe masă, fitilul lămpii se stingea încet. Îmi simțeam nasul umflat, nu mai puteam să respir. Dincolo de fereastră, casa vecină începu să se strâmbe; hornul se desprinse și începu să plutească umed în cerurile metalice. Nici măcar n-am încercat să stăvilesc lacrimile care-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
va intra aici și-mi va vedea ochii îngrozitori. Și ore întregi târându-mă spre fereastra întunecată cu storurile ridicate prin care, cum mă întorc cu spatele, cineva mă privește, deși fereastra se află la etajul al doilea. Și stinsul lămpii care, cu lumina ei stridentă, dă alarma ca o sirenă, cheamă oamenii încoace. Și senzația că, pe coridor, cineva se strecoară spre ușa mea atât de fragilă și de subțire. Și statul pe divan încordat și cu capul care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
absența totală a ființei lui, blestemul tot se va împlini. Pentru că acest blestem este chiar esența stranie și înfricoșătoare a sufletelor noastre. Iată ce gânduri îmi treceau prin minte în fiecare noapte, după ce se lăsa liniștea în casă, când doar lampa cea verde ardea pe birou. Ele erau tot atât de distrugătoare pentru voința mea de a trăi, pe cât de fatală pentru organismul meu era otrava albă și amară care mă aștepta pe divan în pachețele curate și care vibra dement în capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un om ca ea nu poate fi iubit. Nu mai pot suporta. Mă smulg din această scenă cu toate puterile, ceva parcă se rupe în mine și mă trezesc. E miezul nopții. Stau culcat îmbrăcat pe divan. Pe masă arde lampa sub abajurul verde. Mă ridic în capul oaselor, îmi las picioarele în jos și simt cum mă cuprinde o spaimă neașteptată. Mă sperii, așa cum se sperie doar oamenii maturi, nefericiți, care, trezindu-se în plină noapte, când e liniște împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
putrezit, picioarele îmi miros îngrozitor, șnururile sunt rupte, numai noduri. Dezgustat de murdăria și de mirosul propriului trup, mă ridic în picioare, îmi îmbrac paltonul, îmi pun șapca și galoșii, îmi ridic gulerul; apoi mă apropii de masă ca să sting lampa. Simt nevoia să mă așez din cauza unui acces de slăbiciune. Așezându-mă, am senzația că mă lasă inima și că mi-e greață, dar, învingându-mi slăbiciunea, întind mâna, sting lampa, rămân un timp în întuneric și când, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ridic gulerul; apoi mă apropii de masă ca să sting lampa. Simt nevoia să mă așez din cauza unui acces de slăbiciune. Așezându-mă, am senzația că mă lasă inima și că mi-e greață, dar, învingându-mi slăbiciunea, întind mâna, sting lampa, rămân un timp în întuneric și când, într-un sfârșit, mă ridic, simt că slăbiciunea și greața m-au lăsat; ies destul de ușor din cameră și cobor, pe pipăite, spre hol. N-am aprins becul; mă apropii de ușă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
săpat în stânca vie și nu era nici un pericol de prăbușire. Continuă să meargă în lungul lui luminându-și calea din când în când cu lanterna pe care o luase cu el la plecare. În rest, se folosea numai de lampa de miner fixată de casca pe care o purta pe cap. Aerul era rece și umed iar de undeva din față se auzea un murmur slab ce creștea pe măsură ce înainta. Recunoscuse imediat zgomotul apei curgătoare și privi repede în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dar buzele refuzară să scoată vreun cuvânt. Era confuz și alunecă din nou într-un somn adânc. Nu știa cât timp trecuse dar acum se afla în alt salon. Afară era întuneric, deasupra capului ardea un bec slab de la o lampă de veghe. Privi în jur și văzu suportul pe care erau agățate pungile de perfuzii și tuburile prin care lichidul îi picura în venă. Durerea era prezentă și nu își putea mișca de loc mâna stângă. Cu cealaltă mână se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]