2,167 matches
-
de strălucită trăia acum ce trăise Hidetsugu, cu doar câteva momente în urmă. În întreaga armată a lui Hideyoshi, corpul de lăncieri al lui Hori Kyutaro era vestit pentru deosebita sa eficiență. Cadavrele oamenilor care fuseseră străpunși de vârfurile acelor lănci împiedicau acum caii comandanților ce încercau să fugă. Într-un târziu, generalii clanului Tokugawa reușiră să scape, agitându-și, în urmă săbiile, pe când fugeau de vârfurile lăncilor ce nu-i slăbeau o clipă. LOVITURA DE MAESTRU Câmpia de la Nagakute era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vestit pentru deosebita sa eficiență. Cadavrele oamenilor care fuseseră străpunși de vârfurile acelor lănci împiedicau acum caii comandanților ce încercau să fugă. Într-un târziu, generalii clanului Tokugawa reușiră să scape, agitându-și, în urmă săbiile, pe când fugeau de vârfurile lăncilor ce nu-i slăbeau o clipă. LOVITURA DE MAESTRU Câmpia de la Nagakute era acoperită cu un voal subțire de fum de la praful de pușcă și plină de duhoarea hoiturilor și a sângelui. În soarele de dimineață, ardea mocnit, în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi mai puțini de cinci sute de oameni, dar soldații lui Kyutaro se împuținau și ei tot mai mult, pe când continuau urmărirea. Deși efectivul principal o luase mult înainte, doi oameni care încă mai respirau, printre cadavre, își încrucișară acum lăncile, după care le abandonară, fiind prea greoaie, și-și scoaseră săbiile. Încăierându-se, desprinzându-se apoi, cădeau, se ridicau iarăși și se băteau la nesfârșit, în propria lor luptă personală. În sfârșit, unul îi zbură celuilalt capul. Cu zbierete aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri se angajară în lupta corp la corp. Adevăratele acte de eroism ale unui războinic în bătălie se văd, de obicei, în ciocnirile cu lancea. Mai mult decât atât, deznodământul unei lupte este hotărât, adeseori, de acțiunile lăncierilor. În acea încleștare, unitatea lui Ii ucise câteva sute de dușmani. Garda Roșie, însă, nu scăpă nici ea fără victime și mulți dintre subordonații lui Ii își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în lupta corp la corp cu Garda Roșie, iar bătălia se întețea treptat. Acum e momentul! răcni el spre cei din spate. Un batalion de vreo două sute de oameni, care erau gata să învingă sau să moară, își pregătiseră dinainte lăncile și așteptau comanda. De cum li se dădu ordinul de înaintare, se repeziră spre Nagakute. Lui Shonyu îi plăcea să aleagă tactici de luptă neobișnuite, chiar și în asemenea situații. Unitatea trupelor de atac primi comanda, ocoli Nagakute și ținti trupele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
năvăliră în calea lor și, odată cu ciocnirea celor două armate, toată depresiunea Karasuhazama se transformă într-o vâltoare de sânge. Împușcăturile nu conteneau o clipă. Era o luptă disperată, într-un loc îngrădit de coline, iar nechezatul cailor și dangătele lăncilor și ale săbiilor lungi răsunau în toate direcțiile. Vocile războinicilor strigându-și numele către adversari zguduiau cerul și pământul. Curând, nu mai rămase nici o poziție neangajată, pe toată întinderea îngustă a zonei, nici un comandant sau soldat care să nu lupte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe umeri, se retraseră spre culmea colinei Gifugadake. Ostașii clanului Tokugawa alergau după ei, luptându-se pentru simbolul faptei lor, strigând: — Luați-i capul! Războinicii care-și pierduseră conducătorul erau în pragul lacrimilor. Răscindu-se în loc cu expresii înspăimântătoare, își întoarseră lăncile spre urmăritori. Cumva, reușiră să ascundă trupul neînsuflețit al lui Nagayoshi. Dar vestea că Nagayoshi fusese omorât se răspândi ca un vânt înghețat peste tot câmpul de luptă. Împreună cu celelalte valuri ale războiului care se întorseseră contra lor, încă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cum stătea așezat în fața lui. Se cutremură un moment, apoi vorbi pe un ton arogant, ridicându-se: — Ei bine, iată că am întâlnit un adversar respectabil. Sunt Nagai Denpachiro din clanul Tokugawa. Pregătește-te! mai strigă el, repezindu-și înainte lancea. Ca răspuns la acest strigăt, ar fi fost de așteptat o rezistență rapidă din partea săbiei acelui general faimos și feroce, dar lancea lui Denpachiro pătrunse adânc între coastele oponentului său, fără nici o greutate. În locul lui Shonyu, căruia îi fusese străpuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întâlnit un adversar respectabil. Sunt Nagai Denpachiro din clanul Tokugawa. Pregătește-te! mai strigă el, repezindu-și înainte lancea. Ca răspuns la acest strigăt, ar fi fost de așteptat o rezistență rapidă din partea săbiei acelui general faimos și feroce, dar lancea lui Denpachiro pătrunse adânc între coastele oponentului său, fără nici o greutate. În locul lui Shonyu, căruia îi fusese străpuns trupul, Denpachiro fu cel care se împletici înainte, împins de inerția avântului său nemăsurat. Shonyu căzu, cu vârful lăncii ieșindu-i prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și feroce, dar lancea lui Denpachiro pătrunse adânc între coastele oponentului său, fără nici o greutate. În locul lui Shonyu, căruia îi fusese străpuns trupul, Denpachiro fu cel care se împletici înainte, împins de inerția avântului său nemăsurat. Shonyu căzu, cu vârful lăncii ieșindu-i prin spate. Ia-mi capul! răcni el din nou. Nici chiar acum nu avea în mână sabia lungă. Singur chemase moartea, singur își oferea capul. Denpachiro fusese stăpânit de o transă îngâmfată, dar, când își dădu dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cei care s-au lăsat duși de val și ordonă-le să începe urmărirea. Când forțele urmăritoare din clanul Tokugawa ajunseră la Râul Yada, găsiră plutonul lui Naito Shirozaemon aliniat de-a lungul malului, fiecare om ținându-și orizontal coada lăncii. — Stați! — Opriți-vă! — A venit ordin din tabăra principală a seniorului nostru să nu prelungiți urmărirea! La aceste cuvinte ale oamenilor de pe mal, urmăritorii se opriră. Ii se apropie în galop, răgușit aproape de tot, zbierând la oameni în timp ce alerga în susul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ieyasu savură, pentru prima oară, marea victorie a zilei. Privind în urmă, era satisfăcut că bătălia de o jumătate de zi fusese desfășurată fără cusur. Ofițerii și soldații își găseau mulțumirea în fapte ca luarea primului cap sau înfigerea primei lănci în dușman, dar satisfacția secretă a comandantului suprem provenea doar dintr-o singură sursă: convingerea că propria lui clarviziune nimerise drept la țintă. Dar numai un maestru îl poate recunoaște pe un altul. Acum, singura grijă a lui Ieyasu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aceea, deveni asemenea unui membru de familie și vorbi, ore în șir, despre amintirile lui cu Shonyu. — Sunt un om scund, iar Shonyu era și el la fel. Când acest omuleț mic îi întreținea pe ceilalți generali, dansa adesea dansul lăncii, la beție. Cred că nu l-a arătat niciodată membrilor familiei, dar era cam așa. Încercând să-l imite, îi făcu pe toți să râdă. Rămase în castel mai multe zile, dar, până la urmă, în ziua a douăzeci și cincea a lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
taburetul și, complet singur, porni în grabă spre dânsul. — A, Senior Nobuo! dădu el din ambele mâini, ca și cum ar fi fost o întâlnire neașteptată și complet întâmplătoare. Nobuo rămase uluit, în timp ce vasalii din jurul lui, care arătau atât de impunători cu lăncile și armurile lor, se uitau cu gura căscată de uimire. Dar acesta nu fu singurul lor șoc. Hideyoshi îngenunche la picioarele lui Nobuo, prosternându-se la pământ, astfel că aproape atingea cu fața sandalele de paie ale celuilalt. Apoi, luându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sorbiți băutura științei arhiereului Nectarie, curs de teologie și izvoare de dreaptă credință”, apoi: „Niciodată de aici înainte săgețile dușmanilor nu vor atinge hotarele noastre, nici practicile teologilor raționali, fiindcă Nectarie a ridicat întărituri pentru credincioși, turnuri de pietate și lănci de înțelepciune”, iar pe foaia a 3 pe verso: „Prea strălucitului, prea piosului, prea seninului și prea slăvitului domnitor și principe, Domnului Domn Io Duca, Voievodul întregii Moldovlahiei de la Dumnezeu mântuire”<footnote I. Bianu și Nerva Hodoș, op. cit., p. 251
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
la oarecare Înălțime de pământ, singur. Cum anume? Anume - așa. Ca toate minunile, cumplit de reală. Și, normală; dacă era pe cal... Și mi-a mai rămas, Încremenit În fâlfâire, cu soarele În contrejour, ca Într-o fotografie - colorată: lemnul lăncii, alburiu; În vârf, un vultur, de aur vultural; apoi culorile pânzei - ei, da: albastrul, apoi galbenul, apoi roșul - dar altfele, numai ale mele. Toate aceste elemente - și numai cele de atunci - spun: AU VENIT AI NOȘTRI! AU VENIT ROMÂNII! Drapelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
seamănă cu altenume țânțărești: Goga, Goja, Goșe, Joja, Boga, Loga, Moga... - Țânțărești, dar mai ales ciobănești, zice tata. Se pare că noi am venit Încoace... - adică Încolo, acolo a rămas Basarabia, săraca... - nu călări, ci la coada oii; nu cu lănci - cu bâte... Drumul Oilor... - Dar Drumul Oilor nu trecea prin ținutul Orheiului, ci mult mai jos, prin Bugeac. - Mai treceau oile și pe-aici, după cum treceau și mai sus, pe la Soroca. După aceea coborau pe Bug, pe Nipru, până la marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dar nu mai erau formate din grupuri de războinici mândri și trufași, ci din oameni ce continuau să se răzvrătească în sinea lor, știind cu siguranță că niciodată nu aveau mai fie temutul „Popor al Vălului“ „al Spadei“ sau al „Lăncii“. Cu toate acestea, poporul imohag era în continuare stăpânul deșertului, de la hamada până la erg sau munții cei înalți biciuiți de vânt, căci adevăratul deșert nu însemna puțurile presărate pe întinderea lui, ci miile de kilometri pătrați care le înconjurau, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
praf, agresivitatea metalică a puștilor și mitralierelor și mirosul crud al cizmelor și curelelor. Apoi privirea i-a căzut, uimită, asupra bărbatului înalt cu jaique albastru și turbanul în dezordine. îl recunoscuse pe Mubarrak-ben-Sad, imohag ce făcea parte din „Poporul Lăncii“, unul dintre cei mai pricepuți și conștiincioși căutători de urme din deșert, aproape la fel de vestit în zonă ca însuși Gacel Sayah, Vânătorul. — Metulem, metulem, îl salută. — Aselam aleikum, răspunse Mubarrak. Căutăm doi bărbați... Doi străini... — Sunt oaspeții mei - răspunse liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
bătrânei Khaltoum n-avea să se împlinească și că avea să-l omoare chiar acolo, în inima deșertului, dar în cele din urmă celălalt îi făcu un semn șoferului și camioanele se îndepărtară pe unde veniseră. Mubarrak, imohag-ul din „Poporul Lăncii“, sări în ultimul vehicul și ochii lui rămaseră pironiți în cei ai targuí-ului până ce norul de praf îl acoperi pe acesta din urmă. îi fuseseră de-ajuns acele momente ca să înțeleagă ce se petrecea în mintea lui Gacel și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și fără orizonturi, și în fiecare zi, în timpul fiecăreia dintre rugăciunile sale, cu fața spre Răsărit, spre Mecca, îi mulțumea lui Alah că îi îngăduie să trăiască acolo unde trăia și să facă parte din binecuvântata rasă a oamenilor vălului, lăncii sau spadei. A adormit dorind-o pe Laila, și, când s-a trezit, trupul pietros al femeii pe care o strângea în vis s-a transformat în nisip moale ce i se prelingea printre degete. Plângea vântul la ceasul vânătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
răspunse mugetul stins al mehari-ului ce mesteca scaieții umezi. îi puse șaua, porni din nou la drum și pe la jumătatea după-amiezei zări în depărtare cinci pete întunecate ce se profilau pe întinderea pietroasă: tabăra lui Mubarrak-ben-Sad, imohag-ul din „Poporul Lăncii“ care îi condusese pe soldați până la jaima lui. își făcu rugăciunile și se așeză pe o stâncă netedă să admire amurgul, cufundat în gândurile sale negre, căci înțelegea că aceea avea să fie ultima noapte când putea dormi în pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
triburi, adăugă. Nimeni în afară de noi nu trebuie să plătească pentru greșelile noastre. — Așa să fie, răspunse Gacel aplecându-se, gata să facă față primului asalt. Dar acesta întârzie, pentru că nici Mubarrak, nici Gacel nu mai erau luptători de spadă și lance, ci oameni de arme de foc, iar lungile takuba rămăseseră, cu trecerea anilor, simple obiecte de decor și ceremonii, folosite în zilele de sărbătoare, la demonstrații fără vărsare de sânge, în care se căuta mai mult efectul loviturii asupra scutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
va continua să le asculte, fără să se plictisească, până când bătrânul sclav avea să amuțească pentru totdeauna. în amurgul celei de-a treia zile descoperi o tabără de jaime și sheribe lângă un puț. Erau tuaregi, făceau parte din „Poporul Lăncii“, oameni săraci, dar amabili și primitori, ce se învoiră să-i vândă cel mai bun mehari, sacrificară în onoarea lui un miel din care făcură un cușcuș atât de gustos, cum nu mai mâncase de mult timp, și îl invitară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
despre mine? — Despre tine, Hasan, fiu al lui Ali Sabbah, băștinaș din Kom? N-a spus el: „Va veni un bărbat din Kom, va chema oamenii să urmeze calea cea dreaptă, ei se vor strânge În jurul lui, asemeni vârfurilor de lance, vântul furtunilor nu-i va risipi, nu se vor plictisi de război, nu vor slăbi și pe Dumnezeu se vor Întemeia”? — Nu cunosc acest citat. Am citit, totuși, codicele care aparțin tradițiilor recunoscute. — Ai citit ce codice ai dorit, șiiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]