2,011 matches
-
fundul peșterii se afla la zece palme de orbitele adâncite, unde globii oculari fuseseră reduse la un grăunte de praf. Ce e asta, murmură Cipriano Algor, ce coșmar e ăsta, cine sunt oamenii ăștia. Se apropie mai mult, plimbă încet lanterna peste capetele întunecate și scofâlcite, ăsta e bărbat, asta e femeie, alt bărbat, altă femeie, încă un bărbat, și altă femeie, trei bărbați și trei femei, văzu resturi de legături care păreau că serviseră să le imoblizeze gâturile, apoi coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
perete la altul, se multiplică, dacă Marçal nu tace un minut nu vom putea auzi vocea lui Cipriano Algor spunând, de departe, ca și cum și ea ar fi fost un ecou, Sunt bine, nu te îngrijora, vin acum. Teama dispăruse. Lumina lanternei mângâie din nou nefericitele chipuri, mâinile numai piele și os încrucișate pe picioare și, mai mult, îi conduse mâna lui Cipriano Algor care atinse, cu un respect care ar fi religios, dacă n-ar fi pur și simplu uman, fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Să cobor. Să mă mișc... Nu doream nimic altceva de câteva ore bune, dar acum, că puteam s-o fac, acum, că era cu cale s-o fac, mă simțeam ca paralizat. Ar fi trebuit să străbat sălile noaptea, folosind lanterna de buzunar cu moderație. Puțină lumină nocturnă se filtra prin ferestrele Înalte, dacă-mi Închipuisem un muzeu devenit spectral În lumina lunii, mă Înșelasem. Vitrinele primeau de la ferestre reflexe incerte. Dacă nu m-aș fi mișcat cu băgare de seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În lumina lunii, mă Înșelasem. Vitrinele primeau de la ferestre reflexe incerte. Dacă nu m-aș fi mișcat cu băgare de seamă, aș fi putut să răstorn pe jos vreun obiect, izbindu-l, cu zgomot de cristaluri sau de fierărie. Aprindeam lanterna din când În când. Mă simțeam ca la Crazy Horse, localul de strip-tease; ici-colo o lumină neașteptată Îmi arăta câte-o nuditate, dar nu de carne, ci de șuruburi, de articulații, de buloane. Și dacă, deodată, aș fi luminat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
secole. Pe neașteptate, găsisem scara principală. Coborâsem, din ce În ce mai precaut. Miezul nopții se apropia. Trebuia să mă ascund În observatorul meu Înainte ca Ei să sosească. Cred că era ora unsprezece, poate mai puțin. Traversasem sala lui Lavoisier fără să aprind lanterna, având vii În minte halucinațiile din timpul după-amiezii, străbătusem coridorul cu machete feroviare. În naos se afla deja cineva. Vedeam niște lumini, mișcătoare și slabe. Auzeam zgomote de pași, obiecte mutate din loc sau târâte. Am stins lanterna. Mai aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să aprind lanterna, având vii În minte halucinațiile din timpul după-amiezii, străbătusem coridorul cu machete feroviare. În naos se afla deja cineva. Vedeam niște lumini, mișcătoare și slabe. Auzeam zgomote de pași, obiecte mutate din loc sau târâte. Am stins lanterna. Mai aveam oare timp să ajung la gheretă? Mă furișam pe lângă vitrinele cu trenuri și am ajuns aproape de statuia lui Gramme, În transept. Pe un postament de lemn de formă cubică (piatra cubică a lui Esod!), el se ridica parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mi-e teamă să nu pierd direcția, pe care, de altfel, n-o cunosc. Mă uit În jur, și la dreapta mea, pe colț, văd cele două vitrine de la Editions Rosicruciennes. Nu sunt neluminate, dar mai cu ajutorul lampioanelor, mai cu lanterna, reușesc să le descifrez conținutul. Cărți și obiecte. Histoire des juifs, comte de St-Germain, alchimie, monde caché, les maisons secrètes de la Rose-Croix, mesajul constructorilor de catedrale, catarii, Noua Atlantidă, medicină egipteană, templul din Karnak, Bhagavad Gșta, reincarnare, cruci și candelabre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dintre urzelile Acelora, În plin centrul Orașului-Lumină, complotul pus la cale de cei Întunecați. O tai oblic pe rue des Juges Consules și mă aflu din nou lângă fațada lui Saint-Merri. Nu știu de ce, dar ceva mă Îndeamnă să aprind lanterna și s-o Îndrept către portal. Gotic ornamentat, arce În acoladă. Și deodată, căutând ceva ce nu mă așteptam să găsesc, Îl văd pe arcada portalului. Bafomet. Chiar acolo unde semiarcele se unesc, În timp ce În vârful primului dintre ele e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să conducă spre nevinovăție. Nici el, nici Wakefield nu cred că prezentul exercițiul de diferență estetică va transcede orice. Dar Înainte ca rictusul să aibă timp să se instaleze pe chipul lui Wakefield, toată lumea ține deodată În mînă cîte o lanternă, o lumînare sau un felinar și Maggie Îl Împinge În față, să li se alăture, ei și balerinei. În culise, o ușă scîrțîind medieval se deschide și procesiunea pornește către o Încăpere micuță. Lumina lumînărilor, felinarelor și lanternelor luminează ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cîte o lanternă, o lumînare sau un felinar și Maggie Îl Împinge În față, să li se alăture, ei și balerinei. În culise, o ușă scîrțîind medieval se deschide și procesiunea pornește către o Încăpere micuță. Lumina lumînărilor, felinarelor și lanternelor luminează ceea ce pare a fi un scaun electric de modă veche: balerina se așează pe scaun și Își face singură o poză cu un Polaroid orbitor. Maggie Îi pune balerinei pe cap o alcătuire ce aduce a strecurătoare din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
luată pe sus din scaunul ei. — E tatăl copilului meu! Ticălosule! Lasă-mă! Wakefield se apleacă În față peste tribună, Încercînd să vadă ce se Întîmplă. — Oricine ai fi, las-o În pace! Este mama copilului meu! Cineva străfulgeră o lanternă asupra scenei. Wakefield o vede pe Mariana Împinsă de-a lungul culoarului dintre scaune de niște polițiști În uniformă; din public se aud strigăte mînioase și mai mulți bărbați se ridică de pe locurile lor, ca și cum ar vrea să o apere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
l-a păstrat și Încă Îl mai are. În cea mai mare parte a timpului a mers singur, iar oamenii din baruri și de prin stațiile de benzină nu erau de loc prietenoși, dar citindu-și cărțile noaptea, la lumina lanternei, se simțea parte a unui trib, călătorind alături de exploratori care Îi Împărtășeau ideile, de hobos and bohos pentru care drumul nu era doar o simplă modalitate de a ajunge dintr-un loc Într-altul, ci și o formă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
captivat de povestea cu pana și promite c-o să încerce și el... Înregistrarea suferă. Nu se înțelege nici unul. E haotic. Ce faci, R.? Umbli cu tromboane? Vezi că eu nu sunt „botanist“. Parcă era noapte și ăia ți-au pus lanterna în ochi. Acum e ziuă? Doar n-ai fugit toată noaptea, până a doua zi dimineața... Din 143 de întrebări puse lui P., 101 aparțin Femeii! Ce-a făcut reporterul tot timpul? Interviul ăsta îmi dă impresia că reporterul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
trei-patru inși, care făceau câte patru-cinci tâlhării, și-mi era de ajuns. Ce nu are un călător la el? Ceasuri, lănțicuri, bijuterii, bani, haine. Deci bagajul cu totul. Eram și înțeleși cu șefii de tren. Făceau de două ori din lanternă când găseau ceva. Luau cam mult. Luau 25-35 la sută... Depinde de ce furai. Bine, că nu eram atât de tâmpiți să-i arătăm noi tot ce furam... Și făceam tâlhării și prin țară. Plecam cu trenul, îl urmăream din gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și a zărit câteva trepte din piatră chiar în fața lui. De o parte se înălța zidul cinematografului. Era o ieșire de urgență pentru spectatori, în caz de incendiu sau cutremur. Când a ajuns la ultima treaptă, femeia a aprins o lanternă. Gaston și-a șters sudoarea de pe frunte cu mâna-i uriașă. Pe jos, la picioarele lui, se afla bocceluța pe care o mai văzuse și înainte. — Să nu faci zgomot, îl preveni femeia în șoaptă. Mă duc să-ți aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cândva... dar trebuie să mai cunoască și alți japonezi ca să se poată decide. — E singur? — Are un câine cu el. A auzit vocea femeii în capul scărilor. I s-a părut că mai sunt două-trei femei cu ea. La lumina lanternei, Gaston a văzut pe trepte niște picioare albe în pantofi murdari și saboți jerpeliți. — Ești nebună? Aduci aici un Ame-kō? Stai liniștită. Tipul e cumsecade. Vocile au încetat brusc. Femeile au îndreptat lanterna spre Gaston, care stătea ghemuit. Parcă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
sunt două-trei femei cu ea. La lumina lanternei, Gaston a văzut pe trepte niște picioare albe în pantofi murdari și saboți jerpeliți. — Ești nebună? Aduci aici un Ame-kō? Stai liniștită. Tipul e cumsecade. Vocile au încetat brusc. Femeile au îndreptat lanterna spre Gaston, care stătea ghemuit. Parcă se uitau la o pisică abandonată. 5 Pustnicul Orientului — Ăsta e? întrebă una din femei cu o voce pițigăiată. I-a băgat lanterna în față, făcându-l să clipească. Purta un pulover decolorat, pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
liniștită. Tipul e cumsecade. Vocile au încetat brusc. Femeile au îndreptat lanterna spre Gaston, care stătea ghemuit. Parcă se uitau la o pisică abandonată. 5 Pustnicul Orientului — Ăsta e? întrebă una din femei cu o voce pițigăiată. I-a băgat lanterna în față, făcându-l să clipească. Purta un pulover decolorat, pantaloni bărbătești și o pereche de pantofi roșii, cu toc. Cea de-a treia, rotunjoară ca un pepene, avea pe ea un costumaș jerpelit și niște saboți din lemn. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
depășit niște mașini. Gaston a aruncat o privire la bord. Acul fosforescent al kilometrajului indica patruzeci de kilometri pe oră. — Am încurcat-o, Endō! zise pe neașteptate șoferul. Poliția face un control de rutină. Se vedeau, înainte, patru-cinci oameni cu lanterne pe drumul care semăna cu un râu negru. — Poliția? — Așa se pare. — Nu mișca! îi spuse Endō lui Gaston, în șoaptă, dar aspru. Gaston începuse să se foiască. Endō a băgat mâna în buzunarul pelerinei și Gaston a simțit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
când or să se uite în mașină. Înțelegi? Râzi! — Vreau să merg înapoi! — Bine, bine. Dar râzi! Parle n’importe quoi. Endō zâmbi ușor, dar ținea mâna cu pistolul în coastele lui Gaston. S-a apropiat un polițist cu o lanternă în mâna dreaptă. Șoferul a pus cuminte piciorul pe frână și a oprit mașina. — Sacre flic... va au diable, n’est-ce pas, monsieur? Endō, zâmbitor, se prefăcea că stă de vorbă cu Gaston. Dând drumul la un șuvoi de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în loc de chiloți. Endō îi ceru scuze polițistului, zâmbind. — Străinul acesta a băut cam mult. Are umor, nu glumă... Putem pleca? — Bine. Dați-i drumul, le făcu semn polițistul, rămânând cu gura căscată. Mașina porni din nou prin ploaia măruntă, lăsând lanternele galbene mult în urmă. — Măi să fie! exclamă șoferul, întorcându-se. Tipul ăsta nu-i în toate mințile, nu? — Probabil că nu, dar datorită lui am scăpat. Străine, întotdeauna faci nebunii de-astea? Chiar în momentul acela, Takamori afla câte ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spuse. Scările acestea le-au făcut cei de la Întreținere, dar eu le păstrez În ordine. — Ce-i acolo Înăuntru? Întrebă Maja neliniștită de vederea acelei guri căscate și Întunecate. Zero nu răspunse. — Vii? o Întrebă, scoțând din buzunarul hanoracului o lanternă. — E periculos? ezită Maja. — Ce nu e? răspunse Zero. Ultimul tren trecuse deja. La ora acesta pe monitoarele celor de la siguranță apăreau doar imagini cenușii ale unor stații pustii. Bănci solitare, coșuri goale. Lunga linie galbenă pe care nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În fața lor Începură să se contureze umbre nemișcate, care se iveau din Întuneric. Când se apropiară de ele, le recunoscu. Erau două, trei, zece vagoane agățate În convoi, parcate la capătul șinelor. — Asta voiam să-ți arăt, spuse Zero. Aprinse lanterna. Îndreptă fascicolul de lumină Înspre ferestrele opace, și apoi Îl coborî pe lateralele vagonului. Și atunci Maja văzu. Vagoanele erau albastre. Fuseseră albastre, căci acum lateralele lor erau cufundate În mii de desene. La Început deosebea cu greu sensul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Nu merită. Eu cred că o altă lume este posibilă, dar acum știu că aceea nu va fi aici. — De ce nu mi-ai spus? Întrebă Maja. — Pentru că nu puteam să-ți cer să vii cu mine, spuse Zero mișcând lumina lanternei pe suprafața vagoanelor. Asta am făcut pentru tine, tu ești persoana căreia voiam să i-o arăt. Nu pretenția de a fi Înțeles, poate chiar nutresc speranța că nu voi fi Înțeles. Oricum, fiecare operă pe care o realizez o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
adevărat. Dar eu te cunosc deja, ar fi vrut să strige Maja. Ce rămâne dacă Aris va pleca? E singurul meu prieten. Restul Îmi repugnă prin falsitate. Chiar și eu Însămi sunt falsă. Privi atentă omuleții melancolici atinși de lumina lanternei și imediat după aceea Înghițiți de Întuneric. Figuri de tineri ductili - care se adecvau formelor și se adaptau spațiului, se confundă cu acesta, nu tind să iasă În afară și nici să fie ceva, și se țin În afara vieții. Figuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]