971 matches
-
sfânt militar), a avut loc Bătălia de la Râmnic dintre oastea moldoveană condusă de Ștefan cel Mare și oștile muntenești și turcești conduse de Basarab cel Tânăr (Țepeluș) și Alibeg. Lupta a fost câștigată de moldoveni, cronicarul Grigore Ureche scriind în letopisețul său că s-ar fi ""arătat lui Ștefan vodă sfântul mucenicu Procopie, umblându deasupra războiului călare și într-armatu ca un viteazu"". În semn de mulțumire pentru victoria sa, Ștefan cel Mare a înălțat între 8 iulie și 13 noiembrie
Biserica Cuvioasa Parascheva din Dolheștii Mari () [Corola-website/Science/321650_a_322979]
-
a reușit să pună pe picioare doar o armată de 12.000 de oșteni, așa încât tactica sa a fost aceea de a da lupte mai mici, pentru întârzierea înaintării armatei regale ungare. Estimarea de 40.000 de oșteni provine din letopisețul oficial al Moldovei. Este probabil ca cifra să fie exagerată. Rămâne certă superioritatea numerică a armatei ungare, estimată de cercetătorii moderni între 15.000-20.000 de soldați. Ștefan a adoptat o strategie defensivă permițând ungurilor să înainteze. În 19 noiembrie
Bătălia de la Baia () [Corola-website/Science/320819_a_322148]
-
lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți. Grigore Ureche, autorul letopisețului Țării Moldovei relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia. El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o lovitură
Bătălia de la Baia () [Corola-website/Science/320819_a_322148]
-
numele de Albotă, ea va dăinui, obscură și sărăcită , în Moldova de Jos, unde urma i se pierde la sfârșitul secolului al XIX-lea." Cronicile Moldovei îl amintesc în cîteva rînduri pe Toader Albotă-Fliondor. Astfel, cronicarul Ion Neculce descrie în letopisețul său un episod din anul 1679 din timpul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca: trei boieri, George Bogdan vel jitnicer, Vasile Geuca vistiernic și Lupu stolnicul au încercat să adune trupe pentru a-l detrona pe Duca
Familia Flondor () [Corola-website/Science/315400_a_316729]
-
că la acel moment se putea citi din pisania veche doar cifra miilor, 7. În anul 1779, numele vechiului ctitor se pierduse în negura vremurilor, el nemaifiind reținut nici măcar de tradiția locală. Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590-1647) scrie astfel în "„Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”" despre ctitoriile bisericești ale domnitorului Petru Rareș: "„Iară daca să întoarse Pătru vodă de la Țara Ungurească, într-acéia
Biserica Sfântul Dumitru din Hârlău () [Corola-website/Science/316327_a_317656]
-
care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.”" (1492) Cronicarul Grigore Ureche (c. 1590-1647) menționează în "„Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”" rolul lui Ștefan cel Mare de ctitor al Curții domnești și al Bisericii „Sf., Gheorghe” din Hârlău
Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău () [Corola-website/Science/316328_a_317657]
-
Sfântul Mare Mucenic Procopie (sfânt militar), voievodul moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504) a obținut o victorie în lupta de la Râmnicu Sărat împotriva lui Basarab al IV-lea cel Tânăr (Țepeluș), domnul Țării Românești (1477-1481, 1481-1482). Cronicarul moldovean Grigore Ureche în "Letopisețul" său afirmă despre lupta de la Râmnicu Sărat, cu Basarab cel Tânăr (Țepeluș), din 1481 că s-ar fi ""arătat lui Ștefan vodă Sfântul Mucenicu Procopie, umblându deasupra războiului călare și într-armatu ca un viteazu, fiindu într-ajutoriu lui Ștefan vodă
Biserica Sfântul Procopie din Bădeuți () [Corola-website/Science/316840_a_318169]
-
prezent în cronicile Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea. El a îndeplinit diferite dregătorii în Moldova timp de 40 ani, sub cinci domnitori. A fost vistiernic și apoi logofăt. Cronicarul Grigore Ureche a scris despre el în ""Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă"". Ureche îl numește "leu sălbatic și lup încruntat", iar când vorbește de moartea logofătului declară: ""Iani socotéște
Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Părhăuți () [Corola-website/Science/316972_a_318301]
-
bibliografice și au intrat în patrimoniul național de carte veche, ca de exemplu: Dicționarul în patru limbi (greaca vulgară, greaca literară, latina și italiana), 1761; „Histoire du Bas- Empire” par M. Le Compte De Segur, Paris, 1858; „Cronicele României” sau “Letopisețele Moldaviei și Vlahiei” de Mihail Kogălniceanu, București, 1872; „Elemente de matematică” de G. A. Asachi, Iași, 1837; „Gramateca Limbei Române” de Timotei Cipariu, București, 1877; „Grammaire allemande - practique” par J. Merklin, Metz, 1846; „Gramatica practica româno-franțuzească” de Gheorghe Vida, 1833
Colegiul Național „Unirea” din Focșani () [Corola-website/Science/325950_a_327279]
-
cu el brodnicii bătrîni - rus. starîe - cu voievodul lor Ploschineu”) - cât și în primăvara lui 1277 (când au încercat să dea ajutor militar regelui ceh Otokar al II-lea care se războia cu regele Ungariei). Mai devreme pe la 1150 un letopiseț menționează localitatea Bolohovo (Volohovo) situată în "țara românilor" din zona Haliciului. În viitorul spațiu geografic moldovenesc, tendința de constituire a formațiunilor statale a coincis cu un nou val de invazii ale popoarelor migratoare (pecinegi,cumani, uzi, mongoli) ceea ce a condus
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
internațională. Cea mai veche bibliotecă este cea a Mănăstirii Cetinje, care a fost deschisă la sfârșitul secolului al XV-lea, în același timp când Tipografia Crnojevići și-a început activitatea. Astăzi, șaptezeci și cinci de manuscrise vechi, scrise cu alfabetul chirilic, patru letopisețe, și numeroase cărți religioase sunt păstrate aici. Prima cameră de citire din Muntenegru, cunoscută și ca „Camera de citire din Cetinje” a fost deschisă în 1896. De atunci, a devenit centrul cultural al lui Muntenegru. Activitatea acestei instituții a fost
Cetinje () [Corola-website/Science/325577_a_326906]
-
În Țările Române, o primă atestare a unui fenomen bizar vine din anul 1517 în ziua de 8 Noiembrie și este menționată în Letopisețul Moldovenesc: "sămn mare s-au arătat pe ceriu, c-au strălucit dinspre miadzănoapte ca un chipu de om, de-au stătut multă vreme și iară s-au ascuns în văzduh" (Cându au venit Trifăilă cu oaste ungurească asupra lui Bogdan
Contacte cu OZN-uri în România () [Corola-website/Science/326169_a_327498]
-
capitala la București și să dărâme din temelii reședința domnească din Târgoviște precum și toate mănăstirile fortificate care o înconjurau. Mănăstirea Plătărești avea să cadă pradă și să fie devastată de către o trupă de tătari chemați în ajutor de către Gheorghe Ghica. Letopisețul Cantacuzinesc arată că „"turcii și tătarii intrară în țară de o robiră și o prădară foarte rău"”, jefuind în această regiune nu numai Bucureștii dar și împrejurimile. Ctitoria lui Matei Basarab de la Plătărești a căzut pradă jafului năvălitorilor, care au
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
Vladimir Monomahul era patronul satului Vidubici, unde se afla mănăstirea condusă de Silvestru, noua ediție a fost centrată pe personalitatea cneazului și a făcut din acesta figura centrală a narațiunii. A doua versiune a Cronicii lu Nestor este păstrată în Letopisețul Laurențian. A treia ediție a fost scrisă doi ani mai târziu fiind centrată pe persoana fiului lui Vladimir, Mstislav. Autorul acestei ultime revizuiri se poate să fi fost un grec, dat fiind faptul că numeroase date legate de istoria bizantină
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
ani mai târziu fiind centrată pe persoana fiului lui Vladimir, Mstislav. Autorul acestei ultime revizuiri se poate să fi fost un grec, dat fiind faptul că numeroase date legate de istoria bizantină au fost actualizate. Această versiune se păstrează în Letopisețul Ipatiev. Dat fiind faptul că textul original a cronicii, ca și primele copii ale acestuia au fost pierdute, este dificil să se stabilească conținutul original al manuscrisului. Principalele surse cunoscute în prezent sunt letopisețele Laurențian și Ipatiev. Letopisețul Laurențian a
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
actualizate. Această versiune se păstrează în Letopisețul Ipatiev. Dat fiind faptul că textul original a cronicii, ca și primele copii ale acestuia au fost pierdute, este dificil să se stabilească conținutul original al manuscrisului. Principalele surse cunoscute în prezent sunt letopisețele Laurențian și Ipatiev. Letopisețul Laurențian a fost scris de către călugărul novgorodean Laurentius pentru cneazul Dimitrie Constantinovici în 1377. Textul original folosit a fost o cronică scrisă pentru marele cneaz Mihail Iaroslavici în 1305. Manuscrisul prezintă istoria de până la 1305, dar
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
păstrează în Letopisețul Ipatiev. Dat fiind faptul că textul original a cronicii, ca și primele copii ale acestuia au fost pierdute, este dificil să se stabilească conținutul original al manuscrisului. Principalele surse cunoscute în prezent sunt letopisețele Laurențian și Ipatiev. Letopisețul Laurențian a fost scris de către călugărul novgorodean Laurentius pentru cneazul Dimitrie Constantinovici în 1377. Textul original folosit a fost o cronică scrisă pentru marele cneaz Mihail Iaroslavici în 1305. Manuscrisul prezintă istoria de până la 1305, dar din motive necunoscute perioadele
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
Manuscrisul prezintă istoria de până la 1305, dar din motive necunoscute perioadele 898-922, 1263-1283 și 1288-1294 sunt omise. Manuscrisul a fost găsit și achiziționat de contele Alexei Musin-Pușkin în 1792 și oferit mai apoi Bibliotecii Naționale a Rusiei din Sankt Petersburg. Letopisețul Ipatiev datează din secolul al XV-lea. El incorporează numeroase informații din cronici kievene și galițiene din secolul al XII-lea, pierdute în prezent. Letopisețul este scris în dialectul estic al limbii slavone. Dacă textul laurențian (moscovit) trasează moștenirea kieveană
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
Alexei Musin-Pușkin în 1792 și oferit mai apoi Bibliotecii Naționale a Rusiei din Sankt Petersburg. Letopisețul Ipatiev datează din secolul al XV-lea. El incorporează numeroase informații din cronici kievene și galițiene din secolul al XII-lea, pierdute în prezent. Letopisețul este scris în dialectul estic al limbii slavone. Dacă textul laurențian (moscovit) trasează moștenirea kieveană prin cnejii moscoviți, cel de-al doilea urmărește aceeași moștenire prin cnejii galițieni. Letopisețul Ipatiev a fost redescoperit la Kiev la începutul secolului al XVII
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
kievene și galițiene din secolul al XII-lea, pierdute în prezent. Letopisețul este scris în dialectul estic al limbii slavone. Dacă textul laurențian (moscovit) trasează moștenirea kieveană prin cnejii moscoviți, cel de-al doilea urmărește aceeași moștenire prin cnejii galițieni. Letopisețul Ipatiev a fost redescoperit la Kiev la începutul secolului al XVII-lea, iar prințul Constantin Ostrojski a primit o copie a acestuia. În secolul al XVIII-lea, istoricul rus Nikolai Karamzin a găsit o copie a aceluiaș manuscris în Mănăstirea
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
găsit o copie a aceluiaș manuscris în Mănăstirea Ipatiev din Kostroma. De-a lungul timpului au fost publicate mai multe monografii și versiuni ale cronicii, cea mai veche datând din 1767. Alexei Șahmatov a publicat prima analiză lingvistică pe textul letopisețului în 1908. Dmitri Lihaciov și alți oameni de știință sovietici au preluat și revizuit analiza inițială. Ei au încercat să refacă letopisețul prenestorian, compilat la curtea lui Iaroslav I cel Înțelept pe la mijlocul secolului al XI-lea. „” este unicul document care
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
versiuni ale cronicii, cea mai veche datând din 1767. Alexei Șahmatov a publicat prima analiză lingvistică pe textul letopisețului în 1908. Dmitri Lihaciov și alți oameni de știință sovietici au preluat și revizuit analiza inițială. Ei au încercat să refacă letopisețul prenestorian, compilat la curtea lui Iaroslav I cel Înțelept pe la mijlocul secolului al XI-lea. „” este unicul document care prezintă istoria timpurie a slavilor de răsărit. Relatarea sa cuprinzătoare a istoriei Rusiei Kievene nu este găsită în alte surse, deși trebuie
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
Iaroslav I cel Înțelept pe la mijlocul secolului al XI-lea. „” este unicul document care prezintă istoria timpurie a slavilor de răsărit. Relatarea sa cuprinzătoare a istoriei Rusiei Kievene nu este găsită în alte surse, deși trebuie spus că o altă cronică, Letopisețul Novgorodului, a adus corecții importante a datelor și faptelor. Această cronică este importantă și ca prim exemplu al literaturii slavone. Cronica menționează prezența românilor (vlahilor) în Transilvania și Panonia (sec. al X-lea) în momentul năvălirii nomazilor maghiari De asemenea
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
și în volum în 1915 de către Editura Minerva din București. Acțiunea filmului se petrece la începutul secolului al XVII-lea, în timpul domniei în Moldova a lui Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615). Sursa principală de inspirație a romancierului a fost "Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace" al cronicarului Miron Costin (1633-1691) în care sunt relatate principalele evenimente istorice petrecute în timpul domniei lui Tomșa Vodă. Multe personaje ale cărții sunt figuri istorice precum domnitorul Ștefan Tomșa, Doamna Elisabeta Movilă și fiii
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
Chalcocondil caracteriza Brăila ca fiind "orașul dacilor, în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării". Referitor la izvoarele narative, anale, cronici, relatări ale unor călători, descrieri de ținut, așezări, obiceiuri, etc. trebuiesc amintite cele două cronici: Letopisețul Cantacuzinesc și Cronica Bălenilor. În primul izvor, Brăila este pomenită în legătură cu însăși intemeierea Țării Românești prin descălecat: „Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul (cu Radu Vodă), unii s-au dat pre supt podgorie ajungând până în apa Siretului și până la Brăila
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]