1,329 matches
-
și după radicalizarea palestinienilor, ce a urmat Războiului de Șase Zile, OEP, pe atunci cu centrul în Iordania, a devenit o forță. Marele influx de palestinieni din Iordania de după „Septembrie Negru” a dus la un alt dezechilibru demografic în societatea libaneză, punând presiune pe instituțiile sale democratice înființate prin Pactul Național. Până în 1975, refugiații ajunseseră să numere peste 300.000 de persoane și OEP își crease efectiv un stat în stat, în mod deosebit în Libanul de Sud, care atunci juca
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
înființate prin Pactul Național. Până în 1975, refugiații ajunseseră să numere peste 300.000 de persoane și OEP își crease efectiv un stat în stat, în mod deosebit în Libanul de Sud, care atunci juca un rol important în Războiul Civil Libanez. Din 1968 au avut loc violențe permanente în preajma graniței cu Libanul între Israel și OEP; ele au ajuns la un maxim în timpul Operațiunii Litani din 1978. După incursiune, s-a înființat Forța Interimară din Liban a ONU (UNIFIL), în urma adoptării
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
Israel a retragerii din peninsula Sinai în martie 1982, conform tratatului de pace israeliano-egiptean, guvernul israelian dominat de Likud a adoptat o attitudine mai fermă față de lumea arabă și a devenit mai agresiv. Încă din 1976, Israelul susținea milițiile creștine libaneze în luptele lor sporadice împotriva OEP. În timpul Operațiunii Litani din 1978, Israelul a creat o zonă de securitate în Libanul de Sud pe un teritoriu locuit majoritar de creștini, și în care ajutau cu armament și cu pregătire militară milițiile
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
cu pregătire militară milițiile creștine care aveau să se organizeze în cadrul Armatei Sud-Libaneze. Principalul partener al Israelului avea să fie Partidul Kataeb al maroniților, a cărui grupare paramilitară era condusă de Bashir Gemayel, o personalitate în ascensiune a vieții politice libaneze. Strategia lui Gemayel în prima parte a Războiului Civil Libanez era de a-i provoca pe sirieni să-i atace pe creștini, astfel încât Israelul să nu-i poată ignora. În 1978, Menahem Beghin a declarat că Israelul nu va permite
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
în cadrul Armatei Sud-Libaneze. Principalul partener al Israelului avea să fie Partidul Kataeb al maroniților, a cărui grupare paramilitară era condusă de Bashir Gemayel, o personalitate în ascensiune a vieții politice libaneze. Strategia lui Gemayel în prima parte a Războiului Civil Libanez era de a-i provoca pe sirieni să-i atace pe creștini, astfel încât Israelul să nu-i poată ignora. În 1978, Menahem Beghin a declarat că Israelul nu va permite un genocid împotriva creștinilor libanezi, refuzând însă momentan să intervină
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
prima parte a Războiului Civil Libanez era de a-i provoca pe sirieni să-i atace pe creștini, astfel încât Israelul să nu-i poată ignora. În 1978, Menahem Beghin a declarat că Israelul nu va permite un genocid împotriva creștinilor libanezi, refuzând însă momentan să intervină direct. Sute de combatanți voluntari libanezi au început să se pregătească în Israel, la Colegiul de Comandă și Ofițeri al armatei israeliene. Relația dintre Israel și maroniți a început să se transforme într-o alianță
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
pe sirieni să-i atace pe creștini, astfel încât Israelul să nu-i poată ignora. În 1978, Menahem Beghin a declarat că Israelul nu va permite un genocid împotriva creștinilor libanezi, refuzând însă momentan să intervină direct. Sute de combatanți voluntari libanezi au început să se pregătească în Israel, la Colegiul de Comandă și Ofițeri al armatei israeliene. Relația dintre Israel și maroniți a început să se transforme într-o alianță politico-strategică, cu membri ai guvernului israelian, cum ar fi Ariel Șaron
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
copiată după mai mulți ani de Hezbollah, consta din dispersarea artileriei și stocurilor de muniții pe suprafețe mari, ceea ce neutraliza în mare parte efectele artileriei și avioanelor israeliene mai puternice. Ca urmare, mii de cetățeni israelieni ce locuiau în preajma graniței libaneze s-au refugiat către sud. La 24 iulie 1981, trimisul special al Statelor Unite, Philip Habib, a mediat un acord de încetare a focului. Între iulie 1981 și iunie 1982, frontiera israeliano-libaneză s-a bucurat de o stare de liniște fără
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
localități. General-maiorul ghanez Erskine, șef al statului major al UNTSO a raportat secretarului general și Consiliului de Securitate al ONU (S/14789, S/15194) că între august 1981 și mai 1982, inclusiv, au existat 2096 de încălcări ale spațiului aerian libanez și 652 de încălcări ale apelor teritoriale libaneze. Au existat peste 240 de atacuri ale OEP asupra țintelor israeliene, iar Israelul le-a considerat încălcări ale acordului de încetare a focului. Libertatea de mișcare a personalului UNIFIL și a observatorilor
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
al UNTSO a raportat secretarului general și Consiliului de Securitate al ONU (S/14789, S/15194) că între august 1981 și mai 1982, inclusiv, au existat 2096 de încălcări ale spațiului aerian libanez și 652 de încălcări ale apelor teritoriale libaneze. Au existat peste 240 de atacuri ale OEP asupra țintelor israeliene, iar Israelul le-a considerat încălcări ale acordului de încetare a focului. Libertatea de mișcare a personalului UNIFIL și a observatorilor UNTSO din cadrul enclavei au rămas restricționate din cauza acțiunilor
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
asupra Israelului să se retragă din Liban întrucât prezența israeliană în Liban avea potențialul de a coagula grupurile disparate din Liban împotriva forțelor siriene și israeliene. Analiza lui Haig, acceptată și de Ronald Reagan, era că această unire a grupărilor libaneze avea să-i permită președintelui Elias Sarkis să reformeze guvernul central libanez și să acorde refugiaților palestinieni cetățenie libaneză. În iulie 1981, OEP a deschis un baraj de artilerie puternic și nediscriminatoriu, îndreptat împotriva fâșiei Galileea, cu rachete Katiușa și
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
avea potențialul de a coagula grupurile disparate din Liban împotriva forțelor siriene și israeliene. Analiza lui Haig, acceptată și de Ronald Reagan, era că această unire a grupărilor libaneze avea să-i permită președintelui Elias Sarkis să reformeze guvernul central libanez și să acorde refugiaților palestinieni cetățenie libaneză. În iulie 1981, OEP a deschis un baraj de artilerie puternic și nediscriminatoriu, îndreptat împotriva fâșiei Galileea, cu rachete Katiușa și tunuri de 130 mm. Acest baraj a durat 10 zile și i-
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
din Liban împotriva forțelor siriene și israeliene. Analiza lui Haig, acceptată și de Ronald Reagan, era că această unire a grupărilor libaneze avea să-i permită președintelui Elias Sarkis să reformeze guvernul central libanez și să acorde refugiaților palestinieni cetățenie libaneză. În iulie 1981, OEP a deschis un baraj de artilerie puternic și nediscriminatoriu, îndreptat împotriva fâșiei Galileea, cu rachete Katiușa și tunuri de 130 mm. Acest baraj a durat 10 zile și i-a forțat pe locuitorii din nordul Israelului
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
la nord de Sidon. Israelienii au ajuns curând la Beirut și erau hotărâți să îndepărteze OEP din Libanul de Sud. Tir și Sidon (marile orașe din Libanul de Sud, aflate încă în fâșia de ) au suferit multe pierderi, iar capitala libaneză Beirut a fost bombardată de armata israeliană și de avioane timp de zece săptămâni, ucigând atât membri OEP cât și civili. Trupele israeliene au capturat Aeroportul Beirut și câteva suburbii ale orașului. Sovieticii au fost atât de tulburați de pierderile
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
în urma atentatelor din 1983. La 14 septembrie 1982, Bachir Gemayel, noul președinte al Libanului, a fost asasinat de Habib Shartouni din Partidul Socialist Naționalist Sirian. A doua zi, forțele israeliene au ocupat Beirutul de Vest. La acel moment, milițiile creștine libaneze, denumite "falangiștii", erau aliați cu Israelul. Comandamentul israelian a autorizat pătrunderea unei forțe de circa 150 de combatanți falangiști în taberele de refugiați Sabra și Shatila, sisținând că acolo există o forță de aproximativ „2000 de teroriști OEP”. Rezultatul a
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
a retras mare parte din forțele din Liban. Cu ajutor american, Israelul și Libanul au ajuns la un acord în mai 1983 prin care forțele israeliene urmau să se retragă din Liban, patrulând doar o zonă de securitate împreună cu armata libaneză. Acordul a fost însă denunțat în martie 1984 de Liban în urma presiunilor venite din partea Siriei. În ianuarie 1985, Israelul a început să-și retragă mare parte din trupe, lăsând o mică forță israeliană și o miliție susținută de Israel (Armata
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
În 2000, când Ehud Barak era premier al Israelului, această țară s-a retras în cele din urmă din zona de securitate până la Linia Albastră. Libanul și Hezbollah continuă să revendice o mică zonă denumită Fermele Shebaa ca fiind teritoriu libanez, dar Israelul insistă că acesta este teritoriu sirian ocupat, cu același statut ca și Înălțimile Golan. ONU nu a stabilit statutul final al Fermelor Shebaa dar a constatat că Israelul a respectat rezoluția 425 a CS al ONU. Secretarul general
Războiul din Liban din 1982 () [Corola-website/Science/322146_a_323475]
-
Regatul Unit și Franța, au acceptat ca administrația arabă să poată funcționa doar în regiunile răsăritene ale Siriei. Palestina, (zona sudică) era rezervată britanicilor, iar Libanul francezilor. Ca urmare, trupele franceze au debarcat la Beirut și au ocupat întregul litoral libanez până la Naqoura (zona vestică), înlocuind trupele britanice. Imediat după debarcare, francezii au dizolvat administrația arabă din regiune. Francezii au cerut impunerea completă a acordului Sykes-Picot și trecerea Siriei sub controlul lor. pe 26 noiembrie 1919, britanicii s-au retras din
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
Aceste decizii au provocat reacții puternice atât din partea Franței, cât și din partea Patriarhiei maronite, care au declarat că deciziile sirienilor sunt de fapt o lovitură de stat. În Beirut, presa creștină a publicat articole ostile față de decizia guvernului Faisal. Naționaliștii libaneze au profitat de criză și au convocat un congres al creștinilor din regiune pe 22 martie 1920, care a proclamat independența Libanului. Pe 14 iulie 1920, generalul Gouraud i-a dat lui Faisal un ultimatum, cerându-i să se coopereze
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
de "Mare". Este vorba de regiunile care în zilele noastre formează guvernoratele „Nord”, „Sud”, „Beirut” și Valea Bekaa. Capitala Libanului Marea a fost proclamat orașul Beirut. Noului stat i-a fost alocat un steag care contopea steagul Franței cu cedrul libanez. Musulmanii din Libanul Mare au respins noul stat încă de la proclamare. Ei au boicotat recensemântul din 1922 și au refuzat să accepte cărțile de identitate până când generalul Gouraud a acceptat ca autoritățile să șteargă din acte rubrica „cetățenia libaneză”. Musulmanii
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
cedrul libanez. Musulmanii din Libanul Mare au respins noul stat încă de la proclamare. Ei au boicotat recensemântul din 1922 și au refuzat să accepte cărțile de identitate până când generalul Gouraud a acceptat ca autoritățile să șteargă din acte rubrica „cetățenia libaneză”. Musulmanii au cerut neîntrerupt unirea cu Siria. Conflictele dintre musulmani și creștini a culminat cu Criza libaneză din 1958, în timpul căreia primii au dorit să se alăture nou proclamatei Republici Arabe Unite, în vreme ce cei din urmă s-au opus cu
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
din 1922 și au refuzat să accepte cărțile de identitate până când generalul Gouraud a acceptat ca autoritățile să șteargă din acte rubrica „cetățenia libaneză”. Musulmanii au cerut neîntrerupt unirea cu Siria. Conflictele dintre musulmani și creștini a culminat cu Criza libaneză din 1958, în timpul căreia primii au dorit să se alăture nou proclamatei Republici Arabe Unite, în vreme ce cei din urmă s-au opus cu putere. Deși majoritatea libanezilor necreștini nu erau susținători ai independenței noului stat, maroniții au reușit totuși să
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
mai vrut să participe la Eurovision și în 2010, când, în Selecția Națională din Suedia (Melodifestivalen) s-a clasat pe locul 3. s-a născut în Kattarp, Suedia, la data de 28 octombrie 1990, mama lui fiind suedeză iar tatăl libanez. În 2010, Eric Saade a prezentat voturile Suediei în finala Concursului Muzical Eurovision 2010, făcând parte și din juriu. El a participat și la Melodifestivalen (selecția națională din Suedia), unde s-a clasat pe locul 3 cu 159 puncte. În
Eric Saade () [Corola-website/Science/322915_a_324244]
-
în 2011, sub numele de Jihad Against Islam, prin intermediul studioului francez de înregistrări Legion of Death. Acestea, alături de Tadnees (din Arabia Saudita), False Allah (din Bahrain) și Mosque of Satan (din Lebanon), au un stil numit „legiunea arabă anti-islamica”.Altă formație libaneză, Ayat, a atras multe priviri odată cu lansarea albumul de debut, Six Years of Dormant Hatred, lansat prin intermediul studioului de înregistrări american, Moribound Records, în 2008. Analizând cultura black metal vom reuși să distingem două grupuri: cei care rămân fideli genului
Black metal () [Corola-website/Science/302175_a_303504]
-
Camille Nimr Chamoun ( în arabă:كميل نمر شمعون, Kamil Nimr Sham'un,3 aprilie 1900 - 7 august 1987) a fost un om politic libanez, membru și lider politic al comunității creștine maronite, președinte al Libanului între anii 1952-1958. Camille Nimr Chamoun s-a născut în anul 1900 în orășelul Dir al Kamar din Munții Liban, într-o familie proeminentă din comunitatea creștină siro-maronită. Un
Camille Chamoun () [Corola-website/Science/331486_a_332815]