2,625 matches
-
bun, densitate poetică. Poate să pară curios, însă până acum nu m-a contrazis nimeni. Argoul are o poezie extrem de puternică. De fapt, argoul înseamnă poezie! Trebuie doar să o înțelegi și aici se desparte adevăratul cercetător de argou de lingvist. Acesta din urmă nu are o viață... De noapte... Da, o viață "rea", de pușcărie, de asfalt, de cartier, de bătaie, de aia, de aia... El, știi, e un om important. Iar argotistul, care știe tot despre argou, ți-l
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
cred că cei care au scris Vechiul Testament au fost inspirați în substituirea cuvintelor, iar argoul tocmai pe asta se bazează, pe substituire. Nu doar că nu va muri, ci va deveni un mijloc de comunicare normal, cum spunea un mare lingvist, la sfârșitul secolului XIX. Argoul trebuie să figureze, la fel ca orice alt cuvânt, în dicționarul general al limbii. Acesta-i răspunsul! Dan C. MIHĂILESCU Prelecțiunea "Literatura română după 1989" 21 martie 2008 "A venit timpul revalorizării istoriei literare" În
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
perturbațiile posibile ce apar în transmiterea unui mesaj între emițător și destinatar. Claude E. Shannon și Waren Weaver au dat formularea definitivă a acestui model în lucrarea The mathematical Theory of Communication. Pe lângă perturbațiile datorate transmisiei, codificării sau decodificării mesajului, lingviștii au mai adăugat alte două: zgomotul semantic, perturbația care apare invariabil între sursă și canalul de transmisie, și receptorul semantic, unde noi pierderi sau perturbații sunt cauzate de deficiențe mai mult sau mai puțin importante ale destinatarului. Cu aceste adăugiri
Strategii de comunicare eficientă by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
comunicare. Vechea disciplină umanistă, cunoscută încă din Antichitate sub numele de retorică, a fost prima care, ca artă a persuasiunii și tipologiei textuale, a recunoscut textul ca obiect de studiu. Anii '60-'70 ai secolului trecut fac să reizbucnească interesul lingviștilor față de text(e), disciplina antică fiind transformată în știință-pilot a domeniului umanist. Dar, din dorința de a se rupe de vechea filologie, lingvistica modernă se desparte, într-un anumit fel, de știința formării și interpretării textelor, domeniul fiind, într-o
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
fondată pe analiza textelor concrete și pe o teorie a textului. Studiile de pragmatică împrospătează domeniul lingvisticii textuale. Construcția textuală apare ca o activitate, un proces ce se supune constrîngerilor de ordin cognitiv și comunicativ. Jean-Michel Adam vorbește despre datoria lingviștilor de a descifra semnele care ne asaltează în scopul utilizării lor ca instrumente de înțelegere și producere a sensului. Un bilanț subiectiv asupra lingvisticii textului dezvăluie modul în care, în aproximativ cincizeci de ani, lingvistica textuală s-a diversificat, dînd
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
bilanț subiectiv asupra lingvisticii textului dezvăluie modul în care, în aproximativ cincizeci de ani, lingvistica textuală s-a diversificat, dînd naștere la paradigme științifice diferite care coabitează cu informații tot mai specializate și, prin aceasta, tot mai dificil de transmis. Lingviștii s-au cantonat în limitele unei departamentalizări academice, inadecvată, de multe ori, scopului suprem: studierea funcționării limbii și a limbajului, identificabilă la suprafața unei infinități de texte și de discursuri. Ne amintim aici de strălucita formulă saussuriană prin care ni
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
lui Jakobson și Tempus (1973) a lui Harald Weinrich, la La périphérie du texte (1992) a lui Philippe Lane, lucrurile s-au schimbat atît de mult încît, dincolo de "marea întoarcere" simptomatică a stilisticii și retoricii în casa părăsită a lingvisticii, lingvistul se preocupă de dimensiunea textuală a faptelor de sens, paratextualitatea din domeniul comunicării editoriale fiind tratată dincolo de înlănțuirile transfrastice pentru prima oară într-o lucrare de anvergură. Lingvistica textuală și analiza discursului s-au dezvoltat autonom, fără să se raporteze
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
spațiilor textului și discursului, transformînd în dualitate falsa antinomie dintre limbă și vorbire. Noua disciplină, derivată dintr-o metodă de investigație lingvistică, se bazează pe textele reale ca produse rezultate în comunicarea umană și nu pe textele artificiale create de lingviști. François Rastier propune un studiu comparativ atît al discursurilor, cît și al genurilor și chiar al stilurilor. Nici un text nu este scris doar într-o limbă: el este scris într-un gen și în interiorul unui discurs, ținînd cont, bineînțeles, de
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
editorului. De fapt, este vorba de a acorda atenție paratextului (prin studierea logicii sale), dar și de a fi atenți la paratext (să nu ne încredem în puterea lui). Implicit, formula "Atenție la paratext" se adresează: specialiștilor (istorici literari, critici, lingviști, întotdeauna scrupuloși față de text, puțin sau deloc față de paratext); cititorilor (rolul paratextului este, în esență, un rol de manipulare, de influențare a lecturii); autorilor (pot exista efecte perverse: o prefață prea elogioasă poate "distruge textul"; o anumită reclamă poate dăuna
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
vor avea o dimensiune socială și vor fi analizate în rețele instituționalizate ale diferitelor grupuri sociale pe care "enunțarea discursivă le presupune și le face posibile", după D. Maingueneau (1984, p. 13). Însă o asemenea analiză depășește mijloacele teoretice ale lingviștilor și ar trebui să facă obiectul unei colaborări între cercetătorii din diferitele sectoare ale științelor umane. De altfel, această dimensiune interdiscursivă a practicilor de limbaj nu pune oare în discuție însăși noțiunea de gen, trimițînd spre o cercetare interdisciplinară? În
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
variabil în timp) al P din T (J.-M. Adam, 1987a, pp. 57-58). Totuși, structura ierarhică este identică în cele două cazuri: T constituit din → ≥ ← constituent al Secvență constituit din → ≥ ← constituent al /n/ macro-prop. constituit din → ≥ ← constituent al /n/ micro-prop. Lingvistului îi revine sarcina de a preciza dacă există tipuri de micro-propoziții și de secvențe de micro-propoziții și/sau de macro-propoziții. Renunțînd să vorbim despre tipologii textuale, vom folosi tipologia secvențială deja prezentată. Dacă textul apare ca o structură textuală omogenă
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
cititorilor și a criticilor. Ni se pare necesar acum să facem trimitere la perspectivele lingvistice ale substantivului propriu (SP) și asupra substantivului comun (SC). Începînd cu R. Martin (1987), este adevărat că studierea SP suscită doar de puțină vreme interesul lingviștilor. Teza centrală a lui R. Martin este următoarea: noțiunea de univers de credință este de natură să furnizeze liantul necesar pentru sinteza teoriilor lui S. Kripke, pe de o parte, și ale lui S. Mill, pe de altă parte. După
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
nume slave personajelor sale înainte ca slavii să se fi așezat în spațiul geografic locuit de populația daco- romană. "Numirile" din romanele anilor 1902-1905 aparțin fără excepție unor epoci mult mai târzii. Observația e corectă, însă eroarea nu e a lingvistului, ci a istoricului Slavici care susține în roman, fără bază temeinică, ideea prezenței masive a slavilor în Câmpia dunăreană și cu așezări statornice încă din secolul al VI-lea. Erori de natură istorică identificăm și în cel de-al doilea
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
și o cale de a înțelege lumea și la fel stau lucrurile în cazul unui fizician, astronom, psiholog sau economist. Uneori, educația este orientată spre aplicații, și numai spre aplicații, iar rezultatul este la fel de vast cât suprafața unui timbru. Un lingvist nu este cineva care poate vorbi limbi străine, cu siguranță nu numai asta, iar un violoncelist nu este doar cineva care știe unde să-și pună degetele mâinii stângi și sub ce unghi să-și tragă înapoi cotul drept. Etimologia
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
prin anul 1930, Teodor Chindea identifica nume ca: Baci, Câmpean, Ciubuc, Țepeluș, Ciobotar, Goga, Iacob, Matei, Morar, Stan, Sava, Urzică, Vodă, nume frecvente astăzi În Subcetate, Gălăuțaș și Toplița. Aici, În Remetea, s-a născut cărturarul transilvănean Ștefan Crișan, distins lingvist și filolog cu studii făcute la Colegiul Reformat din Cluj. Prin anul 1820 Gheorghe Asachi, armean de origine, având legături cu armenii din Gheorgheni, face o călătorie În Ardeal și Îl angajează profesor la Seminarul de la Școala din Iași. Ștefan
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
culorilor este legată de efectele relativității lingvistice, întrucât atunci când ne gândim la culori funcționează mai mult emisfera stângă a creierului, despre care se știe că se bazează mai mult pe limbă decât emisfera dreaptă 80. În momentul de față, majoritatea lingviștilor se încred într-un relativism lingvistic mai moderat, care susține că limba influențează doar anumite procese cognitive, altele fiind supuse condiționării unor factori universali (tradiția, valorile, educația etc.). Cercetările actuale și-au propus altceva, anume să vadă în ce măsură și până
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
clasică. În aria didacticii limbii franceze ca limbă maternă, străină sau secundară sau, mai mult, în domeniul literaturii (prin intermediul teoriei genurilor), încercările de stabilire a unor clasificări tipologice au părut, în general, lipsite de orice perspectivă, deoarece, de cele mai multe ori, lingviștii au manifestat o anumită lipsă de încredere în abordarea tipologiilor textuale. J. Molino, de exemplu, prezintă limpede tendința radicală care pune în discuție însăși ideea de lingvistică a textului. Astfel, despre tipologia textelor, el afirmă: În ciuda numeroaselor cercetări consacrate acestei
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
număr de aserțiuni teoretice. Opoziția povestire / non povestire, însușită de curând, pare a fi admisă de majoritatea subiecților vorbitori (nu mă pronunț asupra caracterului universal al acestei distincții, în pofida numeroaselor observații receptate din diversele spații culturale). Acceptată sau nu de către lingviști, așa cum se reflectă în ideile lui T. A. Van Dijk din citatul de debut (în termeni de competență lingvistică lărgită), clasificarea textelor face parte din activitățile cognitive spontane ale subiecților: "Orice activitate intelectuală îl va determina pe cel care o
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
perioadă mult prea îndelungată cercetările lingvistice. Influența științelor cognitive, lucrările despre "gramaticile nedefinite*" (Kleiber și Riegel 1978, Sinaceur 1978) și despre caracterul modular al limbii au modificat peisajul lingvistic contemporan. Astăzi, a devenit o practică destul de curentă să admitem că lingvistul, cu sau fără voia lui, este obligat să se aventureze bineînțeles, cu toate riscurile și erorile într-o direcție trasată de conceptul text-discurs. În orice caz, așa cum notează M. Mahmoudian cu privire la ceea ce el însuși numește pericolul clasicismului: Faptul că lingvistica
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
măsură de amploarea și de varietatea fenomenelor pe care explicațiile, grupate în cadrul aceluiași tip, le pot subordona: o teorie este superioară alteia deoarece deține o putere de explicație mai mare. (Kahn 1988: 45) 1. Tipuri elementare și eterogenități textuale Primul lingvist care a pledat deschis pentru necesitatea unor clasificări tipologice este, cu siguranță, Mihail Bahtin; acesta își situează teoria la confluența sociologiei cu filologia, lingvistica și literatura. Cu privire la formele concrete ale discursului care depind de raporturile de producere și de structura
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
învăța să structurăm enunțuri (pentru că vorbim prin enunțuri și nu prin propoziții izolate sau, cu atât mai puțin, prin cuvinte izolate). Vorbirea noastră este organizată, în aceeași măsură, de genurile discursului și de formele gramaticale (sintactice). (1984: 285) Originalitatea gândirii lingvistului rus constă în faptul că el extinde limitele competenței lingvistice a subiecților dincolo de frază, în direcția "tipurilor relativ stabile de enunțuri" (1984: 266) și a ceea ce el numește, în altă parte, "sintaxa marilor mase verbale" (1978: 59), aceste "mari ansambluri
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
De aceea enunțul, în singularitatea sa și în pofida specificului individual și creativ, nu ar putea fi considerat drept o combinație absolut liberă a formelor de limbă. (1984: 287) Dincolo de anumite ezitări terminologice și de caracterul cu precădere programatic al scrierilor lingvistului rus, se profilează totuși două ipoteze lingvistice esențiale. Cea dintâi se raportează la tipurile relativ stabile de enunțuri pe care acesta le desemnează ca fiind genurile "primare" ale discursului, prezente atât în genurile literare (genuri "secundare" prin excelență), cât și
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
care poate fi observat și descris, nu reprezintă textul, obiect abstract construit prin definiție și care trebuie considerat în cadrul unei teorii (explicative) a structurii sale compoziționale. Această definiție a TEXTULUI, ca obiect abstract, opus DISCURSULUI, este admisă, astăzi, de către majoritatea lingviștilor. Astfel, C. Fuchs, întocmai lui D. Slakta, definește discursul după cum urmează: obiect concret, produs într-o anumită situație, ca efect al unei rețele complexe de determinări extralingvistice (sociale, ideologice)" (1985: 22). Textul este un obiect de studiu atât de dificil
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de limbaj. Tocmai această eterogenitate se află la baza respingerii demersurilor tipologice. Complexitatea textuală poate fi observată și abordată din perspectivă tipologică, cu singura condiție de a adopta un punct de vedere modular. Tipologiile enunțiative, reținute cel mai adesea de către lingviști (Benveniste, 1966, Weinrich 1973, Simonin-Grumbach 1975) sunt cu siguranță pertinente la un nivel foarte precis de definire a textualității și nu voi considera tipologia secvențială expusă aici decât un punct de vedere parțial asupra unui obiect eterogen. Modulele enunțiativ și
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
suprafață de obicei admise. Extrema eterogenitate a "genurilor de discurs", făcute cunoscute deja de către Bahtin ca fiind o caracteristică a limbajului uman, reprezintă, în fapt, o constatare empirică prealabilă oricărei abordări tipologice a diferențelor. Eterogenitatea este un dat pe care lingvistul nu poate să-l ignore și este imposibil să dezvolți o teorie câtuși de puțin consecventă a textului, fără a se ține seama, la modul, pe cât posibil, economic și general, de ceea ce este, înainte de toate, experiența comună a subiecților vorbitori
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]