1,902 matches
-
tema în discuție. Ulterior, în 1986, D. Sperber și D. Wilson au formulat principiul relevanței, ca substitut al tuturor maximelor lui H. P. Grice, considerat ca suficient pentru a realiza o teorie pragmatică explicativă, bazată pe ideea că, în comunicare, locutorii acordă atenție numai informației relevante (remarcabile prin importanță sau prin atenția acordată) și asigură astfel coerența conversației. Atunci cînd cineva introduce în conversație o propoziție pe o temă nouă, el este întîmpinat cu observații precum "asta nu are legătură cu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
explica reușita și eșecul în decodarea enunțurilor. Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, relevanța poate avea mai multe fațete, pe de o parte, prin atitudinea (exprimată a) locutorului și, pe de altă parte, prin modul de alcătuire și de succesiune a enunțurilor care compun discursul. Prin urmare, informația comunicată este relevantă prin faptul că este adresată cuiva, iar enunțul sau enunțurile care o transmit au cel puțin o
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este relevantă prin faptul că este adresată cuiva, iar enunțul sau enunțurile care o transmit au cel puțin o interpretare ce concordă cu principiul relevanței. V. coerență, implicatură, principiu cooperativ. DSL 2001; VARO - LINARES 2004. RN REMATIZARE. Dacă prin tematizare locutorul insistă asupra comunicării sale, rematizarea reprezintă ansamblul mijloacelor prin care se poziționează rema în cadrul enunțului, astfel încît să se poată concentra atenția asupra informației pe care dorește locutorul s-o scoată în evidență. Aceste mijoace sînt de diferite tipuri, incluzînd
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
principiu cooperativ. DSL 2001; VARO - LINARES 2004. RN REMATIZARE. Dacă prin tematizare locutorul insistă asupra comunicării sale, rematizarea reprezintă ansamblul mijloacelor prin care se poziționează rema în cadrul enunțului, astfel încît să se poată concentra atenția asupra informației pe care dorește locutorul s-o scoată în evidență. Aceste mijoace sînt de diferite tipuri, incluzînd accentul în interiorul frazei, topica sau poziția componentelor în frază sau în text, cuvinte sau construcții cu rol de insistență sau de intensificare etc., care pot viza diferite unități
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau tulburările în care interacțiunea poate fi obiectul diferitelor niveluri de organizare. Dintre procedurile de reparare, unele privesc funcționarea turnurilor vorbirii, adecvarea elementului reparatoriu la situație fiind indispensabilă pentru realizarea efectivă a reparației. Activitatea reparatorie poate fi inițiată atît de locutor, cît și de interlocutor, în cel de-al doilea caz reparația fiind consecința solicitării de reformulare a unui mesaj care nu a fost receptat sau nu a fost înțeles. V. marcă conversațională, neînțelegere, politețe. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
apărarea în tribunal, în vreme ce ultimul, genul apodictic, are rolul de a elogia sau de a blama, avînd drept criteriu frumosul și, ca mijloc, amplificarea. Această tipologie este rezultatul interpretării elementelor ce țin de situația discursivă, precum situațiile de enunțare, statutul locutorului, tipul auditorului, credințele acestuia etc. Practica retorică a tins spre stabilirea unor etape în procesul producerii discursului, reprezentate de invenție, prin identificarea mijloacelor pentru a face o cauză plauzibilă și demnă de fi crezută, de dispoziție, prin organizarea succesiunii argumentelor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la fel de activi în construcția sensului; 2) postulatul de situare a interlocutorilor, care prezintă o dimensiune concretă (timp, loc, finalitate a discursului) și o dimensiune teoretică (cadrul socio-istoric dat); 3) postulatul reprezentărilor, potrivit căruia există o combinare a reprezentărilor pe care locutorul și interlocutorul o au despre ei înșiși și despre tema discuției; 4) postulatul preconstrucției culturale, reprezentate de ansamblul cunoștințelor organizate ce sînt combinate între ele în cazul schimbului și care constituie filtrul verbal și social în construirea discursului; 5) postulatul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În sens general, schimbul desemnează activitățile discursive produse între doi sau mai mulți interlocutori, fiind, așadar, sinonim cu interacțiune sau cu dialog. În sens tehnic, schimbul reprezintă unitatea dialogală minimală a conversației, ce cuprinde cel puțin două intervenții, produse de locutori diferiți și fiind astfel unitatea de bază a oricărei interacțiuni. Școala de la Geneva dezvoltă modelul ierarhic alcătuit din cinci unități distincte: interacțiunea, secvența, schimbul, intervenția și actul de vorbire. Schimbul de replici se află la mijlocul structurii ierarhice, în care interacțiunea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO SINCRONIZARE INTERSEMIOTICĂ. Sintagma sincronizare intersemiotică a fost folosită în analiza statutului televiziunii, pentru a se referi la jocul interacțiunii dintre aspectul verbal al comunicării televizate și redarea prin imagine a locutorilor pe ecran. S-a stabilit astfel că redarea prin imagine se poate corela direct cu vorbirea și cu gesturile, dar își păstrează o autonomie față de acestea. În principiu, au fost determinate patru tipuri de interacțiune între sistemele semiotice: 1) sincronie
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se poate corela direct cu vorbirea și cu gesturile, dar își păstrează o autonomie față de acestea. În principiu, au fost determinate patru tipuri de interacțiune între sistemele semiotice: 1) sincronie comunicațională, bazată pe coincidența dintre intrarea în discuție a unui locutor și apariția lui în imagine, 2) asincronie comunicațională, atunci cînd locutorul nu apare în imagine, dar apare interlocutorul său, 3) sincronie situațională, bazată pe oferirea unei imagini de ansamblu, care evocă situația de comunicare în care se găsesc interlocutorii, 4
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
păstrează o autonomie față de acestea. În principiu, au fost determinate patru tipuri de interacțiune între sistemele semiotice: 1) sincronie comunicațională, bazată pe coincidența dintre intrarea în discuție a unui locutor și apariția lui în imagine, 2) asincronie comunicațională, atunci cînd locutorul nu apare în imagine, dar apare interlocutorul său, 3) sincronie situațională, bazată pe oferirea unei imagini de ansamblu, care evocă situația de comunicare în care se găsesc interlocutorii, 4) sincronie tematică, cînd subiectul se raliază la tema enunțului, dezvoltîndu-l sau
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
persoana căreia îi este adresat. S-a constituit astfel o ramură a sociolingvisticii care studiază limba sub aspectele ei concrete și practice, care nu pot fi decît sociale, prin analiza variației lingvistice în corelație cu clasa, etnia, vîrsta, sexul etc. locutorilor. În acest caz, sociolingvistica încearcă să determine cine vorbește o anumită varietate de limbă, cu cine și despre ce, încît lingvistica privește sistemul limbii în unitatea lui, în vreme ce sociolingvistica vizează variația vorbirii. În această perspectivă, aceste două discipline par a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
faptele alese ca fiind eficace și mai puțin solicitante pentru un scop stabilit mai înainte (de exemplu, pentru a convinge un interlocutor de justețea unei interpretări asupra unei probleme particulare). Această strategie poate diferi potrivit situațiilor și capacităților cognitive ale locutorului. Integrat în terminologia semioticii, cuvîntul strategie se folosește în două sintagme specifice: strategie discursivă, cea a subiectului enunțării, care precedă punerea în discurs a structurilor narative, și strategie narativă, care vizează elaborarea schemelor narative pornind de la care se poate lua
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Ca atare, acesta este subiectul psiholgic al enunțului, deoarece el este echivalent cu tema. Din perspectiva comunicării, s-au realizat mai multe sintagme pentru a denumi protagoniștii, avînd la bază ideea că aceștia sînt subiecți umani: astfel, pentru "emițător" sau "locutor", se poate folosi construcția subiect comunicant, iar, pentru "receptor" sau "interlocutor", construcția subiect interpretant. Cea mai folosită dintre formulele de acest tip este însă sintagma subiect vorbitor, care desemnează ființa care exercită facultatea limbajului, posedînd competență lingvistică și comunicativă în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de vorbire sau le recepționează și le interpretează) și operațiile pe care le face atunci cînd produce sau înțelege enunțul în situațiile de comunicare. De aceea, s-a încercat o diferențiere a rolului din aceste situații, pe de o parte, locutorul, emițătorul sau enunțătorul și, pe de altă parte, receptorul, auditorul, interlocutorul, destinatarul sau alocutorul. Pentru a realiza clasificarea acestor denumiri, au fost propuse două criterii care se intersectează în parte: 1) opoziția dintrte locutorul extern și locutorul intern al discursului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceste situații, pe de o parte, locutorul, emițătorul sau enunțătorul și, pe de altă parte, receptorul, auditorul, interlocutorul, destinatarul sau alocutorul. Pentru a realiza clasificarea acestor denumiri, au fost propuse două criterii care se intersectează în parte: 1) opoziția dintrte locutorul extern și locutorul intern al discursului și 2) opoziția producere - recepție. În primul caz, se pleacă de la ideea că, în discurs, orice subiect vorbitor poate avea două tipuri de identitate, una socială și una discursivă. Identitatea socială definește subiectul vorbitor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de o parte, locutorul, emițătorul sau enunțătorul și, pe de altă parte, receptorul, auditorul, interlocutorul, destinatarul sau alocutorul. Pentru a realiza clasificarea acestor denumiri, au fost propuse două criterii care se intersectează în parte: 1) opoziția dintrte locutorul extern și locutorul intern al discursului și 2) opoziția producere - recepție. În primul caz, se pleacă de la ideea că, în discurs, orice subiect vorbitor poate avea două tipuri de identitate, una socială și una discursivă. Identitatea socială definește subiectul vorbitor ca pe cel
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
codarea pentru primul, decodarea pentru al doilea, acestea producînd inferențe ce nu sînt mereu identice. Pe de altă parte, prin recunoașterea a două dimensiuni distincte ale discursului, se produce distincția dintre subiectul cognitiv și subiectul pragmatic. V. actant, emițător, interlocutor, locutor, polifonie, receptor. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN SUBIECTIVITATE. Folosirea limbii este în mod necesar, legată de un subiect vorbitor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin urmare, din cadrul sintactic). În cercetarea pragmatică a enunțului, s-a constatat posibilitatea disocierii între două niveluri de sens: 1) un sens literal, care este produsul instanțelor referențiale și argumentative și 2) diverse efecte de sens sau subînțelesuri, pe care locutorul le lasă a fi înțelese. Dar, spre deosebire de presupusuri care se deduc chiar din discurs, oricare ar fi cotextul și contextul lui, subînțelesurile sînt forme ale implicitului, deductibile din articulația enunțului. Ca atare, subînțelesul reprezintă ceea ce se înțelege în mod indirect
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unui plan metafizic, temporal îndepărtat), concretizată - în funcție de epoca istorică, de valorile ideologice caracterizante etc. - în Dumnezeu, voce a poporului, judecată a istoriei, știință etc. Din această perspectivă, supradestinatarul este reperat în cadrul discursului interior, în condițiile în care, în fața unei decizii, locutorul se angajează într-un act comunicativ (și) cu o instanță plasată deasupra tuturor participanților implicați/reperabili în situația de comunicare respectivă, o instanță a propriei conștiințe, a apartenenței la o anumită clasă, la un anumit grup, la un anumit sistem
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un anumit sistem de valori, la o anumită cultură etc. Redimensionînd condiția supradestinatarului prin raportare la discursul științific, S. Moirand a asociat-o cu un,,arhetip al conștiinței colective din domeniul de referință" pe care îl are în vedere autorul/locutorul (de exemplu, un universitar care scrie un articol în presă trebuie să aibă în vedere faptul că se adresează atît cititorilor obișnuiți ai publicației respective, cît și colegilor săi universitari, unor posibili evaluatori ai mesajului său etc.). Prin extrapolare, supradestinatarul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
că se adresează atît cititorilor obișnuiți ai publicației respective, cît și colegilor săi universitari, unor posibili evaluatori ai mesajului său etc.). Prin extrapolare, supradestinatarul este asimilat celei mai reprezentative voci din cadrul grupului din care face sau vrea să facă parte locutorul, de unde și perspectiva diversificată asupra acestei instanțe discursive, arhetipale (căci, de la o situație de comunicare la alta, același locutor poate implica existența unui alt supradestinatar; de exemplu, în plan familial, profesional, cultural etc.). Supradestinatarul se concretizează, astfel, într-o proiecție
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
său etc.). Prin extrapolare, supradestinatarul este asimilat celei mai reprezentative voci din cadrul grupului din care face sau vrea să facă parte locutorul, de unde și perspectiva diversificată asupra acestei instanțe discursive, arhetipale (căci, de la o situație de comunicare la alta, același locutor poate implica existența unui alt supradestinatar; de exemplu, în plan familial, profesional, cultural etc.). Supradestinatarul se concretizează, astfel, într-o proiecție a interlocutorului dintr-o anumită situație de comunicare, interlocutor care nu este avut în vedere atît ca o prezență
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a interlocutorului dintr-o anumită situație de comunicare, interlocutor care nu este avut în vedere atît ca o prezență fizică asociată (real sau virtual) anumitor repere contextuale, cît ca un receptor plasat în reprezentarea mentală a situației enunțiative pe care locutorul o (re)creează - voluntar sau involuntar - prin prisma experiențelor sale anterioare din planul discursului. V. destinatar, evaluare, interlocutor, memorie discursivă. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 AH SUPRAFAȚĂ DISCURSIVĂ. Conținutul noțiunii "suprafață discursivă" a fost stabilit de M. Pêcheux pentru o secvență lingvistică
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
MAINGUENEAU 2002 AH SUPRAFAȚĂ DISCURSIVĂ. Conținutul noțiunii "suprafață discursivă" a fost stabilit de M. Pêcheux pentru o secvență lingvistică delimitată de "blancuri semantice", adică de două pauze (reale sau virtuale), corespunzînd schimbului de condiții care reprezintă accesul la rolul de locutor și ieșirea din acest rol. Cu această accepțiune, suprafața discursivă devine un echivalent al enunțului și, de aceea, a fost înlocuită cu suprafața lingvistică, la care se disting două niveluri: un nivel al enunțurilor concrete și un domeniu al obiectului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]