1,553 matches
-
nu, amânas. O trase ușor, era în pragul scării, urcaseră. O cameră mică micuță, pat îngust, de școlari, o chiuvetă, fereastră mare, de mansardă, prin care intra luna. O trase spre el, nerăbdător, neîndemânatic, lasă-mă, mă dezbrac singură, blugii lunecaseră, călcați în picioare, subțiri burlane de tablă,, peste ei jacheta pisică albă. Rămase într-un lung maiou cafeniu, de balerină. Un trup mic, simplu, lunecos... nu așa, lasă-mă... pielea ardea. Se pierduse, grăbit, în trupul îngust, electrizat de lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
stângace. Ira, cu picioarele strânse sub ea, parțial acoperită cu pătura groasă, își aprinsese a doua țigară. Bărbatul privea nicăieri. Apoi, găsise soluția: pleca în chiar acea seară. Trebuia să-și strângă lucrurile, să prindă trenul de 21,30. Irina lunecă de pe divanul îngust, dintre cearșafurile mototolite. Nu e nevoie să mă conduci. Ba, tocmai am chef să ies la aer, să mă plimb, nu înseamnă că neapărat te și conduc. Nu m-ar deranja deloc să mă conduci, aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mâinile, să n-o vadă, să n-o vadă. „Nu te uita, nu mă privi.“ Dar o văzu și continuă să privească lacrimile repezi, inundându-i obrazul mic și palid. Peste ea și în ea, înlănțuit și frenetic, urmărea lacrimile lunecând, șir, spre buzele arse. Murmura, în neștire: „Nu, nu te uita, te rog, nu mă privi“, înlănțuită, cotropită de bucurie și spaimă. Goi, sub cearșaf, nu se descleștară multă vreme. „Nu, asta nu ne pot lua“, șoptea, stins, ațâțător, sacadat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
momentul dinaintea căderii, mi s-a întins o mână. O gheară, adică. M-am agățat. Buimacă, înrăită, sălbatică... Tovarășul Popescu. Tovarășul Orest Popescu. M-a salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
salvat, apoi mi-a oferit chiar un serviciu, un salariu. Se crispa, în întuneric, mâna luneca, se prindea de colțul mesei, al patului. O primejdie haotică, pe care nu voia s-o numească. Se crispa, se concentra, întindea mâna. Degetele lunecau pe obrazul și pieptul și bărbăția bărbatului... vorbele accelerau, sacadate, gesturile accelerau, până la trepidația unui singur trup reîntregit și a lacrimilor care se prelingeau iarăși și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Străvechiul trib a învățat-o să nu se supere niciodată, reginele nu pot fi ofensate. Ridică pletele negre din registru, oferă colegului de la recepția TRANZIT un zâmbet mic, arhaic. Buze roșii, claviatura email, perfectă, alb pur, de lapte. Mâna fină lunecă pe dunga din mijloc a halatului. Degete lungi, delicate, nasturele închis deschis. Un profil clasic, oase mici, fragile, ochii adânci, noapte fără capăt. Zveltă pasăre, dungă toridă. Nu, n-avea de ce se rușina. Tribul putea fi mândru cum își înălța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
filamentul, se vede scara spre stradă. Pipăie prudent, coboară. Strada, magazinul SCAMPOLO, stație de autobuze, autobuzul, stația de tramvai, tramvaiul, iarăși strada, iarăși stația, iarăși tramvaiul. Aventuri, expedițiile cotidianului. Destul să atingi muchiile concretului ca totul să se dilate, să lunece, să se destrame, un gol măreț, cenușiu, mlăștinos, cu gingiile enorme, purulente. Vinerea ratată, rămânea miercurea următoare. Ooră lângă telefon, timpul reglementar al pariului. Rotea fără convingere, o dată, de zece ori, de optzeci de ori, discul. Chiar dacă Supremul rămâne invizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
puloverul, cămașa. Buzele lipite de ale sale, imobile, fără sărut. Netede, vibratile. Respirația tânără, încetinită, sfârcul erect. Sâni reci și netezi și limba puternică, lungă, nerăbdătoare. Mâinile ei palpau, febrile, trupul tremura. Vocea calmă, trupul în panică. Degetele se grăbeau, lunecând pe umerii străinului, pe piept, pe șolduri, mai jos. Inaltă și tânără și goală, lipită de trupul străin al străinului. Înfiorată, înfrigurată, cerea confirmare, alianță. Un scurt frison, atinse vrejul plăpând, pipernicit, îl cuprinse în culcușul palmei. Abia atunci sărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Familia s-a împotrivit căsătoriei, știu. L-a urmat totuși pe fanaticul acela, știu. Are două fete care au alte fete, e bunică. Știu tot, nu despre asta e vorba... Profesorul încă nu izbutise redresarea. Țeapăn, cu gura deschisă, geanta lunecase lângă scaun, Tavi o și înhățase între labe. Venera era palidă. — Da, pisicile s-au întors... În flăcări. Noaptea trecută, pisicile mele arse s-au întors să mă vadă. Geamurile ardeau și părul meu și... Venera era palidă, își șterse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Instantaneu, o uita, ziua o și anulase, readucând energia, reflexele... oare când, când oare s-a schimbat zodia, egalizând totul, când s-a statornicit cenușiul sleit și orb? Sufocare, larvă care nu poate ieși la țărm... se dislocaseră toate și lunecaseră în hău și se pierduseră în cerul gros, fără cer, al pustiului. Încă mai purta, pe ultimele trepte ce urcau dinspre tunelul de lumină al metroului spre gura beznă astrăzii, zâmbetul copilăresc. Bucuros să reintre în marea noapte a însingurării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
E mută prudența, e mută? — Ce vrei, ce mai vrei... cuvintele astea, nu știu ce vrei. Termină că înnebunesc, nebunule, începu săurle Tizian. Înnebunesc, auzi! Lasă-mă să mor, nebunule. Sunt mort, ți-am spus, am 99 de ani! Se lăsă să lunece, parcă, sleit, nu se mai auzea nici un sunet, nu se mai vedea nimic... era un leșin doar, soarele călduț, toropitor... dar vocea reveni. — Grăsuțul ăla chior nu știe leacul. Am să mor, toți mă mint. Mor, nu e leac la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ridică, la un moment dat, se înclină, dispare. Noaptea se adâncește brusc. Se simt, dintr-odată, mai singuri, complici, mai complici. Hai pe terasă... și glasul ei aspru se încălzește, parcă. Cerul senin, intangibil. Tăcere netedă, sloiuri, beznă peste care lunecă secera tăioasă a lunii. Irina aduce din casă sticla și paharele. Le așază pe ciment, între cele două fotolii de pai. — N-am știut că azi e ziua ta... și umbra lui Ianuli se apleacă, ridică paharul. Cerul fumegă, nor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trezesc din nou interesul! Femeia asta, al cèrei nume încè nu l-am aflat, spune-mi pe nume mi-a cerut în seara aceea, a doua dacè-mi amintesc bine, când am însoțit-o la alimentară, spune-mi pe nume, femeia-al-cèrei-nume-nu-l-știu, lunecând înaintea mea că o arètare de vis pe podeaua ceruitè a încèperilor din fostul palat nobiliar face ca cercul vrajei sè se strângè tot mai mult în jurul meu! Aș fi vrut atunci s-o întreb pe care nume? care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
în mintea mea? O nèlucè care sè mè întoarcè, din nou, în trecut? Ai mai slèbit, șoptește mama la intrarea în casè, sèrutându-mi obrajii reci de la asprimea vremii de afarè, mama în fustă ei lungè de lânè, tricotatè de ea, lunecând printre lucruri, luminând totul în jurul ei, ea cea bolnavè, strèduindu-se sè-i convingè pe cei doi bèrbați ai ei, tatè și fiu, cè se simte cu mult mai bine, Nu, nu trebuie sè stea în pat, dimpotrivè o sè-și reia liniștitè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
nebunè, Tu nu mè cunoști, dar eu te știu, te știu pe tine! Ha! Ha! Haaa! Tu esti bèrbatul! Glasul ei, un amestec ciudat de inflexiuni duioase și aspre, rezonând puternic în mintea mea, lipindu-se cu nerușinare de mine, lunecând fierbinte pe trupul meu, strecurându-se prin porii deschiși ai pielii, eu, temându-mè cè dacè aș face vreo mișcare, dinții șarpelui care se încolècește în jurul meu ar musca la întâmplare, încremenesc de parcè-aș fi cuprins de-o vrajè grea, incapabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
încet în mișcare, întrebându-mè dacè nu mi s-a nèlucit totul, Teama de a privi spre bancheta pe care stètuse nebună, ca și cum ar fi lèsat acolo ceva din substanță trupului ei înfiorètor, convingându-mè cè n-am visat, Abia dupè ce, lunecând câțiva metri pe șine, trenul se îndepèrteazè de acel loc, incep sè-mi reintru în posesiunea tuturor funcțiunilor fiziologice ale trupului meu, de parcè m-aș trezi treptat dintr-o paralizie temporarè, apoi, convins cè trebuie sè-mi înfrunt teamă îmi întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
printre tufele înzăpezite de la marginea pădurii purta o barbă blondă potrivită după moda italiană, avea ochiul stâng acoperit cu o panglică neagră și emana prestanța agresivă a unui tânăr lup de mare. Ridică luneta la ochi și privi atent. Discul luneca ușor. O lua când la dreapta, când la stânga. Revenea, oscila nehotărât, apropiind sau îndepărtând de el cortina de ninsoare. Un fulg gâdilă nara calului, făcându-l să-și scuture nervos capul. Călărețul se grăbi să îl liniștească, după care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dădea curs tentației până la capăt. Nu semănau până într-atât ca să bănuiești că ar fi gemeni. Ba trebuia să iei aminte foarte atent să-ți dai seama că sunt frați. Părul ei șaten, bătând spre roșu, se regăsea la Rafael, lunecând într-o nuanță nisipie. Aveau aceleași priviri adânci și duse, dar a lui era mai dilatată și mai risipită, ca și cum văzuse mai multe în același interval de timp, și aceeași paloare argiloasă, la Rafael de o asprime sporită, imprimată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Ai fi zis c-a tras la jug, Mirelo, păi, copilul ăsta din ea o făcea să se simtă ca după o zi de roboteală de douășpe ore prin halele cantinei, cotropind-o de o epuizare euforică, de gânduri, și lunecând parcă într-un vis cu damfuri grele de ciorbe și tocănuri. Se smulse cu greu de pe scaun, iar după ce ieși din cofetărie, începu să grăbească tot mai mult pasul, până se pomeni alergând. Fugea pe trotuar printre oameni, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nemurirea îți suflă-n nas, ispitindu-te cu brize prăfoase, damfuri dulcege de gunoaie, inundații de canalizări irupând prin asfaltul crăpat. Seara coboară cu roiuri de țânțari peste ghetourile de blocuri din plăci de beton coșcovit de igrasie. Umbra lui lunecă printre mașinile parcate bot în bot pe trotuare și printre mașinile hurducăind prin gropile cu apă puturoasă - Dacii concurând cu Mercedesuri fumurii și jeep-uri - sicriele de lux ale țigăniei săltând prin zarva de muzici încrucișate, revărsate din boxe agățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
primesc niște bani? Doamna Petronela se uita la ea pe sub gene, cu ceafa lăsată pe spătarul fotoliului, expirând prelung fumul țigării. Își răscrăcărase picioarele strânse în pantalonii de piele. Era ca răstignită, prăbușită, iar surâsul ei cenușiu, înecat în fum, lunecase într-un rictus al ostenelii. Naivitatea Mirelei chiar o obosea. Mai curând ignoranță decât naivitate. Fetița asta e de o ignoranță crasă, incredibilă. Familia care va înfia copilul te va recompensa. Chiar n-ai știut? Nu pot să cred. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
asta a Însemnat, desigur, să adopte tactica minimei rezistențe. Se uită În gol, drept Înainte. Ar fi trebuit s-o ascult pe Lou, adăugă ea Încet. N-aș mai repeta greșeala asta, acum. Un autobuz C2 trase În stație, ușile lunecând În lături chiar până să oprească de tot. ăsta trebuia să fie cel așteptat de Janice, pentru că doar două numere aveau stație aici. Ne-am ridicat amândouă În picioare. Devon și Tariq se urcară grămadă pe scări, În fața adulților, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ochii Închiși. Erau solubile, dar sus nu exista nici un strop de apă. Nu eram În stare să cobor scara și nici n-aveam să fiu pentru ceva timp, așa că am fost nevoită să le beau practic „nebotezate“. Au fâsâit Îngrozitor, lunecând pe gât În jos. Eram suficient de mahmură și de tristă ca să consider asta drept o bine meritată pedeapsă pentru că fusesem atât de proastă Încât să-mi petrec seara cu Baby și gașca ei. Era prima dată când fusesem prezentată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ești gata, i-am spus lui Johnson. Și-a pus centura și hamurile și a lansat undița mare, cu o mulinetă Hardy și șase sute de metri de gută de treișase. M-am uitat În spate și am văzut că momeala luneca bine, săltînd ușor pe valuri; muștele se scufundau și apoi apăreau din nou la suprafață. Aproape atinseserăm viteza care ne trebuia și am Îndreptat vasul spre curent. — Pune undița În lăcașul de pe scaun, și n-o să mai fie atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
belea din cauza asta. Nu m-auzea. A trebuit să țip la el. — Eu poltică deșteaptă, mi-a spus. Apoi a lăsat vasul la apă. I-am făcut cu mîna În timp ce arunca frînghia de la proră pe punte, apoi vasul a ieșit lunecînd și am intrat pe canal. Un vas comercial englez ieșea și el, așa c-am mers un timp pe lîngă el și pe urmă l-am depășit. Am ieșit din port și am trecut de Morro, după care am Îndreptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]