1,406 matches
-
-ta, / Lasă-mă la umbra ta, / Lasă-mă la a ta umbră, / Pe mine și pe-a mea mândră; / Lasă-mă la umbra ta, / Că nimic nu ți-oi strica, / Numai-o creangă ț-oi pleca, / Să m-acopăr cu mândra. / T-oi pleca ramul frumos / Cât oi sta cu mândra jos. / Eu, băiete, te-aș lăsa, / Da ți-i mândra tinerea / Ș-ai să faci păcat cu ea; Pentru un băiat ș-o fată / Rămâne frunza uscată, / Pentr-o fată
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ta umbră, / Pe mine și pe-a mea mândră; / Lasă-mă la umbra ta, / Că nimic nu ți-oi strica, / Numai-o creangă ț-oi pleca, / Să m-acopăr cu mândra. / T-oi pleca ramul frumos / Cât oi sta cu mândra jos. / Eu, băiete, te-aș lăsa, / Da ți-i mândra tinerea / Ș-ai să faci păcat cu ea; Pentru un băiat ș-o fată / Rămâne frunza uscată, / Pentr-o fată ș-un fecior / Îmi rămâne ramul gol."120 Paralelismul negativ
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
elementele cosmice care "urzesc" destinul uman, împlinindu-l (nu întâmplătoare este predominanța verbelor la condițional-optativ, în lirica populară): "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; / Drumul suie și coboară / Al dorului mă omoară! / Eu cu dor, mândra cu dor, / Ca și luna printre nori, / Eu cu dor, mândra cu jele, / Ca și luna printre stele! Duce-m-aș ca luna-n nori, / Dară nu mai pot de dor; / Duce-m-aș ca luna-n stele, / Dară nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
predominanța verbelor la condițional-optativ, în lirica populară): "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; / Drumul suie și coboară / Al dorului mă omoară! / Eu cu dor, mândra cu dor, / Ca și luna printre nori, / Eu cu dor, mândra cu jele, / Ca și luna printre stele! Duce-m-aș ca luna-n nori, / Dară nu mai pot de dor; / Duce-m-aș ca luna-n stele, / Dară nu mai pot de jele! De-ar fi dorul ca o floare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tău, / Să-l văd pe bădița-l meu; De-ar veni drăguța vară, / Să mă duc cu badea iar, / În mijlocul codrului, / Să sting focul dorului, / Codrule, / La umbra ta, / Tare-i dulce dragostea!"153; "Izvoraș cu apă rece / Pe la poarta mândrei trece, / Iese mândra să se spele / Și dă de urmele mele. / Izvoraș cu apă lină, / Pe la mândra prin grădină, / Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
văd pe bădița-l meu; De-ar veni drăguța vară, / Să mă duc cu badea iar, / În mijlocul codrului, / Să sting focul dorului, / Codrule, / La umbra ta, / Tare-i dulce dragostea!"153; "Izvoraș cu apă rece / Pe la poarta mândrei trece, / Iese mândra să se spele / Și dă de urmele mele. / Izvoraș cu apă lină, / Pe la mândra prin grădină, / Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un univers semantic al
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
badea iar, / În mijlocul codrului, / Să sting focul dorului, / Codrule, / La umbra ta, / Tare-i dulce dragostea!"153; "Izvoraș cu apă rece / Pe la poarta mândrei trece, / Iese mândra să se spele / Și dă de urmele mele. / Izvoraș cu apă lină, / Pe la mândra prin grădină, / Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un univers semantic al contrastelor, prin intermediul paralelismului negativ care explică, în același timp, complementaritatea eu lume: "Eu doinesc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
umbra ta, / Tare-i dulce dragostea!"153; "Izvoraș cu apă rece / Pe la poarta mândrei trece, / Iese mândra să se spele / Și dă de urmele mele. / Izvoraș cu apă lină, / Pe la mândra prin grădină, / Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un univers semantic al contrastelor, prin intermediul paralelismului negativ care explică, în același timp, complementaritatea eu lume: "Eu doinesc, pădurea crapă, / Mândra patru boi adapă, / Nu-i adapă că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Cine bea de dor s-alină. / Hai, mândră, să bem și noi, / Să ne iubim amândoi."154 Spațiul poetic construiește un univers semantic al contrastelor, prin intermediul paralelismului negativ care explică, în același timp, complementaritatea eu lume: "Eu doinesc, pădurea crapă, / Mândra patru boi adapă, / Nu-i adapă că li-i sete, / Ci-i adapă, că mă vede."155 Omul cosmos este evidențiat de retorica imaginilor poetice care transfigurează incertitudinile universale: "Trandafir cu creanga-n drum / Te-aș iubi, dar nu știu cum? Te-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
prin grădină, / Toate florile-i se-nchină. / Și el se plimbă și tace. Rupe floarea care-i place. Uită-te, bădiță, uite, / Uită-te din deal în șes, / Ce-ai lăsat și ce-ai ales; Ai lăsat floarea de fragă, / Mândra care ți-a fost dragă."157 Alteori, relația dintre om și cosmos este prefațată de refrenul tematic care este reluat în plan semantic ca motiv al devenirii: "Foaie de floare albastră, / Cântă mândra la fereastră, / Cântec din Moldova noastră; Cântec
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ai ales; Ai lăsat floarea de fragă, / Mândra care ți-a fost dragă."157 Alteori, relația dintre om și cosmos este prefațată de refrenul tematic care este reluat în plan semantic ca motiv al devenirii: "Foaie de floare albastră, / Cântă mândra la fereastră, / Cântec din Moldova noastră; Cântec drag de moldovean / Alduit de-un pojoran / În toamna acestui an, / Dintr-un suflet de muntean; Cântec răsărit din joc / Ca floarea de păpădie, / Ca cântul de ciocârlie / Ce se-nalță pe câmpie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
până-n prag, / Să vezi dorul cum mă poartă!"161 Refrenul, ca primum movens al spațiului textual, este reluat de comparațiile-ornament sau de paralelismul analogic care, prin intermediul conjuncției adresative ci, neagă "negația" unor trăiri: "Foaie verde ca lipanul / Tot suind la mândra dealul / Mi s-a despotcovit calul, / Dar nu-i vina calului, / Nici a potcovarului; / Ci-i vina mândruței mele, / C-a pus casa-n locuri grele / Și nu pot merge la ele! Și e vina tot a mea, / Că mă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Din vârf până-n rădăcină. Nu-i de vină crenguța, / Ci-i de vină măicuța, / Că nu mă lasă să iubesc, / Cu cine mă potrivesc. / Zice mama că m-a scoate, / De la câte, de la toate, / De la două nu mă poate: / De la mândra, de la moarte!"163 În poezia obiceiurilor calendaristice, relația om-cosmos este reprezentată de refrenul cu rol apoptropaic care povestește destinul împlinit al umanului: "Sculați, gazde, nu dormiți, / Că nu-i vremea de dormit, / Ci-i vremea de-mpodobit, / Cu podoabe de argint
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
coastă, / Mi-i dor de dragostea noastră."172 Microtextul narativ pune în valoare, de cele mai multe ori, relația om cosmos, elementul arhetipal fiind integrat în cotidian, ca remediu al uitării, înstrăinării sau al destrămării lăuntrice: "Acolo-n vale, la pârâu, / Spală mândra dorul meu; / Tot îl spală și-l albește / Și-n izvor îl limpezește, / Tot pe mine mă iubește. "173; Auzi cum răsună valea / Și mândra cântându-și jalea; Auzi cum sună izvoru / Și mândruța-și cântă doru: / Turturică de pe baltă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca remediu al uitării, înstrăinării sau al destrămării lăuntrice: "Acolo-n vale, la pârâu, / Spală mândra dorul meu; / Tot îl spală și-l albește / Și-n izvor îl limpezește, / Tot pe mine mă iubește. "173; Auzi cum răsună valea / Și mândra cântându-și jalea; Auzi cum sună izvoru / Și mândruța-și cântă doru: / Turturică de pe baltă, / Vină, puică, și te scaldă, / Că apele s-o-ncălzit, / Dorurile s-o-nvăluit. / Leagă doru-ntr-o năframă / Și-i dă drumul pe Suceavă, / Și-i dă drumul să se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-s scumpe și zilele. Rău îmi pare după lume, / Eu mă trec și ea rămâne; / De s-ar trece numai ea / Și eu de-aș mai rămânea; M-aș ruga lui Dumnezeu / Să nu rămân numai eu, / Să rămâie și mândra, / Care m-am iubit cu ea!..."213 Paralelismul explicativ realizează portretul unei sorți lipsite de norocire, ipostaziată metonimic urât, boală, străin, pământ, toiag și definită tautologic, tocmai pentru a pune în evidență datum ul vieții: "Foaie verde și-o lalea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cinstea, / Nume mie că-mi punea: / Spate late de voinic, / Buze moi de copil mic. Mă iubea, / Mă drăgălea. Frunză verde lemn sucit, / După ce-am îmbătrânit / Luam sat de-a lungu, / De-a lungu și de-a latu, / Care mândră mă vedea / Ușurel mă ocolea / Și din gură că-mi zicea: / Ce cați, bade, pe-acolea, / Doar nu ești de sama mea?! Porțile că-mi închidea, / Făcliile le stingea, / Focu-n vatră învălea, / Nume nou că îmi punea: / Spate late-ncârjobate, / Buze
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Nu-mi trebuie, mândră, mie, / După masă merg la joc, / Vezi, mândră, că n-am noroc!"64 Alteori, discrepanța dintre esența semnificațiilor și explicațiile aparente reprezintă pretextul disimulării defectelor omenești, ilustrate, de altfel, în poezia populară, prin antifrază: "Am o mândră ca o floare, / Doarme până-n prânzul mare, / Când îi pomenesc de furcă, / Stinge lampa și se culcă, / Apoi lunea nu lucrează, / Marția ține sărbătoare, / Miercurea-i de fată mare, / Joia-i pentru dobitoace, / Vinerea că nu se toarce, / Sâmbăta e
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
jucăm și să urăm, / De belșug și sănătate, / În orașe și prin sate. Lasă-te de supărare / Și te scoală în picioare, / Altă ciută vei găsi / Cu noi dacă vei veni.../ Joacă bine, cerbule, / Învârtește-ți coarnele / Să se mire mândrele, / Hai s-o facem roată, roată."154 Dacă jocul cerbului presupune "rotirea" în ambele sensuri, tocmai pentru a menține legăturile dintre vechi și nou, jocul căiuților urmează cursul lucrurilor, simbolizând roata timpului, drămuită de soare: "Frunzuliță arțăraș, / Mândru joc de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
culc, / Și cum să am glas de om, / Că tot plâng până ce-adorm. De-aș putea cânta ca cucul, / Nu m-aș zăbovi cu lucrul, / Ci-aș zbura din cracă-n cracă, / Să văd lumea cât e largă / Și pe mândra mea cea dragă, / Cucul netezându-și penele / Ca mândra sprâncenele."303 În satul patriarhal, cucul prevestea nu numai destinul individual, al fiecăruia în parte, ci și destinul întregii comunități: "Cucule cu pană sură, / Cântata-ai la noi pe șură / A amar
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Că tot plâng până ce-adorm. De-aș putea cânta ca cucul, / Nu m-aș zăbovi cu lucrul, / Ci-aș zbura din cracă-n cracă, / Să văd lumea cât e largă / Și pe mândra mea cea dragă, / Cucul netezându-și penele / Ca mândra sprâncenele."303 În satul patriarhal, cucul prevestea nu numai destinul individual, al fiecăruia în parte, ci și destinul întregii comunități: "Cucule cu pană sură, / Cântata-ai la noi pe șură / A amar, nu-a voie bună; Ai cântat as`-primăvară
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cântat mierla, / Cucu și cu pupăza; Să mă duc din satul meu / Și ziua bună să-mi ieu / De la frați, de la părinți, / De la sat cu oameni mulți, / De la flori de busuioc, / De la flăcăi, de la joc, / De la flori din poieniță, / De la mândre din portiță, / Să mă duc să-mi plâng amarul / La cătănie cu arcanul!"305 Pragurile de trecere sunt consfințite ritualic de cântecul alegoric al cucului: "Miresuică tu și tu, / Bine ți-o cântat cucu, / Te-o luat cine-ai vrut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să deschidă" și de anadiploza "să mă duc", cucul având rolul unui intermediar între lumea binelui și lumea răului: "Cucule cu pene rare, / Nu cânta pe cremănare, / Că plâng înăuntru tâlharii. Du-te-n codru și-i cânta, / Unde lucra mândra mea. / Tu să-i spui, cuce, așa: / Ca să-și vândă rochița, / Să-mi descuie temnița; Să-și vândă mărgelele, / Să-mi deschidă fierele; Să-și vândă mândra și șalul, / Să-mi deschidă cremănarul; / Să vândă boii din jug, / Să-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Că plâng înăuntru tâlharii. Du-te-n codru și-i cânta, / Unde lucra mândra mea. / Tu să-i spui, cuce, așa: / Ca să-și vândă rochița, / Să-mi descuie temnița; Să-și vândă mărgelele, / Să-mi deschidă fierele; Să-și vândă mândra și șalul, / Să-mi deschidă cremănarul; / Să vândă boii din jug, / Să-mi dea drumul să mă duc, / Să mă duc în țări străine, / Unde nu cunosc pe nime, / Numai frunza și iarba, / Care-i pe toată lumea."309 Complementaritatea vorbire
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
răspundea, / Cu grai omenesc grăia / Că ea nu-i din țara mea / dar așa i-a fost calea, / Drept la mândrulița mea. / Turturică, păsărea, / Păsăruică, turturea, / Pe crengi verzi tu nu ședea, / Du-te încunjură lumea / De-mi află pe mândra mea! Zboară, pasăre măiastră, / Pân` la mândra la fereastră / Ca s-o vezi ce face-n casă, / De-i afla-o suspinând, / Suspinând și lăcrămând / Și de mine întrebând, / Vină de-mi spune curând, / Că-atunci știu că mă iubește / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]