10,420 matches
-
domina. Zgomotul orașului nu se mai auzea deloc. Se transformase Într-un zumzet blând, care-l Împresura somnolent, ca o șoaptă prelungă. Plutea undeva Între reverie și somn, când simți dintr-o dată o foșnire caldă În preajmă și degete fierbinți mângâindu-i ochii. Inima Îi zvâcni cu putere și se zgudui de o trăire izvorâtă din adânc, care-i Înrâuri toată ființa, Învăluind-o cu un dulce semn de Întrebare: era ea? Marea lui dorință, eterna lui așteptare, dorul său fără
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lui așteptare, dorul său fără margini era acolo!?... Tresări cu un surâs reținut și, ridicându-și mâna fremătător, Își deschise pleoapele. Se cutremură dezamăgit când constată cu stupoare că atingerea aceea delicată se datora vântului de primăvară, care adia ușor, mângâindu-i fața cu faldurile vaporoase ale draperiei. Îngenunche la picioarele scaunului și, chircit, vomită din nou, cu sălbăticie, În repetate rânduri, o pastă groasă, vineție, amestecată cu așchii mari de os. Apoi, rămase așa mult timp. Un timp care nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dată: se lungea goală, pe spate, Își acoperea fața cu părul ei lung, extrem de lung, de un roșu Închis, și, desfăcându-și șuvițele deasupra buzelor umede, Își deschidea gura foarte larg, implorându-mă să-i ating gingiile... sa i le mângâi. Gingiile și dinții. Dinți perfecți, trebuie să o spun, de un alb-perlat, ascunși În alveolele rozii, ca niște hulubași aliniați, dormitând În cuibușoarele lor minuscule. În timp ce-i mângâiam dinții, pernițele lunecoase ale gingiilor (recunosc - la Început cu oarece reținere), limbuța
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
gura foarte larg, implorându-mă să-i ating gingiile... sa i le mângâi. Gingiile și dinții. Dinți perfecți, trebuie să o spun, de un alb-perlat, ascunși În alveolele rozii, ca niște hulubași aliniați, dormitând În cuibușoarele lor minuscule. În timp ce-i mângâiam dinții, pernițele lunecoase ale gingiilor (recunosc - la Început cu oarece reținere), limbuța ei trandafirie Îmi atingea, tremurând ușor, degetele cu mare delicatețe, cu vii pâlpâiri. Practica aceasta, devenită aproape un ritual În scurta noastră existență amoroasă, o excita peste măsură
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
acasă, deși urma să țin o cuvântare (era ianuarie). De-atunci, le țin Închise În șifonier, pe un raft numai al lor, ca pe niște trofee... expirate. Doar uneori, În ceasuri târzii, le mai scot Întru admirare, le Îmbrac, le mângâi ușor, cu gesturi tandre, țesătura Încă fină, plăcută la atingere. Iar ele parcă tresar. Și din nou se naște acea stare de bine, acea comunicare specială Între mine și ele. Azi am adus În garsonieră o femeie de pe stradă. Dar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Mițura, care a scornit tot felul de mizerii, de insinuozități pe seama noastră). Nici nu mi-e sete, nici foame nu-mi este. Trăiesc În mijlocul unei mari disperări, care mă macină tot mai adânc. Deschid șifonierul și privesc hainele Melaniei. Le mângâi cu o mână tremurătoare. Parfumul lor Îmi recreează imaginea părului ei bogat, a corpului ei divin. Deschid și ușa din stânga șifonierului. Sacoul meu gri-cenușiu și pantalonii mei bej sunt acolo. Tresar surprins de o idee năstrușnică. Atârn sacoul Întins pe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Îmi șoptea tremurat Mirel, colegul meu slăbănog și cu nas interminabil, privindu-mă conspirativ. Bietul Pinochio (așa-l strigau toți) Îmi spunea adevărul. Un adevăr amar, Însă, pentru că, știam cu toții: el o iubea pe Lili ca un apucat. Deseori Îi mângâiam pulpele pe sub bancă. Mâna mea obraznică aluneca de-a lungul piciorului fin, furișat În ciorap alb de nailon. Niciodată, Însă, nu urca foarte sus. Nu din timiditate, ci dintr un anume respect față de Lili. Deși eram convins că n-ar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
știut că... S-a atins de fire, șopti Goanță tulburat, privind Înmărmurit, Înroșit de emoție și cu gușița umflată. Libelula s-a apropiat Încet-Încet și s-a lăsat pe vine, lângă el. Curajoasa Îi atinse o șuviță de păr, Îl mângâie ușor pe bărbie. „Ce frumos e!”, spuse ca pentru sine. Îngerul zăcea inert, cu o paloare care i se accentua vizibil. Stropii de ploaie se prelingeau pe chipul său stins, măiestrit. Câteva fire de iarbă i se lipiseră de obrajii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
incolor, ale cărui Înghițituri Îmi făceau un mare bine. Îmi dezlega așa de frumos limba (ah, limbuța Lolei!) și mă Înlocuia Întotdeauna cu un altul. Mult mai bun. Mult mai sigur pe el. Mult mai... perfect. O umbră dulce Îmi mângâie mâinile. Inima Îmi zvâcni cu putere. Am ridicat privirea cu răsuflarea tăiată. Lola stătea dreaptă lângă masa mea și mă privea galeș. Părea de pe alt tărâm. S-a aplecat grațios, mi-a luat paharul și a sorbit ușor, pipăind cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mi-a atins Încet buzele cu degetele ei subțiri și mi-a făcut semn că mă urmează. Hotelul nu era foarte departe. Am salutat barmanul, care mi-a zâmbit complice (tâmpitule!) și am ieșit. Trotuarele erau ude. Câțiva stropi ne mângâiară obrajii. Lola mă luă de braț și se ghemui lângă umărul meu. Parfumul ei tulburător mi se Înșuruba În creier. În toată ființa. Trecătorii păreau foarte urâți. Urâți și, mai ales, lipsiți de noroc. Mișunau prinși În lațul nevoilor de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
a se dărui viitorului mire. Această ipostază explica o dorința care dăinuia de multă vreme în sufletul Olgăi. Voia să-și arate înzestrările de femeie, neținând cont de conveniențe. Alex o privi întrebător. Bănuind o întrebare, în loc de răspuns, ea își mângâie sânii, apoi purtă mâinile pe coapse, în jos, făcând câteva mișcări de balerină, scontând să l incite. Văzând că Alex nu reacționează în nici un fel, Olga se așeză pe pat, trase pătura învelită în cearșaf atât cât să nu-i
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
mai retrasă, depărtată de bar, de orchestră și de ochii unor neavizați. Încă de la început, cei doi se simțiră bine. Era o atmosferă plăcută. Acordurile muzicale erau fără stridențe. Ramurile unui arbore ce ocrotea masa lor ca o umbrelă le mângâiau frunțile și părul cu generozitate, din când în când, grație adierilor unui vânt ușor asemenea unui zefir de primăvară alintător. Mâncară câte o friptură de purcel, o stropiră cu un pahar de bere rece și ascultară muzică. În pauza ce
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
limpezi și trebuia să fim fericiți. Părinții mei își trăiau viața de la un spălat al vaselor la altul, eu îi priveam de la locul meu cu gura căscată. Sub jetul de apă ce îndepărta resturile din farfurii, mama avea mâinile ude. Mângâia cu spălătorul farfuria și pe față, și pe dos, de parcă ar fi șters viața de angoase, apoi îi dădea tatei farfuria să o facă să strălucească. Astfel viețile noastre curate așteptau în dulap, ordonate pe stativ, să fie folosite. La
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
iubirii ei. Așezasem peste pătură toate goblenurile ei murdare de împunsăturile la milimetru pentru că voia să le vadă în orice clipă. Eu îi arătam floarea soarelui sau catedrala în apus și, mai rar, câmpul cu maci sau lacul. Ea le mângâia ușor, ca și cum ar fi fost copiii ei, eu o mângâiam pe creștet ca și cum ar fi fost copilul meu. Fruntea ei înaltă, acum tot timpul transpirată, purta lumina lămpii de pe noptieră de parcă ar fi fost lumina soarelui, care urca în cealaltă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
împunsăturile la milimetru pentru că voia să le vadă în orice clipă. Eu îi arătam floarea soarelui sau catedrala în apus și, mai rar, câmpul cu maci sau lacul. Ea le mângâia ușor, ca și cum ar fi fost copiii ei, eu o mângâiam pe creștet ca și cum ar fi fost copilul meu. Fruntea ei înaltă, acum tot timpul transpirată, purta lumina lămpii de pe noptieră de parcă ar fi fost lumina soarelui, care urca în cealaltă parte pe perete, lungind tot mai mult umbra ei și
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
prea mult și vecina a trebuit să se întoarcă în apartamentul ei și să moară. După vizita ei au urmat alte bătăi în ușă și alte vizite. Pentru câteva ore, vizitatorii treceau prin fața fiecărui rând de copaci, întindeau mâna să mângâie păsările și zăboveau puțin pe iarbă. Apoi vizitele au devenit tot mai scurte din cauza numărului mare de bătăi în ușă; acum ajunseră la doar două-trei minute. Unii veneau să-și amintească cum a fost, alții nu văzuseră o pădure în
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Își scoase puloverul și îl întinse lângă el în canapea ca și cum ar fi fost o ființă. Se cuibări lângă mâneca dreaptă, pe care o așezase în așa fel încât să-i acopere creștetul. Iar mâneca se mișcă ușor și îi mângâie părul așa cum făcea bunica. Îi și simți mirosul de ouă prăjite și de naftalină. Bunica voia ca totul să stea în loc și atunci dădea cu naftalină în fiecare colț al casei, în dulapuri, printre baticurile ei aduse demult din America
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de lângă el, izul naftalinei o ținea acolo, așa că își puse capul pe pieptul puloverului ca să-i simtă mai bine bătăile inimii. Între cutele puloverului bătea însă inima Kristinei, așa cum bătuse atunci când își strecurase o mână sub sutienul ei ca să-i mângâie mai bine sânul. În palmele lui reci, sânul ei se retrase și lăsă locul inimii calde să pulseze. Nimeni nu mai mângâiase inima cuiva astfel și el era mândru de asta. Kristina îl rugase să nu mai spună și altora
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cutele puloverului bătea însă inima Kristinei, așa cum bătuse atunci când își strecurase o mână sub sutienul ei ca să-i mângâie mai bine sânul. În palmele lui reci, sânul ei se retrase și lăsă locul inimii calde să pulseze. Nimeni nu mai mângâiase inima cuiva astfel și el era mândru de asta. Kristina îl rugase să nu mai spună și altora pentru că se temea să nu sufere. El ținuse mereu secretul și apără inima Kristinei să nu o doară. Însă, cu toată grija
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
s-a chircit de durere și s-a făcut mică și de atunci Slavko nu a mai știut nimic de ea. Se încălzi și aproape adormi lângă puloverul lui roșu, când mâneca stângă se întinse spre fața lui ca să-i mângâie cicatricea adâncită în obraz. Își recunoscu degetele noduroase și aspre, dar lăsă palmele să-i atingă urechea și apoi gâtul plin de zgârieturi și de vânătăi. Își închipui că e mâna oricui, pe el nu-l interesa, de vreme ce era învăluită
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
inegal firele albe și dulci de vată. Apoi va lua metroul și va ajunge în sfârșit undeva unde să nu fie decât tunelul gol fără nori și fără stele, ca să-l împresoare și să fie cu el și să-l mângâie lin. Din locul în care se afla, îl vedea pe Mali cum se îndepărtează cu rulota lui minusculă, când spre stânga, când spre dreapta, în timp ce picioarele lui se înmuiau și se topeau ca și vata de zahăr. Scările de lângă el
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
sărută cu toată căldura. Doamna Aurelia îi zâmbi. — Ce repede au trecut două zile. Doamna Aurelia se cuibări mai bine între perne. Mara rămase să o vegheze. La televizor știrile curgeau în altă parte de lume. Mâna Marei tot mai mângâia mâinile doamnei Aurelia. O STAȚIE Ușile se închiseră automat și Delia se trezi în lumina puternică de neon. Cu o mână aranjă cutele celofanului în care stăteau strânse garoafele sugrumate de degetul opozabil. Din difuzor veni anunțul cu stația următoare
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
lângă cele două găuri umplute cu apă, ascunzând semnele trecerii ei. Totuși ai așteptat-o și atunci când strada deveni pustie și întunecată, iar din cele două urme apa începu să se prelingă. Te-ai aplecat încet și privirea ta a mângâiat betonul ca pe un obraz. Degetele tale au îndepărtat frunzele din părul ei și i-au șters fruntea de ploaie. Palmele tale i au cuprins chipul, iar pleoapele ei clipeau de acolo, din asfalt, spre tine. BIOGRAFIE Orlando Zara se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Bărbatul o ajută să se așeze cât mai comod și îi puse sub cap haina sa. Aproape fără să se miște, ea adormi imediat. Trăgându-și mâna de sub capul ei, bărbatul atinse un obraz ud de lacrimi și tresări. Îi mângâie părul cu vârful degetelor, o văzu zâmbind prin somn și se gândi că vor ieși din cabina liftului, vor merge acasă, se vor spăla și vor mânca împreună. Era din ce în ce mai încrezător că undeva există un dormitor cu cearșafuri albastre mirosind
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
yourself, moarte comuniștilor, muie în fiecare zi, fuck rock and roll, ruși împuțiți, la naiba cu americanii, nobody cares, maică-ta e o curvă, la fel și sor’ta, am regulat-o pe nevastă-ta, ce zici? În zori lumina mângâia patul în care îi era teamă să se întindă din cauza șubrezeniei acestuia, așa că dormea pe cimentul rece, ușor încălzit în timpul zilei. Nu avea nimic de făcut și asta îl chinuia cel mai tare. Obișnuința de a respecta un anumit program
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]