1,078 matches
-
Babei Lixandra îi plăcea liliacul. Își umplea un braț bun și se mai închina o dată. Către seară, biserica se golea. Mai sosea cîte-o mamă cu copilul de mână, grăbindu-l să facă cele de cuviință. De la locul ei baba Chirița mîrîia: - Iete, Tinco, acu se vine? - St! Că ne-aude sfinția-sa. - Păcătoase... - Da mai taci și dumneata, soro, uiți că sîntem în biserică... 137 Babele așteptau să fie spovedite și împărtășite. Ele rămâneau la urmă, că aveau multe pe suflet
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
întrebă Nicu-Piele din colțul lui. - Așa, vreo nebunie, s-arunci într-o noapte cu banii pe fereastră, să nu-ți pese ce-o să fie a doua zi... - Oamenii-s urâți, strâmbi, tu-le neamul lor! se amestecă Paraschiv. Ca cîinii! Mârâie dacă te-apropii de ce-i al lor. Da ce-i al lor? Cine-a făcut împărțeala asta? Cine ține legile în palma lui? Păi să-l judec eu, să-l întreb pe fiecare: Tu de ce ai, mă, mai mult decât
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-s murdari, dacă vrei să știi! Și i-a aruncat în obraz ce i se cuvenea. Stăpânul a adunat polii și piesele de cinci lei strânse cu trudă de slugă, a mai cerut și, când a fost socoteala gata, a mîrîit: - Să te duci unde-oi vedea cu ochii, că mie nu-mi trebuie bețivi la uță! Și 1-a chemat pe unul de alături: Florică, de mâine să pleci tu în cartier cu pâinea, s-a înțeles? Împrejur se făcuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
niște câini boierești, o puzderie de cățele scurte-n picioare, cu părul ca sârma, des și încîlcit, și cu ochi mari, rotunzi, triști și plini de ape. Le-ar fi dat inima dulăilor! Se opreau în fața vergelelor de fier, miroseau mârâind, săreau cu labele pe gard, se încingea sângele în ei. Potăile erau gătite cu funde și cojocele de postav. Nici nu se uitau. Nu erau de nasul lor asemenea cățele lățoase! Privirile animalelor sătule treceau peste capul mândru al câinelui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gunoaie, și de acolo, de sus, pe lângă țevile unsuroase, se avântau în fundul negrii și adânc, unde se încurcau cățelele chivuțelor. Câinele croitorului se oprea departe, mirosea și, cu ochii lui ageri, își alegea potaia. O târcolea înfiorat, cu coada ridicată, mârâind. Se apropia și lătra scurt. De sub colții albi scotea limba lui lungă și băloasă, urla aproape de cățeaua înspăimîntată și se lingușea. Vinețiii oltenilor se repezeau și ei și se încăierau. Dulăul nu se juca. Rânjea o dată cu ochii aprinși și se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
voie? - Nu-ți mai dau. O dată se supără hoțul. - Cum adică, nu vrei? Ce-i bulibășeala asta? - Nu. Ți-ai luat polul, du-te cu Dumnezeu... Nu-i venea să-și creadă urechilor. Pe aici nu-l știau. 231 -DeL.mîrîi. Celălalt se băgă sub ochii starostelui. Se adunase lume împrejur. Didina îl rugă: - Să nu dai! Abia se potoli. Luă maiul și i-l întinse lui Paraschiv: - Încearcă și tu! Ucenicul ridică ciocanul. Era greu. Abia îl ridică deasupra capului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
viii cu viile! a mormăit Țuluc. Babele șușoteau în capul mesei, amețite puțin de vin: - Ei, a scăpat și ea, mititica... - Cum a scăpat, coană Tinco? Marghioala a lui Mială scuipă niște oase mici în farfurie, își clăti gura și mîrîi: - Ce știți voi, proastelor?! O bătea... - Cine-o bătea? - Ce zice? Ce zice? - Taci acolo, că ne-aud ăștia, neamurile lui! o îmboldea Chirița pe Lixandra. - Cine s-o bată, Gogu! Parcă n-a prins-o-n adopter cu frizerul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a apropiat de cel care-i cărase cu sania: - Și zici că nu ne mai duci măcar până-n barieră? 335 Omul nu răspunse. Bătu animalele pe crupă și se aruncă în leagănul săniei, ascunzîndu-și picioarele într-o pătură groasă. - De, mârâi în cele din urmă, de ce nu mai stăturăți și voi măcar până mune de dimineață, ați stricat petrecerea... și dădu bice cailor, dispărând într-un vârtej de zăpadă. - Ce-i facem acu, am rupt-o-n fericire! se căina Dumitru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de nisip de la primar? - Nu fur, coană Marghioală, mi-e frică... Tinca, la fel. Nu vrea să se ducă pe urmă la popă să se spovedească. Pe surdă, pe Lixandra, n-a mai întrebat-o. N-a spus nimic, a mârâit numai în ea: "Bine, bine. Nu vreți... Să vă văd eu numai că veniți la mine." Și fără să mai vorbească cu nimeni, a ieșit într-o noapte și și-a umplut un lighean cu nisip jilav, atunci umezit de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iarnă întreagă. Și-acum, la câtva timp de la întîmplarea aceasta, după ce le lăsa să dumice liniștite, ce apucau să roadă cu gingiile lor tocite, văduva nu le ierta. - Cum e, Chirițo, morcovul? - Bun, cum să fie, coană Marghioalo. - Bun, ai? mârâia văduva supărată numai de față. - Ce zice? Ce zice? întreba Lixandra. - Zice că dacă-i bun morcovul? - Bun, cum să nu fie bun... Ehei... Să trăiască domn' primar, că fără el nu mai mâncam noi prospătură, acum, în martie... Alături
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de cremă de plajă, spuse ea repede, îngrozită. Gândește-te ce dezastru ar fi! — Foarte înțelept din partea ta, o aprobă Hugo. Noi fetele trebuie să avem grijă de tenul nostru, nu-i așa, Bill? Bill, care-și turna niște cafea, mârâi ceva și plecă să vorbească cu Helen. Aceasta îl salută cu entuziasm, mergând până-ntr-acolo încât să-i ofere din îndulcitorul ei, semn de înaltă apreciere. — Fii atent, îi spuse Violet cu reproș, e bolnav de inimă. Hugo își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mieros. Deși fac o conversație fascinantă. M-am uitat urât la Hugo; nici dacă ar fi ridicat un picior, ar fi făcut roată în jurul meu marcându-și teritoriul și apoi ar fi început să-l miroasă pe Hawkins la fund, mârâind în tot acest timp, nu și-ar fi făcut cunoscute intențiile într-un mod mai evident de atât. Hawkins își luă jacheta de piele neagră și și-o aruncă pe un umăr. —Să-mi dai și mie numărul croitorului tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
veghem să fie pedepsită orice fraudă. La început scârbit fie și numai văzându-l pe renegat, tatăl meu a colaborat în cele din urmă cu el așa cum ar fi făcut-o cu orice alt șef al poliției, nu fără să mârâie totuși câte-o ocară atunci când își amintea de speranța pe care odinioară o întruchipase acel om pentru musulmani. Prezența lui Yahya le dădea de altfel asigurări notabilităților orașului, unii cunoscându-l bine, astfel că și unii, și alții au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mine, se poticnise de capul tăiat al unui ofițer mameluk. Cum eu nu râdeam deloc, și-a îngăduit să spună că luam lucrurile prea în serios. Ceea ce m-a făcut să-i ard un dos de palmă. — Așa deci, am mârâit eu pe un ton părintesc, orașul ți-a fost ocupat, țara ți-e cotropită, cei de la cârma țării sunt toți măcelăriți sau au fugit, le-au luat locul alții, care vin de la capătul pământului, și tu îmi reproșezi că iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și fotografiile mele... toată viața mea nenorocită și tu le-ai aruncat pur și simplu? Maggie ieși în goană pe ușa de la intrare. Dar simțind, cu siguranță, pericolul, gunoierul își luase tălpășița. Apăsa încontinuu pe butonul liftului, înjurând. „Haide, haide“, mârâi cu fălcile încleștate. Odată înăuntru, nu-și dorea decât să ajungă mai repede jos. Imediat ce liftul se opri la parter și ușa se întredeschise, se strecură prin acel spațiu, ieșind în fugă pe stradă. Se uită în stânga și-n dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Oricât de mică ar fi piatra, dacă îi cade în ochi îi scoate ochiul. BĂRBATUL CU BASTON: Poate că nu i-l scoate... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și dacă i-l scoate? BĂRBATUL CU BASTON: Important e să-l facem să mârâie, nu? Dacă e mort nu contează, iar dacă e viu o să mârâie, nu? (BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ridică o piatră.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O fi bună? BĂRBATUL CU BASTON (O cercetează.): Nu prea e bună... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ( Ridicând mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
scoate ochiul. BĂRBATUL CU BASTON: Poate că nu i-l scoate... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și dacă i-l scoate? BĂRBATUL CU BASTON: Important e să-l facem să mârâie, nu? Dacă e mort nu contează, iar dacă e viu o să mârâie, nu? (BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ridică o piatră.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O fi bună? BĂRBATUL CU BASTON (O cercetează.): Nu prea e bună... BĂRBATUL CU PĂLĂRIE ( Ridicând mai multe.): Poftim, alege. BĂRBATUL CU BASTON: Important e să nu aibă BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
oameni. Poate că își închipuie că suntem câini. BĂRBATUL CU BASTON: Nu contează ce-și închipuie că suntem. Chiar dacă își închipuie că suntem câini, știe că aici sus e cineva lângă el. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dacă ne-ar simți ar mârâi. BĂRBATUL CU BASTON: Nu poate mârâi chiar tot timpul. Iar dacă tace e semn bun. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Adineaori spuneai că e semn rău. BĂRBATUL CU BASTON: Da, dar acum mi se pare că e semn bun. Înseamnă că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
suntem câini. BĂRBATUL CU BASTON: Nu contează ce-și închipuie că suntem. Chiar dacă își închipuie că suntem câini, știe că aici sus e cineva lângă el. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Dacă ne-ar simți ar mârâi. BĂRBATUL CU BASTON: Nu poate mârâi chiar tot timpul. Iar dacă tace e semn bun. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Adineaori spuneai că e semn rău. BĂRBATUL CU BASTON: Da, dar acum mi se pare că e semn bun. Înseamnă că e liniștit. Gândește-te că ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ar putea să fie deja mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Înainte spuneai că ne simte. BĂRBATUL CU BASTON: Pentru că era viu. Iar acum dacă nu clepfăie s-ar putea să fie mort. E clar că e terminat dacă nu clepfăie. Nu mârâie, nu clepfăie, nu inimic. Cine nu clepfăie e mort. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Chiar dacă e mort, tot trebuie să facem ceva. BĂRBATUL CU BASTON: Asta-i bună! Dacă e mort e mort! Ce să mai facem dacă e mort? BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
BRUNO: Te-a prostit și pe tine. GRUBI: Ba nu. Mă lipeam de ea și ea zvâcnea. Mă simte. BRUNO: Fugi d-aici! GRUBI: Dacă-ți spun că mă simte? Eu îi vorbeam și ea-ncepea să s-alinte și mârâia ușor, așa... se încolăcea în jurul gleznei, lugurea, se gâdila de mine, fornăia... Mă încolăcea parcă, mă zgândărea ușor, cu un vârf de pană, mă lăsa să dorm și-mi intra în oase, se rotea pe acolo cât se rotea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cartofi în fiecare zi. Stă în pivniță câte două ore și curăță cartofi. Face mâncare și după aceea fuge pe câmp. Seara se ascunde în spatele ferestrelor, și așteaptă. Se uită de-a lungul căii ferate și cântă, încet, mai mult mârâie decât cântă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai auzit-o tu cântând? HAMALUL: Da. Seara stăm aici, pe peron, jucăm zaruri. De fapt, numai ne prefacem că jucăm zaruri... O ascultăm pe ea, cum cântă. Uneori cântă și Bruno, la trompetă. (Începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
indicatorului PESCUITUL INTERZIS; dinspre niște mașini care au trecut pe lângă mine pe șosea s-au revărsat hohote de râs și vorbe batjocoritoare; niște câini adormiți, care Îi ignorau până și pe cei mai răi bețivani, s-au repezit la mine mârâind; niște țânci de-o șchioapă m-au arătat cu degetul mămicilor nedumerite; niște vilegiaturiști cu vederi largi m-au Întrebat dacă prind viermi pentru momeală; și Într-o dimineață, pe o Întindere de pământ sterp, luminată de arbori yucca Înalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
aproape În salturi, din stîncă În stîncă și prin bălării, făcîndu-l să se Împiedice și să cadă pe prizonierul său, căruia Îi era practic cu neputință să țină pasul cu el, pentru că era legat. - Să nu faci nici un pas greșit! mîrÎi el printre dinți, observînd că celălat Întîrzia să se ridice după a cincea căzătură. Dacă Încerci să mă tragi pe sfoară, Îți frîng coastele... Și pentru a-și Întări spusele, Îi trase un șut puternic În fund, care Îl azvîrli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe spate și scoase un răcnet de durere, dar cînd bucătarul se aruncă asupră-i, gata să-i dea lovitura de grație, se trezi deodată cu un pistol Încărcat Între ochi. - Un pas numai și-ți zbor capul de pe umeri! mîrÎi Oberlus furios, iar francezul rămase nemișcat, țintuit la pămînt și Îngrozit, În timp ce lăsa să-i cadă arma din mînă, cu un gest neputincios. La dangătul clopotului sosiră tovarășii lui de captivitate, care nu trebuiră să pună nici o Întrebare ca să Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]