1,012 matches
-
au făcut case „mai adânc”, în pădure. Moșia de aici a aparținut boierilor Movilă, ea fiind donată Mănăstirii Teodoreni din Burdujeni în anul 1596 de către postelnicul Teodor (Toader) Movilă, fratele vitreg al domnitorului Ieremia Movilă. Satul a devenit astfel sat mănăstiresc, cu bir si obligații către mănăstire. Actualul sat Adâncata este atestat prima dată la sfârșitul secolului al XVIII-lea; în catagrafia din 1772 se afirmă că așezarea avea un număr de 35 case. Se presupune că satul ar fi fost
Biserica de lemn din Adâncata () [Corola-website/Science/317011_a_318340]
-
Adâncata este atestat prima dată la sfârșitul secolului al XVIII-lea; în catagrafia din 1772 se afirmă că așezarea avea un număr de 35 case. Se presupune că satul ar fi fost întemeiat în jurul anilor 1700. Prin legea secularizării averilor mănăstirești din decembrie 1863, satul Adâncata a intrat în proprietarea statului, devenind parte componentă a comunei Hănțești din județul Dorohoi. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Hănțești cuprindea satele Hănțești (centru de comună), Adâncata și Mitoc. Adâncata era cunoscută sub
Biserica de lemn din Adâncata () [Corola-website/Science/317011_a_318340]
-
sub numele de Ghenadie) a ctitorit o biserică de zid în centrul satului în locul bisericii de lemn mai vechi. Noul lăcaș de cult a primit hramul "Sf. Ioan Botezătorul". Acesta a devenit biserică parohială a satului Zamostea. După secularizarea averilor mănăstirești (decembrie 1863), s-au format primele gospodării țărănești indepedente din Zamostea. Biserica de lemn „Sfântul Dumitru” din Zamostea a fost construită în anul 1925, având rolul de capelă a cimitirului mare al comunei. În anul 1942 ea a fost declarată
Biserica de lemn din Zamostea () [Corola-website/Science/317008_a_318337]
-
și misterioase, unde întâlnim un singur anotimp, cel al împlinirii,al maximei vitalități. Tema grădinilor nu este singulară în pictura românească, iar atractivitatea pentru ea capătă de cele mai multe ori o dimensiune metafizică. Grădinile lui Viorel Grimalschi ne amintesc de curțile mănăstirești, au ceva din curățenia aproape nepământeană a acestei lumi. O dimensiune universală pare să le domine, iar măiestria pictorului recuperează pentru noi starea, împlinirea, bucuria cu care ne îndeamnă să rămânem aproape de ceea ce a înfăptuit Dumnezeu. Maria Magdalena Crișan Privește
Viorel Grimalschi () [Corola-website/Science/317059_a_318388]
-
Domnului". Construcția ei a fost începută de preotul paroh Constantin Mihoc. Numele preoților deservenți ai parohiei din Mitocași de până în jurul anului 1860 nu se cunosc. Se cunoaște faptul că slujeau cu rândul preoți de la Mănăstirea Teodoreni, satul fiind moșie mănăstirească. După spusele bătrânilor, a slujit și un oarecare preot cu numele Berja. În anul 1860, în urma unor împrejurări necunoscute, Parohia Mitocași este desființată, iar biserica din sat devine filială a Parohiei Adâncata. De la această dată, preoții din Adâncata au slujit
Biserica de lemn din Mitocași () [Corola-website/Science/317076_a_318405]
-
el figurând de abia în cartografia rusească din 1774, se poate deduce că satul Boroaia a fost fondat în perioada 1742-1774 de către locuitori refugiați din Transilvania care au lucrat ca panțâri în slujba isprăvniciei. Transilvănenii s-au stabilit pe moșiile mănăstirești de aici cu învoiala stareților, probabil după răscoala grănicerilor din Năsăud din 1762. Ei au avut o căpetenie cu numele de Bour (sau Bora, după alte surse), după moartea căruia a rămas ca birnică soția sa, Bouroaia (femininul lui Bour
Biserica de lemn din Boroaia () [Corola-website/Science/317123_a_318452]
-
începând (...) până la pârâul ce merge la Radeșani, lângă Stăniga”". Această danie a fost întărită 10 ani mai târziu de către domnitorul Ștefan al II-lea al Moldovei. După construirea Mănăstirii Slatina (1554-1558) de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu, satul Rădășeni a devenit moșie mănăstirească. Conform tradiției, domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615 și 1621-1623) ar fi învățat carte la Rădășeni și apoi, după urcarea sa pe tronul Moldovei, ar fi făcut Rădășenii sat domnesc. După tradiție, ar mai fi existat o biserică la
Biserica de lemn din Rădășeni () [Corola-website/Science/317140_a_318469]
-
Suceava din anul 2015 la numărul 202, având codul de clasificare . Prima atestare documentară a satului Bilca datează din 9 august 1551, localitatea fiind pe atunci o braniște a Mănăstirii Putna, situată „între Bilce”, adică un loc în care iobagii mănăstirești făceau fânul și pășteau cirezile și turmele călugărilor. Privilegiile mănăstirești au fost întărite printr-un alt act din 10 aprilie 1645. Anul ridicării bisericii a fost însemnat în pisania de peste intrarea în biserică. Textul pisaniei, scris în slova românească a
Biserica de lemn din Bilca () [Corola-website/Science/317134_a_318463]
-
clasificare . Prima atestare documentară a satului Bilca datează din 9 august 1551, localitatea fiind pe atunci o braniște a Mănăstirii Putna, situată „între Bilce”, adică un loc în care iobagii mănăstirești făceau fânul și pășteau cirezile și turmele călugărilor. Privilegiile mănăstirești au fost întărite printr-un alt act din 10 aprilie 1645. Anul ridicării bisericii a fost însemnat în pisania de peste intrarea în biserică. Textul pisaniei, scris în slova românească a veacului al XVIII-lea în vechea grafie chirilică, se poate
Biserica de lemn din Bilca () [Corola-website/Science/317134_a_318463]
-
O serie de lucrări de reparații au fost efectuate la 1763. La începutul secolului al XIX-lea, biserica din Bălinești a trecut în stăpânirea Mănăstirii Văratic, care a înființat aici un metoc de maici. În anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, moșia Bălinești a fost împărțită clăcașilor. Într-un Raport adresat Ministerului Instrucțiunii publice la iulie 1872, Alexandru Odobescu afirma că biserica era ""tare stricată, dar tot se mai face serviciul divin întrânsa"". El atrăgea atenția că lăcașul de cult necesită
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
Zlodica, cu toate acareturile (via), către Epitropia Sf. Spiridon din Iași pentru a lor pomenire. Potrivit unui document, biserica de lemn din Zlodica, "fără tipic", aparținea în 1841 Mănăstirii "Sf. Spiridon" din Iași. Ca urmare a Legii privind secularizarea averilor mănăstirești din 1863, Biserica "Sf. Voievozi" din Zlodica a devenit biserică de enorie, filială a Parohiei Cotnari. În perioada celui de-al doilea război mondial, soldații ruși au transformat lăcașul de cult în grajd, afectând multe icoane, ba chiar au tras
Biserica de lemn din Zlodica () [Corola-website/Science/317178_a_318507]
-
i]vod, în an 1779 august 1”". Pereții bisericii au fost tencuiți în exterior și în interior, fiind pictată în 1834 direct pe lutul care acoperă nuielele. Acoperișul bisericii este din șindrilă, fiind refăcut de câteva ori. Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863 a dus la deposedarea mănăstirii de moșiile deținute, iar Schitul Zosin a fost desființat. Biserica s-a ruinat în secolele XIX-XX; în lucrarea ""Botoșanii în 1932. Schiță monografică"", se menționează că schitul lui Zosim este în ruină în
Mănăstirea Zosin () [Corola-website/Science/317186_a_318515]
-
Sf. Ion Moldoveni. Așadar, la acea dată, biserica nu mai ținea de M-rea Mărcuța, era biserică de enorie, acest lucru putând surveni fie chiar de la construirea ei din zid, de către Toma Baltă (1847), fie mai târziu, în urma secularizării averilor mănăstirești, din 1860, din vremea lui Cuza. În Anuarul bisericilor din București, de pe anul 1909, parohia Sfântul Vasile figura cu un număr de 171 familii și 600 suflete. Anuarul mai precizează că biserica este întreținută de comunitate, neavând avere proprie, ceea ce
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
fost luați ca robi. După atacul tătarilor, schitul este refăcut abia în 1756 de către episcopul Inochentie și domnitorul Matei Ghica (1753-1756) care s-au retras aici din cauza unei epidemii de ciumă. Episcopul Inochentie a adus o serie de adăugiri complexului mănăstiresc, el adăugând catapeteasma (1766) și pridvorul închis (1768). Între anii 1852-1853 s-au efectuat lucrări ample de reparații, din inițiativa episcopului Meletie Istrati al Hușilor (1851-1857), care a făcut mai multe vizite la schit și a văzut starea de ruină
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
iar ramele pictate de ieromonahul Lavrentie. Lucrările au fost finalizate la 4 septembrie 1853, costând 9065 lei și 10 parale. Biserica a fost schit de călugări până în anul 1863, când acesta s-a desființat ca urmare a Legii secularizării averilor mănăstirești. Lăcașul de cult a devenit biserică sătească, iar, prin Legea din 1893, biserică parohială. Edificiul a suferit reparații și în anul 1883. În anul 1903 s-a făcut o nouă reparație capitală a bisericii prin contribuția benevolă a credincioșilor parohiei
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
nu a dispărut odată cu invazia și cucerirea normandică din 1066. Multe predici și opere au fost citite și folosite până prin secolul al XIV-lea, ele continuând să fie catalogizate și organizate. În timpul reformării din Anglia, când s-au răspândit bibliotecile mănăstirești, manuscriptele au fost adunate de învâțați și cercetători. Printre ei au fost Laurence Nowell, Matthew Parker, Robert Bruce Cotton și Humfrey Wanley, de la care se trag numele unor manuscripte. În secolul al XVII-lea a început o tradiție de a
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
și numit în funcția de proistos al asistenților de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. În 1905 a fost hirotesit arhimandrit stavrofor și în 1909 arhimandrit mitrofor. În perioada stăreției sale, au continuat lucrările de restaurare a întregului complex mănăstiresc, conduse de arhitectul austriac Karl Romstorfer. Acestea au fost terminate în 1910. Arhimandritul mitrofor Ghideon Balmoș a decedat la 1 martie 1913, la vârsta de 71 ani. În perioada interbelică, o stradă din Cernăuți a purtat numele preotului George Balmoș
Ghideon Balmoș () [Corola-website/Science/319320_a_320649]
-
Cioara, numită Plăișor. La sfârșitul secolului al XVIII-lea , fiind nevoie să se înlocuiască, în satul Cioara, biserica veche, atestată de conscripția lui Bucow, cu 138 familii ortodoxe, se construiește, în cimitirul vechi, monumentul de astăzi, recuperându-se materialul lăcașului mănăstiresc, din nou stricat în 1788. Monumentul este astfel consemnat în pisanie : „Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au făcut această sfântă biserică la anul 1798, fiind îndemnători Andrei Șuvaina, Gheorghe Socaciu, Teodor Șuvaina dascăl al sfintei biserici” (scrisă pe o grindă a
Biserica de lemn din Săliștea () [Corola-website/Science/315569_a_316898]
-
mănăstirea a fost părăsită de călugări; biserica a devenit biserică parohială a satului, iar clădirile monahale au fost cedate Ministerului Sănătății pentru a adăposti un spital. Istoricul Nicolae Iorga a atras atenția asupra Mănăstirii Coșula, el subliniind că acest ansamblu mănăstiresc este unul dintre foarte puținele monumente vechi din ținutul Botoșanilor. El a făcut în 1904 o călătorie prin Moldova, ajungând și la "„ ...pădurea Coșulei, - dincolo de care așteaptă vechea mănăstire a lui Mătieș vistierul lui Petru Rareș, cu zidul de împrejmuire
Mănăstirea Coșula () [Corola-website/Science/316550_a_317879]
-
Ortodoxe Române. În perioada administrării mănăstirii de către călugării greci s-a refăcut pictura murală originală în tehnica „a secco” (tempera), a fost adăugat un amvon baroc fixat în peretele nordic al naosului și un cafas în pronaos. Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863 a dus la deposedarea mănăstirii de moșiile deținute, iar Mănăstirea Popăuți a devenit biserică de mir. Pe rând, proprietățile fostei mănăstiri sunt cedate de Primăria orașului Botoșani către diverse instituții: casele egumenești sunt date armatei în 1868, livada
Mănăstirea Popăuți () [Corola-website/Science/316558_a_317887]
-
1863), viitorul mitropolit-primat al Bisericii Ortodoxe Române. Stăpânirea mănăstirii de către călugării greci nu a fost de bun augur pentru așezământul monahal. Astfel, în ziarul "Buciumul" din 13 august 1863 se menționează furtul odoarelor mănăstirii de către călugării greci. Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863 a dus la deposedarea mănăstirii de moșiile deținute, iar Mănăstirea Teodoreni s-a desființat. Biserica mănăstirii a devenit biserică parohială a satului. Pe rând, proprietățile fostei mănăstiri au fost cedate către diverse instituții. În perioada primului război mondial
Mănăstirea Teodoreni () [Corola-website/Science/316567_a_317896]
-
Mănăstirea Teodoreni, de această dată cu obște de maici. A fost construită o clădire din zid pentru chilii, bucătarie, trapeză, stăreție, magazii și beciuri. Maicile desfășoară aici activități de restaurare a icoanelor, broderiilor, manuscriselor și cărților religioase. Intrarea în complexul mănăstiresc se face pe sub turnul clopotniței. Acesta datează din aceeași perioadă cu biserica, având un plan de construcție asemănător cu cel de la Biserica Sfântul Dumitru din Suceava. Incinta dreptunghiulară a bisericii este înconjurată de ziduri de piatră înalte de peste 2 metri
Mănăstirea Teodoreni () [Corola-website/Science/316567_a_317896]
-
Hetmanatului, clerul catolic și cel unit era controlat de autoritățile ucrainene. Călugării ortodocși s-a bucurat de un statut privilegiat în aceiași perioadă, controlând aproximativ 17% din pământurile agricole. Mănăstirile erau scutite de impozite, iar călugării se asigurau ca iobagii mănăstirești își îndeplinesc toate îndatoririle. Înalții ierarhi ortodocși au devenit la fel de puternici și bogați precum cei mai puternici aristocrați. Preoții erau și ei scutiți de la plata taxelor. Fii preoților se preoțeau la rândul lor, sau deveneau fucționari ai statului. Nobilii și
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
greco-catolice (la începutul secolului al XVIII-lea). În conscripția lui Inocențiu Micu-Klein din 1733 se amintește călugărul Inocențiu de la mănăstirea de aici. În anul 1765 egumenul ei era Macarie, clopotar Nicolae Bucuș. O comisie topografică stabilește în anul 1773 arealul mănăstiresc ca având o suprafață de cca 2 ha. În anul 1774 avea un singur călugăr. Protopopul greco-catolic Teodor Meheși raportează în inventarul făcut de el la această mănăstire în 11 februarie 1783 (la cererea vicarului general greco-catolic al Blajului) că
Vechea Mănăstire a Petridului () [Corola-website/Science/316102_a_317431]
-
doi negustori armeni ajunși în fața preotului-paroh dezbăteau tocmai arendășia hanului "Trei Sarmale" . În decursul timpului, hanul a trecut în posesia mai multor proprietari, iar din secolul al XVIII-lea el s-a aflat în stăpânirea Mănăstirii Socola. Legea secularizării averilor mănăstirești, elaborată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1863, a scos hanul din stăpânirea Mănăstirii Socola, trecându-l în cea a Primăriei municipiului Iași. Conducerea urbei l-a vândut lui Anton Andriescu prin actul nr. 522 din 28 octombrie 1892
Hanul Trei Sarmale () [Corola-website/Science/316273_a_317602]